Plasare în timp și spațiu

descărcare

Mi-am schimbat camera ieri. Am modificat-o. Am scos din ea televizorul și o măsuță. Le-am mutat în partea cealaltă de cameră. Cea care nu ține de dormitorul propriu zis. Și așa nu mă uitam la TV. L-am păstrat doar ca să mă joc pe Wii. De dimineață m-am trezit buimacă, căci, eu mă trezesc la foc automat și mă ridic pe jumătate din cu ochii ațintiți pe ceasul TV-ului. Dar care ceas? Căci, în locul lui era un șezlong de pe vremea țarului. Mă întrebam în ce cameră am aterizat, pentru că pe aceasta nu o recunoșteam ca fiind a mea. M-am cufundat printre pernele moi din pat și mi-am lăsat gândurile să zboare în zări abstracte. Știu că ar fi trebuit să-mi fie milă de ele și să nu le îngădui să-mi părăsească mintea pe frigul ăsta, ca nu cumva să le înghețe aripile. Mi-a păsat în schimb doar de mine, iar pe ele le-am lăsat să moară sub simbolul abstractului.

Plasare forta de munca. Gândurilor mele nu le-au înghețat aripile. Se pare că s-au întors la mine cu gânduri la fel de abstracte ca zările în care își luaseră zborul. Acum, întoarse, în mintea mea erau și ele șomere. La fel ca majoritatea populației țării. Erau plasate în timp și spațiu. Două entități necunoscute ca și dimensiuni. Atâția subiecți în căutarea zărilor muncitoare. Atâtea zări invers proporționale cu numărul subiecților. E o nebuloasă. Ambele se caută unele pe altele. Se atrag, reprezentând poli diferiți… și totuși se resping prin însăși firea lor ce nu le permite a fi împreună. Atâția subiecți suferinzi. Atâtea zări pustii  și incapabile de a-și accepta proprii subiecți.

La tot pasul oamenii își caută de muncă. Fie pentru a se întreține pe ei, fie familia. Atâtea guri flămânde ce stau sub semnul prost plasat al forței de muncă. Oameni sunt destui. Forța de muncă insuficientă. Oameni se caută. Oameni se găsesc. Oameni nu sunt. Atâta minciună în jur. Atâta cantitate de adevăr nespus. E un cerc vicios. Un cerc ale cărui margini încă nu se cunosc, dar se știe că ele există. Există sub o formă rotundă, perfectă. Iar asta se știe din însăși repetivitatea perfectă a lucrurilor, căci doar pe marginile unui cerc poate exista o repetivitate fără întreruperi. Și… deși perfecțiunea este iluzorie, în cazul de față există. Există o perfecțiune a imperfectului, atinsă prin neîmpliniri și foamete.

Atâția oameni care-și caută menirea, neștiind în ce parte să o apuce… oricare fiind până la urmă greșită. Atâtea posibilități imposibile. Atâtea lucruri cu și fără sens. Un sens abstract. interpretabil. De neînțeles. Atâția tineri ce-și vând sufletul pe locuri de muncă bănoase, doar pentru a nu rămâne pe dinafară. prea puțini sunt cei care-și găsesc într-adevăr ceea ce le place cu adevărat. Ori, mai bine zis, prea puțini care pot să facă ceea ce le place. Fără restricții. Fără impedimente sociale și morale.

Mă uit în jur și văd atâția oameni pierduți în necunoscutul absolut al Universului, fără ca ei să știe asta. Setați pe rapiditate, cu pașii îndreptați robotic spre anumite locuri, urmând să facă anumite lucruri lipsite de viață și importanță, ci doar din pură rutină. Atâția oameni neîmpliniți pe niciun plan. Atâția oameni triști cu zâmbetele inversate.

6 gânduri despre &8222;Plasare în timp și spațiu&8221;

  1. „Mergeam aşa,
    Când deodată în faţa mea,
    S-au desfăcut doua drumuri :
    Unul la dreapta,
    Şi altul la stânga,
    După toate regulile simetriei.

    Am stat,
    Am făcut ochii mici,
    Mi-am ţuguiat buzele,
    Am tuşit,
    Şi-am luat-o pe cel din dreapta
    (Exact cel care nu trebuia,
    După cum s-a dovedit după aceea).” (Marin Sorescu-Simetrie)

    Nu sunt primul care vede viața într-o simetrie tristă, în care suntem puși să alegem. Nu știm nimic despre ce vom găsi, nici în stânga, nici în dreapta, dar noi suntem obligați să alegem. Este ca un joc de noroc. Oare este doar un joc? Nimic nu este sigur în realitatea vieții. Spuneai despre perfecțiunea cercului? Doar pe marginile lui există repetabilitate perfectă, fără întreruperi? Dar centrul său? Nu de acolo se hotărăsc distanțele? Și tot cercul este într-o simetrie perfectă față de centrul său. Centrul este perfecțiunea iar de pe cerc nu vei putea atinge nicicând perfecțiunea centrului!
    Ai găsit o comparație perfectă. Viața = cerc.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s