Scaunul de la birou s-a stricat. Și el se vrea schimbat

Cred că v-am mai spus și povestit eu despre faptul cum camera mea cere a fi redecorată. Pereți schimbați. Mobilă schimbată. Totul schimbat.

Ei bine dacă pe atunci reușisem totuși să mă hotărăsc la nuanțele de culori, dar nu și la mobilă, vreau să vă spun că acum m-am reorientat și vreau tapet. Și m-am hotărât șa mobilă. Stil clasic. Iar pentru asta trebuie să le mulțumesc celor de la Dedeman și modelului lor. Păcat că era de proastă calitate mobila aia. Dar mi-a plăcut mult de tot modelul. Și mi-a plăcut mult de tot. Adică a fost singurul tip de mobilă de dormitor în care m-am simțit bine.

Revenind titlul acestui articol, la scaunul meu de la birou, acum stricat, vreau să vă spun că eu sunt aproape sigură că este vorba de o conspirație a Universului împotriva nehotărârii mele asupra redecorărilor pe care tot spun de atâta timp că am să le fac. Cu scaunul meu stricat, Universul bănuiesc că este de părere că voi lua atitudine și îmi voi duce la final redecorarea camerei. Sincer, se înșeală. Am totuși ceva dubii în redecorarea totală a camerei privind tapetul (îmi plac multe tipuri), dar m-am hotărât în privința camerei. Am găsit un tip de scaun, pe mobcenter.ro. Și se potrivește perfect cu tipul de mobilă pe care îl vreau pentru camera mea, cât și cu biroul, căci acesta din urmă este de tip clasic, vechi de prin 1900 toamnă. L-am primit cadou și nu aș renunța niciodată la el.

scaun lemn birou

Acesta ar fi primul model care mi-a plăcut enorm de mult. Dar, uitându-mă acum, la ei pe site, să vi-l arăt și vouă, am mai găsit unul. Și acesta este interesant. Dar pare a fi un model de tipul clasicului mai nou, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Iar, dacă nu mă înțelegeți, am să vă arăt o poză.

scaun lemn birou

Și dacă vă întrebați care dintre cele două îmi place mai mult și pe care l-aș alege, am să vă spun că nu am nici cea mai vagă idee în această privință. Doar știți că stau foarte prost la capitolul hotărâre. Nu le am cu d-astea. N-am fost la lecția asta când eram mică. Am lipsit. Și nu este absolut deloc vina mea. Este vina mamei că nu m-a obligat să merg la cursurile de hotărâre. Acum trebuie să mă suporte fix așa cum sunt, că doar sunt odrasla ei, nu? Știți voi.. pe principiul: tu m-ai făcut.. tu să mă suporți. Și să știți că mă suportă așa cum sunt eu. Și, spre surprinderea mea, chiar mă suportă.

Sper totuși, ca în viitorul apropiat să mă hotărăsc. Să mă decid. Și să-mi redecorez toată camera. În stilul în care-mi place. Apropo, chiar și tapetul este în stil clasic. Dar lui am uitat să-i fac poză ca să vi-l pot arăta. Dacă am să mă mai duc prin Dedeman, cu siguranță am să-i fac o poză. Asta dacă mai este expus pe acolo.

Iar acum, ca să nu mă mai tot lungesc cu atâtea cuvinte, am să închei aici cu nehotărârea mea. Cu siguranță am să mai revin cu ea pe aici. Adică cu nehotărârea. Doar face parte din mine, nu?

6 gânduri despre &8222;Scaunul de la birou s-a stricat. Și el se vrea schimbat&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s