București – part V: Concert Aylin

Cuprins:

Part I – The Human Body la Muzeul Antipa

Part II – Trasee-n București

Part III –  Film de groază

Part IV – Prin spitale

Part V – Ce citești acum

Part VI – Aventură de noapte în București

A doua zi – joi 11 aprilie 2013 seara

După ce am petrecut aproape toată ziua plimbându-mă de la un spital la altu, spre seară am ajuns în sfârșit la apartament, m-am schimbat și m-am îndreptat cu tot cu metrou spre Bogdan, ca mai apoi să ne îndreptăm către Palatul Ghika, unde avea să aibă loc concertul la ora 22:00.

Țin să punctez faptul că noi ne aflam în partea opusă a Palatului Ghika. Noroc că la ora aia mergea încă metroul.

Am ajuns la Palat. O curte mare plină de iarbă frumos tunsă. O fântână în mijloc. Un palat în spate. Frumos. Măreț. Impozant. Alb pe dinafară și roșiatic înăuntru. Un pian negru și vechi te întâmpina în holul de la intrare. Totul avea un aer de vechi. Un vechi frumos dintr-o epocă nu de foarte de mult trecută. Pășind prin holul principal dintr-o parte în alta a palatului am ieșit în curte. O curte în care domneau 2 corturi (sau atât am văzut eu la ora aia).

CAM00093

Am intrat într-unul din corturi, unde de obicei au loc nunți. Într-o parte și în alta erau mese albe și negre și niște canapele albe-crem (insuficiente pentru numărul de oameni). O scenă în față, unde avea să aibă loc concertul. O lumină gălbuie-învechită se abătea asupra noastră. Păstra și ea aerul locului și îl împrăștia mai departe.

Ajunși acolo la ora 22:00 (nici dacă voiam nu ajungeam la fix) ne-am pus pe așteptat. Și am așteptat. Și tot am așteptat… și-am mai așteptat ceva. Cum ce am așteptat? Să înceapă concertul. Și dacă tot am așteptat atât, am mai așteptat încă puțin. Într-un final pe la 22:50 un mim își face apariția pe scenă. Cam dezorientat el de fel, dar probabil nu se aștepta să dea peste masa de oameni. Și-a făcut frumos numărul și i-a adus în scenă pe băieții din trupă, iar într-un final pe frumoasa Aylin.

Concertul avea să înceapă în sfârșit. Și-a cântat melodiile de pe album, iar mie una mi-a plăcut ce am auzit. Are o voce faină și plăcută. Păcat însă că majoritatea ce se aflau acolo vorbeau.. și vorbeau.. și vorbeau. Adică.. ai venit să vorbești sau să o asculți pe ea cum cântă? Cred că pentru a doua variantă erai acolo. Involuntar am auzit și eu discuțiile celor de lângă mine, iar una chiar mi s-a părut patetică: criticau felul în care Aylin era îmbrăcată și cât de tare o dezavantajează rochia respectivă. Serios? De asta ai venit acolo? Să critici cum e îmbrăcată ea sau oricine altcineva? E uimitoare prostia omenească.

La 00 și ceva concertul era gata. Așa că ne-am îndreptat și noi frumos spre autobuz să mergem spre cășile noastre. Metroul nu mai funcționa la ora aia, iar autobuzele ne-au tras țeapă… însă continuarea am să v-o fac cunoscută mâine seară, la fix o săptămână după întâmplare. Acum vă las alături de Aylin și o melodie:).

CAM00089

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Enjoy it,

Pishky!

sursă youtube (sursă Viky Red )

2 gânduri despre &8222;București – part V: Concert Aylin&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s