Aș vrea… să mă arunc de pe bloc!

Untitled

Atunci când simți că viața pentru tine nu mai are nici un rost, tot ce-ți dorești este să-i pui capăt cu orice preț!  Sunt multe metode prin care să-ți iei viața fără să mai ai vreo șansă de scăpare. Și asta e tot ce-ți dorești uneori. Te poți îneca, dar riști să știi să înoți și apare instinctul de a te salva.. și poate scapi.. deci nu.. altceva. Te poți arunca în fața trenului, dar riști să fii deconspirat de vreun trecător.. și salvat… pică și asta. Te poți arunca de pe bloc! Da, aici și dacă te vede cineva, până ajunge acolo la tine.. tu ești deja jos :).

Însă ce se întâmplă dacă blocul are interfon și tu nu stai la bloc? Suni aiurea. Îi spui omului problema sperând să-ți dea voie să-ți pui capăt zilelor. Orice om întreg la tărtăcuță s-ar gândi că locatarul blocului pe care tocmai l-ai sunat prin interfon ar refuza. Așa ar fi normal. Însă chipul parcă ți se luminează când acesta îți spune: ”Da, imediat îți deschid!”.

Cam așa ceva s-a întâmplat prin București, prin diferite cartiere, pe la diferite blocuri și pe la oameni diferiți. Priviți!

sursă youtube (user Casa Jurnalistului )

P.S.: Dacă ați citit articolul și ați văzut și filmulețul… să știți că încă trăiesc, acum pe meleaguri bucureștene! Să știți că nu am gânduri sinucigașe și nici să omor pe cineva! Să știți că nici eu și nici băiatul din clip nu ne-am aruncat de pe bloc :). Bine.. de mine știu sigur că nu m-am aruncat pentru că scriu acest articol, de el nu știu sincer ce să vă spun… dar probabil trăiește!

Live your life,

Pishky!

24 de gânduri despre &8222;Aș vrea… să mă arunc de pe bloc!&8221;

  1. Aww, e cam dureroasa „imaginea”. Imi aduc aminte de o poveste din alte timpuri (timpuri in care toate povestile erau hiperbolizate de ramaneam cu totii – puradei fiind – cu gurile cascate). Se facea ca un baietel din bloc cazuse de la etajul 7. Dar nu murise, s-a ales doar cu cateva oase rupte… La intrebarea „cum o fi scapat?” am primit un raspuns care ne-a redus pe toti la tacere: „e mic, are oasele moi”. Noi, mari fiind(?!), am stiut atunci ca nu avem sanse. Oasele ne erau deja batrane. Nu vom pica niciodata de la erajul 7!
    PS. Copilul acela pirpiriu e mare acum. Il vad din cand in cand. Nu am aflat niciodata daca a zburat de la vreun etaj sau nu, dar mana o avea mai mereu in ghips.

    *M-a furat peisajul. 🙂

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s