Sunt oare o sclifosită?

Povestea începe așa: mama a născut un copil. Spera să fie băiat. Copilul a ieșit însă fată. Dar a fost ambele, spre surprinderea tuturor. Și băiat și fată. Băiețoasă ca un băiat, cu o iubire mare pentru mașini și jocurile de băieți. Și sclifosită ca o fată. Mofturoasă. Deci 2 in unu. Ce să-și fi putut dori mai mult ai mei, nu? Au primit combinația perfectă. Exact ce nu-și doreau și la ce nu se așteptau. Dar s-au conformat. Și m-au iubit. Adică cred că de aia mi-au și făcut majoritatea poftelor pe care și le-au permis, încercând să intre în topul celor mai buni părinți din lume. Și, pentru mine, au intrat. Sunt undeva acolo, sus, pe un piedestal.

sclifosita

Astăzi însă, dacă vi se pare că am să vorbesc despre părinți, ei bine n-am să vorbesc despre ei, ci am să revin la mofturile și sclifoselile mele care au terorizat-o pe mama în 20 de ani. Și încă o mai terorizează. Astăzi vorbim despre altceva, după cum vă spuneam. Astăzi vorbim despre mofturile pe care le fac în prezența uscătoarelor de mâini și de ce prefer eu un prosop de hârtie, de unică folosință. Sau cel puțin eu am să vorbesc, iar voi o să mă citiți. Și, mai apoi, dacă doriți să vă împărtășiți și opinia voastră cu mine, eu sunt deschisă și abia aștept să discutăm împreună, în comentarii.

Pe vremea când au apărut uscătoarele de mâini prin băile publice, eram tare încântată de ele și nici nu mai voiam să aud de prosoapele de hârtie care ședeau alături, în teancuri de prosoape pliate. Mi se păreau interesante și foarte tari. Îmi plăcea să intru în băi fie doar și pentru a mă spăla pe mâini ca să le pun sub uscătorul de mâini. Mna. Și eu copil, ce să și faceți?

Mai apoi, după ce am mai crescut nițel, în vârstă, desigur, am început să citesc despre uscătoarele de mâini. Și de atunci am refuzat efectiv să mai bag vreodată mâinile sub vreun astfel de aparat. M-am reorientat spre folosirea prosoapelor de hârtie. De ce? Da, să știți că e o întrebare bună și cu toții ar trebui să cunoaștem răspunsul la întrebarea asta: „De ce să nu folosim uscătoarele de mâini din băile publice și nici să nu avem unul acasă?”. Iar eu am să vă răspund simplu și la obiect. Uscătoarele de mâini, usucă mâinile. Ele nu absorb apa. Ele usucă. Și usucă și epiderma, ceea ce este un lucru foarte rău, deoarece o afectează în mod direct. O asprește. Și nu-și dorește nimeni mâini aspre, nu?

Cu ce sunt mai bune prosoapele de hârtie? Păi, prosoapele de hârtie nu usucă mâinile. Ele doar absorb apa, lăsând o piele catifelată. În plus de asta și spre deosebire de uscătoarele de mâini, prosoapele de hârtie nu transmit bacterii, ceea ce uscătoarele de mâini, dacă nu cumva știați deja, o fac.

Să fiu oare o sclifosită pentru că refuz să folosesc uscătoarele de mâini? S-ar putea spune și așa. Dar, fiind o persoană cu o piele sensibilă, prefer lucrurile moi care să absoarbă apa după ce s-a spălat pe mâini. Cred că importanța sănătății și conștientizarea ei nu este doar un moft. Este mult mai mult decât atât. Iar bucuria mea cea mai mare ar fi ca și cei din jurul meu să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ar trebui să fie atenți la ce produse de igienă și curățenie folosesc, cât și la producătorii prosoapelor de hârtie și la producătorii de hârtie igienică, deoarece și rolele de hârtie igienică sunt importante în igiena noastră zilnică, astfel încât să le aleagă pe cele mai ecologice și benefice pentru pielea lor căci, acele prosoape aspre, care zgârie pur și simplu pielea, nu sunt tocmai OK. Un exemplu cred că ar fi cei de la Paper Plus. Hârtia lor e moale și absoarbe apa în câteva secunde. Ahh.. și nu se lipește de piele, căci, mofturoasă fiind, o sclifosită convinsă, nu-mi place hârtia aia care se lipește de piele. Aș putea spune chiar că o urăsc de-a dreptul.

Și, ca să vedeți că nu vă mint deloc și că pledez într-adevăr pentru folosirea prosoapelor de hârtie și nicidecum pentru cea a uscătoarelor de mâini, am să vă arăt rola mea de prosoape de hârtie din bucătărie.

prosop hartie

Așadar, v-am convins? Veți renunța și voi la uscătoarele de mâini care provoacă asprimea pielii? Veți folosi prosoapele de hârtie care absorb apa și lasă o piele catifelată după spălare? Veți avea grijă de sănătatea voastră? M-aș bucura să știu că da.

24 de gânduri despre &8222;Sunt oare o sclifosită?&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s