Tu știai că există lenjerii de pat 3D?

Să-mi trag palme dacă știam că există așa ceva. Am fost total surprinsă când am auzit de existența unor astfel de lenjerii 3D. Și, dacă eu sunt înapoiată și chestia asta cu lenjeriile de pat 3D au apărut de ceva timp pe piață, vă rog frumos să mă trageți de mânecă și să-mi spuneți: „Aloo, fetița, nu mai fii tu așa uimită, că astea-s apărute de când lumea.”. Iar eu pe cuvântul meu că nu mă supăr. Încep să mă simt doar bătrână.

Însă, cum eu m-am simțit neștiutoare, am crezu că mai sunt și alții care se încadrează în aceeași categorie cu mine, astfel hotărându-mă să vă împărtășesc și vouă noua mea descoperire. Și pe bune că mă simt precum Cristofor Columb atunci când a descoperit America, Lumea Nouă din Vest, sau din Est, dacă vrei să te întorci cu spatele și să privești în direcția opusă.

Pfff. La naiba. Știți, tocmai acum mi-am dat seama că ziua mea numai ce s-a dus așa, la vale, pe apele Jiului, de luni. Că dacă știam eu încă de pe atunci de existența acestor lenjerii de pat 3D, pe cuvântul meu că asta ceream să primesc cadou de ziua mea. Și ca să vedeți că vorbesc pe bune, am să vă arăt și un model.

lenjerii 3d

Acum, sincer vă spun, îmi pare rău că voi nu aveți un calculator cu display 3D, ori un televizor 3D și nu puteți vedea lenjeria de pat de mai sus în 3D, așa ca mine. Bine. Recunosc. Nici eu nu am așa ceva. Dar îmi imaginez! Se pune și asta, nu? Adică, imaginația mea bogată, zic.

Observ, de aici din colțul meu de cameră, că lumea evoluează cu pași repezi. Și, așa înapoiată cum sunt eu uneori, mă întreb unde vrea să ajungă și de ce se grăbește așa de tare să ajungă acolo. Adică, înțeleg, televizoare 3D, calculatoare cu ecran 3D, cărți poștale(de pe vremea bunicii) 3D, dar lenjerii de pat 3D? Hai că asta, acum de moment, mi se pare chiar foarte tare. Iar eu personal o să-mi achiziționez, că tot zic că-mi redecorez camera, pentru noul meu pat, o astfel de lenjerie. Fix ca aia de mai sus. E genială.

Acum, așa, ca să mă lămuriți și pe mine și să mă scăpați de frământarea asta: Voi știați de existența lenjeriilor de pat 3D? Și cum vi se par? Eu deja sunt înnebunită de-a dreptul după ele.

9 gânduri despre &8222;Tu știai că există lenjerii de pat 3D?&8221;

  1. Am aflat si eu de lenjeriile 3D destul de curand, insa as dori sa stiu daca rezista culorile la spalare. Rezista la fel ca o lenjerie normala sau dupa 3-4 spalari se decoloreaza. Daca a folosit cineva mai mult timp lenjeriile sa scrie cum se comporta in timp aceste lenjerii. Multumesc!

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s