Bolile și-au găsit sfârșitul

Apariția noastră pe Pământ aduce de la sine suferință, căci suferința este unul din procesele vieții noastre. O etapă, ca oricare altă etapă din viață. La fel cum soarele răsare și apune. La fel cum valurile vin și se duc. La fel cum după fiecare zi urmează o alta. La fel cum fiecare anotimp în parte se repetă la un interval regulat. La fel cum toate astea au o succesiune bine stabilită de către Univers, la fel se întâmplă și cu suferința. Apare și dispare.

Însă… ce se întâmplă atunci când suferința e statică? Ce se întâmplă când ea se înrădăcinează în sufletul, în inima și în mintea ta? Când te cuprinde celulă cu celulă? Și aici nu mă refer la suferința din dragoste, ci la suferința provocată de propriul tău corp prin dezvoltarea anumitor tipuri de cancer. Atunci, atunci lumea întreagă se prăbușește peste tine, aducându-ți cu pași repezi, sau lenți și dureroși, sfârșitul.

În zilele noastre, problemele de sănătate sunt din ce în ce mai frecvente printre populația globului. La tot pasul întâlnim oameni cu afecțiuni canceroase fie benigne, fie maligne. Întâlnim suferință și lacrimi la fiecare pas. Acest lucru, în zilele noastre, poate fi însă remediat, căci medicina a evoluat mult de la Hipocrate încoace, evoluând în continuare cu pași repezi spre absolut. Spre bine.

Azi. Azi sunt mai multe soluții decât erau în vremea lui Hipocrate, iar una din soluțiile cu un randament uriaș în vindecare o reprezintă celulele stem. Nu știți ce sunt celulele stem? Ei bine, celulele stem sunt celulele primordiale, nespecializate, ale organismului nostru și care, prin diviziune mitotică, se pot înmulți chiar și după o perioadă lungă te timp, transformându-se în celulele diferențiate ale organismului precum celulele nervoase sau celulele epiteliale. Și ce fac ele dacă din primordiale se transformă în diferențiate? Totul, iar cel mai important lucru este faptul că ajută la regenerarea organismului, fapt ce conduce la însănătoșirea organismului afectat de un anumit tip de cancer sau orice altă boală. Până în prezent s-a descoperit că celulele stem duc la tratarea a peste 70 de boli cu caracteristici variate, un lucru benefic medicinei din zilele noastre, iar ca exemplu aș da majoritatea timpurilor de cancer (limfom – afectarea țesutului limfatic, hepatic – afectarea țesutului hepatic, sarcom – afectarea țesutului muscular, mielom – afectarea măduvei osoase cât și a celulelor plasmei, precum și tumorile cerebrale).

(diviziunea celulelor stem nediferențiate, în celule diferențiate)

Celulele stem, totuși, nu se pot recolta așa… toată ziua. Recoltarea acestora se efectuează la nașterea copilului, fiind o procedură care durează între 30 de secunde și maxim 3 minute, nedureroasă și care nu implică riscuri și durere. Unde se găsesc ele mai exact? În cordonul ombilical: gelatina Wharton (țesutul de protecție dintre vasele de sânge din cordonul ombilical), vasele de sânge și țesutul din jurul acestora, ele reprezentând cea mai importantă sursă de celule stem mezenchimale. Am spus cea mai importantă, deoarece cordonul ombilical nu este unicul loc în care se găsesc acestea. În organism mai întâlnim celule stem în măduva osoasă hematopoietică, țesutul adipos și structurile dentare, dar într-un număr mult mai redus. (Pentru mai multe informații, mult mai ample, în legătură cu recoltarea celulelor stem, vă invit să lecturați pagina următoare: http://www.cordcenter.ro/recoltare-celule-stem.html).

(recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical)

La ora actuală, din ce în ce mai mulți părinți apelează la recoltarea celulelor stem pentru maximizarea șanselor de însănătoșire a copiilor. Acest tratament este, cu siguranță, singurul care oferă o probabilitate de 99% șanse de vindecare a majorității tipurilor de cancer și boli (70 nu este un număr mic, iar acesta este în creștere). Pentru menținerea și nealterarea acestora pe toată durata vieții copilului, celulele sunt depozitate în bănci specializate, precum CORD BLOOD CENTER, în rezerve de azot lichid, la o temperatură de -196 de grade Celsius. Iar cum eu nu doresc să vă plictisesc cu termeni medicali în acest articol, când aveți timp, vă invit să lecturați și această pagină cu detalii mult mai amănunțite despre celulele stem: http://www.cordcenter.ro/depozitare-celule-stem.html.

Ca viitor medic, recomand cu dragă inimă recoltarea acestora și depozitarea lor la bancă, căci, în viitor, nu se știe ce erori genetice pot apărea în replicări, formându-se diferite tipuri de cancer. Recomand pentru eliminarea suferinței. Pentru dezrădăcinarea ei. O recomand pentru o șansă sigură la viață în caz de producere a diferitelor anomalii.

Personal, cunosc persoane care au recoltat celule stem, dar care, din fericire, nu au avut nevoie de ele. Și sper nici să nu aibă nevoie vreodată, căci cel mai bine e fără apariția vreunei boli grave, chiar dacă poate fi tratată cu ușurință cu ajutorul celulelor stem.

Dacă am zis de ce recomand ca viitor medic, am să spun și de ce recomand ca om. Ca om recomand pentru că știu ce înseamnă suferința. Știu ce înseamnă bolile grele din propria mea experiență, de pe propria piele. Știu ce înseamnă neputința și lipsa unui tratament. Știu. Iar dacă toate aceste chinuri au o rezolvare, un sfârșit bun, de ce să nu-l folosim? De ce să nu avem grijă de viitorul copiilor noștri? De ce să nu încercăm să le asigurăm sănătatea? Sănătatea este cea mai importantă. Se află la baza piramidei, iar toate celelalte, secundar, în vârf, căci cum să ajungi oare în vârf dacă nu există o bază?

***Acest articol participă în competiția Spring SuperBlog 2014!

***Surse imagini: Google Images

10 gânduri despre &8222;Bolile și-au găsit sfârșitul&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s