Cuvinte de marți seara

Astăzi stau iar în fața unui ecran de laptop și mă întreb ce aș putea să scriu. O altă pagină de jurnal? Cu alte nemulțumiri? Cu alte tristeți? Cu alte zâmbete fără zâmbet? Da. Aș putea.

Azi mă simt obosită.  Știți oare senzația aia în care nu ați făcut nimic, dar parcă ați muncit toată ziua. Așa am fost eu azi.  Am lenevit aproape toată ziua, m-am învârtit în jurul a două pagini de temă la română și simt că toate astea au dus la epuizarea mea. Azi nu știu ce să scriu. Azi și cuvintele fug de mine. Se ascund.

De jumătate de oră stau și mă întreb ce aș putea așterne aici, în paginile astea virtuale… și nu găsesc nimic. Nu găsesc nimic, dar am atâtea și atâtea subiecte despre care vreau și trebuie să scriu. Sunt musai a se găsi pe blogul acesta. Inspirația pentru ele însă e plecată. Vine 1 Mai. S-a dus la mare. Poate.

Stau mereu și mă întreb ce-aș putea scrie interesant. Ce ar încânta. Ce ar face lumea să citească. Observ cum articolele cu Bianca Drăgușanu și Victor Slav au zeci de mii de vizualizări. Sau ultimul divorț. Ori ultima știre cum că unii s-au înșelat. Sau mai știu eu ce astfel de știri fără nicio importanță pentru evoluția noastră.

Scria cineva despre lipsa de modele. iar eu nu știu cum am ajuns aici. Am să trec peste. Se știe deja de lipsa lor. Și știți ce-i și mai rău? Că nici măcar nu vor apărea. Și noi tindem să ne transformă în persoane nu tocmai bune de urmat. Sau poate nu? Oare o să reprezentăm un exemplu?

Știu. Nu face sens ce scriu acum, cu ce-am scris înainte. Văd în jurul meu lume tristă. Lipsită de zâmbete. De visuri. De speranțe. Dorințe. Observ în jurul meu lume care aleargă dintr-o parte în alta fără vreun scop anume. Fără să știe încotro. Observ oameni absorbiți de gânduri. De griji. De lucruri. Oare cum să zâmbești într-o astfel de lume, când zâmbetul tău nu are puterea de a distruge bariera atâtor tristeți?

Cuvinte. Cuvinte înșirate. Cuvinte care vor să exprime ceva, dar care parcă nu au fost așezate într-o ordine plăcută care să și transmită acel ceva. Cuvinte asamblate anapoda. Cuvintele mele sunt piese de puzzel, dar în seara asta nu mi-a ieșit jocul. Piesele nu se îmbină. Nu se potrivesc. Sau poate se potrivesc?

Nici măcar nu știu de ce scriu asta. Azi parcă n-am fost tristă și-am zâmbit. Degetele mele însă… ei bine, ele se pare că spun altceva. Spun o altă poveste a stării mele de azi. Iar eu.. eu ce să mai cred? Cuvintele sau starea aparentă? Am prea multe stări. Prea multe sentimente. Prea multe persoane. Și toate sunt un amalgam de emoții. De priviri. De atenții.  O multitudine de perspective privite cu aceeași doi ochi. Din același unghi întunecat.

Cuvinte. Le las să se sfârșească aici, acum. Le pun capăt. Le alung de tot. Le trimit acolo de unde au venit, din abisul lor. Le alung… și-apoi mă întreb de ce nu vin la mine.

27 de gânduri despre &8222;Cuvinte de marți seara&8221;

  1. Cuvintele au o viață a lor, proprie. Ele se așează cum știu ele mai bine și ne spun câte o poveste, uneori mai tristă, cum este cea de astăzi, a ta. Ai văzut oamenii din jurul tău iar cuvintele au decis că trebuie să ne descrie imaginile percepute de tine! Cuvintele s-au așternut singure, n-au mai ținut seama că tu voiai să ne spui o poveste, frumoasă poate.
    Atunci când nu stii ce anume să scrii, când crezi că au fugit de la tine cuvintele, lasă gândul să-ți zboare, iar cuvintele vor veni și se vor așterne singure în paginile tale, spunându-ne povestea lor!
    Nu-ți alunga cuvintele! Doar lasă-le să ne spună povestea lor.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s