București – part IV: Prin spitale

Cuprins:

Part I – The Human Body la Muzeul Antipa

Part II – Trasee-n București

Part III –  Film de groază

Part IV – Ce citești acum

Part V – Concert Aylin

Part VI – Aventură de noapte în București

A doua zi – joi 11 aprilie 2013 dimineața

După ce mă culcasem pe la 4 dimineața după un film de groază și multe filmulețe amuzante pe youtube, la ora 7 am fost în picioare cu greu. Alarma telefonului meu reușise să trezească probabil tot etaju numai pe mine nu. Într-un final, ca printr-un vis, o aud pe Aka Bu că-mi zice ”Băăă îți sună telefonul ăla… trezește-te azi!!!”. De obicei am un somn tare dulce din care nu pot fi deranjată cu una cu două, așa că și de data aceasta ca și când aș fi fost la mine acasă m-am întors pe partea cealaltă, am respirat ușor și-am mai ațipit vreo 10 minute.

Probabil vă întrebați de ce trebuia să mă trezesc la ora aia după o noapte aproape nedormită. Da știu… și eu mă întrebam asta în timp ce mă chinuiam să bifez niște numere, pe care abia le vedeam, în ordine crescătoare pentru a opri alarma.

Dacă tot am fost la București, ai mei s-au gândit să grupăm cumva prioritățile și m-au programat la Institutul de Pneumoftiziologie din București (Filaret) (menționez că acesta era unul din corpuri că sunt mai multe.. celelalte arată normal). Așa că m-am trezit inconștient și-am așteptat să ajung la locul cu pricina.

Am pășit într-o curte mare și veche ce găzduia o fostă casă boierească. Am intrat înăuntru și-am rămas cu toții ca trăzniți. Filmul meu de groază fusese nimic pe lângă ce am întâlnit acolo. Casă veche. Spital de plămâni. Pereți decojiți, tavane căzute și  ambele pline de igrasie. O atmosferă ca într-un focar de infecții. O atmosferă de groază. Un loc în care dacă intri sănătos tun ești sigur că de ieșit ieși bolnav.

Cu toate astea, locul este renumit pentru a avea cei mai buni medici specialiști. Întrebarea mea este: Ce medic sănătos la cap ar sta într-un asemenea loc? (N-am contestat capacitatea lor medicală.. deci să fim înțeleși!)

Intrată la consultație, tata și unchimiu au rămas pe hol să.. aștepte și să se minuneze terifiați. În timp ce mie mi se indica un tomograf, ei săracii dădeau în hepatită. Am ieșit. Erau galbeni. Verzi. Albaștri și au început să îmi descrie culoarea negru ca fiind mai mult decât un simplu negru. Cât eu eram înăuntru ei au asistat la următoarea întâmplare: două asistente ia un cearceaf mai negru decât negru pe care pun multe pâini ce le împart apoi bolnavilor. Erau înmărmuriți, iar eu făceam haz de necaz. Pot spune că au ieșit amândoi tremurând și-mi pare rău că nu am făcut poze în interior să vă înspăimânt puțin și pe voi, asta ca să nu se simtă ei singurii înspăimântați de așa ceva.

Ne-am îndreptat de acolo spre Spitalul Floreasca pentru tomograf. Lung drum… foarte lung. Un drum în care au vorbit numai cât de înspăimântător li s-a părut acolo și că ei nu mai calcă în locul ăla. S-au mai liniștit însă când am intrat în Floreasca. Spital renovat ce arată ca în filme (cel puțin aripa pe care am văzut-o eu). Era curat și mirosea frumos. Nu te simțeai ca într-un spital sau ca într-un loc de tortură ca precedentul.

Gata și cu tomograful așa că i-am anunțat că a doua zi dimineața trebuie să ne întoarcem la institut cu rezultatele. S-au schimbat la față. S-au făcut roșii, galbeni, verzi, albaștri dar au acceptat ideea. Ne-am mai întors de vreo două ori acolo și între timp m-au trimis și la celălalt corp ce nu era foarte departe. Spital frumos de asemenea, dotat și aranjat cum trebuie. Aveau același nume. Făceau parte din același complex și totuși parcă unu era dintr-o lume și celălalt din alta.

Evitați să ajungeți acolo. Riscați să vă duceți sănătoși și să ieșiți pe moarte (vorba lu unchimiu).

Până să aflu cum stă treaba condamnam medicii. Și nu îi condamnam pe drept, pentru că nu e vina lor. E vina celor ce se ocupă de administrație și cheltuiesc banii într-un alt scop decât cel util și prioritar într-un anumit moment. Așa că dacă vreun directoraș citește din întâmplare această postare eu am următorul mesaj:

”Dragilor… știu că în spitale se învârt mulți bani. Foarte mulți. Mai de pe la pacienți, mai de pe la stat, mai de prin proiecte ș.a.m. Știu asta din surse destul de sigure. Nu zic, folosiți și pentru voi că de… nu se poate altfel, dar folosiți și pentru spital, pentru pacienți și pentru doctorii din acel spital.

Gândiți-vă că poate într-o zi rolul pacientului o să-l jucați chiar voi și nu cred că v-ar conveni să ieșiți între 4 scânduri dintr-un astfel de loc în care numai mediu sănătos nu e. Poate și sub un pod e mai curat că mai spală apa.

Gândiți-vă că poate și voi sunteți părinți și aveți copii. Sincer nu cred că v-ați dori ca ei să pășească într-un astfel de loc în scopul de a fi vindecați.

Gândiți-vă că dacă vă luați puțin de la gură din banii furați de pe la pacienți sau mai știu eu de pe unde și îi investiți în crearea unui mediu adecvat unui spital și în aparatură, poate apoi veți câștiga chiar mai mulți :). Nu fiți lacomi și veți avea poate mult mai mult.

Știu că ne-am înmulțit prea repede pe acest pământ și am ajuns să fim prea mulți… dar totuși nu ne omorâți așa. Scutiți-ne de la astfel de chinuri. Mai bine faceți-o rapid. Fără suferință, dacă se poate!

Cu drag pentru directorii administrativi,

O PACIENTĂ!”

Nu știu dacă ar fi mai multe de spus. Cred că tot ce am zis deja m-a lăsat fără cuvinte. De fapt doar gândurile mi-au ucis cuvintele, amintirile. Sincer, atunci, eram puțin distrată de tot ceea ce mă înconjura (am reacții adverse). Acum însă când mă gândesc mi se face pielea de găină și-mi temură toate organele în mine :).

Și pentru că am găsit două poze pe net, am să vă arăt și vouă cam peste ce am dat noi acolo 🙂

P.S.:Înainte să vă uitați înfigeți-vă bine în scaun!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Take care,

Pishky!

 

6 gânduri despre &8222;București – part IV: Prin spitale&8221;

  1. Pereții seamănă cu o sală de sport antică, sală unde bați mingea de toți pereții și cade tencuiala :)). Sunt spitale de boli infecțioase, spitale care nu mă miră că sunt strict de astfel de boli, pentru că la cum arată, ieși clar cu vreo boală în organism.

    Stai liniștită, de fapt, e imposibil să stai liniștită când medicii corupți ( respect pentru cei incoruptibili ), au o prioritate ridicată față de un cetățean de rând privind sănătatea lor cu pretextul: „Mor oameni În lipsa doctorilor”, așa că un doctor are cu siguranță o prioritate foarte ridicată în spitalul unde lucrează pentru că na, trebuie să salveze vieți, așa că trebuie salvat și el….Tot ce se întâmplă în acest moment în spitalele românești sunt datorită corupției.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s