Gnarnia – un alt film

gnarnia

Da, Gnarnia este un alt film pe care l-am văzut aseară, în timp ce se presupunea că dorm ca să mă trezesc de dimineață. Este o reproducere a filmului ”Narnia”, însă nu o reproducere ca oricare alta, ci una foarte… hm… SPECIALĂ. Da, ”specială” este cuvântul potrivit.

Probabil vă întrebați de ce o reproducere este specială, că doar este aceeași chestie.. doar că joacă probabil alți actori. Ei bine, nu. Adică da, este o reproducere, dar specială, după cum deja am spus.  Gnarnia, introduce în scenariul Narniei personaje din faimosul Harry Potter, Jack Sparrow, Bruce Lee și alții, făcând o combinație fatală între toate aceste filme. După cum am spus, personajele menționate anterior nu sunt singurele părtașe la această provocare, pe lângă ele mai apar și personaje mondene cum ar fi Paris Hilton.

Sună ciudat. Știu deja asta. Mi s-a părut o prostie și îmi pare o prostie toată această amestecătură de filme și de personaje. Însă această prostie este una tare comică (bine, mie mereu mi s-a părut prostia extrem de comică). Și cum mie prostia mi se pare comică, am râs la fiecare secvență cât pentru mulți ani de acum în colo. Mi-am încărcat bateriile pentru acest început de săptămână.

Mai multe, nu aș mai avea ce să vă zic, pentru că aș intra deja în detaliile filmului și-n povestea lui ( care de fapt e cam aceeași) schimbată puțin de noile personaje ce pică din cer în firul poveștii noastre. Acum.. că tot nu mai am multe de zis, am să vă las alături de trailer-ul filmului, un film cu adevărat EPIC!

sursă youtube (user TheMovieChanneI )

4 gânduri despre &8222;Gnarnia – un alt film&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s