Din seria: Ce mai face floarea mea? #1

Am să încep, prima dată, prin a vă spune ce înseamnă #1, #2 și alte # și cifre care vor mai urma, căci da, de azi începe seria: „Ce mai face floarea mea?”. Dar stați liniștiți. Am să vă explic și care-i faza cu această serie.

În primul rând # este săptămâna/articolul (că poate postez mai multe articole pe săptămână despre o floare tare drăgălașă și simpatică, floare care, de curând, a intrat în familia mea. Cifrele, ei bine cifrele reprezintă numărul săptămânii sau articolului. Da. Știu. N-ați înțeles nimic.

Cei cu seria: „Ce mai face floarea mea?”. Apăi. Îi o serie. O serie de articole în care am să vă prezint evoluția florii mele, a trandafirului mai exact, în cadrul concursului 8săptămâni de prospețime, organizat de Silan. Timp de 8 săptămâni am să scriu articole despre floare și evoluția ei. Cât de frumos a crescut și cât de mândră îi ea să ocupe un loc în familia mea.

Cum am intrat în concursul celor de la Silan? Simplu. M-au contactat. Mi-au spus despre ce este vorba, adică un concurs pentru bloggeri și jurnaliști, concurs în care trebuie să avem grijă, timp de 8 săptămâni de o floare și să prezentăm în fiecare săptămână evoluția ei. Și am acceptat cu plăcere. Iar cu o nouă floare în casă i-am făcut o bucurie mamei (e moartă după flori). Așadar, săptămâna trecută mi-a venit floarea. Dar cum eu eram ocupată cu BAC-ul, am avut timp abia azi să scriu. Astfel, postul ăsta va fi doar un post de prezentare al proiectului în care am intrat și al florii, desigur, că doar ea este subiectul principal al seriei.

Tadadaadaaaaam. Salutați floarea, vă rog. Apropo. Floarea are nume. O cheamă Pamfy (revelație de moment). Așa că.. spuneți-i bună dragei de Pamfy.

trandafir ghiveci

Sursă Imagine: arhivă proprie

După cum bine se poate observa, Pamfy este roz, cu frunze verzi, băgată în pământ și stă într-un ghiveci. Îi place la Târgu-Jiu și se bucură de razele de soare. Acum este încă mică, dar va fi udată constant și când va crește mare și frumoasă (nu că acum nu ar fi), i-am promis că o voi duce să viziteze axa lui Brâncuși. A părut încântată. Momentan, Pamfy face cunoștință cu celelalte flori și se bucură de toată atenția familie, că na… îi cea mai nouă printre noi.

Prea multe, acum, nu prea am ce să vă spun despre Pamfy. Lucruri interesante însă, despre evoluția ei și cât de mult s-a împrietenit cu cei din jur, am să vă povestesc în articolele următoare ce vor urma, căci acesta va fi propriul jurnal al lui Pamfy, scris de mine… din păcate pentru ea. Da. Din păcate. Am să scriu doar ce-mi convine mie, nu tot ce ar vrea ea să scriu.

Acum însă vă las să o mai admirați pe draga de Pamfy, iar eu mă retrag în pătuțul meu cald și moale… și la somn cu mine! Ahhh.. somn.. dulce somn.. ce dor îmi era de tine. Știu. iar am deraiat. Dar credeam că v-ați obișnuit deja cu mine. Dacă nu ați făcut-o încă, faceți-o de acum înainte. Adică obișnuiți-vă. Știu. Sunt o scumpă. Mulțumesc!

2 gânduri despre &8222;Din seria: Ce mai face floarea mea? #1&8221;

  1. Are moaca de Rozy :))) Ce sa zic, sa-ti traiasca floarea, sa se faca mareeeeeee si frumoasa (ti-am mai zis ca am si eu una de 1 an jumate aproape, poate ne incuscrim :)) ) Si abia astept sa vad ce mai face Pamfy 😀

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s