Când conștientizezi că ai 18 ani?

Când o bună prietenă a împlinit 21 de ani acum vreo 2 săptămâni, mi-a pus marea întrebare asemănătoare celei din titlu ”Tu, când ai conștientizat că ai 18 ani?”, iar eu am arătat fix ca în imaginea de mai sus. Asta m-a pus puțin pe gânduri. Sinceră să fiu n-am simțit nici o diferență între 17 și 18. Ziua dintre cei doi ani a fost pur și simplu o altă zi ce a trecut. Între 17 și 18 nu mi s-a părut a fi vreo diferență majoră. Era pur și simplu o altă vârstă ce mă identifica într-un fel sau altul. Nimic nu era schimbat, în afară de un alt buletin. Același an de liceu, aceiași colegi, aceleași sentimente, aceleași dorințe, aceleași hobby-uri , aceeași rutină de toate zilele.

Când eram mică, credeam că la 18 ani se schimbă lumea în jurul meu. Credeam că la 18 ani mă lovește din plin fericirea, maturitatea, iubirea, libertatea. Și totuși la 18 ani nu m-a lovit nimic, decât o altă zi banală de 13 octombrie. La 18 ani împliniți eram la fel de dependentă de tot ceea ce mă înconjura la fel ca și până atunci. Credeam însă că la 18 ani voi zbura, fără să știu vreodată către ce sau către cine. Credeam că la 18 ani mă rup de tot și pornesc singură spre necunoscut. Credeam că la 18 ani tot imposibilul de până atunci devine posibil și brusc toate dorințele mi se împlinesc. Credeam că 18 ani înseamnă tot și totuși parcă nu înseamnă nimic.

Acum, nu mai am aceeași părere…. și când mă gândesc că atunci îmi doream cu atâta ardoare ca toate cele de mai sus să se întâmple. Acum, îmi doresc cu totul altceva. Să-mi iau tălpășița undeva departe, dar nu înainte… ci înapoi cu pași grăbiți spre copilărie, către lumea în care nimic nu era mai important decât jocul cu mâinile în nisip și poveștile celor din jur. Îmi doresc să fug în lumea în care nu știam ce înseamnă grijile. În lumea în care, credeam că viața nu reprezintă în nici un caz suferință, iar că suferința nu reprezintă treptele ascensiunii tale în viață. Copilăria. Cât mi-o doresc acum și cât îmi doream atunci să cresc, să trec dincolo de barierele lumii ei.

Și totuși, conștientizezi că ai 18 ani. La un moment dat, înainte de a intra în cel de-al 19-lea an de viață, conștientizezi că ai 18 și că legal și moral răspunzi de tot ceea ce reprezinți tu. Eu, după cum deja v-am spus, n-am realizat atunci și nici după. Am realizat la vreo 4-5 luni, după ce s-au actualizat listele celor de la casa de asigurări de sănătate iar eu nu mai figuram ca elevă și ca asigurat. Conform logicii lor la împlinirea celor 18 ani termini liceul, eventual și o facultate, ești pe picioarele tale iar statul nu mai are nici o obligație asupra ta ci tu ai asupra lui plătind impozite și toate cele. Am conștientizat că am deja 18 ani când am început să semnez acte la bancă. Când lumea a început să mă trateze ca pe un adult și să aibă așteptări mărețe de la mine, o persoană ce încă nu se simțea cu nimic mai presus față de oricare alt copil. Când mi-am dat seama că deși nu sunt pe cont propriu trebuie să mă descurc singură, fiind unica răspunzătoare asupra faptelor mele. 18 ani… afli poate ce înseamnă viața. Și nu, nu e ceea ce așteptai. Nu e lumea aia plină de bunătăți, fericire și iubire. Nu. E lumea aia în care nimic din ceea ce înseamnă sentiment nu mai contează, bine, asta dacă nu e vorba de sentimente rău intenționate… astea suntem experți în a le împărtăși cu ceilalți. La 18 ani, îți dai seama de toată cruditatea ce te înconjoară și de faptul că majoritatea adulților și ”adulților” au sufletul putred. La 18 ani pare-se că nimic în jurul tău nu miroase a frumos. Practic, nu miroase a nimic.

Așa am conștientizat eu că am atins frumoasa vârstă de 18 ani. Și da, în ciuda celor spuse mai sus, e o vârstă frumoasă. E vârsta în care te cunoști cel mai bine pe tine dar și pe cei din jurul tău. E perioada aceea când maximul ți–l poți atinge prin forțele proprii acumulate. E perioada când toată mantia de ceață pare a se ridica de pe proprii-ți ochi spre o viziunea amplă și clară asupra a ceea ce numim o lume înconjurătoare. E perioada când descoperi bucuros că perfecțiunea  nu există și nici nu o primești la pachet cu ceva, însă poți tinde cu disperare către ea, căci ea îți e limita, limita aia spre care tinzi cu disperare dar știi că niciodată nu vei ajunge să o atingi. E perioada în care îți dorești cel mai mult să excelezi și în același timp să te întorci de unde ai plecat. E perioada vulnerabilității, o perioadă în care nu ești dispus să pierzi ceva, deși știi că orice pierdere ajută la propria-ți călire. E o perioadă simpatică în care știi că ești de capul tău, dar nu ești de capul tău. Poți face ce vrei, dar nu poți face nimic fără a avea urmări, consecințe.

Acum că tot v-am spus ce înseamnă 18 ani, am să vă întreb și pe voi: ”Ce-a însemnat 18 ani pentru tine, sau ce înseamnă vârsta actuală?” și bine înțeles că în continuare am să vă las o melodie, că altfel nu se poate 🙂

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user RassadaMusic)