Am avut cândva o pisică

Da. Am avut cândva o pisică. Și nu. Nu am omorât-o. Am hrănit pisica aia și am iubit-o. Iar ea era o pisică tare dulce și afectuoasă. Și mereu, când îmi aduc aminte de ea, mi se face dor. Avea niște ochi albaștri ca marea. Și o blană gri-crem. Era micuță și frumoasă. Jucăușă. Îți oferea bucurie. Și era cuminte. Și semăna tare cu cea din imaginea de mai jos.

hrana pisica

Dar a dispărut. Într-o noapte, niște oameni mari și răi, au furat-o. Eu eram în oraș, iar ai mei la un chef. Când m-am întors acasă, Miți a mea, căci așa o chema, nu mai era. Dispăruse. Și nu s-a mai întors niciodată. Am căutat-o pe Miți prin vecini, prin apropiere, am plâns, dar ea nu a fost de găsit. Nici urmă de pisicuța mea.

Pentru început, l-am suspectat pe tata. El nu suportă pisicile. Când era mic, niște pisici i-au omorât iepurii. Și de atunci nu le suportă. Și nici pe Miți a mea nu o prea suferea. Nu o lovea sau ceva, dar nu-i suporta prezența în preajma lui și mă punea să o țin departe de el. Dar, cu timpul, a părut să o placă, căci Miți a mea a tot încercat să se facă iubită și de el, ducându-se pe la picioarele lui și mâțâind duios și cu ochii ăia maaaaari și dulci. Cred că nu el a făcut-o să dispară. Cineva mi-a furat pisicuța din curte.

Și când mă gândesc că după ce am hrănit-o cu biberonul, căci era micuță, micuță de tot, i-am cumpărat și mâncare specială, că na, pentru o blană mai frumoasă și pentru propria ei sănătate. Acum găsești tot felul de mâncăruri, cu tot felul de vitamine ba pentru blană, ba pentru ochi, ba pentru simțuri, ori chiar pentru buna funcționare a organelor interne. 

Iar acum, pentru a nu mai chinui pisicile cu tot flul de pastile și tratamente, s-au inventat mâncăruri speciale care să le trateze diferite boli, afecțiuni și așa mai departe. Spre exemplu, un astfel de tip de mâncare este sanabelle urinary, specială pentru pisicile adulte cu sensibilitate crescută a tractului urinar, care stimulează absorția și eliminarea pe cale naturală a apei. Pe lângă asta, are efecte diuretice și antiseptice, cât și un conținut crescut în luteină, ca un efect pozitiv asupra acuității vizuale, dar și conținut crescut de vitamine, acizi grași esențiali Omega-3, ori extract de midii pentru a ajuta la dezvoltarea și funcționarea bună a cartilajelor.

Personal, mi se pare o chestie foarte tare. Și ele sunt niște ființe care ar trebui chinuite cât mai puțin. Și mă bucur tare că și în medicina veterinară s-a descoperit că o alimentație bogată în anumite substanțe poate feri animalele de anumite boli, ori chiar să le vindece. În alimentație stă totul, la fel ca și la oameni. Dacă noi mâncă sănătos, cred că ar trebui să avem grijă și de animăluțele noastre de companie. În fond și la urma urmei, nu le-am luat ca să le chinuim, nu? Ci ca să le îngrijim și să ne bucurăm de ele sănătoase, căci nici noi nu ne-am dori să fim chinuiți de o specie superioară nouă, nu? Și să știți că nu sunt absolut deloc vreo fanatică a vreunei asociații pentru animale sau mai știu eu ce alte chestii din astea. Pur și simplu consider că nicio ființă nu ar trebui să sufere și că trebuie să avem grijă să nu le provocăm suferința în niciun fel. Cum specia umană nu merită asta, nici alte specii nu o merită.

Tu cum ai grijă de animăluțele tale de companie? Le oferi o hrană adecvată și sănătoasă?

17 gânduri despre &8222;Am avut cândva o pisică&8221;

  1. Am o catelusa de aproximativ 10 ani, bine, nu e o catelusa… dar imi place sa ii spun asa. Dar am si o pisica, are si ea peste 6 ani si se tine inca bine. Imi plac animalele. Mereu colectam de pe strada pisoiasi sau catelusi si ii donam cui vroia. Asa ca, daca vrei animale, te ajut eu 🙂

  2. Am avut doi ani si-o pisică şi-un motan, am avut încă doi ani şi-un cătel şi-un câine mediu. Imaginează-ţi te rog cum trăiau toţi 4 într-un apartament mare, cu 4 camere, două băi, salon, hol, bucătărie, două balcoane :)) Dar ce făceau era incredibil ! :)) Ale mele mâncare orice, dar când vedeau Wiskass, înnebuneau de plăcere 😀

    • Ha ha ha! Așa fac și eu! Și cu câinii și cu pisicile de pe stradă! Îi adun pe toți după mine! Când eram mică, îi aduceam maică-mii în fiecare zi câte un cățel, sau o pisică acasă. Le aduceam cu mine :))
      iar apoi, când am crescut, o cățelușă de pe stradă, dimineața, mă aștepta la poartă și mă ducea până la autobuz să mă duc la școală, iar când veneam, era în stația de autobuz, pe partea cealaltă, mă aștepta să mă ducă acasă. Și stătea prin fața porții, nu voia să intre în curte :)). Tocmai mi-am amintit despre ea și chiar am să scriu un articol.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s