Seară culturală. Teatru. Improvizație

București. Ora 21:00. M-am apucat să scriu acest post privind un bec de la etajul 2 al unui bloc oarecare.

Acțiunea despre care am să vă povestesc se petrecea ieri seară de la orele 19:00, la teatru „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Bine. Fără 00. Românii nu sunt punctuali, așadar piesa a început mai târziu cu niște minute.

N-am mai fost la teatru de luni bune. Am renunțat la abonament, căci am avut unul în primii doi ani de liceu. De renunțat nu am renunțat pentru că nu-mi place teatrul. Am renunțat din cauza faptului că, în doi ani de zile, am văzut aproximativ aceleași piese. Așa era chemat liceul nostru: „Hai să vedeți Bigamul!”. Eu înțeleg că cei care erau cu un an mai mici ca mine, nu l-au văzut. Însă asta nu înseamnă că trebuie să ne chemi numai la același piese. Asta este. Ei văd altă piesă, vedem și noi.

Acum câteva zile mama a fost invitată de o prietenă la teatru. Se intra pe bază de invitație. Mama m-a trimis pe mine împreuna cu prietena ei. Și uite așa am ajuns eu ieri la teatru și am început să-mi văd majoritatea profesorilor intrând, iar eu mă întrebam: „Unde dumnezeului am nimeri? Nici în vacanță nu scap? Sunt sortită ghinionului?”. Moment de meditație, când, deodată îmi pică fisa: „Ahhh stai mă… ăștia îs toți profesori invitați. Ahhh, da și mama cu prietena ei sunt prin învățământ! Damn!!!!”.

Am intrat în sală. O mare de profesori, familiile lor… și eu. Un amărât de copil care a nimerit același rând cu diriginta. Care putea fi probabilitatea ca din atâtea scaune, să nimeresc fix acolo. Vedeți, de asta-i bine să știm probabilități. Putem calcula chestii legate de viață. Ieeeei. Am descoperit și eu o utilitate a matematicii în viața mea personală. Uraaaa.

Piesa a început. Dar eu încă nu mă prinsesem de asta. Și cred că nici o altă jumătate de sală. Au apărut cei care lucrează la teatru să verifice scena. Apoi directorul brusc de pe o ușă. A început să ne vorbească. Despre ce? Despre teatru și tot ceea ce înseamnă el. Despre o altă formă de viață, căci teatrul reprezintă cu siguranță o altă formă de viață. Improvizație. Ăsta era chiar și numele piesei. O improvizație. Eram spectatori într-o sală de teatru în fața piesei din spatele piesei. Da. N-am spus vreo nebunie. Fiind o improvizație, în care actorii își interpretau personajele din propriile vieți din timpul unei banale repetiții ale unei piese oarecare, am asistat la viața din spatele piesei. Adică la tot ceea ce se întâmplă înainte ca noi să vedem produsul final al piesei respective. Cum intervine regizorul. Cum se încurcă actorii. Cum intervine sufleorul. Cum intervine tehnicianul. Cum intervine sunetistul și omul cu luminile. Am intrat în lumea din spatele scenei. Din spatele a tot ceea ce vedem noi drept produs final. Am făcut cunoștință cu ceea ce se află dincolo de scenă și dincolo de fiecare personaj în parte.

Atâtea mesaje. Atâtea personaje în spatele fiecărui personaj în parte. Atâtea vieți și atâtea suflete. Toate ne erau puse în fața ochilor. Toate ni se destăinuiau nouă spectatorilor. Personajele se luptau cu actorii, căci susțineau că un actor nu le poate da viață în totalitate. Unicitatea lor nu poate fi redată de nimeni, iar un personaj poate prinde o imensitate de forme prin actorii care îl joacă. Deși viața noastră trece printr-o realitate diferită de la o zi la alta, viața personajelor are o realitate constantă. Aceeași de fiecare zi. Ea nu poate fi schimbată în niciun fel. Ea există sub o singură formă pentru eternitate. Deși ea există și este cunoscută de fiecare actor ce interpretează un personaj, prin unicitatea ei nu poate fi redată ca atare, astfel fiecare actor dă viață unui nou personaj. Un personaj care niciodată nu va coincide cu cel natural. De aici discutându-se și drama personajelor. O dramă mută.

(sursă imagine: google images)

Pentru că este târziu. Și pentru simt că dacă aș mai spune orice altceva, m-aș repeta… am să vă las o întrebare. O întrebare ce ne-a fost pusă și nouă, spectatorilor de către directorul teatrului, regizorul, omul ce își juca propriul lor în propria-i piesă de zi cu zi: „Ce credeți că influențează o piesă cel mai mult: actorul, personajul, scenariu, regizorul, oamenii de pe lângă, spectatorii?”.

Acum, că am spus cele ce aveam de spus, am să vă las, până mâine seară, când voi reveni cu un articol din propria-mi piesă, propria-mi nebunie curată.

10 gânduri despre &8222;Seară culturală. Teatru. Improvizație&8221;

    • Și eu tot cam de 2 ani nu mai fusesem să văd o piesă. Motivul l-am explicat.
      Dar la teatru este frumos. Absolut MINUNAT! Mie îmi place. Mă relaxează. Și cu siguranță după fiecare piesă în parte părăsești sala cu mult mai multe trăiri acumulate.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s