Leapșa de 10 :)

Se numește leapșa de zece, pentru că are fix 10 întrebări cu 10 răspunsuri. Cât de coerente, sau incoerente vor fi ele, veți vedea doar la sfârșit. Leapșa am primit-o tot de la ”Kind of blue…”, tot pe 1 februarie, la fel ca și cea anterioară pe care o puteți găsi aici. Dar, cum eu le-am văzut pe ambele pe 2 februarie, iar una și-a primit deja locul cuvenit deja într-un post pe blog, ei bine a doua nu a mai avut loc decât azi, luni, din moment ce ieri a fost zi de ”Life in pictures” ce o puteți găsi în postul anterior.

Dar de data asta să nu o mai lungim cu vorba inutilă și să trecem la cele 10 întrebări ce mi-au cam dat de cap. Leapșa nici de data aceasta nu o voi transmite nimănui, cine va vrea o va putea prelua de aici de bună voie și nesilit de nimeni :).

images

1. Crezi în prietenii?

Credeam odată. Cu timpul mi-am dat seama că ele nu există. Prieteniile sunt un concept al idealismului, iar cum idealul nu există, ele nici atât. Pe lângă prietenie nu încape trădarea, ipocrizia, minciuna, secretul, lacrimile, iar noi oamenii suntem făcuți să le împărtășim pe toate cele precedente în jurul nostru. Așadar, prietenia nu există, sau cel puțin noi nu știm să trăim și cu acest concept 🙂

2. Ce ai face diferit în momentul ăsta, având exact aceleași condiții?

Logic luând-o: același moment, aceleași condiții => aș face fix același lucru 🙂

3. Ai vrea să trăiești 100 de ani? Sau o eternitate?

Uneori aș vrea să trăiesc o eternitate, uneori până-n următoarea zi și alteori m-aș bucura dacă aș prinde vârsta de 100 🙂

4. Ce faci mâine?

Tema la chimie. Și nu, nu mă înjura dacă citești acest post dragă Spoil 🙂

5. 3 idei din viitorul tău.

Hmm, să-mi prind viitorul până în punctul în care vreau eu să-l prind și de ce nu poate și dincolo de el. Să-mi îndeplinesc visul meu măreț, pe care nu, nu vi-l spun și punct. Iar al treilea să ajung într-un loc uitat de lume ( pff… am uitat numele).

6. Cum vezi iubirea?

Nu o văd :). O simt în tot ce pierd. Practic atunci o vezi cel mai clar, când o pierzi :)).

7. Ce le-ai spune unor copii singuri de pe stradă care plâng după mama lor?

Nu cred că aș putea spun ceva :).

8. Un loc special?

Pe-un vârf uitat de munte, undeva în lume, oriunde :).

9. Aștepți un anotimp anume să faci ceva?

Iarna să schiez. Primăvara să mă bucur de fiecare lucru ce-nflorește. Vara să mă bucur de mare. Toamna să mă bucur de coloritul frunzelor.

10. Cum te-ai descrie în fața unui străin :).

Păi, cred că Alex, vă poate spune cel mai bine asta :)). Sau ar da în bâlbâieli că n-ar ști ce să vă spună mai exact?

Iar ca toate să meargă mai bine, o melodie 🙂

sursă youtube (user sAnias2000 )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky 🙂 !

2 gânduri despre &8222;Leapșa de 10 :)&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s