Ocean de nimicuri – Radu Cîrstea

Am avut plăcerea şi bucuria de a pune mâna pe cartea din titlu şi anume „Ocean de nimicuri”. Am vrut să o citesc dintr-o suflare dar mi-a ieşit din două. Şi nu, nu am făcut asta pentru că nu mi-a plăcut sau pentru că mi-a plăcut prea puţin ci ba din contră, pentru că mi-a plăcut prea mult. Să zicem că am savurat cartea asta în două reprize ca să o pot digera mai bine.

Bine, practic, pentru mine e o bucurie să pun mâna pe orice carte. E o bucurie mai mare chiar decât atunci când mănânc dulciuri (țin să menționez într-o paranteză că dulciurile sunt una dintre marile mele fericiri).

Cine ar citi această carte, cu siguranță m-ar întreba cum de am putut începe atât de ”haios” sau ”amuzant” sau mai știu eu cum dar în niciun caz într-un mod ”trist”. Acum, cu siguranță am băgat pe toată lumea în ceață dar n-am să vă lămuresc prea curând cu ceea ce am vrut să zic și am să continui prin a vă mărturisi faptul că dacă nu vă place Bacovia (cu siguranță îi cunoașteți stilul dacă ați trecut prin liceu ori dacă sunteți iubitori de cultură) nu o să vă placă prea mult nici această carte. Sau, cine știe, poate ”Ocean de nimicuri” vă va convinge să vă placă Bacovia. Mie una, Bacovia îmi place la nebunie, așa că nu mi-a fost greu să îi diger rând pe rând poeziile lui Radu.

Prima dată m-a fascinat coperta (pe care ați văzut-o deja mai sus). Picături de ploaie pe un geam. Ador imaginea aia pentru că mie îmi place ploaia în toate formele ei: de la ploaia blândă și caldă pâna la furtunile cu tunete și fulgere de zici că pică cerul pe tine. Apoi, apoi m-au fascinat versurile unul câte unul, urmând să o facă poeziile ca întreg. Desigur, dintr-un volum întreg nu or să-ți placă toate la fel de mult. Unele îți plac mai puțin, alte mai mult și altele deloc. Asta depinde de starea ta de moment și de cum percepi fiecare cuvânt, vers și poezie în parte de la un moment la altul. Dacă acum îți place o poezie foarte mult, la o eventuală recitire se prea poate să nu mai ai aceeași părere și invers.

Ca să fiu sinceră poeziile îi sunt foarte grele. Așa că dacă vrei să pricepi ceva din ceea ce vrea să trasnmită fiecare poezie în parte, trebuie să te dedici trup și suflet fiecărui cuvânt. Trebuie să supui totul analizei pentru că o poezie nu este scrisă doar ca să fie scrisă. Ea trebuie înțeleasă. Gândurile și emoțiile pe care le transmite trebuie percepute într-un mod cât mai corect și concret. Mie fiecare poezie mi-a transmis altceva. Fiecare poezie în parte e independentă de cea precendentă sau de cea următoare. În fiecare autorul pune gânduri și emoții diferite și astfel rezultă un amalgam perfect de gânduri, sentimente și emoții într-un singur volum.

Când m-am apucat să citesc prima poezie, mi-a fost destul de greu. N-am înțeles-o din prima și nici din a doua încercare. Așa că am încercat să mă detașez de tot și de toate încercând să pătrund dincolo de fiecare cuvânt în parte. Numai așa am reușit să înțeleg cu adevărat ceea ce fiecare cuvânt în parte transmitea cititorului său. Am încercat și tind să cred că am reușit și am pătruns dincolo de cuvinte, în spatele lor… și am înțeles ceea ce ele aveau cu adevărat de transmis.

Nu știu dacă am mai spus asta mai sus, că-mi e tare lene să recitesc la ora asta, dar pe mine m-a fascinat ca și întreg. Au fost poezii ce mi-au plăcut mai puțin și altele mai mult, însă s-au completat perfect unele pe altele simțirilor mele și perceperii mele. M-a fascinat volumul pentru că nu-i ușor de înțeles. E complicat. Foarte complicat. Iar ce e complicat mie îmi place. Mă atrage într-un mod inexplicabil. Adică nu-i frumos ca totul să fie primit pe tavă fără un minim efort de înțelegere, așa că cu cât este mai complicat și greu de înțeles cu atât mai bine. Mi-a plăcut pentru că a trebuit să descifrez eu tot, să pătrund în spatele cortinei și nu doar dând-o la o parte cu ușurință ci cu un foarte mare efort.

Ca și cititor, e imposibil să nu găsești poezii care să nu rezoneze din punct de vedere emoțional cu tine. E imposibil să nu găsești poezii în care să nu te regăsești. E imposibil să nu găsești versuri care să aibă într-un fel sau altul un impact mai mic sau mai mare asupra stării tale, asupra ta ca și întreg.  Fiecare om are stări și stări. Și trece prin ele ca trenul prin gări. Le cunoaște , le simte și le părăsește ca să cunoască altele noi. Le explorează rând pe rând ca să revină cândva din nou la ele. Într-un fel sau altul m-am regăsit în multe stări ale poeziilor. Poate chiar acest fapt m-a făcut să-mi placă cu adevărat volumul ca și întreg. Iar dacă eu m-am regăsit, cu siguranță fiecare va face la fel. Desigur, nu în toate și poate nici măcar într-o poezie întreagă, dar cu siguranță într-un vers sau mai multe cumulate. E plăcut să te contopești oarecum cu stările versurilor și poeziilor. E plăcut să treci prin ele, să le simți, să le cunoști, să le explorezi în adevăratul sens al cuvântului. E plăcut și pentru asta merită să te dedici din când în când poeziei. Să fii doar tu, ea și gândurile voastre împreună.

Eu nu sunt o fire tristă de felul meu. Sunt chiar foarte veselă. Însă stilul acesta, țin să-mi mențin părerea și să afirm că nu este adorat doar de oamenii triști ci și de cei ce apreciază adevărata artă în toate formele ei.

Din păcate pentru cei care vreți să citiți cartea asta, trebuie să vă anunț că nu o puteți găsi așa ușor prin toate librăriile și prin tot universul ăsta imens al internetului. O puteți găsi însă la autor, adică la Ratzone (click pe nume). Așa că dacă sunteți interesați luați legătura cu el.

Iar acum, ca să vă conving de cele spuse mai sus, am să scriu aici una din poeziile ce mie mi-au plăcut foarte mult. Mi-a fost destul de greu să aleg una dat fiind faptul că-s destule care-mi plac cu adevărat. Am ales însă o poezie ce se rupe puțin de sfera descrisă mai sus sau păstrează prea puțin din acele elemente, însă asta o face cu adevărat frumoasă. Fără prea multe alte cuvinte, poftiți poezia.

Îmi place poezia pentru că
a fost scaunul ce m-a înălțat
la cortina de sus
s-o smulg
cu forță, încredere, răbdare.
Îmi place poezia căci
m-a scos afară din mine,
pe un tapet incolor așezându-mi simțirile…
…Și totuși le-am sorbit.
Îmi place poezia fiindcă
am văzut oameni rupând frunze
în diminețile de noiembrie
și ea m-a crezut.
Îmi place poezia deoarece
ieșim târziu noaptea
să spunem luminii noapte bună,
amândoi, deodată, împreună.
Și poezia mă iubește.

Radu Cîrstea – Mă iubesc cu poezia

Cam atât am avut eu de spus pe ziua de azi și sper să vă fi plăcut ceea ce v-am prezentat. Dacă da sau nu, aștept părerile voastre mai jos în comentarii.

10 gânduri despre &8222;Ocean de nimicuri – Radu Cîrstea&8221;

  1. […] Și, așa de final, vreau să știți că am început să scriu și pe blogul lui Ratzone, un autor contemporan, a cărui primă carte de poezie, Ocean de nimicuri, o puteți cumpăra chiar de la el. Țin totuși să vă anunț că scriitura lui este una complexă și intensă, care necesită un grad sporit de atenție și deschidere spirituală pentru a putea fi înțeleasă. O recenzie interesantă a Oceanului o puteți găsi pe blogul lui Pishky, chiar aici. […]

  2. bacovia e un rau necesar. depinde cum privesti.ma uitam la numele ala. m-a ingrozit. e atat de oribil. e dreptul meu sa spun asta.ma uitam la carte…la ce trebuia sa fie si la ce a ajuns sa fie…mai ca as le-as da foc la toate. serios. ma uitam la ce ramane apoi… cred ca apoi nu ramane nimic…

  3. Se vede că acest volum te-a fascinat și captivat totodată. Nu sunt un fan al poeziilor, n-am citit decat Bacovia, dar nu m-am chinuit sa despic versurile in patru ca sa-l inteleg. N-am avut rabdarea necesara de a gandi in versuri, nu o am. Însă se mai întâmplă să scriu în versuri și să mă exprim pe mine așa cum simt, cu toate că pentru alții nu va avea pic de însemnătate, sau poate că va avea alt sens, pentru mine acele versuri vor fi de o importanță majoră.
    Dar, să mă las pe mine.
    Din ce am citit pe blogul lui Radu, am observat că are un stil mai greoi, ce necesită atenție și dedicare. Și se vede că ceea ce scrie el are o încărcătură emoțională destul de puternică. Așa că, da, merită apreciat!

  4. Foarte frumos cum ai spus aici ” Trebuie să supui totul analizei pentru că o poezie nu este scrisă doar ca să fie scrisă. Ea trebuie înțeleasă. ” Spun asta fiindca si eu scriu versuri si intr-adevar, cand le scriu le simt, iar ca un cititor sa inteleaga ce scriu, trebuie pur si simplu sa se implice cu sufletul printre acele randuri.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s