Medicină!?

Postul ăsta o să fie tare scurt, că ziua de azi o am tare, tare, tare ocupată cu tot felul de chestii.

Nu știu câți dintre voi știți și câți nu, dar eu cică m-am hotărât de vreo câteva luni bune să dau la medicină. De ce și cum m-am hotărât, e o poveste lungă ce are o istorie de ani de zile ce se poate rezuma la ”pentru că AȘA AM VRUT!”. Da, am vrut să dau la medicină pentru a-i ajuta pe ceilalți. De mică mi-am dorit să vindec oamenii și n-am suportat să-i văd suferind din cauza unor boli incurabile. Mai nou, adică de pe vară, a-nceput să mă fascineze creierul. E complex, frumos și interesant. E ciudat și foarte greu de descifrat. Are tot ce-i trebuie ca să mă cucerească. Până pe vară eram fascinată de inimă și voiam cumva să nu dau la medicină doar pentru că eu am avut cândva probleme voiam să fie din plăcere, multă plăcere! Așa am ajuns practic la creier, căutând altceva mult mai complex! Bine, adevărat, acum și o singură celulă este complexă, practic fiecare părticică din corpul nostru este complexă, având un rol bine determinat încă din timpuri străvechi, străvechi, foarte străvechi.

Deci, da, pe scurt mă pregătesc pentru medicină.. doar că toată frumusețea ei fascinantă, e un adevărat calvar uneori printre chimie și biologie. Iar când te pomenești cu ceva ca mai jos pe cap, îți vine să fugi undeva în lume, departe, foarte departe… sau ce zic eu în lume? ÎN UNIVERS! Ce Univers… în alt Univers paralel. Și totuși în ceea ce veți vedea mai jos, centrul pozei e cel mai frumos și dulce… el mă face de fiecare dată să supraviețuiesc :))

Cam atât cu pălăvrăgeala pe ziua de azi! Vă las să vă delectați și voi printre formule, cuvinte și date de probleme. ENJOY! YACS!

DSCF4951

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube (user Mark Rosengarten )

18 gânduri despre &8222;Medicină!?&8221;

  1. Oooh da :)) clar ciocolata este necesara de fiecare data cand inveti :)) Si eu am in minte neurologia…bine eu am de gand sa dau si la medicina si la poli…daca nu ma razgandesc pana la anu’…dar momentan asta e mintea mea de vreo 2 ani:-?? pe chimie nu ma bag pentru ca o sa dau fizica la admitere, dar ma uit pe biologie…ai di mini si di mini imi vine sa’mi dau palme si sa arunc tot cu denumirile asta:))

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s