13.10.2012

Ziua așteptată ani buni de zile a venit și s-a dus. A trecut pe lângă mine la fel ca oricare altă clipită a timpului ce mi-a mai răpit o clipă din viață și mi-a mai aruncat în brațe o amintire. Pe cât de mult am așteptat-o pe atât de repede parcă a trecut. Era ziua în care credeam că se va schimba lumea. Era ziua în care simțeam că realitatea devine o irealitate și irealitatea devine realitate.

18 ani nu-s nici grei nu-s nici ușori. 18 ani reprezintă vârsta la care poți să faci ce făceai și înainte doar că de data asta e legal. La 18 ani te simți la fel ca la 17, singura diferență o face responsabilitatea în fața legii și a vieții în mod legal, în mod natural depinzi de părinți, de școală, de profesori, de normele de care ai depins și până acum. La 18 ani te rupi legal de tot ceea ce înseamnă copilărie, pentru că în sufletul tău rămâi la fel de copil ca și înainte. La 18 ani schimbi un buletin și-o poză cu trăsături din ce în ce mai pronunțate. La 18 ani se spune că te confrunți direct cu viața, chiar dacă ne confruntăm cu ea încă din timpul prunciei. La 18 ani ești același adolescent ca și la vârsta de 17 ani și 364 de zile, având în plus la tine amintirile unei ierni, unei primăveri, unei veri iar acum începând cu amintirile toamnei. La 18 ani te gândești la dorința prostească ce o aveai în copilărie de a-i împlini. La 18 ani îți dorești să dai timpul înapoi spre redescoperirea copilului fără griji de altă dată. De aici în colo regretele vârstei fragede complexează existența noastră de zi de zi, o îngreunează cu fiecare secundă ce bate adânc în ceasuri. Trecutul privit de la 18 ani pare a fi într-un hău interminabil, de neatins și regretabil. Pare nesfârșit și trecut în același timp. La 18 ani visele par uneori mai imposibile ca niciodată tocmai din cauza întâlnirii față în față cu viața. La 18 ani te crezi puternic, plin de forță, cu mult chef de viață. Păcat că toate acestea sunt gândiri deșarte și de exterior, la 18 ani fiind poate mai sensibil ca niciodată, având o personalitate și un temperament ce pot fi zdruncinate ușor de către normele societății și a oamenilor din jur, de către părinți, profesori și chiar de către ei. 18 ani e vârsta dezechilibrului total. Tot ceea ce ai în minte și în suflet e dezordonat, lucrurile încearcă toate să se aleagă unele de altele și să se sedimenteze fiecare la locul lor. Însă societatea din jurul nostru se încăpățânează să ne lanseze zdruncinați în viață, să ne dea peste cap sufletul și mintea. Începând de la oamenii cu care ne întâlnim o dată în viață pe strada, dar în acea clipă ne marchează inconștient printr-un gest pe viață, continuând cu amicii și prietenii ce la vârsta asta sunt  mai invidioși unii pe alții ca niciodată, ajungând la profesori ce cred că prin simpla poziție de profesor pus să ne învețe practic ceva, li se cuvine totul: de la a ne fâțâi în toate modurile posibile până la a ne tachina, lucru ce mi se pare abuz.

Nu zic, 18 ani e o vârstă într-adevăr frumoasă, o vârstă la care nu cunoști ceea ce înseamnă cu adevărat să fi pe cont propriu, nu duci încă lipsa banilor ( sau cel puțin unii). E o vârstă în care chiar dacă simți că ești pe picioarele tale, ești încă puiul ce învață cu greu să zboare. E o visă în care visele sunt mai multe ca niciodată, la fel și speranțele. E o vârstă la care tot ce e bine pare să te înconjoare într-un balon, până la primul spin al vieții.  E vârstă în care sufletul copilului din tine se răzvrătește din ce în ce mai tare, dornic să iese la suprafață, dornic să se manifeste și să-și facă gândurile infantile cunoscute. E o vârstă în care nesiguranța și incertitudinea primează alături de multe dezamăgiri. E o vârstă în care descoperim adevăratul sens al culorilor vieții și semnificația amănunțită a acestora. E vârsta când începi să culegi încrederea de nicăieri, e vârsta când puterile tale se dezlănțuie, când adevăratul TU apare. E vârsta când îți iei avânt de pe o stâncă și te trezești în hău, însă perseverența ta continuă să-ți curgă prin vene.

Probabil e cea mai frumoasă vârstă dinaintea maturității, vârstă în timpul căreia înveți să zbori, să cazi, să te ridici. De vreo 5 zile încoace, adesea aud întrebarea: ” Cum e la 18 ani?” Păi cum să fie oameni bun? La fel ca la 17, ca la 16, aceeași eu, aceeași gândire. Nu simt nimic schimbat în afară de un alt buletin și o responsabilitate legală ce o consider infinit mai scăzută decât cea morală. E pur și simplu o vârstă dată de calendar și de 365 de apusuri de soare. Până acum credeam că 18 ani înseamnă totul, însă 18 ani nu înseamnă nimic. 18 ani nu reprezintă ceva semnificativ ( ori cel puțin nu pentru mine). Am început să cred că, cu adevărat important este ceea ce simți în interiorul tău, ceea ce simți TU în pilea ta, nu ceea ce simt ceilalți pentru tine, în locul tău. Consider că vârsta tânără de 18 ani o poți avea tot atât de bine la 36, la 54, la 72, la 88, o poți avea mereu în sufletul tău, mereu îți poți păstra sufletul și mintea tinere, pline de viață și de speranță, important este să nu uităm să facem asta, să nu uităm să credem în noi, să sperăm și să ne considerăm mereu tineri și cu mult chef de viață, să nu ne lăsăm doborâți de micile mari greutăți și obstacole din calea noastră.

Am vorbit despre acești 18 ani și despre cum mă simt eu dincolo de pragul lor, în tabăra ”bătrânilor”. 18 ani, pe cât sunt de frumoși și ușori pe atât sunt de urâți și de grei. Sunt un amalgam între fericire și tristețe, între descoperire și deșertăciune, între încredere și deznădejde, între visare și coșmar, între speranță și eșec. Am vrut încă de pe data de 13 să scriu acest post, însă de abia azi timpul aglomerat de dincolo de pragul celor 18 ani, mi-a permis puțină scăpare în lumea scrisului pe blog.

Aș vrea acum să vă întreb: Voi cum vedeți viața la 18 ani?

Vă invit în continuare să poposiți pe la Călin ce vă va încânta cu siguranță cu niște muzică bună și pe la Narcis. Acum vă las până data viitoare ce nu știu când va avea să vie.

16 gânduri despre &8222;13.10.2012&8221;

  1. Sincer mi se pare ca delimitarea „inaite”si „dupa” 18 ani e facuta strict in sensul in care ni se cere sa aveam o anumita constiinta a faptelor noastre si a ne asuma responsabilitatea pt ele..mi se pare mai realista varsta de 21 din america pt majorat..but hey…who am i to argue w the law?:))

  2. La multi ani! [cu intarziere :(]
    Tu ai spus-o, la 18, e ca la 17, cu diferenta ca ai un nou buletin, incepi sa rezolvi anumite probleme de una singura, fara a fi sa semneze cineva pentru tine, sau sa te insoteasca, etc… Dar ai acelasi suflet, nu se schimba mare lucru de la o zi la alta :))

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s