Când eram mică…

… îmi doream să fac multe lucruri! Foarte multe! Dar ca de obicei, nu se găsește timp chiar pentru toate și multe nu am reușit să înfăptuiesc!  Îmi doream să-mi termin la timp temele, dar niciodată nu se prea găsea timp pentru ele.. că de… joaca ocupa mult prea mult. Îmi doream ca timpul de la 12 la 14 să nu existe, să pot sări peste somnul de peste zi .. dar na.. timpul .. nici el nu și-a făcut timp să dispară și el era prea ocupat să bată-n ceasuri ore! Îmi doream să pot visa mai mult, dar nici societatea nu avea timp să mi le ofere, să mi le îndeplinească!

Țin minte, că într-un timp îmi doream să fac cursuri de dans, iar aici, până la urmă… am găsit ceva timp împreună cu mama printre programul încărcat de școală, somn și teme și iar somn! Eram entuziasmată. Fericită. Încântată. Mă vedeam pe lângă profesioniști, pe marile scene. Visam. Dar așa cum am mai spus, societatea nu avea timp să mă lase să visez.. iar visele zburau repede unde le era locu ori unde nu le era. Astfel visul meu zburând, zburând departe, a zburat și dansul. Probabil vă întrebați de ce a zburat, dacă deja era în proces de aplicare. Ei bine, mama, ca toate mamele, a căutat până în pânzele albe până a descoperit că nu era OK pentru copilul ei și uite așa, procesul de aplicare, s-a transformat în proces de retragere. Cât de lung a fost cel dintâi, atât de scurt a fost cel din urmă.

Am început iar să visez, să visez la un oraș mare, la capitală… nu la un simplu oraș de provincie în care mă aflam și încă mă aflu, unde posibilitățile sunt ~ infinit nule ~ . Visam la București. Visam. Îmi doream cu ardoare să iau lectii de dans in Bucuresti. Orașul acela plin de posibilități, plin cu cele mai multe posibilități din țară, plin cu facilități care mai de care mai sofisticate și cât mai pe placul doritorilor. Însă, după cum bine știm cu toții, în viață nu totul este posibil. Nu mi-am putut îndeplini visul.. că de, nu m-am născut în București și nici pe lângă, ci la sute de kilometrii depărtare. Nu orice vis e realizabil, dar nici irealizabil. Poate într-un viitor apropiat sau îndepărtat ( cum mi-o fi norocul) oi apuca să-mi îndeplinesc și acest vis ( sau poate mi-l îndeplinește-o zână… ca-n povești).

Cam atât cu scrierile mele din amintirile de sâmbătă seară. Poate mâine, dacă voi fi la fel de inspirată și plină de amintiri, voi reveni cu altceva pentru rubrica mea de scrieri. Până atunci vă transmit multe salutări și toate cele bune! Weekend plăcut alături de cei dragi și sperați în continuare la visele neîndeplinite!

4 gânduri despre &8222;Când eram mică…&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s