Un alt eu :)

Credeam că sunt o persoană egoistă, rea și căreia nu-i plac copiii mici decât în poze unde sunt atât de liniștiți și nestresanți :).  Credeam că nu am să las niciodată de la mine în favoarea cuiva și mai ales a unui copil. credeam că sunt o persoană destul de comodă în privința celor mici și că niciodată nu voi putea fi drăguță cu un copilaș, nici măcar dacă vreodată în viitor va fi să fie al meu :).  De când eram mică nu-mi plăcea să împart: lucruri, mâncare, jucării, dulciuri. De când eram mică am urât mereu drăgălășeniile mamei față de alți copii, purtam și încă port în mine o doză destul de mare de gelozie în acest sens. Mă consideram o persoană ce aproape ura plânsetele copiilor și faptul că toată lumea era imediat în jurul lor, chiar dacă și eu am avut parte cândva de aceste privilegii. Uram să văd cum li se fac toate poftele indiferent de motiv :). De ce? Nu știu!Nu-mi găsesc o explicație coerentă drept răspuns pentru aceste sentimente, nu-mi găsesc o scuză față de mine ori de ceilalți în privința acestor sentimente, ele pur și simplu au existat acolo undeva în adâncul meu, loc de unde a pornit și repulsia gândului de a avea un frate ori o soră.. și doamne ajută că nu i-am avut că probabil ar fi fost săracii chinuiți ori deja morți :).

Toate astea însă au fost parcă până azi, deoarece azi am cunoscut-o pe Antonia :). O fetiță ce râde și plânge la comandă și nu ai cum să nu te îndrăgostești de ea! Prima dată când m-a văzut… a plâns…. dar a plâns… rău. Era clar… eu și copiii mici… no chance to be friends :)). S-a ascuns undeva după un picior de masă iar apoi mă căuta ștrângărește cu privirea. O observam cum îmi zâmbea. Mă uitam la ea… se încrunta! Se plimba apoi între sufragerie și bucătărie, se familiariza cu locul, aluneca pe gresie, pica, se uita în toate părțile și apoi… plângea și-și punea mânuța în locu în care se lovise. Se ridica, zâmbea iar și pleca! Zâmbindu-mi șmecherește crezând că nu o văd și încruntându-se când mă uitam insistent la ea, se apropie ușor, ușor de mine și-mi dă mie suzeta. Zâmbește și pleacă. Se întoarce apoi zâmbitoare din călătoria ei în jurul bucătăriei, îmi întinde brațele-i mici semn să o iau în brațe. O ridic ușor, o iau în brațe, iar zâmbetu i se transformă într-unul și mai mare și începe se gângurească. Ciudat, îmi plăcea. Mă amuza. Era un sentiment ciudat în mine 🙂 Însă de aici a început aventura mea în iubirea pentru copilași. Era simpatică. Gângurea, zâmbea și se încrunta la secundă. E o escroacă sentimentală. Te joacă pe degete cum vrea ea, oricât de dur ai fi tu :). Însă după cum spuneam, așa a început aventura mea și a Antoniei. Ne-am jucat. Ne-am prostit. Ne-am întins pe jos. Am râs. Am cântat/gângurit împreună. Am făcut praf telecomenzile, telefoanele și am mâncat semințe decojite împreună. De fapt.. nu.. doar ea a mâncat semințele decojite de mine. Nu credeam că mă voi chinui vreodată pentru altcineva în afara de mine. De obicei nu-mi place să mănânc câte un sâmbure așa că am stat vreo jumătate de oră, am curățit niște semințe și când să le mănânc, un ghindoc îmi vine în brațe și întinde mâinile bucuroasă spre semințe. Am respirat adânc, m-am resemnat.. și i-am dat câte o semință, câte o semință, până ce le-am terminat pe toate. Apoi și-a întins mâinile șă către ceașca mea de ciocolată caldă, însă mai rămăsese în mine o mică doză de egoism plus conștientizarea că un copil la 1 an și o lună nu are voie să bea ciocolată caldă, așa că mi-am omorât doza de egoism cu conștientizarea :)). Dar uite că toată joaca noastră ne-a obosit pe amândouă. Eu aveam ochii mici, ea era foarte agitată.. așa că într-un moment de inconștiență m-am oferit să încerc eu să o culc în cameră. Zis și făcut. Ne-am dus în cameră ne-am pus în pat, am luat suzeta și… ea părea mai vioaie ca niciodată. Râdea, gângurea și țipa când nu o băgam în seamă. Obosisem și mai mult… așa că i-am dat să se joace cu un botoșel. O amuza tare rău să îl arunce din pat pe jos, iar eu să mă duc de nenumărate ori după el. Practic și-a bătut joc de mine cam 40 de minute! O amuza și să mă facă să cred că se întinde pe pernă, închide ochii …și gata… ADOARME! Da.. făcea asta pentru 5 secunde și niciodată mai mult. Deschidea apoi ochii maari și râdea zgomotos.. foarte zgomotos… iar eu.. eu parcă adormeam mai tare :(. Așa că la un moment dat… m-am întins eu și am închis pur și simplu ochii. Simțeam cum se juca în părul meu. Își plimba mânuțele-i mici prin el și mă adormea mai tare. Mă mângâia pe față și gângurea încet, parcă să nu mă trezească. Mă trage de păr ușor și apoi mă mângâie iar :). Se oprește. Aud un buf în pat. Deschid totuși ușor ochii și o văd lată lângă mine. Gângurește puțin, respiră adânc și apoi din ce în ce mai ușor. O simțeam cum încet încet se relaxează lângă mine și în sfârșit adormise :). Și a dormit așa, în poziția în care a picat o oră, fără să se miște măcar. Apoi, s-a ridicat în fund, a țipat, a plâns câteva secunde, s-a aruncat în pat pe partea cealaltă.. și… dusă a fost… iar. Era drăguț să stai să o privești cum doarme, cum respiră, cum mai gângurește din când în când ori când îi tresar piciorușele, mânuțele :). A dormit iar pentru o oră. S-a trezit pe întuneric, cu o lună plină ce-i bătea drept în față. Se uita la ea mirată și a început să urle, să plângă, să se rostogolească prin pat.. iar eu… eu stăteam șocată și mă uitam la ea amuzată neștiind ce să fac ori ce gest să schițez mai întâi. Se oprește… se uită luuung la mine și plânge iar…Mi-am zis: atât mi-a fost bucuria și fericirea alături de un copil mic. Am luat-o în brațe și am coborât cu ea jos, în sufragerie la mama ei. Ei.. până acolo s-a liniștit și zâmbea iar… râdea de mine..N-a vrut să-mi plece din brațe ori să-și desprindă mânuțele din părul meu. Așa că m-a făcut să o îndrăgesc din nou cu zâmbetul ei :).

În felul acesta, mi-am descoperit o altă latură a mea ce nu credeam că există, ori că i-ar fi posibilă existența undeva în adâncul adâncului meu. Copiii pot fi drăgălași nu doar în poze, se pare. Iar eu pot fi mai puțin egoistă. Asta da… e chiar ciudat. Egoismul era o mare parte din mine.. iar un copil de un anișor îl distruge, îl face praf și pulbere, mi-a nimicit și ultima fărâmă de răutate din mine… și deși sunt revoltată pe acest fapt, undeva în interior mă bucură… mă bucură mult :). Deși, tind să cred, că toate astea s-au întâmplat datorită asemănării dintre noi.. și eu eram ( din spusele mamei) o escroacă sentimentală când eram mică. Îi făceam pe toți adulții să-mi pice la picioare indiferent de prostioarele pe care le făceam… eram mereu copilașul dulce și cuminte care făcea mereu numai copilării. Plângeam și râdeam la comandă… trebuia doar să mi se spună plângi sau râzi și asta făceam.. ori  dacă nu .. în funcție de ce aveam nevoie :D. Însă gata cu vorbăraia, ne mai auzim și mai târziu :), deoarece postul acesta o fi fost el început pe la orele 21 din ziua de vineri… însă a fost terminat abia pe la orele 00 din ziua de sâmbătă. De publicat.. îl public acum, urmând.. poate.. să mai revin și mai târziu :)! Sâmbătă frumoasă vă doresc!

baby-angel_ea3876987139b8

7 gânduri despre &8222;Un alt eu :)&8221;

  1. mie nu imi plac copiii…poate cand o sa ii am pe ai mei sau poate nu…trebuie sa recunosc ca sunt foarte egocentrica, imi doresc toata atentia doar pentru mine, cel putin pentru moment, dar ma bucur pentru tine 😉 e ceva!

  2. În orice femeie există o asemenea latură…maternă. Fie şi în stare latentă, dar tot există. Când ţi-o descoperi, asta depinde de mai mulţi factori, însă nu cred că sunt femei care să nu fi început să simtă ce ai simţit tu…

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s