Caut mobilă pentru cameră

După cum știți, din articolele trecute, că doar am mai scris despre asta pe blog, despre cum vreau să-mi schimb ușile și cum vreau să-mi văruiesc camera, dar cum nu am în schimb absolut nicio idee fixă despre cum vreau să fac asta de fapt.

Și dacă am discutat înainte despre schimbatul ușilor, cât și despre zugrăvitul camerei și stabilitul culorilor ei, acum a venit vorba să vă scriu câteva cuvinte și despre dorința mea de a căuta mobilă pentru camera mea. Aici știu de mult ce fel de mobilă vreau. Problema este că vreau două tipuri de mobilă, dar trebuie să aleg una singură, căci nu merg două tipuri de mobilă în aceeași cameră.

Și ca să nu vă bag în ceață mai rău decât v-am băgat deja în astea 100 și ceva de cuvinte, am să vă spun exact cam ce tip de mobilă vreau. Adică care sunt cele două mari obsesii ale mele, în materie de mobilier.

Prin faptul că trăiesc în secolul 21, bineînțeles, îmi place și mobila modernă. Mă fascinează noile tendințe de mobilier care vizează economisirea de spațiu. Un mobilier care să fie mai multe piese într-una singură. Spre exemplu: patul se poate ridica pe perete și să se formeze o bibliotecă, mărindu-se automat spațiul din cameră. Sau: biroul să poate fi pliat pe perete. Chestiile astea sunt foarte faine și utile mai ales pentru spațiile mici. Iar eu sunt fascinată de ele. Mi-aș dori, sinceră să fiu, un dormitor pe care să-l pot transforma și să-mi măresc spațiul în cameră pe timp de zi. Camera pare mai aerisită și mai primitoare.

mobila moderna

Însă, pe de altă parte, ador mobilierul vechi, masiv, în stil clasic. Îmi pare că dă un aer maiestuos camerei. Îmi place mobilierul vechi, cu gravuri și multe sertărașe, cu vitrine și alte d-astea, din lemn și de o culoare sobră. Mereu m-au fascinat mobilierele vechi din palatele și castelele pe care le-am vizitat, ori din casele boierești prin care am pășit. Mi s-au părut altceva. O altă atmosferă creată. Relaxantă. Un fel de trăire a anilor ce au trecut, căci dacă ar fi putut acel mobilier vorbi, cu siguranță istoria ar fi stat altfel în zilele noastre.

mobila veche

Și pentru că tot îmi caut mobilă și nu mă pot decide absolut deloc care tip de mobilier îl vreau am început totuși să caut pe diferite site-uri, căci poate îmi place una din mobile mai mult decât alta, indiferent din care categorie face ea parte, iar unul din site-uri, în caz că vă întrebați pe unde caut modele, este următorul: www.vanzarimobilier.ro. Desigur. Mai sunt și multe altele, căci în general caut pe Sfântul Google și intru pe mai multe site-uri.

Totuși, dacă eu nu știu încă ce să-mi aleg, mă gândesc că poate ajutorul vostru mi-ar fi de folos, așa că sunt curioasă ce tip de mobilier mi-ați recomanda voi: clasic sau modern? Iar dacă aveți argumente pro și contra celor două tipuri, vă invit cu cea mai mare plăcere să mi le împărtășiți și să mă scoateți, poate, dintr-un mare impas. Voi, spre exemplu, dacă ați fi în locul meu, ce tip de mobilier ați alege, sau care v-ar plăcea mai mult. Hai, vă rog, ajutați un biet copil. Mulțumesc!

16 gânduri despre &8222;Caut mobilă pentru cameră&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s