Our Home, Earth!

Ieri seară am văzut un film pe PROTV despre istoria Wushu-ului, interesant, frumos, insuflând dreptatea printre telespectatori, puterea de concentrare și mărinimia unui om. un film a cărei recenzie voiam să o fac astăzi, însă m-am răzgândit, când, după ce s-a terminat filmul respectiv mi s-a recomandat să văd un documentar pe nume ”Home”. Ce m-a convins să-l văd din prima? Convingerea cu care mi-a spus ”pe mine m-a marcat acel documentar!” Așa că la ora 12 jumătate noaptea, după ce Dolcele mi-a afișat un anunț mare în locul a ceea ce a fost odată PROTV la TV cum că nu va mai fi difuzat și bla bla bla, m-am pus frumos pe laptop și am ”search-uit” după respectivul documentar. L-am găsit repede pe youtube și pe filelist, însă după multe cugetări am decis să-l downloadez fain frumos în laptop, însă vouă am să vă las ceva mai jos documentarul de pe youtube despre care vă voi vorbi puțin mai jos, într-o scurtă recenzie ce cred eu că va fi destul de atractivă încât să vă facă să-l urmăriți interesați de ceea ce veți vedea și veți auzi.

home_title-card

Vă provoc la 2 ore de relaxare printre imagini captate de sus. Vă provoc la o călătorie în jurul Pământului și ecosistemelor sale, printre importanța viețuitoarelor și a plantelor. Vă provoc să descoperim împreună legătura dintre mineralele din sol și praful stelar, cum s-au format prima dată apele acum vreo 4 miliarde de ani, cum și de ce au apărut copacii, ce au format cochiliile anumitor specii și cum ne încântă  acestea în prezent, cum a influențat omul în ultimii 200.000 de ani formarea Pământului de peste 4 miliarde de ani, ce a distrus și ce a îmbunătățit prin prezența sa, omul fiind considerat singura specie ce a cucerit un întreg Pământ, lucru ce nu a fost reușit în aproape 4 miliarde de ani de nici o altă specie, fie ea animală sau nu. Documentarul, este unul educativ, plin de curiozități ale lumii ce a fost și a stat de fapt la baza formării noastre, cei ce suntem acum. Este relaxant și ușor de urmărit, pe fundal de muzică clasică dar și melodii specifice anumitor zone cum ar fi zona indiană, combinația dintre peisajele rare, melodii dar și cursivitatea povestitoarei făcând combinația fatală într-un astfel de documentar, alunecându-ți lin prin nervul optic și canalul auditiv, combinându-se în senzații minunate pe cortex. Vă provoc să vă plimbați din fața calculatorului prin spațiul aerian către fiecare loc al Pământului, către mlaștini încă virgine, către râuri secate, păduri încă în rădăcini dar și păduri defrișate. Vă invit să descoperim împreună motivul principal al încălzirii globale și efectele acesteia și cum se face că bariera de corali, frumoasa barieră de corali din Oceanul Pacific a început să… dispară. O călătorie virtuală, din fața monitorului timp de 2 ore printre atâtea frumuseți vă încarcă bateriile cât o vacanță de vis în… Caraibe!? Da, cred că este exemplul cel mai bun.. și poate că această călătorie virtuală vă oferă mai multe decât o excursie de mii de euro/dolari/lire în Caraibe ori alte insule costisitoare :). Descoperiți minunata lume a viețuitoarelor și plantelor și de ce este cea mai importantă veriga sol-aer-apă-viețuitoare-plante de pe Pământ și sursa principală de energie și viață și cum tot ce a fost stă la baza a ceea ce este  și ce va fi. Un documentar în care suntem învățați să chibzuim asupra a ceea ce avem moștenire de miliarde de ani, asupra importanței vieții însuși Pământului și a tot ceea ce există prin el și pe el :).

Toate cuvintele de mai sus nu reprezintă nici măcar 0.0001% din ceea ce documentarul de mai jos va avea de oferit prin imaginile și muzica sa! Vă doresc vizionare plăcută.. și.. pe mâine :)!

sursă youtube ( user homeproject )

9 gânduri despre &8222;Our Home, Earth!&8221;

  1. două ore câştigate, dacă rămâi cu ceva din el, şi e cam greu să nu rămâi. eu îţi recomand şi seria Planet Earth realizată de BBC, dacă dai pe undeva de ea. ca să îţi fac poftă, îţi las asta, adică un fel de trailer:

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s