Planeta Pishky

Există.

Nu mă credeți? Treaba voastră. Eu nu vă pot obliga. Cer este că de acolo am fost adusă eu de supușii mei, extratereștrii, locuitorii planetei. Trădătorii, căci altfel nu-i pot numi, au venit aici pentru a trata anumite detalii cu marile guverne ale lumii, împreună cu mine, iar pe mine m-au lăsat aici, ca ei să se poată întoarce singuri să-mi guverneze planeta în fel și chip. Dar am să găsesc eu calea de întoarcere și am să mă întorc.

Știu. Scriu tâmpenii. Nu vă speriați. Sunteți pe blogul meu, deci este ceva foarte normal ceea ce se întâmplă. Ceea ce citiți. Da. Este o normalitate. Sunteți în lumea mea. O lume în care guvernează nebunia absolută. Orice e posibil. Inclusiv ca eu să fiu un extraterestru.

Vorbeam acum câteva posturi despre cum m-au uitat pe mine extratereștrii pe Pământ, promițând unei cititoare că voi vorbi despre planeta de unde provin, anume planeta Pishky. Însă, înainte de aceasta, pentru cei ce nu au citit povestea mea, am să o las mai jos. Cei care ați citit-o în articolul de acum câteva zile, treceți mai departe:

Da. Sunt un extraterestru. Ideea e că acum niște ani, familia mea a venit pe Pământ în urma stabilirii anumitor legături între planete și guvernarea acestora. Pământul avea soarta drastică de a fi supus pieirii (de aceea și soarta oamenilor groaznică din ziua de azi sub guvernarea celor sus puși). Atunci când au venit, m-au luat și pe mine să cunosc frumusețile Pământului, căci nu aveam să le mai văd vreodată. Eu însă… m-am pierdut de familia mea. Iar ei au trebuit să se întoarcă pe planeta noastră fără mine. Aveau treburi importante de pus la cale. Iar familia mea nu era de fapt familia mea. Erau trădători ai regatului. M-au luat să mă lase intenționat pe Pământ. Pentru a sfârși o dată cu el. Și da. Am crescut. Mi-am dovedit mereu abilitățile de neom și implicit de extraterestru. Am ajuns în cele din urmă să scriu pe blog și să vă spun povestea vieții mele. Sper, ca într-o zi, să se întoarcă după mine adevărata mea familie. Sau ce a mai rămas din ea. Și să trăiesc fericită pe planeta mea, acolo unde eram o prințesă, urmașa tronului planetei Pishky (da.. de aici și porecla mea.. dar shhhh.. trebuie să păstrați secretul :D).

Gata. V-am lămurit și relămurit pe unii ce-i cu existența mea pe Pământ. Acum să trecem la planeta Pishky, planetă despre care i-am promis unei cititoare că voi scrie. Zis și făcut (în momentul de față e procesul de creare al textului).

PLANETA PISHKY

-este o planetă ca oricare alta: sub formă de sferă;-are atmosferă aproximativ la fel ca Pământul; diferă niște procente infime în compoziția aerului, aer care acolo se numește pishkhaerus;
-este o planetă verde-albastră, colorit dat de numeroasele păduri și ape;
-se promova, în timpul domnei mele, împădurirea oricărei suprafețe tăiate pentru diferitele procese de prelucrare;
-în timpul domniei mele, planeta Pishky era plină de clădiri zgârie-nori; era o planetă cu o tehnologie de 100 de ori mai avansată decât tehnologia din zilele de azi ale pământenilor, dar mai mult de atât nu pot divulga;
-este o planetă ascunsă; nu poate să fie găsită de nimeni; este izolată cu ajutorul unui scut de protecție;
-se află la milioane de ani lumină distanță de Pământ și la doar câteva secunde (cu tehnologia planetei Pishky);
-planeta Pishky este cea care guvernează întregul Univers și deține absolut toate informațiile despre legile acestuia;
-oamenii acestei planete sunt cu un intelect mult peste cel al pământenilor; spre exemplu, un IQ de geniu pe Pământ, este considerat un IQ de cretin pe planeta Pishky;
-se promovează pe teritoriul planetei aprofundarea cunoștințelor în materie de știință absolută, dar și pe parte de spiritualitate; pishkharienii consideră că împlinirea absolută este combinarea perfectă dintre știință și spiritualitate;
-planeta Pishky nu este împărțită de continente, dar are porțiuni de Pământ delimitate de apă (precum insulele pe Pământ);
anotimpurile sunt diferite, în special iarna: ninge la 30 de grade și este foarte plăcut să te plimbi prin zăpadă în tricou, să schiezi în tricou etc; acest fenomen se întâmplă doar într-o anumită perioadă a anului de (2 luni și jumătate – luni pishkhiriene), în funcție de poziția unui soare față de planetă.
-nu are guvern, ci doar conducătorul (care ERAM EU!!!!) și câțiva aleși din rândul poporului pishkharian (alias TRĂDĂTORIIcare m-au lăsat aici).
-are un palat imens, realizat dintr-un cristal dur împreună cu o cărămidă specială;
-pishkharienii nu sunt împărțiți pe clase sociale, iar salariile sunt foarte puțin diferențiate, în funcție de intelectul fiecăruia; aceste salarii sunt virtuale, sub formă de bani virtuali, bani care se dețin pe niște cipuri, împăreună cu toate informațiile despre fiecare pishkharian în parte; aceste informații se folosesc strict pozitiv asupra omului și nu au vreun caracter distructiv.
-planeta are un teritoriu imens subteran și subacvatic, unde se izolează oamenii în caz de efecte devastatoare ale Universului asupra planetei; astfel se menține intactă viața pe planetă
-este o planetă dezvoltată pe toate planurile, de aceea este cea care guvernează întregul Univers;
-pishkharienii doresc distrugerea Pământului din cauza gradului imens de prostie acumuluat.
-pishkharienii sunt oameni pașnici și iubitori de tot ceea ce înseamnă: natură, viață, știință, spiritualitate și tot unitar.
(P.S. Mai jos amsă vă las o imagine din portofel a animalului meu de companie. Nu-i așa că este un dulce?)

Cam atât mi-am adus aminte despre planeta mea. Sper să vă fi adus informații interesante, informații strict secrete pe care trebuie să le păstrați pentru voi.

Întrebare: ”Cum vi se pare planeta Pishky?”

Da. Știu. Și eu stau acum și mă uit de unde am putut scoate atâtea chestii. Habar n-am. Nebunia e mare, probabil.

Poza promisă a animaului meu de companie de pe planeta Pishky:

(sursă: Google Images)

51 de gânduri despre &8222;Planeta Pishky&8221;

  1. Cam cât timp a trecut de când n-ai mai fost pe planeta ta?
    ,,planeta are un teritoriu imens subteran și subacvatic, unde se izolează oamenii în caz de efecte devastatoare ale Universului asupra planetei”
    Stai, nu spuneai ,,era o planetă cu o tehnologie de 100 de ori mai avansată decât tehnologia din zilele de azi ale pământenilor”? Ar trebui să fi ajuns deja la nivelul Solar! Nu-mi spune că încă n-aţi trecut de nivelul Planetar! (a… aţi ajuns acolo, da?)
    ,,este cea care guvernează întregul Univers”
    Da’ parcă spuneai că aveţi o tehnologie de doar 100 de ori mai avansată ca cea de pe Pământ, iar acum îmi spui că sunteţi deja la nivelul Intergalactic?!
    Ori ai uitat informaţii despre Planeta Pishky, ori a avut loc un eveniment de care n-am aflat şi pe care s-ar putea să nu-l pot înţelege. Asta ar fi o senzaţie nouă! 😀

    • Având în vedere că am aproape 20 de ani și atunci cică eram foarte mică (dar pishkharienii sunt dezvoltați și maturi și inteligenți de la vârste fragede), nu am mai fost pe planeta mea de vreo 17 anișori.
      Ai văzut vreodată filmele acelea în care sistemul intergalatic era foarte dezvoltat? Se circula de pe o planetă pe altă și bla bla bla și că marile puteri ale Universului aveau astfel de sisteme subterane și subacvatice? Eh.. tocmai pentru că erau mari puteri. În caz de ceva ai nevoie de astfel de chestii indiferent de cât de mult te-ai dezvoltat. Nu contează că este o tehnologie de 100 de ori mai puternică ca pe Pământ (apropo… chestia asta înseamnă foarte mult având în vedere că tehnologia nostră este foarte avansată și dusă la extreme… știi tu tot din filmele alea în care tehnologia era cu mult peste cea din zilele de azi). „De doar 100 de ori” e foarte mult.
      De sistemele alea subacvatice și subterane este nevoie chiar dacă sunt cei mai tari.. Știi tu, pot exista atacuri din partea celor care vor să preia puterea asupra Universului. Eh.. pentru astfel de chestii este nevoie de astfel de sisteme unde populația să fie izolată fără a exista morți și de unde îți poți folosi frumos și inteligent tehnologia împotriva celor ce te atacă fără ca tu să pățești ceva. Inteligent, nu?
      Nu am uitat informații… iar articolul este o ficțiune.

      • Dacă e pentru a te apăra de alte populaţii, atunci e altă poveste. Însă sunt destul de sigur că nu sunt necesare în cazul chestiilor pe care le face Universul. Dacă ar fi ceva FOARTE grav, ar fi oricum inutile.
        Tehnologia pământeniilor este foarte avansată, zici? Da, oamenii aceştia au un potenţial incredibil, dar încă n-au ajuns nici măcar la stadiul Planetar. (ce-i drept, nu au mai mult de 100 de ani până acolo) De 100 de ori este chiar foarte puţin în comparaţie cu ce-am văzut prin alte locuri. Și crede-mă, am călătorit destul de mult prin Universuri ca să ştiu la ce nivel se poate ajunge.

        Mie îmi place să vorbesc despre ficţiuni ca şi cum ar fi reale. De ce? Pentru că, într-un anumit grup de dimensiuni, ar putea fi reale. De fapt, este chiar foarte posibil.
        …şi-mi place să mă apropii cât mai mult de acele locuri, chiar dacă o fac doar mental.

      • Imaginația fiecăruia este diferită… poate în mintea mea de 100 de ori mai mult înseamnă mai mult decât ți-ai imaginat tu.
        Poate tot în imaginația mea, mai bine cu sistemele alea decât fără ele. Are ceva dacă există? Nu. Poate ar avea dacă ar fi lipsit :p.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s