Un Crăciun cu farmec

25 decembrie. Prima zi de Crăciun. M-am hotărât ca azi să vă spun cum mi-a fost Crăciunul.

cadou de craciun

E dimineață. O rază de soare, printre draperiile cu fulgi de nea, îmi mângâie obrazul drept. Sclipește ceva, acolo, pe lângă raza mea de soare. Mă duc la draperii. Le dau la o parte. În locul în care ieri părea să fie doar natura moartă, se așternuse peste noapte zăpada. O multitudine de fulgi de zăpadă îi țineau acum de cald Pământului. Și sclipeau. Sclipeau în privirile fiecărui om, fiecărui copil, iar prospețimea lor intra în fiecare casă să vestească spiritul de Crăciun.

Pășesc ușor și traversez camera. N-aș vrea să-l trezesc pe el. Trebuie să mă duc să-i pun cadourile sub brad. În plus, doarme prea frumos ca să-l trezești, cu capul în perne și strângând la piept plapuma. Dacă nu l-ai vedea, nici n-ai știi că e acolo. Doarme profund și parcă, uneori, nici nu respiră.

Ies din cameră și mă îndrept către sufragerie. Deschid dulapul unde i-am ascuns cu o zi înainte cadourile și dau să i le aranjez frumos sub brad, cu ochii aproape închiși și încă cu gândul la somn și la patul meu moale.

Ceva era în plus acolo. Niște cutii. Multe cutii. Colorate. Fiecare cu o altă culoare. Culorile mele preferate. Fundițe roșii și hârtii agățate de ele. Mesaje personalizate. Pentru mine, căci fiecare începea cu: „Scumpa mea iubită,”. Zâmbesc. A fost mai conștiincios ca mine și de data asta. Dar când să le fi pus? N-am simțit să fi plecat de lângă mine.

Deschid prima cutie: „Scumpa mea iubită, pentru că-ți plac jucăriile”. Un ursuleț. Alb. Polar. O pufoșenie.

A doua: „Scumpa mea iubită, pentru că știu că ți-ai dorit mereu să fii o crăciuniță”. Un costum. De crăciuniță. Roșu și alb. Tricotat. Moale. Călduros. Acum nu mai trebuia să stau cu orele în fața dulapului să mă întreb ce să port la masa de Crăciun.

A treia: „Scumpa mea iubită, pentru că îți place să citești…”. O carte. Mi-a luat și-o carte. M-aș fi așteptat la asta. Mereu îmi cumpără cărți, căci știe cât îmi place să citesc lângă geamul care dă spre munte. Dar la următorul cadou nu m-aș fi așteptat. Habar nu aveam că s-ar fi putut vreodată să-mi cumpere așa ceva.

„Scumpa mea iubită, pentru că-ți place să te asortezi mereu..”. Lacuri de unghii. Noua colecție de lacuri Farmec Collection 2014. Toată gama de culori din colecția toamnă-iarnă 2014 de la Farmec. Ahh, cât mi le doream. Iar el știa asta. I-am spus cândva, în treacăt, când au apărut, cât de mult îmi plac culorile, în special culoarea „Honey, I-m home”. Adică cea de mai jos.

farmec

Știe cât de mult apreciez produsele de la Farmec. Și probabil nici nu ar trebui să-i spun asta. Doar produsele lui nici nu mai au loc în baie de produsele mele de la Farmec. Acum mai am în plus și lacurile de la Farmec. Baia o să fie la picioarele mele, clar. Iar el, ei bine el o să o ia cu împrumut pentru maxim o oră, din când în când.

lacuri farmec

El știe că îmi place să-mi asortez lacurile în funcție de starea pe care o am în momentele respective, atunci când pur și simplu vreau să mă aranjez în primul rând pentru mine. Iar apoi știe că-mi place să-mi asortez lacurile de unghii în funcție de evenimentele la care particip și de hainele pe care mi le-am ales. Îmi place ca totul să fie în ton cu starea și ținuta mea. Îmi place să fiu reprezentată, nu neapărat fizic, cât sufletește, de ceea ce port. Și, mai ales, îmi place să-mi las amprenta în ceea ce mă definește.

S-a trezit deja. Nici nu l-am auzit când a pășit în spatele meu. Ciufulil. Adormit. Și zâmbitor. Fermecător de zâmbitor. Nu știu de cât timp stătea acolo, sprijinit de pragul ușii și uitându-se la mine și la fericirea de pe chipul meu. A reușit și de data asta să mă surprindă plăcut și cu multă dragoste.

A venit lângă mine, m-a luat în brațe, mi-a dat un pupic pe frunte și s-a pus ca un copil, în genunchi, sub pom, despachetând la cadourile lui: „Uiteeeeee, mami, o mașinuuță de colecție! Pluover! Un set noi de culori pastelate pentru pictat! Și… ăăă.. ce-i chestia asta mică și lunguiață? Ăăă… un test de sarcină. La ce-mi trebuie mie un test de sarcină?”. Se uită întrebător la mine și continuă: „… pozitiv?!”. A zâmbit. A sărit în picioare și m-am trezit învârtindu-mă prin casă, la el în brațe.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

2 gânduri despre &8222;Un Crăciun cu farmec&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s