O inimă și-un creier

Știți că am o prietenă în Cluj-Napoca căreia îi scriu scrisori, iar ea îmi răspunde în același mod? Știu că nu știți, dar aflați acum. Și ca să vedeți că nu vă mint, pe cuvânt, vă arăt și dovada. Scrisorile.

scrisori

Sunt câteva din scrisorile pe care ni le trimitem una alteia. Ne bucură să ne scriem și altfel, nu doar online. Așternând noi, literă cu literă, pe o coală albă de hârtie, parcă îi dăm o parte din personalitatea noastră, cu sentimente, cu trăiri, cu zâmbete și, uneori, poate cu lacrimi.

Mereu mi-am dorit însă, să pot personaliza și mai mult scrisorile mele. Să fie ceva în plus, pe lângă forma proprie a literelor și stilul personal de a-mi așterne cuvintele. Dar oare ce să fie?

După cum de altfel puteți observa, cele două coli din mijloc, au un design pe margine. Atunci, așa m-am gândit să le personalizez. Dar am simțit că nu asta este ceea ce îmi doresc. Vreau o altă modalitate de a-mi personaliza scrisorile și lucrurile pe care le trimit oamenilor dragi mie.

Așa mi-a venit ideea și dorința de a avea propria mea ștampilă, personalizată. O ștampilă care să transmită un mesaj. Dar nu orice mesaj. Ci unul din suflet. Care să mă reprezinte pe mine, ceea simt, cât și ceea ce gândesc. Adică, pe scurt, o formă a mea, în miniatură, dar cu un alt design.

Și așa am ajuns eu la un creier și o inimă, strâns legate între ele. Iar dacă vă întrebați de ce, ori ce înseamnă, am să vă lămuresc și în privința aceasta. Eu, mereu, am zis că cele mai bune decizii sunt cele luate cu mintea și simțite cu inima. Combinația asta este fatală. Și, cred că, adevărații oameni de succes, reușesc să-și coreleze mintea și inima, spre o soluție cât mai benefică lor. Să reușești să stăpânești atât mintea, cât și inima, prin estomparea certurilor lor încă din moși strămoși, să le faci să se înțeleagă în privința deciziilor greu de luat, este unul dintre cele mai importante lucruri pe care un om le poate face pentru a-și ușura viața.

Așadar, gândește ce simți și simte ceea ce gândești este motto-ul meu cel de toate zilele și cel pe care aș vrea să-l transmit și celorlalți, subtil, la nivel psihologic, cu fiecare mesaj, sau lucru pe care li-l ofer.

inima creier

Cum am nevoie de o ștampilă care să fie personalizată atât pe laterale, ca în filmulețul ăsta cu ștampile, cât și ștampila propriu-zisă, m-am gândit să-mi caut o firmă care să poată să-mi satisfacă mofturile și dorințele. Și i-am găsit pe cei de la Colop. După cum ați văzut și în filmulețul cu ștampile de mai sus, ei au o modalitate tare drăguță și interesantă de personalizare a ștampilelor, fie că este ea de birou, ori personală. Poți surprinde, cu ajutorul ei, un moment drag ție. Sau un mesaj, un motto, care să te urmeze mereu și să acționeze mereu asupra psihicului tău, de fiecare dată când ți se intersectează privirile cu acesta.

Pentru a oferi însă un ajutor cât mai mare clienților, cei de la Colop îți oferă șansa de a-ți personaliza singur, așa cum vrei, propria ștampilă. Online, ai posibilitatea de a face asta, aici. Eu m-am jucat puțin, recunosc… și tare mult mi-a plăcut ce a ieșit. V-aș arăta ce am făcut, dar aș face doar să vă mai pun o dată imaginea de mai sus. Și nu cred că ar avea rost, nu?

Dar haideți totuși să vă spun că, de când am tot început să mă gândesc la ștampila asta a mea, am tot început să dau peste Colop. Bine, practic, mai dădusem de alte enșpe mii de ori, atât prin București, cât și prin Târgu-Jiu. Doar că, abia acum l-am văzut. Și, de ceva vreme, îmi sare în ochi peste tot. La Lujerului, în București, când ies dintre blocuri și prin centrul vechi, în Târgu-Jiu, când mă plimb pe străduțe. Și ca să mă credeți pe cuvânt de onoare, eu vă las și poze.

Acum, nu știu dacă ăsta ori îi semn că trebuie să-mi pun în aplicare dorința mea de a transmite motto-ul meu, ori îi semn că sunt aeriană rău de tot atunci când merg pe stradă și nu văd ce-i în jurul meu?

8 gânduri despre &8222;O inimă și-un creier&8221;

  1. Mi-ai facut o pofta fantastica de a scrie o scrisoare. Chiar n-am mai expediat una in interes personal, cred ca de vreo 10 ani si mi se pare trist rau acum cand realizez. Si ma gandeam cui as putea sa i-o adresez, asa ca mi-a venit brusc o idee. Prietenul meu este plecat de 2 saptamani la Oradea si mai sta una asa ca as mai avea ceva timp daca ma apuc astazi de scris. Cu siguranta nu se va astepta la asa ceva din partea mea si cred ca s-ar bucura nespus desi vorbim zilnic. Mi-ai dat o idee minunata si iti multumesc sincer pentru asta. :*

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s