Ursulețul Panda te răsfață

Am descoperit foodpanda.ro, într-o seară, în timp ce navigam eu așa aiurea pe net, neștiind ce căutam. Adică de obicei când stau pe net nu prea știu eu ce caut și pe unde navighez. Cert e că de data asta am dat peste trăsnaia de mai sus. Și, pentru că ursulețul ăla panda de îl au la logo mi-a făcut cu ochiul într-una, până am cedat efectiv, am zăbovit minute în șir pe site-ul lor. Și m-am uitat și-am inspectat mai ceva ca ăia de la DNA, până am ajuns la concluzia: Băi, conceptul ăsta chiar merită și este într-adevăr fain!

foodpanda

Și, în caz că nu ați intrat deja pe site și nu știți despre ce-i vorba, am să încerc să vă spun în câteva cuvinte. Deci, ei sunt un fel de curierat de mâncare. Dar nu doar că sunt un curierat ci, mai mult decât atât, la ei poți găsi aproape orice mâncare, din orice tip de restaurant și tipic oricărui colț din lumea asta mare. Nu cred că ai înțeles prea bine ce am vrut să-ți spun, așa că am să continui cu explicațiile. Sau cu explicația explicației anterioare. Mai pe înțelesul tuturor, treaba stă cam așa: intri la ei pe site, le spui unde stai și apoi îți comanzi mâncarea pe care o vrei, fie că ai poftă de ceva din zona asiatică, japoneză, mediteraneană, sau preparate cu specific românești. Tu le spui ce vrei, iar ei îți pun la dispoziție o serie de restaurante și de meniuri, de nici nu știi de unde să alegi și ce să mai și mănânci.  Simplu, nu?

Personal, eu întotdeauna mi-am dorit un loc în care să le găsesc pe toate. Frumos, simplu, dar complex în același timp și foarte bine organizat. Iar foodpanda.ro este exact ceea ce mi-am dorit. Locul acela care să aibă toate mâncărurile posibile și imposibile și, mai ales, care să mi le aducă și acasă. Ursulețule panda, tare de ispravă mai ești!

Acum, dacă v-am făcut destul de curioși, să știți că cei de la foodpanda au și o pagină de Facebook, unde le puteți da un like și îi puteți urmări desigur. Momentan au câte un concurs, în fiecare zi, pe pagina lor de Facebook FoodPanda, până vineri. Cel de astăzi s-a încheiat la orele 20:00, dar va mai începe unul mâine și altul vineri. Vă invit să participați cu plăcere, căci premiile constă în niște vouchere pe care, sincer vă spun, e chiar păcat să le pierdeți.

Ce nu-mi place la ei, căci am găsit și un lucru care să nu-mi placă, pentru că ori suntem cârcotași adevărați, ori nu mai suntem, este faptul că nu au „punct de lucru” și în Târgu-Jiu. De serviciile lor pot beneficia doar ce-i din București, Arad, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu și Timișoara. Măi oameni buni, e păcat, sincer vă spun, e păcat să n-aveți un FoodPanda în fiecare reședință de județ a țării. Eu vă aștept și pe meleaguri gorjenești! E frumos tare și la noi.

foodpanda

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s