Amintiri din copilărie

Luni, adică azi, este prima zi din ultima săptămână de vacanță. Amintiri. Multe amintiri mi-au invadat gândurile fără  să-mi mai dea pacea înapoi. Ziceam ieri că e ultima zi precedată de o zi banală de luni. Azi, luni, e ultima zi dintr-un weekend prelungit.  Lunea din săptămâna cu numărul 37 este ultima de libertate totală, este ultima luni iubită de elevi.

Ca de fiecare dată când suntem năpădiți de sentimentele sfârșitului spre un nou început, așa cum am mai spus și câteva rânduri mai sus, amintirile ne invadează gândurile, ni le sufocă cu lacrimi în ochi și respirația tăiată, ne împing spre visele de altă dată. Printre aceste amintiri mi-am amintit de plimbările cu bicicleta la țară și de miile de adidași rupți. Da, am fost clientă fidelă la magazinele cu raioane de adidași, la 2 zile cumpăram câte o pereche. La alte 2 zile, rupeam câte o pereche. Cel mai mult țineam adidași o săptămână și niciodată mai mult ( până acum, mare). Adoram să mă plimb cu bicicleta, să prind viteză.. și NICIODATĂ să nu pun frâna de la mânerele de pe ghidon! Mereu cu piciorul pe cauciucul roții din spate.  Țin minte că nu am avut niciodată adidași de firmă din cauza ”hobby-ului” meu de a pune frână. Mama era terifiată de câți bani cheltuia pe perechile mele de adidași care nu erau cine știe ce. Erau perechi simple, dar destul de bune ținând cont că rezistau în medie 1 an la copiii cu activități normale. Îmi amintesc și acum cu duioșie de vânzătoarea ce știa imediat ce intram în magazin cu biata mama de ce am nevoie… nu dura mai mult de 1 minut până venea cu adidași împachetați frumos într-o cutie albă cu buline negre, promițându-mi de fiecare dată când îmi dădea cutia următoarele : ” Când ai să ți adidași mai mult de 2 săptămâni îți cumpăr o ciocolată!”;iar eu promiteam de fiecare dată că mă fac copil cuminte și am grijă de adidași. Însă ciocolata nu mi-am primit-o niciodată :(, deci, concluzia este de la sine înțeleasă.

Anii au trecut, copilul din mine a crescut. Încetul cu încetul a renunțat și la joaca cu bicicleta și a trecut la lucruri mai frumoase: cum ar fi cursele lungi cu bicicleta, cursele lungi și relaxante! Acum ador să admir peisajul de pe bicicletă. Să mă opresc să fac poze. Dar pentru că a devenit o pasiune adevărată, echipamentul de biciclist este necesar, nu? Așa că am început cu un costum special, mănuși și adidași. Când m-am lăsat de joacă și m-am apucat de o pasiune, mi-am cumpărat și primii adidași de firmă, niște adidași nike, de care am grijă ca de ochii din cap, spre surprinderea mamei! Desigur, perechea de acum nu este chiar prima, mai are niște strămoși înaintea ei ce au fost întreținuți la fel de impecabil și mă pot mândri cu această pereche ce are mai mult de un an vechime și ce se bucură împreună cu mine de noi experiențe pe bicicletă prin munții patriei, alături de taicămiu.  Până acum, perechea asta este perechea mea de adidași preferați: este comodă, îi permite piciorului să fie flexibil, nu-l prea lasă să transpire, are un design plăcut, iar ”văzutul” acela mereu îmi dă încredere în mine când mă uite spre pedale :)). Da, știu sunt o fire ciudată, dar cei ce mă citiți ați aflat deja asta!

Vă mulțumesc că mi-ați citit acest articol și vă transmit salutări tuturor, invitându-vă la o plimbare cu bicicleta ( fie ea și virtuală) oriunde vă zboară mintea!

P.S. : Vă las și vouă mai jos o poză cu adidași mei! Cine știe.. poate vă plac și vouă! O zi frumoasă vă doresc!

12 gânduri despre &8222;Amintiri din copilărie&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s