Cu ochii în tavan :)

Stând cu ochii ațintiți în tavan, citate îmi alunecau prin minte. Unul singur am reușit în schimb să mi-l amintesc exact așa cum era el. Cu virgule. Cu puncte. Practic nu-mi aminteam citatul în sine, dar puteam să-i văd imaginea proiectată pe tavan. Puteam să-l citesc în minte, cursiv, ca și când cartea ar fi fost în fața mea și nu un tavan în întuneric.

Cred că fiecare din noi când se află între starea de veghe și somn, își proiectează în minte întâmplări, cuvinte, melodii. Se lasă purtat de undele lor undeva departe, pe căile somnului. Eu spre exemplu, aseară, m-am lăsat purtată de cuvintele citatului din minte și-mi căutam răspunsuri în cuvinte, în lucruri și în culori. Printre stele și nori. Așadar pe ziua de azi, până deseară când aș avea chef să vă postez ceva diferit, aveți parte de un alt citat din cărticica de care v-am tot povestit câte ceva. E un citat despre fiecare în parte, despre felul fiecăruia de a fi la un anumit moment dat sau într-un anumit colț al sufletului său. Iar acum pe când să scriu citatul, m-am gândit să scriu unul din două, că prea bine se potrivesc 🙂

Nu știu când m-am născut, probabil în fiecare zi, stingher, anacronic, jumătatea care nu ar fi trebuit să fie. Hăituiri de niciunde își înfigeau concrete ghearele, mă apucau cu o dezinvoltură acaparantă. Un fel de mâzgă creștea începând din tălpi, mlaștină în care noroaiele rodesc, în care peștii mor …

Acum ..

Mă repet până mă învăț pe de rost. Mă învârt în cerc. În goana dinspre mine spre mine, mă lovesc de lucruri. Încerc să le pun în ordine, să le fa să tacă sau să-mi răspundă șoptit într-o limbă maternă comună, nearticulată. În agonia lor, lucrurile îmi iau pulsul, mă pun la punct, mă opresc. Atingerea noastră creează oglinzi.

Astfel …

Viața e socialmente condamnată la rigori, la reflexe ce adesea nu mai au nici o legătură cu trăirea. Iar societatea este un spital supradimensionat care ne vindecă de toate (și de nimic în același timp, după părerea mea ).

Și uite așa …

La un moment dat, ca niște articulații, toate dor, cele ce sunt și cele ce nu sunt.

Iar …

Sufletul meu devine un cimitir deschis. Ce îngroapă și ceea ce a murit dar și ceea ce a mai rămas viu.

Și uite așa de la un citat am ajuns la 2… și de la 2 am ajuns chiar la 5, într-o succesiune normală, de la naștere la moarte. Mă întreb oare cum ar fi, dacă procesul s-ar relua invers?

2 gânduri despre &8222;Cu ochii în tavan :)&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s