Pierdută undeva în imensitate

Azi  … azi mi-am numărat pașii prin holul imens de la intrarea școlii. Azi am așteptat mai mult ca niciodată să treacă timpul. Număram fiecare secundă și de la o secundă la alta mi se părea un interval de-o eternitate. Mda.. așa e, multora li se pare că a face de servici e raiul pe Pământ doar prin faptul  că nu faci ore și stai undeva un interval de 4-5-6 ore într-un hol imens neîncălzit, unde curentu-i la el acasă. O canapea și 4 fotolii îmi stăteau la dispoziție. Dar și ele erau prea reci în bătaia curentului. M-am plimbat. Cred că acum cunosc holul de la intrare cu fiecare crăpătură din podea dar și din tavan. Singura sursă de căldură provenea de la instalația ce împodobea bradul de Crăciun. Însă era insuficientă pentru trupul meu rece, din ce în ce mai rece. Așa că mă învârteam pe lângă el. Mă plimbam din nou cu pași mărunți, înceți prin interiorul holului între ușa principala și scările imense ale profesorilor. Cercetam amănunțit coloanele ce susțin de-atâția ani de zile tavanul, cercetam tocul ușilor ce seamănă cu intrările unui Parthenon din Grecia. Cercetam cu privirea imensitatea tavanului în timp ce mergeam dintr-o parte în alta. Frigul și imensitatea tavanului mi-au proiectat imagini din trecut. Momente. Clipe. Toate trecătoare. Trecătoare atât prin suflet cât și prin fața ochilor. N-aveam timp să zâmbesc ori să mă întristez în fața fiecărei imagini, că imediat vedeam o alta cum îmi apărea în față,în minte, în suflet și-n inimă. S-a creat un film proiectat din atâtea imagini ce au adus cu ele un amalgam de sentimente întortocheate și fără posibilitatea de a fi descurcate. Un film într-o clipă, cu mii de clipe într-un singur scenariu. Din când în când o adiere a curentului ce sufla parcă din toate părțile îmi ștergea filmul din ochi, îmi îndrepta ochii spre podea și mă făcea să merg mecanic dintr-o parte în alta. Ziua asta, a fost singura zi în care am urât pauzele. Da, pur și simplu le-am urât. Ușile se deschideau dintr-o parte în alta, lăsând curentul să pătrundă mai adânc în hol, în mine și dincolo de mine, profesorii intrau și ieșeau fiecare copleșiți de frig, unii mai morocănoși, alții mai veseli. Abia așteptam să treacă fiecare pauză, să devină iar liniște. Poate doar un profesor să mai traverseze holul de la intrare către scări spre cancelarie. NU am dat atâția ”Bună dimineața” și ”Bună ziua” într-o singură zi, de când mă știu. Unii îți răspundeau zâmbindu-ți că ai fost politicos, alții se sinchiseau să-și miște buzele mai mult mimând ceva decât zicând, iar ceilalți, ei bine, ceilalți nici nu te băgau în seamă, treceau pe lângă tine ca pe lângă statuia din colț a lui Tudor, aruncându-ți poate doar o privire de dispreț că i-ai trezit din tranșă, din rutina lor. Continuam să mă plimb, să mă gândesc, la trecut, la prezent și poate la un posibil viitor. La moarte. Moartea părea cea mai aproape de mine în imensitatea holului învăluit de curent și frig, punea parcă stăpânire pe fiecare parte din mine, mă învăluia cu a ei răceală și a ei tăcere, tăcere ce mă încăpățânam să o rup cu ecoul pașilor mei mărunți.

Untitled3

 Totuși nu am fost singură. Cineva și ceva mi-a ținut de urât. Dragul de Hogaș, alături de care am depănat împreună ”Amintiri dintr-o călătorie”. Da, adevărat, doar câteva pagini. Frigul nu ne-a permis mai mult. Însă a fost de ajuns ca să trezească în mine iarăși visarea. Relatează atât de frumos, te poartă atât de lin printre aventurile sale, are un vocabular atât de elevat și de bogat. Imediat ce începe el să povestească te introduce ca un spectator nevăzut de nimeni printre personajele lui. Păcat că era prea frig, iar mintea mea prea înghețată, din ce în ce mai înghețată. Speram să-i duc azi povestea până la capăt, să-i aflu toate peripețiile călătoriei. Dar nu, n-am reușit. Ba se suna și trebuia să-i întrerup povestea. Ba salutam și iarăși rupeam firul acțiunii și mă desprindeam din frumoasele lui peisaje. Ori pur și simplu simțeam cum năpustește curentul și mai tare prin spatele meu și mă ridicam să închid ușile pentru a suta mia oară. Bietul Hogaș… greu cu ascultători ca mine, ori cu spectatori. Puțin, cât am pătruns în aventura lui Hogaș, am avut și eu parte, alături de el, de momente plăcute, așa că m-am gândit să vi-l prezint și vouă, cine știe poate îl îndrăgiți și voi pe Hogaș și peripețiile lui și o să-l lecturați cu plăcere într-o zi oarecare lângă șemineu, sobă ori calorifer. Da, ați citit corect, să-l lecturați, pentru că Hogaș, Hogaș este un autor dragii mei ce și-a scris călătoria într-o carte intitulată  ”Amintiri dintr-o călătorie”, o călătorie pe drumul de la Piatra la Dorna, o călătorie plină de frumusețe, de peisaje dar și de întâmplări. Însă mai multe nu am să vă spun și am să vă las pe voi, amatorii de călătorii și nu numai să-i citiți cartea. Nu-i cine știe cât de mare, într-o zi îi sorbiți toate memoriile :).

DSCF4496

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s