Copilăria mea alături de domnul televizor

Am avut o copilărie fericită. Am făcut numa tâmpenii. M-am băgat pe sub mașini, îmbrăcată în alb și am ieșit neagră (ajutor de atelier… deh). Am tăiat hainele mamei, din sertarele pe care le-am putut deschide, iar apoi le-am dat cu ruj. Am spart geamul unui camion, pe ulița de la țară, iar apoi m-am furișat în grădină și l-am lăsat pe bunicu să se descurce cu domnul șofer. L-am închis pe bunicul în beci, în vacanța din octombrie-noiembrie, clasa I, pentru că nu a vrut să mă ajute la mate (a stat închis toată ziua… nimeni nu i-a auzit strigătele de disperare, cu excepția mea, desigur), cât și multe alte copilării d-astea. Dar, nu în ultimul rând, m-am uitat și la televizor. Am crescut și cu el, nu doar făcând tâmpenii după tâmpenii. Pardon… copilării.

Iar cei de la MarketOnline mi-au propus, prin intermediul SuperBlog, să vorbesc despre TV-ul copilăriei mele, și TV-ul din prezent, făcând un fel de paralelă între ele.

smart tv 3d

N-am prins televizoarele alb-negru, dar le-am prins pe cele color și cu tub. Iar GoldStar-ul de mai jos este televizorul copilăriei mele. Apropo, e de-o vârstă cu mine, bătrânul, face și el acușica 20 de ani. Sau am impresia că deja i-a făcut. Totuși, făcând parte din familia noastră și încă funcționând al naibii de bine, l-am păstrat.

Vreau să-i mulțumesc, televizorului de mai sus, pentru copilăria minunată pe care mi-a oferit-o alături de Tom și Jerry, Ciocănitoarea Uddy (care încă mai era), Popeye Marinarul și desenele cu Winnie the Pooh. Petreceam mult timp, cu tata, dimineața, mai ales duminica, uitându-ne amândoi la televizor. Acum înțeleg că, de fapt, el profita într-un fel că mă uitam eu, ca să se uite și el. Ohh, și receiver-ul nemțesc cu ajutorul căruia prindeam desene nemțești. Așa am învățat eu germana când eram mică.

E o piesă de muzeu, având în vedere ce televizoare sunt acum: Smart TV-uri 3D și alte d-astea sofisticate. El va face însă mereu parte din familia asta și, mai ales, din copilăria mea.

Când eram mică, nu că acum aș avea mulți centimetri în plus față de atunci, îmi imaginam mereu cum vor arăta lucrurile care mă înconjurau în prezent, în viitor. Și singurul lucru care bate cât de cât cu ceea ce îmi imaginam eu în privința televizoarelor, este faptul că acum sunt plate. În rest, îmi imaginam atunci, dar îmi imaginez și acum, cum că oamenii pot trece prin televizoare direct în mijlocul acțiunii. Cel puțin, când mă uitam la desene, voiam să trec prin televizor acolo, alături de personaje. Dar nu, oricât m-aș fi chinuit, n-am reușit nici până în ziua de azi.

Pe atunci, nu-mi puteam închipui că televizoarele se pot conecta la internet, ori la smartphone-uri, căci pe vremea aia eu nici măcar nu știam că așa ceva există, cum nici cei mici, acum, nu știu ce e aia o dischetă (strămoșul stick-ului).

Nu mai există televizoare cu tub, în comerț mă refer, căci prin casele oamenilor cu siguranță mai găsim. Acum există oferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la  internet și la propriul smartphone. Ceea ce mi se pare foarte tare. Tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea. Și, poate că în viitorul apropiat, eu mă voi putea bucura de dorința mea. Voi putea trece prin televizor, cu mintea și implicit cu fizicul, direct pe scena acțiunii filmului sau desenului meu preferat. Cu siguranță, cândva, se va putea face și asta, la cât de mult au evoluat lucrurile în doar câțiva ani, căci a fost un fel de explozie a tehnologiei. Sper doar să mai fiu în viață atunci când tehnologia va ajunge și la acel nivel.

Apropo, dragi cititori, pentru că vă știu tare drăguți și pentru că luni, 13 octombrie, vine chiar ziua mea, poate sunteți atât de buni încât să-mi luați și mie un Smart TV 3D, ca cel de mai jos, la reduceri. Faceți chetă cu toții, că nu mă supăr.

smart tv 3d

6 gânduri despre &8222;Copilăria mea alături de domnul televizor&8221;

  1. La muuuuuuulti aaaaaani!!!!! Sa ai parte de impliniri pe seama sufletului tau si sa te bucuri clipa de clipa de tot ce iti este dat s atraiesti si sa fii fericita si sanatoasa ca sa le poti face pe toate cate ti le-ai propus!
    A incercat tata prin toate metodele lumesti sa ma impiedice din a-mi pierde vremea esentiala studiului cu ochii beliti la tv, dar nu stiu cum se face dar i-am desconspirat mereu planurile. Nu puteam sa ratez desenele animate de al italieni pentru nimic in lume (in clasa a 2-a am avut pentru prima oara cablu tv si tot atunci am descoperit posturile tv de la italieni, pline ochi cu desene animate)! Ce de amintiri copilaresti ma leaga de cutiuta asta magica!

    • Mulțumesc frumos pentru urare! :*
      Hi, hi, hi, la mine tata era al doilea copil al familiei. Se uita cu mine la toate desenele pe care le vedeam eu. Ha, ha, ha. Mă bucur totuși că am avut o copilărie frumoasă cu desenele de pe atunci. Astea de pe acum, spre exemplu, nu-mi mai plac deloc :(. Parcă nu mai sunt desene caracteristice copilăriei :(.

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s