Error 404

Error 404. Dream NOT FOUND.

colours 1

E doar o copilă. Cu visuri. Speranțe. Și multe neîmpliniri. Multe. Dar cine să i le asculte? Toți oamenii au neîmpliniri. Ce mai contează și ale ei?

America. Tărâmul tuturor posibilităților. Atâtea și atâtea locuri de vizitat. Atâta fericire răspândită pe metrul pătrat. Își dorește să meargă acolo. Măcar o dată. O singură dată.

Fusese în America de multe ori. Călătorise prin intermediul cărților citite,  pozelor și propriei imaginații. Tărâmul american și-l imaginase de multe ori ca fiind raiul pe Pământ. Ori, pentru ea, chiar era. America. America. America. Iar visa. Doar știe că nu are cum să ajungă niciodată acolo. Nici măcar prin intermediul programului work and travel. E prea scump pentru ea. O ea ce abia supraviețuiește de pe o zi pe alta. Se uitase peste ofertele turistice disponibile. Locurile în care putea să plece. Să muncească. Și să se plimbe. Toate aveau prea multe cifre. Erau numere prea mari, numere ce ea… ea nici măcar nu le putea rosti sau imagina.

Aflase de CND Turism și ofertele lor, de la colegele de facultate. Ele, toate, așteptau entuziasmate vacanța de vară. Plecau în SUA. Locul unde aveau să muncească, să se distreze, să călătorească. Pare visul oricărui tânăr sau tinere de vârsta ei. Chiar și pentru ea este un vis. Unul… irealizabil. Prin micile pauze dintre cursuri, ele, colegele ei, își făceau liste cu toate locurile ce aveau să le viziteze cât vor sta în America. Una mergea în New York, alta în Los Angeles, alta în San Francisco. Doar ea avea să stea acasă, printre pereții camerei decojiți și mucegăiți.

Ea, mai mult ca oricine altcineva, visa la New York. Poate și din cauza lipsei banilor. Dar avea să rămână cu visul. Sau cel puțin, așa credea. Visa cu disperare la Statuia Libertății, căci… și ea se dorea liberă. Liberă ca pasărea cerului. Liberă să facă ce vrea. Să meargă unde vrea. Să viziteze ce vrea. Devenise o obsesie. O visa în fiecare noapte. O vedea ba din avion, când avea să aterizeze, ba din față, ba din spate. Oricum ar fi fost, era acolo. Atât de aproape de ea. Visa să se plimbe pe Times Square. Visul oricărei fete. Se visa printre miile de oameni ce pășeau grăbiți unii printre alții către o destinație anume. Se lăsa învârtită de ei, căci ea, ea nu avea o destinație. Privea. Era tot ce putea să facă prin intermediul visului. Privea cerul. Privea clădirile înalte. Și privea oamenii. Atât de grăbiți. Nu înțelegea unde se grăbeau. De ce te-ai fi grăbit pe Times Square? Dar ahh. Ei vedeau, probabil, în fiecare zi ceea ce ea doar își imagina. Visa la Central Park. Cine nu ar fi visat? Atâta verdeață. Nu văzuse niciodată un parc mai mare. Nu fusese niciodată într-un parc atât de mare. Nu văzuse niciodată ceva atât de frumos. Ah. Ura, chiar și în vis, toate pozele ce-i picaseră în mână. Poate dacă ele nu ar fi existat, ea nu ar fi visat acum. Nu i-ar fi curs nici lacrimi pe obraji, visând. Cât de mult și-ar fi dorit să viziteze Emipre State Building. I se părea cea mai măreață clădire. Cea mai frumoasă. Magnifică. Reprezenta măreția însăși, în ochii ei. În viziunea ei. Își dorea, ca în weekend-uri, să se plimbe pe Brooklyn Bridge. Să inspire aerul curat, de dimineață, al New York-ului. Să privească în cele două zări ale Mahattan-ului și Brooklyn-ului. Să privească cerul și apa râului East River. Din păcate, nu-și putea vedea decât propriile ei lacrimi când avea să se trezească… și pereții decojiți ai camerei. Priveliștea din vis, rămânea visului. Și atât. Rămânea imaginației ei.

Nu cu mult timp în urmă, se visase în fața Catedralei St. Patrick’s Cathedral. Era atât de impunătoare în visul ei. La fel cum o văzuse într-un afiș pe străzile Bucureștiului. Intrase în ea și se așezase pe una din băncile din față. Își împreunase mâinile, rugându-se. Se rugase pentru împlinirea visului ei. Știuse că visa. Iar acum. Acum avea încredere în rugăciunea ei din vis. Spera.

Dimineață. Se trezise de câteva ore și privea absentă geamul. Se gândea că acolo, undeva, era America. Sub același cer. Ca prin vis, o bătaie auzise în ușa șubredă a apartamentului. Se îndreptase cu pași mărunți și deschisese ușa. Un copil cu ochi blajini o privea de dincolo de prag, înmânându-i un plic. Clipește și pleacă. Ea închide ușa. Deschide plicul. Un cec cu o semnătură abstractă. De fapt, toate semnăturile sunt abstracte. Atât de multe zerouri încât nici nu le putea număra. Cineva acolo sus, exista. O iubea și o proteja. Visul ei, era acum posibil. Știa că va pleca în America. Se întreba dacă se va mai întoarce vreodată. Oare cine-i trimisese banii?

Fiecare avem propriul nostru vis, fie că e America sau plecatul pe Lună. Visul tău care e?

Articol scris pentru Super Blog 2013!

19 gânduri despre &8222;Error 404&8221;

  1. Băi, m-ați albit cu „țara tuturor posibilităților” … 👿 Helăăăăuuuu … e secolul 21, mileniul 3. America nu e deloc aia din filme. America e țara în care visul american e pentru cei mai mulți un coșmar al unei vieți duse la limita sclaviei. În rest vorbim de aparențe și povești vândute de Hollywood.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s