Late in the night ….

Yeah yeah… știu că am promis că și azi, ca și ieri, vor fi poze în post. Dar nu sunt. Mi-am schimbat ideea de post târziu în noapte când ploaia părea să izbească mai puternic crengile brazilor, când fulgerele îmi luminau camera peste becul aprins, iar bubuiturile alungau orice alt sunet din calea auzului meu 🙂 . Am scris multe posturi pe ploaie despre ploaie. Niciodată însă nu am scris pe ploaie despre fulgerele minunate din jur. Despre senzația ce ți se întipărește în suflet la vederea unui fulger în valea de lângă tine, cum simți că tot acel zgomot și toată lumina sunt produse în jurul tău, cum tu devii ( în mintea ta) centrul universului lor. Lumina unui fulger, forma lui pe cer, cerul atât de îndepărtat și totuși atât de aproape de tine, pare să-ți trezească la viață fiecare nerv adormit târziu în noapte, fiecare sentiment de mult uitat, fiecare licărire abandonată undeva în timp. Sunetul ploii, atât de diferit de cel de acasă, aici la altitudine, peste nori și în nori, pare mai pur, mai curat și mai proaspăt. Poate pentru că totul e pur atunci când se naște: iubirea,ura ființa umană, poate de asta mi s-a părut așa, pentru că înainte să fie încercate de propria soartă, toate-s pure, limpezi și clare. Atunci când se rupe din puf, fiecare strop de ploaie își ia în moleculă propria-i viață, gata să o răzbească, până ce e răzbit de însăși propria-i viață, până la prima creangă de brad, primul acoperiș de cabană,primul geam,primul stâlp sau primul strat de pământ. Aici, sus, durata unui strop de ploaie-i scurtă, norii sunt prea aproape de piscurile înalte, dar tot ei știu să elibereze din puf zeci, sute, mii de picături de ploaie pentru a crea acea armonie melodioasă dintre picături-fulgere-vânt.

Închid ochii și mă las ușor cuprinsă de sunetul ploii. Simt că plutesc undeva printre alte mii de făpturi vii în drumul lor spre eternitate. Mă simt prea relaxată. Încerc să-mi deschid ochii. Nu reușesc. Într-un final simt cum ochii minții se deschid ușor până la nivelul de benoclare. Toate acele ”făpturi vii” erau în jurul meu, dansau, cântau cum numai ele știu să o facă. Mă aflam printre toate acele mici picături de ploaie. Picături lipsite de praf, doar apă pură, picături ce-ți permiteau să te oglindești în rotunjimea lor fără pic de deformări. Își făceau dansul liniștite în jurul tău, până ce te cuprindeau fără știință în jocul lor, în acel ritual magic. Deveneai un monarh în propriul tău castel de apă. Simți cum de acolo de sus poți să domini lumea. Te simți stăpân pe tine și pe tot ceea ce vezi în jur, pentru că e visul tău iar toate acele picături ce-ți formează propriul castel par să sfideze legile gravitației, par să fie singurele ce plutesc printre nori… îți oferă ție, visului tău, priveliștea aceea fantastică. Însă tu, om, ești programat genetic să-ți pui întrebări: ”De ce nu zbor și eu alături de celelalte?”, ”De ce sfidez gravitația?”, ”De ce…?”. Pe scurt prin întrebările astea, și nu numai, avem ceva în ADN ce ne îndeamnă către autodistrugere, ceva ce ne face mereu nemulțumiți de ceea ce avem. Iar dorința aceasta ascunsă de autodistrugere din spatele tuturor acestor întrebări ne înțeapă visul, ne condamnă iarăși la normalitate, ne supune gravitației. Iar palatul se destramă acum în picături. Pici. Nimic din jur nu poate să te salveze. Vântul e mâhnit și parcă șuieră chiar mai tare pentru nemulțumirile tale, nu vrea să te prindă. Crengile brazilor se dau la o parte din calea ta. Doar picăturile visului tău îți mai sunt acum alături, te însoțesc îndurerate către propria autodistrugere. Nu se mai pot lega de tine, nu mia pot lega nimic în jurul tău. Le-ai îndepărtat cu a ta cruzime, cu a ta lipsă de iubire. Ai distrus visul tău, visul lor… oare mai ești demn, ca și om , de ceva? Distanța mică dintre nori și pământ ți se pare acum de o lungime exorbitantă, plină de o durere cruntă. Durere de care nu te mai poți scăpa nici tu, nici nimeni. Fulgerul lovește pământul și tu odată cu el. Doare. Ochii se deschid brusc. Nu vezi decât un tavan luminat de fulger în ploaie. Dar te doare. Te doare faptul că nu ști să-ți trăiești visele, că uiți să speri, că te lași cufundat în normalitatea tuturor, în mediocritate. Așa că închide ochii din nou. Visează, speră la ceva cu ardoare. Lasă asta să-ți curgă prin vene și nu-i da niciodată drumu.

Obișnuiesc, se pare, să vorbesc despre mine, alternant, la persoana a 3-a și a 1-a. Datorită stării de spirit. Datorită sentimentelor și a ceea ce vreau să exprim de fapt prin fiecare literă, fiecare cuvânt. În funcție de persoana la care fac afirmația, cuvintele au o anumită afectivitate, literele o anumită melodicitate. În funcție de persoană, de alternanța lor ideile mele înseamnă ceva. Alternanța lor face pentru mine ca totul să aibă un sens. Un alt sens decât acela banal din dicționar. Un sens ce poate fi perceput mai mult cu sufletul decât cu mintea. Sper ca alternanța mea să se facă ușor percepută de simțurile voastre mintale, sufletești.

Vă las acum pe undele melodiei ce mi-a călăuzit aranjarea tuturor literelor, a ordinii cuvintelor, alături de ploaie. Fără poze. Astăzi doar literele-mi sunt grai. Și muzica.

6 gânduri despre &8222;Late in the night ….&8221;

  1. Yeey!! primul comment!!! si e patru fix :X..asa, vreau sa spun ca ai descris foarte frumos, in stilul tau unic care de fiecare data imi amplifica intensitatea emotiilor din momentul respectiv…ai mare dreptate in ceea ce priveste fulgerul, iti creeaza o vibratie interna care te cutremura si te infioara ..eu, deopotriva il admir si ma tem de el…este cel ce hotaraste soarta lucrurilor, evolutia, precum si cursul firesc al naturii (umane)…dupa care urmeaza ploaia care puifica aceeasi natura a carei soarta a fost decisa mai inainte. Imi place si indemnul referitor la intensitatea viselor…caci cu cat iti doresti mai mult ceva, cu atat se va implini. E true story 🙂 So, „dream big” and never let that dream go, cause it’s gonna become a reality pretty soon!

    • Asa cum spune si melodia, ~dreaming is believing~ si nu ar trebui niciodata sa ne oprim din visare, din a mai spera la ceva … orice 🙂 . Descrierea… ma bucur ca-ti place, dar tot ce e acolo e luat din amintirea ochilor mei :), din visarea mea 🙂
      Asadar, cam atat am mai avut eu de spus pentru azi.. caci tot ceea ce ar mai fi, este deja mai sus 🙂 Mersi de trecere si de comentariu :*

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s