Dimineți stradale

Uneori, simți că obosești. Că nu mai poți.  Vrei să dispari. Să dispari. Dispari. Nu contează unde. Oriunde. Numai să fie un loc paralel cu tine. Cu lumea. Cu tot. O altă dimensiune. Un alt Univers. O altă galaxie. O gaură neagră. Departe să fie. Foarte departe. Un loc în care să te contopești cu eternitatea. Cu visurile. Cu moartea. Cu viața.

Ador ceața. Ador ceața stradală. Ador diminețile în care nu văd case. Nu văd oameni. Nu văd stâlpi. Nu văd străzi. Nu văd poduri. Nu văd șanțuri. Nu văd nimic. Doar ceața. Acea pânză interminabilă de alb-cenușiu. O atmosferă umedă. O iubesc. Îmi place. Mă înfășoară în mrejele ei. Mă domină. Mă înveselește și mă întristează. Mă ia și mă aruncă.

Îmi plac diminețile în care mă trezesc cu zâmbetul pe buze. Mă ridic în cele două picioare și mă îndrept spre geam. Dau draperia într-o parte și privesc în gol. Un gol interminabil de alb-cenușiu. Doar niște crengi se zăresc undeva acolo. Și asta doar pentru că eu le știu bine locul. La fel cum știu că există și strada. Și stâlpii. Și becurile. Ceva fâlfâie pe lângă geam. Aripi. Ciori. Negre. Buimace. Mahmure. Poate au greșit direcția și s-au lovit de geam. Sau poate își căutau doar un loc departe de albul-cenușiu. Un loc sigur. Un loc clar, nu unul semi-obscur.

Ceva se mișca. Și nu, nu mai erau ciorile. Era vântul. Și el voia să scape de ceață. Să se ascundă. Să o uite. Dar nu era agitat. Căuta un loc în liniște, fără să facă prea multă vâlvă. Adia ușor, cum numai el știe să o facă. Îmi bătea și el în geam. Îi deschid. Bucuros, intră val-vârtej în cameră. Se liniștește. Se simțea în siguranță. Iar eu mă simțeam în siguranță în compania lui. Și a ceții. Dar vântul nu a știut niciodată asta. Și nici nu va știi vreodată că eu iubesc ceața. Îmi plăcea să fiu între ei. Mă simt în siguranță. Ceața și vântul. Îmi creează dimensiunea de care am nevoie să mă regăsesc. Să uit. Să sper.

Post inspirat de ceață. Ciori. Vânt. Sârme. Stradă. Stâlpi. Și crengile unui smochin. N-am apucat să fac poză, până m-am trezit eu, peisajul se spulberase. Dar vă las poza de mai jos. Seamănă.

31 de gânduri despre &8222;Dimineți stradale&8221;

  1. Ştii (sau nu ştiu dacă ştii, eu am mai spus-o în câteva rânduri dar nu îmi amintesc acum dacă şi pe blogul tău sau nu) că nu îmi place să pun link-uri către blogul propriu cum fac câte unii care nu mai ştiu ce să facă doar-doar o atrage atenţia asupra textelor lor. Acum însă am să o fac, având drept scuză că, oricum, e vroba despre un blog „mort”. Mai mult de-atât, textul de-acolo, cel care contează cu adevărat, nu-mi aparţine. Pun link-ul însă pentru că ţi-ai manifestat iubirea pentru ceaţă :
    http://garapentrudoi.wordpress.com/2013/02/24/respirand-intre-bruma-si-roua/

  2. Cred că Bacovia şi timpul petrecut în compania scrierilor sale a avut o oarecare influenţă asupra gândurilor tale… şi uite că a ieşit frumos!
    Şi eu ador liniştea dimineţii, aerul curat, dar umed… gândurile tale mă duc către simţirile mele…

    Felicitări pentru articol! 🙂

  3. îmi place foarte mult ce a ieșit, are aerul ăla de haotism pur, în care mă scald adesea.
    îți sugerez totuși să fii mai atentă cum faci saltul între timpuri. tot alternezi trecutul cu prezentul, în special în ultimul paragraf. alegeți un timp și ține-te cu dinții de el!
    altfel, bravo!

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s