Memoriile unei gheișe – cartea

N-am mai scris pe aici de vreo două zile. Motivul, sincer, nici măcar nu-l știu. Cred că pur și simplu nu mi-au venit cuvintele potrivite. Acelea ce trebuiau așternute aici. Astăzi… ei bine astăzi nici nu știu cum m-am apucat să scriu. Mi-au apărut în fața ochilor cuvintele. Cuvinte ce voiam de tare mult timp să le aștern aici… încă de pe timpul când terminasem de citit cartea „Memoriile unei gheișe” de Arthur Golden, căci despre asta am să vă vorbesc azi, urmând ca mâine să-mi aștern impresiile despre filmul „Memoriile unei gheișe”.

sursă poză: Google Images

M-am apucat să citesc cartea în vara lui 2013, cuprinsă de o curiozitate devastatoare, care îmi măcina întregul suflet. Începusem să dau peste cartea asta peste tot pe internet. Îmi povestiseră atâția o grămadă de lucruri despre ea. De ce să nu o fi încercat? Îmi zisesem, ca de obicei, că o voi lăsa imediat dacă nu mă va cuceri din primele rânduri. Pe mine o carte trebuie să mă captiveze cu totul din prima pagină, altfel risc să nu o citesc ori să o citesc fără nicio tragere de inimă. Am luat e-book-ul în mână și m-am pus pe citit. Dădeam pagină cu pagină și eram din ce în ce mai fascinată. Știu, poate mulți n-ați înțelege de ce… dar a deveni fascinat nu vine neapărat din poveste, ci din cum ea este de fapt scrisă.

Pagină cu pagină mă cucerea fiecare personaj în parte, căci toate erau descrise atât de amănunțit, încât nu aveai cum să nu le faci portretele în minte. Locuri și peisaje atât de bine descrise, încât reușeam să mă transpun într-o Japonie din anii 1930. O Japonie în care okiile și gheișele erau încă în mare vogă în marile orașe. A se înțelege, de fapt, noțiune de gheișă, căci ea nu reprezintă nicidecum o femeie ușoară care să-și vândă trupul și sufletul atâtor și atâtor bărbați. A fi gheișă reprezintă a fi întreținătoare de petreceri, a purta discuții și a fi amuzantă alături de alte gheișe pentru un cerc de bărbați, adesea distinși. Desigur, fiecare la un anumit moment dat din viața ei, ajungea să se îndrăgostească de un bărbat ai cărui ochi îi păreau mai blânzi decât ai tuturor, ale cărui vorbe erau mai suave și a cărui frumusețe, pentru ea, era unică. Prea puține ajungeau să se căsătorească și să scape de viața cumplită de gheișă, pentru că ea nu era nicidecum ușoară. De cele mai multe ori însă, se mulțumeau a fi doar amante protejate ori rămâneau singure, cu sufletul pustiit de o iubire imposibilă.

Probabil, cei care nu știți nimic despre viața gheișelor, ori cei care nu ați citit cartea ați afirma că nu le-a împins nimeni către o suferință cumplită și anume acea de a împărtășii iubire altora și nu celui iubit. Adevărat. Nu le-a împins nimeni. Majoritatea erau vândute unei okii și obligate să devină slugi, să devină datoare okiei, iar apoi să devină gheișe pentru a câștiga okia bani și astfel plătindu-și fiecare gheișă datoriile (okiile când le cumpărau o făceau pentru a câștiga ulterior cu ele, după ce cheltuiau câțiva ani sume imense de bani). Astfel, personajul nostru principal și anume Chiyo, devenită mai apoi Sayuri, a cărei mamă era pe moarte și tatăl prea bătrân să o întrețină atât pe ea cât și pe sora ei, fusese vândută unei okii, iar sora fusese vândută unei case de prostituție (dacă o pot numi așa). Copilăria săracă dar fericită, se transformase brusc în chinul de zi cu zi. Frumusețea ei răpitoare, frumusețea acelor ochi cenușii dar și a tenului măsliniu, îi aduseseră invidia propriei gheișe protectoare.

Chiyo, din momentul în care călcase pentru ultima dată pragul propriei case, fusese condamnată la o viață plină de suferințe și neîmpliniri. Condamnată să se îndatoreze și să nu-și mai poată plăti în veci datoria față de okie. Nici măcar încercările de a fugi nu o scăpaseră, ci ba din contră… aveau să-i înmulțească suferința. Totuși, o speranță apăruse pe vremea când încă era o copilă. Întâlnirea lui. A președintelui ce era prea frumos și prea blând ca să fie adevărat. Părea o fantasmă. A bărbatului ce se transformase din prima clipă în unicul motiv de a îndura suferințele și de a trăi. O batistă îi amintea de ochii lui blânzi și de vorbele-i calde, cât și toate pozele și pasajele din ziare în care se regăsea numele lui.

Dar, cum se spune că tot răul spre bine… și gheișa noastră, devenită acum Sayuri, avusese parte de protecție. Mameha se transformase în îngerul ei păzitor printr-un pariu făcut cu stăpâna okiei. Un  pariu greu de câștigat. Un pariu care, de fapt, era destinat sferei imposibilului. Suferințele, anii și dorința de a-l reîntâlni într-o zi, făcuseră din Sayuri o gheișă faimoasă și demnă de respectat. Era apreciată de toți bărbații ce o întâlneau și în același timp dorită. Trupul și sufletul ei aparțineau însă unui singur bărbat. Acel bărbat întâlnit în copilărie pe care ajunge să-l reîntâlnească. Întrebarea este însă ce se va alege de aceste două destine. Destinele celor doi, căci o dată cu reîntâlnirea lor situația se va schimba radical. Suferințele însă nu se vor termina aici pentru că viața unei gheișe era condamnată să urmeze calea suferinței și a neîmplinirilor.

Cartea ne introduce într-o Japonie suferindă. O Japonie în care trupul virgin le era vândut pentru a-și plăti datoria. O Japonie afectată de războaiele mondiale. O Japonie în care iubirea era condamnată morții, alături de speranță. Este urmărită ascensiunea suferințelor și decăderea umanității în abis. Nu știu dacă vi se va părea că această carte merită citită, totuși eu vă invit să o citiți pentru propria voastră cunoaștere, căci personajele sunt cât se poate de reale (având doar alte nume), iar scenele la fel. Împreună scriu o parte din istorie.

Aștept părerile voastre asupra recenziei, cât și părerile celor ce deja au citit cartea.

27 de gânduri despre &8222;Memoriile unei gheișe – cartea&8221;

  1. Superba cartea. Mi-a placut si filmul , dar cartea am trait-o cu personajele , peisajele si toate descrierile mintii mele. M-am transpus in actiunea cratii si am indraznit sa fiu eu gheisa si mi-a placut experienta. O recomand cu drag !

    • Și mie mi-a plăcut la fel de mult cartea. Și eu m-am transpus printre cuvinte direct în carte.
      Îmi place cum e scrisă și cum se prezintă întreaga poveste în fața cititorului.
      Mă bucur că ți-a plăcut și ție și îți mulțumesc pentru comentariu.

  2. Foarte interesant…cred ca am sa o citesc , mi-ai trezit curiozitatea !M-am mai uitat pe la tine pe blog , mai exact la cartiile pe care ai scris ca le-ai citit si te-au impresionat si ma intrebam daca ai citit ceva carte de Nicholas Sparks ?

      • Exact asta e și părerea mea. Atunci când citesc cartea simt și îmi imaginez lucrurile într-un fel. În final, e chestie de perspectivă. Sunt sigură că nu există două persoane care să citească cartea și să-și imagineze același lucru. Dacă am putea să facem fiecare câte un film după cartea, ar fi atâtea filme câte persoane, chiar dacă ar fi asemănătoare, nu ar fi la fel. 😀

    • Și pe mine m-a impresionat. Mult.
      Aș vrea, când voi avea timp, să citesc mai multe cărți legate de viața japonezilor, a gheișelor și istoria Japoniei în general. Iar într-o zi mi-ar plăcea să ajung pe tărâmurile Japoniei și ale Chinei.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s