Jurnal de tren

Te-ai plimbat vreodată cu trenul? Ai privit vreodată fereastra absorbit de tot ceea ce se afla dincolo de ea? Ai privit vreodată soarele, munții, dealurile, câmpiile, lanurile, marea, cerul, norii, din tren? Ai zâmbit vreodată naturii pe geamul din tren? Te-ai întrebat ce se află dincolo de fiecare gară prin care treci? Ai privit oamenii din tren întrebându-te ce se ascunde dincolo de ei, în spatele unui zâmbet, sau al unei lacrimi, în spatele fiecărui gest, sau fiecărei priviri? Te-ai plimbat vreodată cu trenul pe același traseu de atâtea ori încât să crezi că-l știi și cu ochii închiși, dar mereu, la fiecare privire aruncată pe geam, să descoperi de fiecare dată ceva nou în fiecare loc pe care tu credeai că-l cunoști? Ți s-a întâmplat vreodată ca traseul pe care l-ai parcurs de atâtea ori cu trenul, să ți se pară, de fapt, necunoscut? Ți s-a întâmplat să fixezi oamenii din tren cu privirea și să le urmărești gesturile, reacțiile, să furi parcă o parte din ființa lor în ființa ta?

Mie îmi place să merg cu trenul. Să privesc oamenii. Să privesc dincolo de fereastră și să observ cerul, pământul, munții, dealurile, râurile, norii, ploaia. Privindu-le imaginația mea apătă noi limite, limite care trec de granița celor precedente. Se extind spre infinit, căci au de gând să-l atingă într-o zi, chiar dacă până și ele știu că acest lucru le-ar fi imposibil.  Îmi place să observ oamenii. Să le surprind gesturile. Să fur o parte din ei și să mă dezvolt pe mine prin prisma lor.

Mă întreb adesea ce e dincolo de fiecare gară. Încerc să trec prin ele cu privirea, dar nu-mi iese niciodată. Mă uit la ele și văd ziduri. Ziduri ciupite de timp, șterse, triste și care au întipărite pe ele bucăți din sufletele celor care au trecut pe lângă ele, prin timp. Gările sunt hoți de suflete. Fură din fiecare privire aruncată asupra lor câte o bucată de suflet, căci printre amintirile călătorului se vor găsi mereu imagini surprinse de sufletul lui din fiecare gară prin care a trecut. Instantanee în priviri. Instantanee trimise de fiecare bucățică  de suflet rămasă prin diferite locuri prin care a trecut. Clipiri. Imagini vagi. Amintiri.

Călătoresc cu trenul pe același traseu. Credeam că-l cunosc. Credeam că de fiecare dată cand am să arunc câte o privire pe fereastra de lângă mine am să descopăr același loc prin care am mai trecut.  Dar nu. Ridic privirea. Îi fac avânt. Și o arunc pe geam. Imagini diferite. Imagini noi. Locuri pe care până atunci nu le mai văzusem. O nouă bucățică din acest Pământ descoperită. O nouă amintire. O nouă graniță trecută spre atingerea limitelor infinite. Îmi place să privesc natura în toate ipostazele ei. Să o descopăr și să mă las mereu impresionată de toate fețele ei. De toate măștile ei. E frumoasă și îi place și ei să se lase descoperită. Pătrunsă. Cunoscută. Iubită.

Când am călătorit prima dată cu trenul, singură, spre București, mi-am propus să-mi fac un jurnal de tren.  L-am început. L-am scris. Am pus în el cuvinte pe care le-am acoperit cu sentimente și trăiri, de teamă să nu le fie frig și să nu sufere de singurătate. Mi-am așternut gândurile primei zile din „Jurnal de tren”.  Nu l-am mai continuat. Credeam că voi scrie de fiecare dată același lucru. Azi însă, după zile întregi de călătorit cu trenul, îmi dau seama că, de fapt, fiecare zi ar fi fost diferită. Pentru că fiecare zi mi-ar fi oferit locuri noi. Imagini noi. Sentimente noi. Trăiri noi. Experiențe noi care pot fi prinse prin intermediul a cu totul altor cuvinte în pagini albe de hârtie ale unui caiet vechi. Am să continui, sper, jurnalul meu de tren. Am să-i găsesc și un titlu mai bun, precum: „Jurnalul unei călătoare pe tren”. Sau e prea lung? Să fie oare mai scurt? (Da. Aici vă întreb pe voi, așa că aștept răspunsurile voastre). Să rămână „Jurnal de tren”? Sau „Jurnal pe tren”? Oare?

Acum văd nori. Bălți. Câmpii verzi. Câmpii galbene. Bucăți de pământ cenușii. Petice de cer albastru. Oameni în tren. Și pe mine. O fată cu laptop care scrie neîncetat de ceva timp. Îmi place să observ ce e în jurul meu și să transmit mai departe imaginile capturate de mine. Emoțiile descrise de ele. Să le aștern în cuvinte. E frumos să te joci cu imaginile în cuvinte, căci astfel cuvintele prind viață, ele însăși fiind, într-un fel sau altul, o formă de viață. O altă formă de viață. Una în care găsești atâtea și atâtea alte vieți, sentimente, personaje, trăiri. Un amalgam.

Privește și tu lucrurile din jurul tău. Observă-le. Analizează-le. Digeră-le. Nu pică greu la stomac, ba din contră, pică bine la creier. Trăiește observând. Trăiește cercetând. Trăiește visând. Trăiește creând și lasă toate astea în cuvinte, fiind unul din creatorii vieții de dincolo de cuvinte.

Și parcă aș scrie în continuare. Pe tren gândurile mele par să nu se mai oprească Pe tren dansează. Ating cerul. Se întorc pe pământ. Înoată în fiecare râu pe care îl întâlnesc. Și rup bucăți din norii ce-i zăresc. Cred că gândurile unui om fac parte din lista lucrurilor prețioase din viața acestuia. Acele lucruri pe care trebuie să le îngrijești zi de zi pentru a le culege roadele.

Mă voi opri totuși din scris aici, căci trenul se va opri în Gara de Nord a Bucureștiului. Un loc plin de oameni care aleargă dintr-o parte în alta.  Un loc plin de viață și în același timp lipsit de ea prin agitația-i caracteristică, căci în agitația lor, oamenii uită să privească în jur. Să se bucure. Să se minuneze. Să-și pună întrebări. Să observe. Să descopere. Sunt ca piesele dintr-un joc ce se plimbă dintr-un loc în altul fără să se oprească pe traseu. Fără să privească. Sunt precum niște marionete. Marionete ale propriilor pași. București. 5 aprilie 2014. Sfârșitul acestei postări, în ciuda faptului că ale mele degete ar continua să scrie neîncetat despre povestea ochilor subsemnatei.

Vă las o poză. Una bucată poză de pe traseu. Sau două. Sau chiar trei. Ba nu… PATRU!

29 de gânduri despre &8222;Jurnal de tren&8221;

  1. Foarte interesant articolul postat ! 🙂
    Si mie imi place sa ma plimb cu TRENUL !! 🙂 🙂
    Pe acelasi traseu ( de la mine la Bucuresti si retur )
    am circulat de-a lungul anilor ( 1972-2014 )de SUTE de ori !!! 🙂 🙂
    Vorbesc serios !
    In perioada septembrie 1985-august 1987 pe vremea cand
    eram student la Academia Militara din Bucuresti,
    am circulat saptamanal cu trenul pe acelasi traseu…………..
    Multumesc pentru vizita si comentariul lasat pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2014/05/02/

    Aliosa.

    • Da. Știu versul. Eu nu m-am săturat încă de traseu. Mie uneori chiar îmi place să fiu departe de casă, să experimentez și altceva. Să trăiesc și altceva.
      P.S. Îmi pare rău că acest comentariu al tău a fost băgat la spam.

    • Mă bucur dacă și ție îți palce să mergi cu trenul. Mie una mersul cu trenul îi pare extraordinar de liniștitor. Pot să-mi las gândurile să curgă mai ușor în cuvinte și le pot așterne astfel pe hârtii într-o cantitate mult mai mare.
      Am notat opțiunea ta cu „de tren” și îți mulțumesc pentru ajutor.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s