Semn SPRE carte!

Nu ai auzit de proiectul „Semn SPRE carte” până acum?
Lasă. Nu-i bai. Încă. Mai bine mai târziu, decât niciodată! Este un proiect frumos, care promovează lectura printre copiii și tinerii cu posibilități financiare reduse.

Într-o lume în care tinerii și copiii nu mai sunt îndemnați să citească prin însăși exemplele negative ce le întâlnim zilnic în media, se află totuși niște oameni care vor să aducă pe culmile priorităților cititul și cultura. Acest proiect nu se adresează chiar tuturor tinerilor și copiilor, ci doar celor cu o situație financiară precară. Ori celor ai căror părinți uită de prioritatea cărților și a culturii. Ceilalți, adică cei care au posibilitatea de a-și cumpăra mereu câte o carte să citească, dar nu o fac pentru că este mai importantă o tequila într-un bar, sau o bere, sau un vin, sau un pachet de țigări, sau orice altceva, ei pot învăța ceva din proiectul ăsta. Ce pot învăța? Să pună mâna pe o carte! Cum? Simplu: întind mâna, ia cartea, o deschid și încep să citească.

Proiectul se va desfășura pe tot parcursul anului 2014 și se dorește a continua și în anii viitori.

Ce se întâmplă mai exact în cadrul proiectului?

Să o luăm încetul cu încetul. Proiectul are mai multe ramuri, ramuri care pot fi îmbinate sau luate ca atare. Aceste ramuri implică individul ca mai jos:

  • individul poate fi donator de cărți; adică el se poate înscrie pe o listă, ia legătura cu cea care se ocupă de achiziționarea și distribuirea cărților și trimit cartea.
  • individul poate fi donator de cărți și altfel; dacă ții prea mult la cărțile din biblioteca ta (precum o fac eu) te poți înscrie pe listă doar să cauți copii cu posibilități financiare reduse și apoi să le dai cărțile dăruite de alții.
  • individul, dacă este un bun samaritean, le poate combina pe cele două de mai sus (meh.. se pare că eu nu-s o bună samariteană.. dar fac și eu ce pot); adică poate să dăruiască proiectului cărți, care mai departe se vor dărui copiilor.

Eu, spre exemplu, m-am înscris în proiect doar la secțiunea de „căutător copii” și donat cărțile strânse de oameni cu inimă mai largă decât a mea. Știu. Mă autoironizez. Din păcate, sau din fericire, îmi iubesc biblioteca prea mult și nu pot renunța la nicio carte.

Listele le voi afișa la sfârșitul articolului, fiind și locul unde te poți înscrie.

Acum, să continuăm să mai vorbim despre proiect. Acesta trebuie promovat. Iar pentru a-l promova și a aduce cât mai multora la cunoștință despre el, se vor scrie articole la sfârșit de lună pe o diferită temă ori cum vrea mușchiul fiecăruia. De asemenea se vor scrie articole și de către cei care au donat cărțile copiilor, dar și de cei care au donat cărți pentru proiect în sine. Dacă îți face plăcere să participi, te așteptăm să te înscrii și tu la oricare din categorii: donat cărți pentru proiect, donat cărți la copii, căutat copii, promovat proiect. Orice ajutor este binevenit și primit cu brațele deschise.

Pentru cei care se vor implica în proiect, se vor dărui semne de carte drept recompensă. Hai.. cine nu vrea un semn frumos de carte? Iar pe lângă asta, fiecare în parte va primi și premiul cel mare: fericirea de a fi adus sclipiri în ochii unor copii.

Proiectul se adresează tuturor iubitorilor de carte și cultură. Tuturor celor care vor să răspândească „drogul” mai departe.
Vă așteptăm cu drag, oameni frumoși!

Mai multe despre proiect (adică proiectul cu lux de amănunte) găsești aici: https://crash4crantz.wordpress.com/semn-spre-carte/
Sau în bara de meniu a blogului (sub titlul blogului, penultima secțiune).

Pagina de Facebook a proiectului (dă și tu un like.. și ăsta-i un ajutor): https://www.facebook.com/Semn.SPRE.Carte

Situația cărților primite și trimise spre viitorii beneficiari o găsiți accesând următorul link http://atshort.com/carti.

Dacă vrei să fii tu cel care donează cărțile dăruite de alții, ori vrei să dăruiești și tu din cărțile tale, ori amândouă, accesează următorul link și înscrie-te: https://docs.google.com/spreadsheet/ccc?key=0AjlGbkLSmLtgdG5GWVN4R2tvZHZiMzNBSXRvVzlRMEE#gid=0
Ori trimite-mi un mail pe: pishky@ymail.com. Ori accesează secțiunea de contact din cadrul acestui blog (bara de meniu de sub titlul blogului, ultima secțiune).

6 gânduri despre &8222;Semn SPRE carte!&8221;

  1. Îți mulțumesc mult. Am făcut două mici modificări în Mecanismul de desfășurare. Te rog să le preiei și tu.
    Un alt mod de implicare în campanie se referă și la promovare. Este importantă și e un ajutor neprețuit. De fapt apreciez orice fel de ajutor (unii de exemplu m-au ajutat la rezolvarea problemelor de ordin tehnic).

    • Ok… în articol am vorbit și despre promovare, am precizat că este nevoie de orice tip de promovare.
      Am să modific și în pagina cu mecanismul. Am să mă uit ce ai modificat tu și am să modific și eu!
      Îmi face tare plăcere, așa cum ți-am spus. Așa ceva chiar merită promovat!

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s