Fără chef și tragere de inimă!

Cred că tuturor ni s-a întâmplat de atâtea ori ca lipsa de chef și dorința de somn să ne năpădească chiar imediat după ce ne-am trezit. Dar ce să ne facem atunci când lipsa de chef ne urmărește în fiecare zi de dimineața până seara de o perioadă lungă de timp? E o întrebare ce mi-o pun zi de zi de o grămadă de anișori , în fiecare dimineață și pe tot parcursul zilei. O întrebare al cărui răspuns tot nu-l găsesc, răspuns ce îmi pare că se ascunde pe zi ce trece mai adânc în cărările vieții. De ceva zile încoace simt cum starea asta mi se accentuează cu fiecare secundă ce trece, simțindu-mă capturată în ghearele imense ale somnolenței totale, fără chef de teme și alte responsabilități caracteristice vârstei. Aș sta pur și simplu o zi întreagă să mă relaxez cu ochii în tavan sau în mijlocul picăturilor de afară sub norii cenușii. Aș sta așa să treacă timpul… pur și simplu să treacă, ca mai apoi să-mi doresc să-l dau înapoi 🙂 . Aș sta întinsă undeva ascultând muzică și atât. Aș sta și m-aș lăsa cuprinsă de vise în zbor și atât. Aș sta și doar aș sta cu ochii ațintiți undeva printre praf și stele. M-aș lăsa cufundată printre gânduri într-un hău imens fără să am posibilitatea să mă ridic sau să mă mișc, m-aș lăsa astfel cufundată într-un somn adânc.

Însă activitățile zilnice, chiar dacă pare că nu fac nimic și tot ceea ce am zis mai sus, fac într-un fel sau altul prin pierdere inutilă de timp, mă obosesc pe zi ce trece mai mult, iar cheful pentru ceea ce ar trebui să fie rutina zilnică piere cu desăvârșire, sfârșind în a face desăvârșitul nimic ce pare să nu fie terminat niciodată.

Analizând situația fix din colțul opus îmi dau seama că spre exemplu azi AM AVUT chef să : nu ma ridic din pat, nu scriu nimic, lenevesc, dorm, nu mănânc, ascult muzică, pierd timpul aiurea, privesc în gol. Am avut chef de atâtea lucruri și le-am făcut pe toate încât mă simt cu totul epuizată. Am avut chef de liniște totală cu sunete lente de muzică pe fundal, de sunetul liniștii. Am avut chef de multă ciocolată, pe fundal de lună plină. Luna plină ce mă dă peste cap de fiecare dată când îți face apariția pe cer. Parcă nici ciocolata nu-mi suplinește lipsa de energie acumulată cu fiecare zi ce trece, o energie ce pare să-mi iasă prin fiecare por al pielii cu fiecare gând de boală curată. Aștept să treacă timpul, aștept ca el să treacă și să ia cu el toate problemele pământului pe umerii lui, să le ducă departe, departe.. unde se duce el de fiecare dată când zboară pe lângă noi.

Câteodată, timpul este cel mai bun în rezolvarea problemelor prin trecerea lui rapid de lentă, alteori pare să le încurce mai rău de cât sunt, ca în momentul de față. Pare să sape printre ele spre soluționare, încâlcindu-le mai tare și creând altele noi, ce par a nu mai fi soluționate în vecii vecilor amin! Aștepți parcă fără chef și tragere de inimă ca timpul să te elibereze de tot și toate fără să miști un deget ce te-ar putea trezi din a ta visare. Însă atunci când îți dai seama că tactica ta a fost aleasă greșit, timpul deja a trecut, nu cum ai vrut tu, ci cum a vrut el, lăsându-te undeva în urmă cu tot ce ai vrut să treacă și nu a trecut, aducându-ți peste altele noi și proaspete, înecându-te în problematica vieții cu fiecare secundă de vânt ce ți-a bătut în față 🙂 .

Poate uneori nu lipsa de timp a fost singura cauză a lipsei mele pe blog, ci lipsa de chef, lipsa de inspirație și lipsa de căutare a inspirației, a cuvintelor ce nu fug niciodată din calea unui om, ci rămân mereu acolo amestecate… important e să le aduni, ordonându-le după propria-ți stare. Nu știu dacă mai sus am reușit să fac tocmai ceea ce mi-am propus acum o frază mai devreme, ori dacă totul are o logică, corelându-se frumos. Știu doar că sunt cuvintele stării de moment, ale gândurilor. Cuvinte ce au fost cu greu alese din amalgamul interior.

Voi ce faceți atunci când lipsa de chef vă năpădește? Când simțiți că parcă și respirația vă consumă și ultima fărâmă de energie rămasă? Voi ce faceți când simțiți că statul și pierderea de timp e ultima soluție rămasă, soluție ce ne adâncește mai mult decât credem în probleme? Voi ce faceți când vă simțiți capturați într-o lume a cuvintelor ce nu pot fi exprimate, ori ce se lasă uneori subânțelese de fiecare persoană, atingându-și de prea puține ori scopul, cuvinte ale căror idei stau în văzul tuturor și nimeni nu le vede, cuvinte pe ale căror ide le călcăm în picioare fără mustrări de conștiință?

Îmi doresc uneori ca lumea falsă creată în juru-mi să dispară, să se facă praf și pulbere, disipându-se printre particulele din Univers. Îmi doresc uneori o lume mai bună, în care lipsa de chef să nu fie cunoscută. O lume nouă în care răutatea să fie ceva ce ține de domeniul necunoscutului și imposibil de atins, la fel ca și perfecțiunea. Țin minte că am văzut un film în care : invidia, răutatea, ura și toate celelalte defecte erau necunoscute omului, din păcate la fel era și iubirea ( My boyfrend from the future , se numește filmul, o comedie tare interesantă.. din care avem ceva de învățat, dacă vrem să învățăm 🙂 ). Din păcate lumea aceea în care războaiele pentru putere să dispară o dată cu răutatea, ura, invidia și toate cele, pare departe de noi, undeva sub perfecțiune. Tocmai de asta, o apocalipsă care să radă tot de pe pământ ar fi oarecum utilă acestuia în încercarea de a recrea ceva ce s-a creat prost 🙂 și de a lua procesul faceri și evoluției de la capătul capătului 🙂 sau poate chiar înainte de acesta ..

Vă las mai jos câteva melodii ce mi-au inspirat cât de cât în plasarea ordonată sau dezordonată a cuvintelor de mai sus.

sursă youtube ( user davyjones63)

sursă youtube ( user tudorachemihai)

sursă youtube ( user coolmango0)

2 gânduri despre &8222;Fără chef și tragere de inimă!&8221;

  1. Intreaga toamna si iarna sant fara chef de viata, sant molesit… Uneori stau in pat cate 2 zile, mananc biscuiti…ori paine goala… nu ma simt in stare sa-mi gatesc mancare… stau in pat si ma uit la tavan… ori dorm pur si simplu…

    Fosta mea sotie ma intelegea, uneori suna o colega de serviciu sa faca si tura ei si stateam in pat toata ziua… povesteam, jucam carti…etc

    Uneori e bine sa lenevesti… Vara nu pot, dar toamna asta malefica ma distruge… mi-e dor de frunze verzi… mi-e dor de fluturi si de flori… mi-e dor de randunicile de la streasina… tot pustiul asta ma afecteaza… imi raneste sufletul… Uneori as vrea sa pot dormii pana primavara… sa simt ca a trecut doar o secunda si cand ma trezesc sa fie plin de ghiocei si de viorele… primavara e frumoasa…

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s