Din seria: Ce mai face floarea mea? #3

Mai știți voi oare, că doar v-am povestit, de competiția Silan, în care m-am băgat?  Și dacă mai știți, dar și dacă nu mai știți, eu tot am să vă plictisesc, zicându-vă din nou, că na.. de ce nu aș face asta?

Ei bine, competiția Silan, care durează 8 săptămâni și, care, este creată special pentru bloggeri și jurnaliști, are în vedere îngrijirea unei flori, un trandafir în cazul de față, cât și urmărirea evoluției ei pe parcursul acestor 8 săptămâni. Floarea mea, Pamfy, a ajuns în cea dea 3 săptămână, crește pe zi ce trece, iar momentan empatizează cu starea mea.

Pamfy empatizează cu starea mea!

Și când zic că empatizează, chiar o face. De ceva timp, i-au căzut florile. Și s-a pleoștit. Mama spune că e normal. Că cică-i pică florile, ca să dea alți lăstari noi și frumoși. Și să facă alte flori. Și mai frumoase.

Când am aflat, prima dată, m-am posomorât. Și după ce-am picat admiterea, m-am posomorât și mai tare. Dar abia acum îmi dau seama. Pamfy empatiza cu mine. Îmi era alături. Mi-a preluat starea, ca mai apoi să-mi arate cum renaște ea și că așa ar trebui să fac și eu. Să renasc. Și când spun că renaște, este pentru că iau dat alți lăstari, de un verde mult mai deschis și viu decât verdele celălalt din ea. Iar asta îmi pare ciudat. Că o văd așa în două nuanțe de verde diferite. Și-mi pare, de multe ori, că am eu probleme cu vederea.

Sper că i se văd lăstarii ei frumoși, așa cum trebuie. După cum bine se vede, cei care ați urmărit evoluția trandafirașului meu, Pamfy, puteți observa că Pamfy crește de la o săptămână la alta, din ce în ce mai mult și mai frumos. Iar eu, pentru că pamfy a empatizat cu mine și încă o face, promit să renasc și eu o dată cu florile ei. Promit să-i întorc starea de empatie și să empatizez și eu cu fericirea și frumusețea ei, cu noua ei formă de viață, căci da, bobocii de floare ce vor apărea vor fi o altă formă de viață a ei, momente în care se va putea bucura iar de toată admirația familiei și de toată grija posibilă și imposibilă.

Mă gândeam, acum când să închei cu articolul, dacă să îi pun în apă niște ciocolată și să fac o substanță omogenă de apă cu ciocolată? Oare i-ar plăcea și ei? O fi papa bun? Sau să rămână toată ciocolata pentru mine? Zic și eu, poate crește și mai frumoasă de la ciocolată. Aștept răspunsurile voastre și dacă va fi să fac experimentul, am să o monitorizez și mai îndeaproape. Până atunci însă, vă las cu Pamfy, să o admirați și să-i urați succes în competiție, că doar e o drăguță și o simpatică, nu?

22 de gânduri despre &8222;Din seria: Ce mai face floarea mea? #3&8221;

    • Dar eu vreau să am floarea. Offf.. credeam că o să-i placă și ei ciocolata și o împart cu ea. Încercam și eu să nu mai fiu egoistă și să dau din ciocolata mea.
      Mulțumesc frumos pentru încurajare. Am să-mi urmez visul.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s