The myth :)

Acest post își avea programarea aseară pe la orele 20. Dar cum nu am apucat să-l scriu până pe la vreo 22, din motive de pregătiri pentru Crăciun, tăind legumele pentru salata de beouf, l-am rânduit spre dimineața acestei zile de duminică, având ca și consecință încă o zi fără desene.

V-am mai spus până acum că-mi plac filmele chinezești istorice, drame, romantice, comedii. Ei bine, filmul despre care am să vă vorbesc astăzi, este un film chinezesc cu Jackie Chan, ce îmbină istoricul, cu drama, comedia, romanticul și acțiunea, un film a cărui acțiune a intrat și în istoria cinefilă, nu doar a omenirii.

The Myth 2005 Hindi dubbed mobile movie Download 1

Totul începe cu un vis al lui Jack, ce era general în armata dinastiei Qin, a cărui misiune era de a apăra prințesa Chinei într-o luptă neprevăzută, continuându-se cu dorința unor cercetători de a descoperi cheițele mitului nongravitației într-o anumită parte a pământului ascunsă și încă nedescoperită de civilizația actuală, dar și a mitului nemuririi. Toate acestea nu aveau să fie însă în folosul omenirii, ci în scopuri mârșave ce ar fi putut da peste cap o istorie, un prezent și un posibil viitor. Neștiind scopul în care avea să fie folosit Jack în această misiune, decide să-și ajute bunul prieten din copilărie în descoperirea primului mit și pornesc călătoria spre un vârf de munte, unde un bătrân sfida de pe un templu gravitația prin rugăciune și se ridica în aer, zburând, precum doar zeitățile se credea că o pot face. În timp ce toți credincioșii ce urcau pe munte pentru a-l vedea pe bătrân, în momentul ”înălțării” sale în aer, îngenuncheau, cei doi reușesc să pătrundă în templu, până în camera unui mormânt, mormânt ce plutea de asemenea în aer la o înălțime destul de mare sub bătrân însă. Pe când Jack se chinuia să citească povestea prințesei ce se afla de sute de ani în acel coșciug de piatră, prietenul său smulge o piatră prețioasă de pe una din statui: bătrânul dispare, coșciugul se prăbușește. O lanternă se aprinde, iar tabloul prințesei din vis apare în ochii mirați ai lui Jack, a cărui poveste ce deja o citise îi părea atât de familiară. De aici, totul se schimbă. Dorința lor mârșavă de a descoperi două mituri ce erau cuprinse într-unul singur, devine dorința lui pură și nobilă de a se redescoperi pe sine și de a-și pune în ordine gândurile, mintea. Visul ce era de 3 luni același, salvarea prințesei pe un drum de munte, se continuă acum chiar și pe viu, nu doar un somn, cu acțiuni la care generalul Meng Yi a participat în apărarea prințesei mult iubite. Trecutul se îmbină acum cu prezentul, se alternează unul pe altul la fel ca și succesiunea dintre zi și noapte, doar că la intervale mult mai scurte și mai rapide, ca niște străfulgerări. Ce se întâmplă mai departe? Ce se întâmplă când meteoritul în care gravitația era pur și simplu inexistentă, iar piatra nemuririi, era păzita de toți luptătorii dinastiei Qin și de prințesă? Ce se întâmplă când săbiile se pun în fața armelor de foc din prezent? Este salvat trecutul și o parte din istoria Chinei? Se concretizează fiecare detaliu, sau se distruge totul? Ce se întâmplă cu dorința prințesei de a-l revedea pe Meng Yi din trecut, nu din prezent? Ce se va întâmpla cu dorința mârșavă a cercetătorilor? Cum se va sfârși totul?

Ei.. ei.. eii.. la aceste întrebări nu am să vă mai continui firul acțiunii, ci am să vă invit pe voi să-l parcurgeți pas cu pas, cu fiecare secvență a filmului. iar pentru a vă convinge că merită văzut, am să vă las mai jos un trailer al filmului :)!

O duminică frumoasă în continuare vă doresc :)!

sursă youtube ( user JeckieChanFan)

Trailer-ul nu e cel mai bun, însă în căutarea unuia bun, am găsit chiar și filmul, pe care am să vi-l las un rând mai jos 🙂 Vizionare plăcută :)!

sursă youtube ( user StephenChowMoviesLib)

9 gânduri despre &8222;The myth :)&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s