Importanța antreprenoriatului. Școala Start Me Up

Când eram în liceu, în clasa a 10-a, mi s-a introdus în programă o materie care pe atunci nu o înțelegeam și nici nu îi înțelegeam prea bine utilitatea și habar nu aveam cu ce se mănâncă: Antreprenorială. 

Cu timpul însă, după ce doamna profesoară ne-a călăuzit pe căile acestei materii, a început să-mi pice bine la stomac, cât și să-i văd importanța și studierea ei încă din timpul liceului. Și dacă vă întrebați: „De ce ai studia așa ceva în timpul liceului?”, am să vă spun că treaba-i simplă rău, căci, la vârsta asta, când elevii încep să se confrunte într-adevăr cu lumea și problemele ei, creativitatea lor este aproape la nivel maxim, fapt ce-i face, dacă li se dau imboldurile necesare, precum această materie, să-i ajute în vederea punerii în practică a ideilor nonconformiste în cadrul unei afaceri de succes, care să aducă beneficii atât antreprenorilor ei, cât și celor din jur.

scoala de antreprenoriat

Iar eu, pe această cale, vreau să-i mulțumesc doamnei profesoare pentru motivație, stimulare și încrederea de sine pe care mi-a indus-o atât în timpul orelor de curs, cât și în timpul proiectelor extrașcolare în cadrul cărora am participat, în vederea dezvoltării abilităților antreprenoriale și de punere în practică a ideilor. Și datorită dânsei reușesc astăzi în aplicarea și implementarea majorității ideilor de proiecte pe care mi le propun.

Desigur, prin simpla studiere a unei materii în liceu, nu înseamnă că o să devii, sau că eu am devenit, un antreprenor de succes. Nici pe departe. Să studiezi această materie, Antreprenorială, este, după cum am spus, doar imboldul necesar continuării dezvoltării tale ca antreprenor.

Pe mai departe, ai nevoie de aprofundarea tuturor noțiunilor și modalităților de punere în practică și aplicare a propriilor tale idei, astfel încât ele să se transforme în adevărate afaceri de succes. Iar pentru ca asta să se întâmple, iar tu, eu, cât și toți ceilalți, pasionați de antreprenoriat și doritori de implementare a ideilor nonconformiste și utile societății din care facem parte, s-a înființat Start Me Up, prima școala de antreprenoriat din România.

scoala de antreprenoriat

Pornind de la principiul: „acționăm aici și acum”, Start Me Up a decis că toamna aceasta este momentul să te reinventezi, așa că, între 14-20 Septembrie, în Predeal, la Pensiunea Speranța, Start Me Up organizează școala de antreprenoriat, ajutându-te să-ți descoperi potențialul antreprenorial, învățând de la cei mai buni cum să-ți transformi ideile în afaceri de succes. Dacă vrei și tu să-ți dezvolți potențialul antreprenorial și să-ți pui în practică cele mai tari idei, înscrie-te și tu la școala de antreprenoriat Start Me Up.

Iar acum, probabil, te întrebi, de ce ar trebui să participi?

Ei bine, chiar și în cazul acesta, treaba-i tare simplă. Și nu am să-ți enumăr, ca la școală, toate avantajele, ci am să-ți spun de ce îmi doresc eu să particip, folosindu-mă de cât mai multe argumente pro.

În primul rând, este important să te reinventezi mereu. Reinventarea este una dintre cheile succesului, căci acesta nu are doar una, iar de acest fapt cred că suntem convinși cu toții. Te reinventezi pe tine și ideile tale, astfel încât ele să prindă o formă cât mai palpabilă și cât mai reală.

În al doilea rând, este important să nu te reinventezi singur. În echipă lucrurile decurg, mereu, mult mai bine. Și Start Me Up este singura școală de antreprenoriat din România în cadrul căreia vei forma echipe, generând idei de afaceri și dezvoltând ulterior concepte viabile de afaceri, lucrând, bineînțeles, alături de un antreprenor internațional, cât și alături de antreprenori și investitori consacrați din România. Oameni care știu și au învățat, pe viu, cu ce și cum se mănâncă toate astea.

În al treilea rând, acesta fiind ultimul argument pe care îl aduc, Start Me Up îți oferă șansa de a-ți implementa și valida ideea, nu doar de a ți-o forma și dezvolta, prin prisma unui juriu de specialitate, în fața căruia ideea ta va fi prezentată. Ei te vor ajuta prin feedback și astfel vei avea ocazia să te numeri printre câștigători și să-ți implementezi cu succes ideea.

Cum să nu-mi doresc, având în vedere cele trei argumente de mai sus, să particip la așa ceva? Cu siguranță că acum îți dorești chiar și tu, cel care citește acestea.

Spre exemplu, WASHescu, echipa câștigătoare a ediției precedente a programului, a obținut o investiție de la Cristina Bâtlan (Fondator Musette Group și investitor), ajutând la înființarea unor spălătorii automate pentru studenți în căminele din Moxa și Belvedere. 

Un alt absolvent, al primei ediții Start Me Up, Sebastian Mărăloiu, a pus bazele BushR, propunându-și să rezolve o problemă des întâlnită în rândul tinerilor, anume frica de a fi respinși de o persoană de sex opus. Proiectul a fost admis ulterior în programul Espark din Irlanda și a primit o finanțare de 60.000 de dolari.

Sună incitant, nu? Să te reinventezi, să-ți descoperi și să-ți dezvolți potențialul antreprenorial, să aduni idei, concepte de proiecte, iar ulterior să ai posibilitatea să-ți pui în funcțiune poate chiar cel mai mare și mai ascuns vis al tău, vis care, în trecut, părea irealizabil. Merită să încerci, nu?

Totuși, pentru că am amintit puțin mai înainte de prezența unui antreprenor străin, cât și a antreprenorilor și investitorilor consacrați din România, poate că, pentru a te convinge, ar fi necesar să-ți spun și cine sunt ei. Așadar, Start Me Up îți va oferi ocazia să devii un bun antreprenor alături de Daniel Ramamoorthy, care este antreprenor serial și fondator Treehouse, precum și alături de Marius Ghenea (antreprenor), Cristian China-Birta (blogger și antreprenor online), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav), Daniel Dragomir ( CO-Fondator și CEO TechHub Bucharest), Bogdan Iordache (CO-Fondator și CEO How to Web) și Andrei Costescu (Fondator și CEO MReady), alături de mulți alți invitați.

Ce mai aștepți? Hai și tu la Start Me Up, prima școală de antreprenoriat din România, să te reinventezi în antreprenoriat, să-ți dezvolți idei, iar mai apoi să le pui în practică. Poate-ți vei aplica și ridica pe picioare chiar propriul tău vis, iar cei de la Start Me Up sunt gata să te ajute!

21 de gânduri despre &8222;Importanța antreprenoriatului. Școala Start Me Up&8221;

  1. Educația antreprenorială este una dintre „materiile” pe care ar trebui să se pună accentul în școala românească. Pentru asta, e drept, ar trebui mai mult de o oră pe săptămână, un singur an! Plus profesori calificați. E un punct de plecare foarte important, cu atât mai mult cu cât este nevoie mereu de idei noi pentru afaceri de succes!
    Cursul celor de la Start Up pare interesant!
    Și mă bucur să te văd implicată în acțiuni de tot felul. De creativă…nu mai zic! 🙂
    Succes!
    PS: era cât pe ce să nu ajung aici… M-a lăsat laptopul de tot. Acum am mers cu împrumutul la…„vecina mea, furnică”. 😀

  2. Într-adevăr, suntem în era în care antreprenoriatul se reinventează, noii antreprenori fiind tinerii ce reușesc să compenseze lipsa de resurse cu mult entuziasm și optimism pentru a aduce în prim plan schimbările de care comunitatea are nevoie.

  3. cred că ar fi trebuit să plec și eu urechea (mai mult) la lecțiile din clasa a zecea, că era faină materia și ușoară, dar n-am prea luat-o în serios. știu, știu, pishky, lasă morala deoparte. la momentul ăla în timp, nu mai aveam chef de școală, crede-mă.
    și-mi aduc aminte și de doamna profesoară, hihi, o femeie excepțională!

    • Există profesori care merită într-adevăr să fie ascultați. Să li se acorde atenție, pentru că își dau cu adevărat interesul și vor să ne învețe ceva. Să ne ajute. Pe mine una, doamna profesoară, după cum am spus și în articol, m-a ajutat foarte mult. Cu sfaturi, vorbe bune și multă încredere.
      Și nu. Nu-ți fac morală :)).

  4. chiar ca sunteti fericiti… pe vremuri se „studia” economie politica.
    eu cred ca e bine ca se studiaza asa ceva in scoli. iar pentru cine nu a avut aceasta sansa dar vrea sa se reinventeze la o varsta respectabila 🙂 cursurile de acest gen sunt foarte bine venite.

Spune-mi părerea ta!