D’ale timpului

timpul

Nu am să uit niciodată prima vorbă a profului de mate când am intrat în clasa a V-a. A fost o replică asupra faptului că noi nu știam (și nu știm nici acum) să ne fructificăm timpul: ”Acum trece timpul repede? De fapt da… aveți dreptate! Acum timpul trece mai repede decât vi s-a părut că trecea anul trecut sau acum 2 ani ori acum 3 ani. Așa este. Timpul trece din ce în ce mai repede cu fiecare an. O să treacă mai repede într-a VI-a decât a trecut într-a V-a și într-a VII-a mult mai repede decât a trecut într-a VI-a. Mereu v-a fi așa… cu fiecare an mai repede și mai repede, iar când veți ajunge ca mine timpul va ajunge să treacă asemeni clipei.”

Cu trecerea anilor mi-am dat seama câtă dreptate avea. Însă totodată parcă trecerea timpului asemeni clipei deja mi-a bătut mie la ușă. A bătut mai repede de 65 de ani cât avea proful atunci :). Acum stau și mă întreb cum vine Paștele când de abia a trecut Crăciunul? Când m-am apucat de curățenia de Paște când parcă abia am terminat-o pe cea de Crăciun? ( știți voi curățeniile alea generale de le face tot românul înaintea sărbătorilor mari). Când am scos iar hăinuțele de când eram mică să le șterg cutiile de praf când parcă abia le-am pus la loc?

Și dacă vă întrebați de hăinuțe… da.. am încă hăinuțele de când m-am născut din seria hainute pentru copilasi, hăinuțe ce îmi par atât de frumoase încă și acum. Și da… s-au păstrat și arată ca și când ar fi noi din magazin, asta pentru că mama a avut grijă de ele… că eu le făceam praf :). De avut multe hăinuțe de când eram mică, nu mai am multe pentru că eram o fetiță tare băiețoasă care intra cu taicăsu pe sub mașini și când ieșea i se mai vedeau doar ochișorii.

Stau și mă întreb când a crescut fetița aia? Când s-a transformat din ceea ce a fost în ceea ce e acum? Parcă ieri dădeam cum bățu-n baltă și azi le ocolesc. Parcă ieri dădeam după găini iar azi mă uit lung la ele și ele la mine. Parcă ieri nu voiam să pun schiurile în picioare iar azi îmi e greu să mă despart de ele la sfârșit de sezon. Parcă ieri eram și parcă azi nu mai sunt… aceeași!

Mă uit la mine, mă uit la jucării, mă uit la hăinuțe și parcă nu mai avem nimic în comun azi… și totuși, ieri parcă aveam atât de multe.

Știu că poate mulți dintre voi ce citiți acest articol vă gândiți că poate uneori trăiesc în trecut și deja priviți sceptici la ceea ce citiți. Da. uneori trăiesc în trecut :). Este modalitatea mea de a-mi da seama ce am fost, ce sunt și ce vreau să fiu mai departe. Mulți consideră că trecutul trebuie îndepărtat pentru a putea merge înainte. Eu sunt de părere că trecutul trebuie acceptat pentru a putea merge înainte. Trecutul trebuie să fie mereu acolo pentru a-l vizualiza și astfel a nu-l repeta. De aia se învață istoria, ca în viitor să nu-i repetă greșelile ci să facem altele :)!

Mai jos, am să vă las pe fiecare să faceți pași de introspecție asupra propriului trecut pe melodia lui Clyderman.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Enjoy it,

Pishky!

6 gânduri despre &8222;D’ale timpului&8221;

  1. Deci da si eu sunt de acord cu tine…si ce e cel mai frustrant, cel putin pt mine, e faptul ca in loc sa ma bucur de clipa asta, de ACUM, eu stau si astept sa treaca timpul, sa vina maine ca o sa se intample nu stiu ce…si ma concentrez atat de mult pe maine incat ratez si azi, dar ratez si maine pt ca evident, niciodata nu iese cum planifici…pff…bravo pt articol!;)

    • Păi… normal că ești de acord cu mine.. tu nici nu ai cum să fii contra mea :)!
      Majoritatea greșim concentrându-ne pe mâine și nu pe azi.. când de fapt ar trebui să ne concentrăm pe amândouă: și pe mâine și pe azi… ( CRED!!!)

  2. Hmm 🙂
    Asta pentru ca timpul nu exista. Ne tot pacalim ca stim ce este timpul, sau secunda, sau metrul si asa mai departe…O alinare semi-bizara.
    Timul nu exista, iar Einstein avea o vorba foarte interesanta:
    Cand stai cu dosul pe o plita incinsa, un minut e perceput ca o ora.
    Cand stai de vorba cu o femeie frumoasa, o ora este perceputa ca un minut.

    That`s the point.

  3. Și eu mă gândeam zilele trecute la copilăria mea…Acum la aproape 19 ani, mă gândesc ce o să fac peste câteva luni și mai ales după ce dau BAC-ul. Totul se schimbă. Eu m-am schimbat total aș putea spune…Înainte eram naiv ( nu că acum nu aș fi, dar în doze mai mici ), eram tăcut ca naiba și astăzi de abia îmi tace gura :)) Nu știu dacă ai înțeles ce am zis prin acest comentariu :))

    Și ai dreptate! Fără să te gândești la trecut e aproape imposibil să te concentrezi pe viitor, așa cum și fără prezent viitorul nu există, right? 🙂 Frumos articol!

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s