Horoscop pentru copii

Azi m-am amuzat. N-am una din cele mai bune zile și cele mai pline de energie și chef de a face orice altceva în afară de a sta cu ochii pironiți în fața laptopului din dotare, așa că da, mi-am petrecut mai toată ziulica în fața lui. Și în timp ce stăteam eu așa și nu făceam absolut nimic productiv, am găsit un horoscop pentru copii. Iar cum horoscopul pentru oameni mari, de cele mai multe ori, nu mi se potrivește de loc, nu are nicio legătură cu realitatea și așa mai departe, m-am gândit să încerc cu un horoscop pentru copii.

horoscop

Și ca să mă credeți pe cuvânt, am făcut și print-screen-uri. Iar cum eu sunt balanță, o să vedeți horoscopul pentru balanță. Așa că priviți ce a ieșit.

Partea 1 din horoscopul pentru copii:

horoscop

Sursă Imagine: arhivă proprie

Da. Mi-am dorit întotdeauna să ajung pe Pluto.  Îmi place să schiez. Iar Pluto cică-i înghețată. Deci eu vreau pe Pluto. Punct.

Apoi, faza cu aerul, nu o pot comenta. Îmi place. Îl ador. Și mi-ar plăcea să pot zbura.

Nu-mi prea place rozul, de la culori, îmi place mai mult roșul, dar dacă horoscopul așa spune, cine-l poate contrazice?

Ca pietre prețioase? Îmi plac TOATE.. Tăti-s faine!

Și cea mai tare parte: mă reprezintă un elefant. Știam eu că vorba aia din popor, cu „esențele tari se țin în sticluțe mici, e ADEVĂRATĂ!!!

De obicei, când mă pun să fac ceva prin casă, dau cu stângu-n dreptul și cu dreptu-n stângul și nu prea-mi iese nimic fără indicații precise și stricte. Că na.. copil mic și eu.

În general, comunic bine cu oamenii din jurul meu și-mi place să încerc să le rezolv problemele. De cele mai multe ori, reușesc. Multă lume-mi spune că sfaturile mele au fost folositoare. Iar eu, atunci, mă simt un mic geniu și-un „Doctor știe tot”.

Știu. Toată lumea ne sfătuiește să ascultăm de sfaturi. Dar ce-ar mai fi greșeala dacă am asculta de toate sfaturile de bine care ni se dau? Căci, din punct de vedere al mamelor, totul e de bine și numa așa se poate. Că na. Mame.

Partea 2 din horoscopul pentru copii:

balanta

Sursa imagine: arhivă proprie

Îmi place să fac parte din echipe, ori să am diferite parteneriate. În echipa sunt ambiționată să lucrez cot la cot cu ceilalți, pe când singură abia trag de mine să mișc fie și un singur pai dintr-o parte în alta. Mereu am fost de părere că în echipă, treaba se face cel mai bine, atâta timp cât ești coordonat corect și ești ambiționat de cauza proiectului.

Cum am spus și mai sus, îmi place să „liniștesc apele”. Să fac lumea să înțeleagă că greșeala se află de partea fiecăruia, căci o greșeală nu se poate afla de o singură parte și îmi place să fac lumea să-și îndrepte greșeala și să continue relația de prietenie sau de colaborare. Sunt o persoană care mereu încearcă să-i ajute pe alții, dar care nu se poate ajuta niciodată, singură, pe sine.

Mda. Uneori, cunosc despre ceilalți, mai multe decât știu chiar ei, la câte îmi spun. În schimb, îmi place să păstrez lucrurile pentru mine, să le îndosariez în propriile sertare din creier și din suflet, iar mai apoi să-i analizez pe fiecare în parte. Ador să fac asta. Astfel, poți cunoaște mai bine oamenii și să te aștepți mereu la viitoarele mișcări pe care le pot face chiar cu privire la tine.

Sunt un artist. Îmi place să scriu, să desenez, să pictez, să cânt, să dansez, iar asta cică stă, de obicei, sub semnul balanțelor. Dacă la prima, mi se spune deseori că am talent, apăi la celelalte sunt praf și pulbere. Nu am nici cele mai vagi noțiuni despre cum s-ar face. Dar ce mai contează, atâta timp cât eu mă simt bine și nu mă fac de râs în fața nimănui? (nu fac asta în public).

Mda. Stau mult să iau decizii. Doar sunt o balanță. Balanțele se decid foarte greu. Trebuie să ajung la un echilibru între talerele mele (cele două emisfere cerebrale). Iar asta se face, de cele mai multe ori, destul de greu. Și da, îmi e teamă să iau hotărâri chiar și atunci când am talerele stabile. Mă gândesc mereu dacă nu cumva ar fi bine invers și… „ce ar fi dacă…?”. Și uite așa devin iritată când mă răzgândesc în ultimul moment, sau când altcineva mă obligă să iau decizii.

Celebrități? Balanțe? Nu le am cu d-astea. Nu sunt un fan înrăit al nimănui. Nici măcar al lui Jared Leto de la 30 Seconds To Mars, pe care aș putea spune, uneori, că-l ador.

Partea 3 a horoscopului pentru copii:

horoscop

Sursă Imagine: arhivă proprie

Da. Îmi place să primesc mesaje, e-mailuri, să mă conversez și astfel să învăț cât mai multe chestii noi de la oamenii respectivi. Și asta te ajută ca persoană să te dezvolți.

Nu-mi place mereu să-mi fac manichiura. Deseori îmi e lene să stau atâta. Să aștept. Nu suport să aștept. Nu sunt făcută pentru a aștepta. Eu funcționez pe principiul: acum și aici, ori deloc. Am propria manichiuristă, mama, care își desăvârșește mereu talentul ei de manichiuristă în timp liber, pe mine. Și face o muncă tare faină. Păcat că răbdarea mea nu există.

Și da. Îmi place să fiu lăudată. Atunci când trebuie, desigur. Adică, cui nu-i place să fie lăudat?

Și, și, și, șiiiiii îmi plac decorațiunile simpatice. Plac! Plac! Plac!

Țip. Atunci când trebuie, țip! Dar, desigur, depinde de cât de specială este ocazia, cât și de persoanele din jurul meu. Dar de țipat. Țip. În schimb, nu-mi place, da deloc, să țipe alții în jurul meu. Sunt alergică. Și fac urât. Chiar fac urât.

Persoanele neîngrijite. Ahh.. lumea din ziua de azi nu vrea să înțeleagă că nu asta contează? Contează interiorul omului. Ce găsești acolo contează. Ce poți discuta cu el. Felul lui de a te aprecia și puterea ta de a face același lucru. Restul.. restul sunt lucruri minore. Înțelegerea în schimb, ea este cea mai importantă.

Locurile urâte nu-mi plac, într-adevăr. Nu-mi place nimic din ce-i urât, de la vorbe, la fapte și la locuri. Iar asta, cred, nu place nimănui.

De criticat, îmi place să fiu criticată constructiv. Din criticile constructive înveți și te dezvolți pe tine. Devii ceva mai bun. Te udatezi, cum s-ar zice în termeni noi. Treci la un alt „tu”, superior celuilalt, adică superior ție. Evoluezi. Treci la un alt nivel. M-am făcut înțeleasă, nu?

Probabil vă întrebați de ce am dat atâtea explicații, pe lângă cele de pe poză. În primul rând, m-am gândit că cele de pe poză nu se înțeleg, că-i scrisul prea mic, iar în al doilea rând am vrut să mai dau detalii să să mă fac și mai bine înțeleasă. Și în al treilea rând, am vrut să vă dovedesc că dacă horoscopul pentru oameni mari nu mi se potrivește, dar mi se potrivește horoscopul pentru copii, asta înseamnă că încă sunt un copil și nu am devenit un om mare! Și când eu v-am tot zic că sunt un copil, nu ați vrut să mă credeți. Mi-ați zis că gata. La 20 de ani ești om mare. Ete că nu. La 20 de ani sunt tot un copil. Na!

horoscop

Sursă Imagine: copiisimamici.ro

6 gânduri despre &8222;Horoscop pentru copii&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s