Killer King

Articol scris pentru proba cu numărul șaptesprezece din cadrul Super Blog 2013.

***

-M-am născut la castel. Trăiesc la castel. Voi muri la castel. Așa mi-a fost scris. Am venit pe lume sub semnul frumuseții răpitoare și al sărăciei necruțătoare. Primele raze de soare mi-au mângâiat pielea în aceeași zi în care i-au mângâiat pentru prima dată și pielea reginei. Ne-a fost scris să venim pe lume sub semnul aceleiași zi, să creștem unul cu altul și să ne iubim, dar niciodată să fim împreună. Niciodată. Eu m-am născut ca fiul unei servitoare, iar ea ca viitoare moștenitoare a tronului întregului ținut. Ținutul de Nicăieri. Cum am putea fi noi împreună? Ah ce destin crud. Din iubire am ajuns sfetnic, căci doar așa puteam să fim unul lângă altul. Din iubire, acum, o ajut să-și găsească regele. Un tânăr viteaz, chipeș și inteligent. Un eu sub o altă formă.

Sfetnicul nostru se născuse într-adevăr la castel și o iubea pe regină, la fel cum și regina îl iubea pe el. Legile ținutului le interziceau însă iubirea. Regele trebuia să fie ales din exteriorul curții regale printr-o competiție. Cel mai bun avea să câștige cele trei probe și tronul întregului regat. Pe vremea aceea, deși regina era încă tânără, se considera că timpul trecuse de mult peste ea, iar ținutul avea nevoie de un rege.

Fiind sfetnic, avea datoria și de a-și ajuta regina să aleagă regele. Niciunuia nu-i plăcea să facă asta, dar amândoi știau că trebuie. Ori asta, ori ar fi plătit cu viețile lor. Simțea că viața lui își avea capătul aproape. Împărțitul și lipitul afișelor erau singurele lucruri ce-l țineau în viață. O făcea pentru ea. Pentru binele reginei lui. Și al regatului. Dar și pentru el, căci de câteva zile un gând nu-i mai dădea pace. Spera să reușească.

-Luuuuuume, luuuuume! Eveniment mare, mare la castel! Toți bărbații necăsătoriți sunt așteptați să-i cucerească inima reginei! Luuuume, luuuume! S-a dat startul căutării celui ce va purta titlul de „Killer King”!

Este timpul!
Evenimentul care a fost așteptat de către întregul ținut, a sosit!
Acum, a noastră Killer Queen, Katy Perry își caută pe al ei Killer King.
Toți cei care vor să-și încerce norocul, sunt invitați la castel pentru a afla care sunt cele trei lucruri ce trebuie să le facă pentru a cucerii inima reginei.
Cel mai viteaz care va duce la bun sfârșit totul, va câștiga tronul și inima reginei Killer Queen!
BAFTĂ!

Din vorbă în vorbă, curtea palatului s-a umplut de tineri voinici care erau gata să-i cucerească inima reginei. Se știa din străbuni care sunt regulile palatului: regina sau regele, trebuiau să-și aleagă din rândul curtenilor pe cei ce aveau să le fie alături o viață. Erau trei probe. Probe ce trebuiau musai a fi îndeplinite de către fiecare în parte. De data aceasta, nu regina alesese probele, ci sfetnicul. El alesese ceva cu adevărat special și complicat. Era sigur că nimeni nu va reuși. Doar unul putea să reușească, iar acela nu putea participa.

-Tineri feciori, după cum bine știți, vă aflați astăzi aici să-mi cuceriți inima. În sticluța din mâna mea, după cum bine puteți mirosi fiecare, este parfum. Acest parfum are trei elemente fundamentale ce voi va trebui să le găsiți. Pentru a-mi câștiga inima, mai întâi, trebuie să căutați primele două elemente ale acestui parfum și anume: fructele de pădure și esența de praline. Primii zece ce vor deschide cele două uși din fața mea vor afla care va fi cea dea doua probă. Doar ei o vor putea îndeplini! Noroc să aveți!

Orele treceau, iar regina aștepta lângă geamul din spatele sălii tronului ca cei zece să apară. Timpul părea să se scurgă de așa natură încât parcă stătea pe loc. Nerăbdarea reginei a fost curmată de primul viteaz ce a pășit în sala tronului. Și apoi al doilea, al treilea, până la al zecelea. Al zecelea o făcuse să tresară. Simțise ceva ciudat. Dar poate era doar faptul că el purta o mască. S-a uitat în jur, dar nu și-a zărit sfetnicul. Ar fi vrut să-i afle părerea despre voinicul cu mască.

-Bun, bun dragii mei! Acum, căci voi sunteți primii zece intrați pe porțile castelului, veți afla cea dea doua probă: primii 5 care vor găsi Celosia în Muntele Luminii, vor mai avea un singur pas către inima mea. Noroc să aveți!

De data aceasta nu mai treceau doar orele, ci și zilele. Se scurgeau pe intervale de soare și lună, noapte și zi, iar din cei zece niciunul nu se întorsese. Trecuse o zi, trecuseră două, trecuseră trei, iar abia în a patra, spre seară, își făcuse apariția primul voinic.  Și mai trecuse o zi, și alte două, și alte trei și de abia atunci pășise în castel și cel de-al doilea voinic. Peste o săptămână și jumătate, cel de-al cincilea tânăr, voinicul cu mască, apăruse în fața reginei cu o Celosia albă în mână.

-Ei bine, așa cum v-am spus, acum mai aveți doar un pas de făcut spre inima mea. Proba cu numărul trei care vă va duce sau nu către inima mea, este următoarea: primul dintre voi care va face un parfum identic cu cel din sticluța de pe masă, îmi va deveni rege de-ndată. Noroc să aveți!

Regina era tristă. Sfetnicul ei apăruse de prea puține ori, iar ea nu-i aflase părerea despre voinicul cu mască. Căci el o fascina. O fascina misterul lui. Dar sfetnicul ei era ocupat cu pregătirile de nuntă. Trebuia să fie o nuntă demnă de o regină, iar pentru asta multe erau de făcut. După fix treisprezece zile, în dreptul ușilor sălii tronului își face apariția el, el ce purta o mască. Cu pași mărunți și lenți se îndrepta cu o sticluță purpurie către regină. Regina o luat-o, a mirosit-o și a rămas nemișcată. Era o singură persoană ce ar fi putut face ca parfumul să fie identic cu celălalt. O singură persoană știa adevărata rețetă, căci el o inventase. Între timp, tânărul nostru își dă masca jos… zicând:

-Regina mea, am reușit?

Își ridică privirea. Zâmbește și îi sare în brațe. Era el. Sfetnicul.

-Ah! Cum de nu mi-am dat seama, mai ales după ultima probă ce ai pus-o la cale, că doar tu puteai fi acela ce va duce totul la bun sfârșit?

Din sfetnic, devine Killer King. Și asta doar pentru că purtase mască. Masca îl făcea să nu facă parte din curtea palatului, căci nimeni, la palat, nu avea mască.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, iar eu am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa. De fapt, îmi cer scuze, povestea nu v-am spus-o eu, ci sfetnicul. El sfetnicul, vă roagă să-l scuzați, nu se pricepe la istorisiri, iar bufonul era plecat.