Ea și el. Tăcere

Articol scris pentru proba cu numărul zece din cadrul Super Blog 2013!

Articolul cu numărul zece, ne este propus astăzi de MediaDOT.ro. Ei ne invită într-o frumoasă călătorie imaginară a jocurilor din viitor. Așa că.. să-i dăm drumul la scris, zic.

– Te urăsc! spuse el îmbufnat din bucătărie, în timp ce ea pleca rușinată capul.
-Îmi pare rău, dragul meu! Îmi pare rău!

O cunosc bine și știu că îi părea rău. Suferea. Nu-i plăcea să-l vadă pe el suferind. Trist. El se dedicase ei să o facă fericită. Iar ea, ea pur și simplu a ales altul mai bun când a avut ocazia. L-a părăsit. Și nu e vorba că nu ținuse la el. Poate chiar asta fusese problema. Ținuse la el mai mult decât fusese cazul. Asta o durea. O durea să se despartă de el. Dar era mai fericită cu celălalt.

-M-ai părăsit. M-ai lăsat. Singur. Și în același timp cu tine. Cu tine și cu el. Sub același acoperiș. Între aceiași patru pereți ai casei. Doar camerele sunt diferite.
– … … … … … …
-Taci. Acum taci. Taci cum ai făcut-o întotdeauna. Nici măcar atunci când te bucurai alături de mine… nu scoteai niciun sunet. Nimic. Tăcere. Întotdeauna tăcere. Tăcerea e arma ta. Din păcate eu, eu n-am nicio armă. Nu mi-ai mai lăsat nici puterea de a mă apăra. De a mă proteja ori de a încerca să fiu cândva fericit. M-ai aruncat. M-ai părăsit.

Ea tăcea. Nu avea nimic de spus în apărarea ei. Nu avusese niciodată. Îl auzea pe el ca printr-un vis. Nu voia să-l asculte. Voia să fie singură. Ea și gândurile. Fără vocea lui. Vorbele lui o făceau să regrete. Regreta toate momentele în care îl căutase pe celălalt folosindu-se de el. Îl obligase să se plimbe dintr-un magazin online într-altul, iar el îi făcea pe plac. O asculta și încerca să o mulțumească. Să o iubească. Oare dacă ar fi știu. Dacă ar fi știut că el pentru ea era doar ceva de care aștepta să scape. A vrut dintotdeauna altceva în viața ei. Niciodată pe el. El îi părea mult prea incompatibil cu dorințele ei și îl compara mereu cu alții. A vrut mereu altul.

Ea era reprezentanta perfecționismului. Era o perfecționistă. Pe când el. El era de o simplitate de nedescris. Nu avea nimic care să tindă spre perfecțiune. El credea că are tot, având-o pe ea. Iar ea, ea se simțea pustiită alături de el. Nu-l iubea. Nu-l iubise niciodată, dar ținea la el. Fusese primul.

Stătea cu ochii închiși și-și amintea de prima noapte împreună cu el. Fusese fericită. Sau cel puțin așa crezuse. El credea că o făcuse fericită. Dar ea, ea îl făcuse întru totul fericit pe el. Se jucaseră toată noaptea: WOW, LOL, DOTA. Click-uiseră împreună o noapte întreagă. El era fericit sub atingerile ei. Ea în schimb vedea totul ca pe un joc. Ceva ce trebuia câștigat și cu o strategie aparte.

-Oare ce nu ți-am oferit? o întreba el din bucătărie. Oare cu ce ți-am greșit? Mi-am dedicat întreaga mea viață alături de tine să te fac fericită. Să te mulțumesc. Iar tu, tu ființă cu inimă de piatră, ai căutat mereu la alții tot ceea ce nu-ți ofeream eu. Ai căutat Placi Video nVIDIA, memorie mai mare, diagonală mai mare. Totul. Totul trebuia să fie de alte dimensiuni. Mai mari. Mult mai mari. Îmi dau seama, acum, după atâția ani, că tot ceea ce ți-am oferit eu a fost prea puțin pentru tine. Iar puținul meu nu a mulțumit niciodată aspirațiile tale mărețe.

Tăcea. Era tot ce putea ea să facă. Tăcea.

-Of.. draga mea… măcar de ai fi știut să cauți ceva cu adevărat bun pe un forum de gaming. Știu că pentru tine el e mult mai bun ca mine. Îți satisface cu adevărat doleanțele în materie de jocuri. Pentru mine însă nu e destul de bun pentru tine. Poate tu chiar meritai ceva cu adevărat mult mai bun. Mai bun decât mine, dar mai bun și decât el.

Tot ce mai auzea ea acum erau șoapte. Șoapte ce se stingeau sub lumina difuză a lunii. Cu ochii întredeschiși, privind spre unul din pereții cu geamuri imense, își căuta pe noptieră ochelarii. Se trezise. Avusese un vis. Un vis ce fusese cândva în trecut, un prezent trist. Despărțirea de primul ei laptop și îndrăgostirea de cel de-al doilea. Fusese un moment crucial în viața ei. Acum, acele laptopuri nu mai existau. Pereți panouri le luaseră locul și ceasuri cu hologramă. Acum, ochelarii erau cei care te introduceau în fascinanta lume a jocurilor. Îi puneai pe nas și te așezai în fața unui perete. Prin ochelari se transforma întreaga încăpere într-o arenă de joc. O arenă în care puteai muri și trăi în același timp. Două dimensiuni diferite într-una singură. Multe se schimbaseră de când ea era copil. Avea 100 de ani, dar arăta ca o puștoaică de 19. Anul 2094 se transformase în anul 131313. Luna a zecea se transformase în luna a 13-a. Era 13-13-131313. Se descoperise un nou calendar și o nouă modalitate de măsurare a timpului. Lumea se îndrepta acum spre eternitate.  O lume a tehnologiei. O lume în care fiecare casă avea propria cameră ce se transforma într-o arenă de joc prin ochelarii aceia ce cu zeci de ani în urmă erau considerați doar niște fantezii. Trăia acum ce a vrut să trăiască de fapt dintotdeauna. Trăia o lume a imposibilului ce devenise posibilă.

Întrebare: Voi cum vedeți jocurile în viitor, lumea?

Have fun,

Pishky

6 gânduri despre &8222;Ea și el. Tăcere&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s