Nuntă. Jubileu

50 de ani. O viață de om. O viață.

Uneori în 50 de ani se pot întâmpla atâtea, iar alteori nimic. În 50 de ani te poți înconjura de atâtea lucruri frumoase că nici nu le-ai putea număra sau înșira undeva. Tot atât de bine te poți înconjura în 50 de ani de vid. Un vid aparte al singurătății.

50 de ani reprezintă atâtea împliniri și neîmpliniri. 50 de ani cuprind în ei alte vieți. Vieți ce au luat ființă chiar din ei, cei 50. Un număr atât de mic și totuși uriaș pentru o viață de om. Da, uriaș. Uriaș din cauza faptului că alții poate nu prind nici 18.

50 de ani mie îmi par atât de mult… mai ales când este vorba de o căsătorie. Mă întreb cât de mare să fie iubirea încât să reziste 50 de ani. Cât de îndrăgostiți să fie doi oameni încât să reziste 50 de ani împreună? Și nu, cu siguranță nu este vorba doar de obișnuință. Degeaba există obișnuință dacă nu există iubire. Știu asta. Mi-au spus-o bunicii mei, căci da, despre ei este vorba.

Eu abia am făcut 19. Îmi pare că sunt atât de mică, iar altora atât de mare. Până și 19 ani ai putea spune că e o viață de om. Dar 70+, 80+ și 50 de căsătorie? Atât de mult. Și atât de frumos.

Nu mai e mult. Peste câteva luni își vor serba jubileul căsătoriei lor. Ce frumos. Ce minunat. Vor serba o viață alături. Mai mult de o viață alături. Vor serba ziua în care s-au cunoscut. Ziua în care s-au căsătorit, zilele în care li s-au născut cei doi băieți. Zilele în care aceștia s-au căsătorit. Zilele în care li s-au născut cei 2 nepoți. Și toate acele zile petrecute împreună. Unul lângă altul. Toate zilele petrecute alături de copiii lor, nurori și de nepoți. O viață plină cu bune și cu rele, căci altfel nu se poate. Tocmai combinația asta este cea care redă, probabil, perfecțiunea fericirii unui cuplu. Împlinirea lui.

M-am gândit adesea, ce idei de cadouri s-ar potrivi bunicilor mei? Ce-ar fi cu adevărat minunat să primească? Știu că ei nu și-ar dori nimic material. Tot ce și-ar dori e fericire. Fericirea că sunt încă împreună la o vârstă atât de înaintată. Și-ar dori cu siguranță, ca fiecare cadou pentru femei sau bărbați în parte, să fie reprezentat de prezența celor dragi: de copii, nepoți și prietenii apropiați. Dar asta fără a fi ceva oficial, ci ba din contră, ceva neoficial.

Dar eu. Eu sunt încăpățânată de fel. Vreau ceva surprinzător. Ceva cu adevărat fantastic. Ceva care să le aducă într-adevăr lacrimi în ochi, dar de fericire. Mi-am făcut atâtea și atâtea scenarii în minte. Mi-am desenat atâtea variante, imaginar. Doar una pare să prindă din ce în ce mai mult contur. Una ce știu că i-ar impresiona cu siguranță.. I-ar duce pe culmile fericirii absolute. Și chiar asta este ceea ce-mi doresc.

La țară. În livadă. Scaune acoperite cu dantelă. Mese rotunde cu același material. Dantelă. Multă dantelă. Pomii înfloriți. Mese de o parte și de alta a livezii, sub pomi. Între, un culoar plin de iarbă proaspătă (căci evenimentul este în primăvară) cu multe petale de trandafir presărate. Invitați. Nu foarte mulți. Doar cei apropiați. Cei mai apropiați: colegii bunicului de facultate (căci ei sunt ca o familie), colegele bunicii și câteva rude, printre care și noi, nepoți și copii. În capăt o masă. O masă dreptunghiulară, acoperită cu dantelă, pe ale cărei colțuri sunt sprijinite două lumânări. De o parte și de alta a mesei stau cei doi copii, cele două nurori, cei doi nepoți și nașii. Dincolo de masă, un popă. Toți așteaptă în liniște. Așteaptă în liniște pentru că știu că cei doi bunici au primit instrucțiuni clare de la nepoată că azi vrea să marcheze o zi specială, așa că să se îmbrace frumos și să asculte întocmai. Cineva a fost rugat să-i lege la ochi cu grijă (nici prea strâns nici prea lejer) și să-i ducă pe amândoi de cot, încet, către necunoscut. Știu că se întreabă ce le-a mai plănuit nebuna de nepoată, căci ea nu are decât idei năstrușnice. Dar știu amândoi că dacă ea le-a dat cuvântul, nimic rău nu se va întâmpla.. așa că se lasă conduși. Eu știu că ei își vor da seama că sunt îndreptați spre grădină. Își știu prea bine curtea, gospodăria. Dar nu, nu știu ce-or să-i aștepte. Au ajuns deja în livadă. Se îndreaptă legați la ochi printre invitați, fără să bănuiască prezența lor acolo, spre capătul livezii. Se vor opri puțin. Bunica e prea atentă la tot ce se întâmplă. Cu siguranță simte respirațiile invitaților, sper doar ca păsărelele să facă mai multă gălăgie. În sfârșit ajung în fața noastră, a familiei și a preotului. Sunt dezlegați la ochi. Nepoții, în fața lor, țin în mâini o cutie de bijuterii. O deschid ușor și lasă la iveală cele două verighete, spunându-le: „La mulți ani fericiți în continuare, dragii noștri!”. Aplauze. Cu siguranță se vor auzi aplauze. De aici încolo se va oficia cununia religioasă. Se va întări legământul sufletelor lor. Sfârșit.

Întrebare: Tu ce ai face pentru cei 50 de ani de căsătorie ai bunicilor tăi?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre!

Have fun,

Pishky

15 gânduri despre &8222;Nuntă. Jubileu&8221;

  1. Frumos scris, frumoasa initiativa si ai un stil foarte bun de a organiza lucrurile imaginar. Sper sa se intample totul asa cum vrei tu sa se intample, si, bineinteles, sunt convinsa ca vei scrie si pe blog atunci.

    Despre bunicii mei, vor sarbatori si ei destul de curand 50 de ani de casnicie, dar nu sunt atat de apropiati. Exista genul de soti care raman impreuna pentru ca se iubesc, si genul pe care nu ii mai leaga decat copiii si anii trecuti deja.
    Asa ca probabil va fi o zi doar cu urari si cadouri. Din pacate.

    • Mă bucur dacă ți-a plăcut articolul.
      Sper ca stilul meu organizatoric să nu mă lase baltă în realitate :)).
      Cu siguranță am să scriu pe blog despre asta.
      Multă sănătate bunicilor tăi. Păcat că există și astfel de cupluri. Păcat că la unele iubirea dispare. Eu tind să cred în iubirea aia infinită.

      • Multumesc!
        Nu stiu daca dispare sau… a fost prea din graba decizia de a face o familie, fara iubire.Iubirea se vede de-a lungul timpului, cand cunosti persoana de langa tine sub toate formele ei. Mai ales pe timpurile bunicilor nostri, erau alte reguli, te casatoreai dupa criteriile parintilor cel mai mult. Pe principiul „dragostea se invata, vine in timp”. Urat. Frumos de cei care s-au casatorit din iubire, pura.

      • Bunicii mei s-au căsătorit din iubire. Nu le-a fost impusă căsătoria de către părinți.
        Oricum, îmi pare rău pentru cei care nu au cunoscut iubirea împreună ori a dispărut. Îmi pare groaznic să stai lângă o persoană pe care nu o iubești.

  2. Superb! Dacă bunicul meudin partea mamei ar trăi cu siguranță că aș face ceva deosebit pentru ei…bunica povestea că s-au cunoscut la un bal organizat la un salon pe undeva, pe strazile Brasovului, ea în rochie vaporoasă de vară, tânără și nepăsătoare, el în uniformă de militar, matur și cu ochi pătrunzători, dar blânzi..ah, ce romantic! Dar gata că dau în reverii și alte cele..felicitări încă odată, foarte frumos ai redat! 🙂

  3. La vârsta lor s-ar presupune că le-au văzut și le-au avut pe toate. În limita posibilităților și păstrând, bineînțeles, proporțiile. De aceea, în locul tău mi-aș sufleca frumos mânecile și-aș pune mâna pe telefon făcând tot ceea ce este posibil și încercând să conving pe toată lumea că, probabil cea mai mare dorință a bunicilor tăi ar fi să vă vadă pe toți „ai lor” adunați în același moment, în aceeași curte.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s