Tentații (i)rezistibile

Acest articol este scris pentru proba cu numărul patru din Super Blog 2013!

CAM01790Dependențele sunt tentații.

Da. Ceea ce vedeți mai sus este o cantitate zilnică de ciocolată ce-mi intră în organism. Sunt dependentă de ciocolată. Și o recunosc. Și recunosc și faptul că n-am voință să mănânc mai puțină. Mama-mi zice că sunt o specie de drogată. Eu zic doar că-mi plac la nebunie dulciurile, în special ciocolata și orice e pe bază de ciocolată. Atât.

Dacă am dulciuri, mănânc ca sparta. Dacă nu am, fac rost. Oricum ar fi, mereu am ciocolată. Mă hrănesc cu ciocolata. Ciocolata e parte din mine, iar fără ea… fără ea cred că sunt aproximativ ca unul în sevraj. Iubesc ciocolata. Și ea mă iubește pe mine, atâta timp cât mereu o am. Mereu și mereu și mereu a mea. Nu mă pot despărți de ea și nici ea nu se poate despărți de mine. Este irezistibilă.

Deși suntem nedespărțite (mai puțin în timpul când eu dorm), mama încearcă din răsputeri să ne despartă. E speriată și o înțeleg. Orice mamă e speriată atunci când tot neamul e diabetic. Mereu îmi spune că dacă nu va reuși ea, insulina sigur o va face. Ferească sfântul să se întâmple asta. Mai bine la 2-4 m sub pământ decât fără ciocolată. Iar acum e momentul în care eu mă rog Universului și tuturor sfinților și forțelor cosmice ca mama să nu citească asta, că altfel nici în cușca câinelui nu mai prind loc:). Desigur, mai au de ascultat dorințele a 7 miliarde de oameni, de ce m-ar băga în seamă pe mine? Și uite așa o să sfârșesc eu dormind într-un șanț și poate nici acolo :).

Ciocolata pentru mine, e ca aerul pentru voi. Ciocolata pentru mama, când o mănânc eu, e ca cianura pentru atâția oameni ce se revoltă cu înverșunare împotriva folosirii ei în exploatarea de la Roșia Montană. Iar atunci când vezi pentru propriul copil ceva ca fiind extrem de nociv, încerci să îi iei asta. Așa că mama se chinuie să nu primesc dulciurile aduse în dar și le ascunde. Le ascunde pe unde poate în casă. De când sunt mică însă, până la vârsta de 19 ani, am avut timp să explorez casa în lung și-n lat până la cunoașterea fiecărui colțișor al casei. Cu alte cuvinte, poate mama să ascundă ciocolata oriunde, că tot o găsesc (experiență de cel puțin 14 ani).

Știu ce-nseamnă să fii dependent. Sunt dependentă de ciocolată și de multe alte lucruri. Sincer, dacă mă întreabă cineva de ce mănânc ciocolată, nu aș știi să-i dau un motiv plauzibil. I-aș spune doar că mănânc pentru că mănânc. O fac din instinct. Nu-mi impun să mănânc ciocolată. Nici să o caut pe unde e ascunsă. O fac pur și simplu. Mă trezesc că am găsit-o și încep să mănânc. Nu o caut cu disperare. O caut cu mult calm pentru că știu că am să o găsesc. Nu știu cum se face faptul că mereu mă duc spre locul în care e ciocolata. Mă cheamă la ea. Și nu e o poveste inventată. Este una chiar reală. Este povestea unui dependent de ciocolată, adică a mea.

Habar n-am de ce, dar parcă insulina asta nu mă sperie. Nu mă sperie pentru că știu eu că nu o să am nevoie de ea. Odată, când trebuia să fac niște analize, am mâncat o ceșcuță de miere înainte. Iar rezultatul spunea că glicemia mea e foarte mică. Altă dată, când bunicul meu își făcea testul de glicemie, eu copil mic și curios cu întrebări de genul: „Ce-i aia tataie?”, „Dar ce face?”, „Dar vreau și eu, tătăiț!!!” mi-am făcut testul de glicemie, după masă evident. Valoarea era aproape de media anormală :D. Deci, practic, dependența mea de ciocolată mă ajută să-mi mențin valori ale glicemiei aproape normale. Cum aș putea astfel să renunț la ciocolată? Corect, n-aș putea. O iubesc și mă iubește (cred).

Dependențele mele nu se sfârșesc însă aici. Pe locul doi se află telefonul mobil. Fără să vreau îl folosesc. Mă trezesc că umblu pe el fără să fac de fapt nimic. Intru în meniu și ies. Îl deblochez ca să îl blochez la loc. Intru pe Facebook ca să ies. Pornesc radio ca să-l opresc. Mă trezesc că scriu mesaje ca să le șterg și să le rescriu până când într-un final le și trimit. Intru în contacte ca să nu apelez pe nimeni. Mă joc, ca să nu mă joc de fapt. Telefonul sincer îl urăsc. Este ca să fie și-mi mănâncă timp din viață. Dar aici știu că nu sunt doar eu dependentă de telefon într-un hal fără de hal. Generații întregi din zilele noastre sunt dependente: copii, tineri, bătrâni. Toți.

Urmează apoi dependența temporară pe timp de iarnă: schiatul. Ador să schiez. Să mă simt una cu pârtia, una cu zăpada, una cu fulgii de nea ce plutesc în aer până se contopesc cu suprafața muntelui. Când schiez simt că plutesc. Mă bucur că pot schia toată iarna: în weekenduri și vacanțe. Mereu. Când schiez, nu simt de fapt că fac asta. Când schiez, schiez și atât. De cele mai multe ori schiez pe muzică. Îmi bag căștile în urechi și mă las pe schiuri în cristiane lungi și scurte în josul pârtiei. Iubesc muntele. Îl iubesc poate pentru că am crescut oarecum cu el și l-am văzut de mică în fiecare zi. Îl văd din curte, îl văd când trec podul Jiului, îl văd pe bulevardul ce duce spre Petroșani. Îl văd mereu acolo, măreț și impunător peste întreaga depresiune a Jiului. Îl văd și îl iubesc.

Sunt dependentă de oamenii frumoși. Iubesc să stau în preajma lor, fie că sunt copii, tineri sau bătrâni. Oameni frumoși din punct de vedere al caracterului lor, al interiorului și nicidecum al fizicului. Fizicul e doar o carcasă. Degeaba strălucește la suprafață dacă pe interior e mâncată de rugină. Degeaba. Iubesc în special bătrânii. Îmi place să stau în preajma lor. Ei mereu au ceva frumos de spus din experiențele lor de viață mai mult sau mai puțin frumoase. Sunt dependentă de a le sorbi cuvintele și privirile duioase. Sunt dependentă de a le oferi fericirea aceea că sunt ascultați cu atâta drag și atâta interes.

Uneori sunt dependentă și de film. Dar asta depinde doar de stările acumulate care au creat o singură stare neliniștită ce are nevoie de liniște. Atunci sunt dependentă de acțiune, de comedie, de animații. Sunt dependentă de orice. De orice e bun, desigur. Adică bun pentru gusturile mele, pentru că gusturile sunt atât de diferite. Ce e bun pentru mine, este foarte probabil să nu fie și pentru ceilalți. Doar de asta suntem o specie atât de diferită între indivizi.

Sunt dependentă de cultură. Îmi place. Mă fascinează. Cultura e minunată. Păcat că noi ca indivizi nu suntem toți capabili să ne-o însușim caracterului. Poate nici eu nu sunt. Tocmai de asta, cu siguranță, sunt dependentă de ea. Din nevoia de a dobândi mai multă.

Cred că sunt dependentă de multe altele. Sunt dependentă de atâtea și atâtea. Uneori sunt dependentă și de mine, atunci când simt că nu mai sunt eu. Sunt dependentă și de o ea. Și de un el. Și de părinți. Sunt dependentă de lume. Sunt și suntem dependenți de bani, căci ei ne oferă posibilitatea existenței de zi cu zi. Sunt dependentă de iubire, fie că o ofer sau o primesc. Sunt dependentă de amintiri, căci ele stau la baza a ceea ce sunt acum și ceea ce am să devin. Sunt dependentă de trecut, de prezent și cu siguranță și de viitor. Sunt dependentă de multe și cu siguranță nu sunt singura. Toți suntem dependenți de ceva, conștient sau inconștient.

Articolul acesta a pornit de la filmul „Thanks for Sharing”. Și personajele au dependențe. Dar o pun în scenă pe cea care a existat din toate timpurile: sexul. Unii sunt, alții nu sunt. Dar cu siguranță este printre cele mai vechi dependențe, alături de dependența de supraviețuire, de existență.

Dependențele, prin traducere, sunt irezistibile.

Pentru că simt cum ale mele cuvinte încep să se amestece unele cu altele într-o iraționalitate perfectă, am să închei articolul aici. Dar nu, nu scăpați de întrebarea la care musai trebuie să răspundeți. Așa pentru curiozitatea suflețelului meu de copilaș micuț și amărât.

Întrebare: Voi de ce sunteți dependenți?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre. Sunt curioasă. Vreau să știu!

Have fun,

Pishky

22 de gânduri despre &8222;Tentații (i)rezistibile&8221;

  1. În afară de Internet şi nevoia de cunoaştere, nu cred că am alte dependenţe conştiente. Dar cu siguranţă am mai multe dependenţe inconştiente…
    Telefonul stă şi el undeva prin cameră, mă mai uit uneori la ceas sau îl folosesc ca MP3 player. Majoritatea ,,activităţii” mi-o desfăşor în faţa calculatorului.

  2. Chokotoff :X bomboanele mele de ciocolata preferate !:X Mananc cate-o cutie odata !As manca non-stop chokotoff…in schimbul oricarei alte ciocolate…vai ce mi-ai facut…mi-am pus in cap sa renunt macar o perioada,pana dau jos kg luate in timpul sarcinii,dar na…acum tre sa-mi iau bebele-n brate si sa merg la magazin!De telefon numai zic,acelas lucru ca si tine…Dorm cu el sub perna.il iau cu mine la baie…peste tot!
    Cat despre dependente…sunt dependenta de mami ,tati si fratii mei!!!Nu pot sa stau nici macar o zi fara sa-i aud…ma gandesc in fiecare secunda la ei,mai ales ca ne despart atatea sunte si mii de km….Si mai nou,sunt dependenta de zambetul baieteluilui meu…in fiecare clipa incerc sa-l fac sa zambeasca…il mananc nu alta!
    Nu stiu daca astea sunt cu adevarat dependente,insa pentru mine familia este mai ceva ca un drog de care nu ma pot lasa! 😀

    • Mulțumesc frumos pentru părere și comentariu.
      Nici eu nu cred că dependența e dăunătoare. Ea e benefică. Depinde acum despre ce dependențe vorbim, așa că bine ai precizat „anumite”.
      Și într-adevăr, dependența de părinți este necesară oricui, dar cu limite, desigur. De la o anumită vârstă trebuie să fim independenți, să știm să fim pe propriile picioare și nu să depindem de părinți. Cred că de ce ar trebui să fim cu toții dependenți este iubirea pentru părinți 🙂

  3. La cum scrii tu… blogul asta tinde sa dea dependenta. Dar, dupa cum spui tu…dependentele nu ar trebui sa ne ingrijoreze. Nu toate…:) Esti un copil(inca) uimitor. Am varsta mamei tale probabil si ascund dulciuri prin casa ca si ea, tot de atata vreme, desi stiu ca si baietii mei, doar din respect fata de mine(sau mai mult din compasiune) nu le „rad”pe toate din prima, asa cum sunt pe deplin capabili, ca sa-mi lase iluzia ca inca le mai ascund bine si ca lor inca le mai pasa de autoritatea(?) mea. Felicit-o, din partea mea, pe mama care iti ascunde ciocolata ca are un copil ca tine, asa dependnt cum e (nimeni nu-i perfect). Si-ti multumesc pentru tot ce tu scrii si eu citesc. Si sa stii ca daca nu mi-as face griji pentru silueta, sanatate, si alte bla bla-uri din asta la moda, as manca numai inghetata, de preferat cu fructe de padure de la Betty,sau Nirvana cu ciocolata si cirese, sau…de la micul dejun pana la inchiderea programului. Marturisesc ca uneori uit sa-mi fac griji. Si stii ce-am observat? Ca ce nu te omoara, te face…mai dependent.

    • Vă mulțumesc frumos pentru comentariu.
      Sincer, m-ați emoționat. Mă bucură nespus cuvintele dumneavoastră. Mă fac nespus de fericită.
      Am să o pun pe mama să citească comentariul dumneavoastră, ca să mă creadă pe cuvânt.
      Eu una nu mă pot opri din mâncat dulciuri. Sper ca pe viitor să mănânc mai puține.. că vorba tuturor persoanelor din jurul meu: „Să nu întrec dimensiunile Casei Poporului”.
      Și mă bucur că blogul meu dă dependență. E de bine. E mai mult decât suficient. Vă mulțumesc din suflet pentru starea minunată oferită astăzi.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s