N-aș putea să judec asta, dar nici să aprob…

Se vorbește mult despre asta. Foarte mult. Chiar mult prea mult. Așa că, dacă tot se vorbește, eu de ce nu aș face asta? De ce nu aș vorbi și eu? Cu toții suntem buni la datul cu părerea, la aruncatul cu injurii, la judecat și la dat verdicte. Având în vedere cele anterior spuse, îmi permit și eu să-mi dau cu părerea fără a judeca și a da vreun verdict, ori folosind injurii.

Articolul ăsta se vrea unul în care să se spună o părere și, dacă se poate, de pe urma căruia să primească lămuriri la întrebările „De ce?”.

Totuși, nu v-am spus despre ce este vorba și despre ce naiba am aberat în rândurile de mai sus. Este vorba despre videochat. Iar, dacă nu știți exact ce e, puteți afla de pe pagina black studio, deși cred că toată lumea știe ce este videochat-ul.

După cum spuneam, nu judec pe nimeni care ajunge să recurgă la astfel de modalități de a câștiga banii, dar nici nu aprob această meserie din punct de vedere moral. Consider că moralitatea ar trebui să rămână în picioare atunci când ne alegem un job. Totuși, aș vrea să punctez, pentru cei care cred că-i un job ușor, că job-ul acesta implică multe dificultăți tinerelor și niciuneia nu-i este ușor să ducă la bun sfârșit munca asta. Cu siguranță, în sufletul fiecăreia se regăsește o amărăciune, o problemă a cărei soluționare nu o vede decât prin acest mod, acest job foarte bine plătit ce-i drept.

Mă întreb de ce ai alege asta? De ce nu ai alege altceva? La ce ar trebui să se ajungă, din punct de vedere psihologic, pentru a te preta la o astfel de viață? Care ar trebui să-ți fie suferința? Sau care ar trebui să-ți fie nevoile? Care ar trebui să-ți fie interesele? Nu știu dacă voi fi lămurită de cineva, căci în primul rând ar trebui să mă lămuresc eu pe mine. Să ajung eu la o concluzie și la argumente care să nu se mai bată cap în cap și care să fie ori pro, ori contra. Momentan sunt argumente care se împart în ambele tabere, pentru că îi înțeleg și nu îi înțeleg în același timp pe cei care aleg să facă asta. Să zicem că la nivelul meu de înțelegere al subiectului de față, se dă o bătălie pe viață și pe moarte în încercarea de a nu condamna nici măcar o clipă pe nimeni, căci fiecare își are în propriul suflet adevăratele motive pentru care face fiecare lucru în parte.

videochat

Și, dacă mă întrebați de ce am ales eu să scriu un astfel de articol, să știți că răspunsul este simplu: încerc să mă lămuresc eu pe mine, iar această scriere, este un exercițiu psihologic de a găsi un răspuns.

Oare cum ar fi viața fără net?

Să știți că mereu mă întreb cum ar arăta viața mea fără internet. Mă gândesc zilnic la asta, mai ales dimineața, când mă trezesc și primul lucru pe care îl fac este să deschid laptopul și să văd ce mai e nou pe Facebook, ce mail-uri am primit, cine mi-a mai comentat pe blog și alte d-astea. Mi-o imaginez. O vizualizez zi de zi și-mi place… uneori.

După 45 de ani de la realizarea primei conexiuni între două calculatoare (apoi cu patru calculatoare), adică de la inventarea internetului (conexiunea sub numele de „Internet” a apărut abia în 1984 când s-au strâns 1000 de utilizatori), căci pe 29 octombrie atâția ani s-au sărbătorit, aproape toată lumea, în ziua de azi, are cunoștințe despre internet și transmiterea datelor, cât și principalele instrumente care stau la baza acestora precum: procesorul intel, hard disk-urile, SSD-urile și routere wireless. Pe atunci era un test care nu a durat decât câteva minute, pentru că era slabă conexiunea. Acum, în 2014, sunt conectați milioane de utilizatori fără să aibă de suferit conexiunea la internet.

Dintre acele milioane de utilizatori, fac și eu parte. Din 24 de ore, 16 ore calculatorul este pornit și în permanență conectat la internet. Nu stau mereu pe net (adică astea 16 ore zic), dar întotdeauna mă trezesc că dau un scroll pe Google pentru o informație aparte, ori caut ceva pe vreun blog, ori mă conversez pe Facebook, d-astea de oameni normali. Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce am făcut azi, cu siguranță primul lucru pe care mi l-aș aminti ar fi faptul că am stat pe net. Abia apoi aș vorbi despre ce carte am citit, ce trăsnaie am mai făcut, pe unde m-am plimbat etc.

Totuși, deși am doar 20 de ani, a existat cândva o perioadă în care nu știam ce-i internetul și nici nu dădusem de el. Perioada copilăriei mele și relativ clasele 1-4 (știam ce-i internetul, dar încă nu-l foloseam). În vremea aia, copiii încă mai băteau mingea la colț de stradă, se alergau, se certau față în față, se împăcau și se bucurau de micile bucurii și fericiri ale copilăriei. Pe vremea aia mă uitam la desenele animate și, atunci când nu făceam asta, eram ucenicul de nădejde al tatei în atelierul auto: îi dădeam chei, mă băgam pe sub mașini cu haine albe ca mai apoi să ies cu ele negre (magie curată, nu alta!!!), ascundeam bijuteriile mamei în nisip, le găteam găinilor specialitatea casei (nisip cu apă și cu frunze) și alergam puii de găină prin curte. Nu prea știam ce înseamnă statul în casă decât la masă, în somn și pe timp de ploaie.

Acum însă, din păcate, știu ce înseamnă statul în casă cam 80% din timp. Afară, oamenii nu mai ies, copii nu-i mai vezi la colț de stradă jucându-se jocurile copilăriei lor. Acum e pustiu. Și, dacă ies, sunt prinși în telefoanele lor, navigând pe diverse rețele sociale. Sportul este urmărit live pe internet și practicat adeseori în jocuri. Nici măcar pentru mâncare nu te mai duci la magazinul sau restaurantul din colț, ci dai comandă pe internet, că doar sunt restaurante și hipermarketuri online, cu transport până la ușă. N-ai motiv să ieși din casă nici măcar să-ți vezi orașul. Sunt destule poze pe net cu el și destule camere care transmit live. Și toate astea pentru că înțelegem internetul aiurea și nu ca pe un lucru creat să ne ușureze munca și nicidecum să ne transforme în leneși.

Așa cum spuneam și la începutul acestui articol, mă întreb cum ar arăta viața mea fără internet și, uneori, chiar îmi place. Dar, de cele mai multe ori, arată cam așa:

viata fara net

Sau, când nu este vorba de cazul fericit de mai sus, arată așa:

viata fara net

Dar să revenim la cazurile cele mai fericite, când viața fără net arată așa:

viata fara net

O viață. O viață în care plimbările prin parc ar părea mai lungi, nefiind prins în ecranul unui telefon, crengile ar prinde o formă vie și cerul ți-ar zâmbi, iar copacii s-ar bucura că-i privești în măreția lor de sute de ani. Vizitele prin librării și biblioteci probabil ar fi mai dese. Numărul cărților citite ar crește vizibil. Relațiile dintre doi oameni poate ar începe sub lumina razelor de soare, ori ale lunii, la umbra unui copac, pe malul unui râu, într-o cafenea, dar oricum nu în fața unui monitor și fiecare la el acasă. Sentimentele ar fi mai puternice, cuvintele ar fi alese poate cu mai multă grijă. Privirile nu ar mai fi seci, că doar nu mai privești același monitor fără viață. Mâncarea ar fi mai gustoasă dacă te-ai duce tu după ingrediente și-ai pune mâna să o faci. Copilul tău ar crește mai fericit cu tine cântându-i un cântec de leagăn și nicidecum cu vreo melodie de pe telefonul mobil, PC, tabletă etc.. Natura s-ar face din nou observată și distrugerea ei cu siguranță ar înceta.  Oamenii… oamenii s-ar schimba.

Viața mea fără net ar fi mai bună, cred. Mai productivă, sper. M-aș documenta mai mult din cărți. Aș răsfoi mai multe pagini. Da, aș pierde cu siguranță mai mult timp decât în a da un search pe Google, dar poate că aș afla și alte informații interesante decât cele strict căutate și atent filtrate de motoarele de căutare. M-aș deplasa până la cinema să mă uit la film (ceea ce fac, de fapt, din când în când) și nu m-aș mai proțăpi în fața calculatorului. Aș petrece mai mult timp afară. Observând natura și citind natura (simțind), învățând pentru examene, ori socializând cu oamenii. Mi-aș vizita bunicii mai des și aș conversa cu părinții pe care, acum, abia dacă-i văd dimineața și seara, deși stăm în aceeași casă. Aș mânca mesele regulat și cu siguranță nu aș mai uita de mine cu orele în fața unui monitor. Aș desena (îmi place să desenez chestii abstracte). Aș învăța să gătesc mai bine, că na.. aș avea mai mult timp. Aș asculta cu mai multă atenție oamenii și aș încerca să găsesc soluții mai rapide decât: „las` că trece”. Și cu siguranță am mai comunica și prin scrisori, în care am pune suflet în fiecare cuvânt așternut pe hârtie. M-aș transforma și eu… și vreau să cred că m-aș transforma în bine.

Păcat e însă, după cum altfel am mai spus, că am putea face toate cele de mai sus și cu existența internetului, nu neapărat prin dispariția acestuia de pe fața Pământului. Internetul a fost inventat pentru stocare și distribuire rapidă de informații între două centre diferite (ulterior mai multe). A fost creat să ne ușureze viața. Cred că ar trebui să-i păstrăm „menirea” lui pe acest Pământ și să nu uităm să mai ieșim din când în când din zona asta de confort.

Tu cum îți imaginezi viața fără net?

Acest articol a fost scris ca un răspuns la provocarea celor de la magazinul MediaDOT.ro:

mediadot

Și, pentru că am vorbit mai sus despre internet și evoluția lui, am zis să vă las un infografic destul de interesant despre internet, asta așa.. ca pentru cultura noastră generală.

despre internet

Sursă infografic: whoishostingthis.com

Nu știam ce să mă mai fac…

… cu tenul meu deshidratat.

ten deshidratat

Am o problemă. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc și analizez lucrurile în profunzimea lor, constat că am chiar mai multe probleme. Dar asta-i o altă poveste pe care, poate, într-o altă zi și la o altă oră, am să vi-o spun. Acum să ne rezumăm doar la cea de la care am pornit și anume tenul meu deshidratat.

Și, să știți că, atunci când spun ten deshidratat, chiar mă refer la un ten deshidratat. Problema asta o am de mult timp. Aș putea spune chiar de câțiva ani buni. Nu i-am dat importanță. Adică, pe bune acum, tu ai da importanță unui ten aspru și albicios? Tu ai asculta când ți s-ar spune să te dai cu creme hidratante? Îți spun eu că n-ai asculta. Desigur, asta până când tenul tău ar ajunge în așa hal încât să se exfolieze la propriu și nicidecum pentru că te-a ars soarele vara, ci pentru că el e atât de uscat încât se exfoliază pielițe-pielițe. Și fața te ustură și ajungi într-un moment în care nici măcar tu nu mai suporți să te atingi pe față, dar alții.

După ce am ajuns în stadiul descris mai sus, am început să iau în considerare sfaturile mamei și să folosesc o cremă hidratantă, dar care să și curețe tenul în același timp. Așa că, m-am dus spășită și cu fața mea plouată de mielușel care inspiră a: „Te roooog, nu mă certa :D!”, i-am prezentat cazul și, cum ea este o fană înrăită a majorității produselor de la Farmec, m-a luat în baie și mi-a prezentat o gamă de creme. Iar eu, pentru început și pentru a testa, desigur, am luat laptele hidratant de mai jos, care este pentru demachiere, cât și pentru îngrijirea feței și a corpului (dacă nu mă credeți pe cuvânt, să știți că așa scrie pe ambalaj).

lapte hidratant farmec

Laptele hidratant de mai sus l-am folosit timp de vreo 2-3 luni, în fiecare seară, pe ten umed. Și, după ce am văzut că și-a făcut treaba iar tenul meu a început să nu mai fie chiar atât de deshidratat, începând să am încredere în astfel de produse dermatocosmetice, am întrebat-o pe mama cu ce-mi recomandă ea să continui, că na… știți voi.. brusc sunt un copil tare ascultător și care ține cont de de sfaturile mamei! Iar mama, ființă blândă și delicată, știind noile apariții de la Farmec, mi-a recomandat să continui cu o cremă  Gerovital H3 Derma +, Georvital fiind prima gamă anti-age din lume. (crema este cea de mai jos).

crema hidratanta farmec

Pe aceasta nu am început să o folosesc de mult timp, dar pot să vă spun cu mâna pe inimă că acționează mult mai repede ca laptele hidratant, făcându-și treaba mult mai vizibil și mai rapid. Nu degeaba i se spune Gerovital Doctor în frumusețe. Chiar este. Iar eu îl voi recomanda mereu cu plăcere datorită efectelor vizibile pe fața mea (acum arată ca o față de bebeluș – catifelată).

Iar voi, cititori fideli, dacă aveți astfel de probleme cu tenul, fie că este deshidratat, iritat sau acneic, nu-l lăsați netratat. Căutați să vă mențineți un ten sănătos și curat. Eu una, sincer vă spun, credeam că „maclavaisurile” astea nu ajută cu nimic, ba mai mult chiar îți încarcă tenul și sunt o fiță de moment. Dar, după ce am ajuns, într-un final, să le folosesc și eu, am înțeles că treaba nu stă chiar așa. Iar cremele sunt importante atât pentru menținerea unui ten curat și sănătos, îngrijit, cât și pentru tratarea acestuia de diverse probleme. Trebuie să aveți grijă de pielea voastră, în special din cauza faptului că bolile de piele sunt printre cele mai periculoase la ora actuală.

Iubiri olfactive

Astăzi am să vă spun o poveste. Sau cel puțin am să încerc să vă spun una. Nu sunt prea bună la spus povești. Uit mereu detaliile care le fac a fi povești adevărate. Nu mai țin minte ce a făcut X, sau ce a făcu Y, ori unde s-a dus cu exactitate Z. Mie-mi place să inventez povești. Atunci nu trebuie să țin minte nimic. Detaliile astea vin pe parcurs și fac povestea mai frumoasă. O condimentează și piperează pe parcurs. Poate și de asta îmi place să scriu. Scriitorii adevărați nu spun niciodată povești. Ei le inventează. Cu spusul se ocupă alții. Cum eu nu sunt un scriitor adevărat, ci doar un simplu om care mai așterne cuvinte din când în când, azi n-am să inventez o poveste, ci am să vă spun una. O poveste de dragoste. Iubire. Iubiri olfactive.

love story

Era o zi frumoasă de vară. Ba nu. Nu. Era o zi frumoasă de primăvară. Sau să fi fost iarnă? Ori poate chiar toamnă? Vedeți, nu mai știu detaliile astea care ar putea fi chiar semnificative pentru unii. Dar știu esențialul care, pentru mine, este cel mai important. Și, oricum că asta țin minte, era dimineață. Iar soarele atârna mai strălucitor ca niciodată pe cer. Parcă avea să prevestească momentul care avea să se petreacă peste doar câteva clipe.

Ea îl iubea. Și el o iubea, dar încă nu știa asta. În dimineața aia nu avea cum să știe care-i va fi soarta și nici măcar nu se gândea la ea. Era purtat, ambalat frumos, pe traseul Poștă-Acasă. Nici ea nu știa că avea să-l întâlnească. Niciunul, în dimineața aceea, nu știau de celălalt. Dar se iubeau. Iar soarele încerca să le spună asta. Cine însă se putea uita la soare să-i primească și citească mesajul?

Pași repezi. Costum. Cravată. Un buchet de trandafiri în mâna dreaptă. O plasă albă, cu fundiță, în mâna stângă. Se apropiau din ce în ce mai tare de casă, iar ea, inexplicabil devenea agitată. Ușa scârțâie, pașii se aud pe hol. Ea, încă nepieptănată și în tricoul lui alb, iese din bucătărie. O ia în brațe. O sărută. Îi dă trandafirii și plăsuța. Pune trandafirii într-o vază și scoate cutia din plasă. De atunci, ea, a știut că nu va mai fi doar un el care să-i mângâie și să-i bucure pielea catifelată. De atunci aveau să fie doi.

parfum avril lavigne

Era parfumul pe care și-l dorise în parfumeria din Veneția. Era parfumul idolului ei. Era parfumul cântăreței ei preferate. Purta brandul femeii care îi dăduse încredere în ea. De la care învățase să fie rebelă, nonconformistă, dar în același timp plăcută și iubită de cei din jur. Își dorise atât de mult ca picăturile acelea de parfum să-și găsească sfârșitul pe pielea ei albă, dulce și catifelată. Era singurul parfum de care se îndrăgostise vreodată. Parfumul Avril Lavigne, Wild Rose, floral-fructal, cu note de grapefruit, lemn de santal, mosc și floare de portocal african, aducând o tentă dulceagă, plăcută, îmbietoare, care îți ademenea simțurile olfactive.

S-a uitat la el, la celălalt el, cavalerul sufletului ei și i-a mulțumit din priviri. Se înțelegeau din priviri. Se iubeau din priviri. Era bărbatul care îi îndeplinea orice dorință, atunci când se aștepta mai puțin. Îi plăceau surprizele. L-a întrebat dacă a călătorit până în Veneția pentru parfumul ei. Iar el, calm și cu zâmbetul pe buze, i-a răspuns: „Nu dragă, l-am comandat de pe un site cu parfumuri originale. Și l-am primit la poșta din colț. Și cum nu se cuvenea să-ți dau un astfel de cadou în trening, m-am îmbrăcat la costum și cravată”. Îl iubea. Îl iubea pur și simplu pentru surprizele lui dulci, pregătite minuțios. Îl iubea pentru că o făcea fericită. Iar parfumul, parfumul era a doua iubire a ei. Nu se despărțeau. Îl purta în geantă, mereu.  Și sunt sigură că picăturile de parfum erau fericite pe pielea ei. Se iubeau cu celulele. Iar celulele cu picăturile de parfum.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

Universul meu pe-o singură stradă

Știți voi oare momentul acela în care ne dorim cu toții să evadăm din propria lume, o lume care ni se pare deseori întinată de grijile și problemele vieții? Cu siguranță că-l știți. Cu toții îl știm de fapt căci, mici sau mari fiind, trecuți sau nu prin încercările vieții, căutăm mereu o altă viață. Sau dacă nu mereu, măcar din când în când. Căutăm alte probleme care să nu fie nicidecum ale noastre, ci ale altora, exclamând mereu „Vai, săracii!” și bucurându-ne parcă de existența problemelor în viața lor și nicidecum a noastră. Suntem mereu în căutare de altceva. Nu însă întotdeauna îl și găsim. Eu însă mă simt o fericită. Sunt bucuroasă că mi-am găsit evadarea. O spărtură din mintea mea, care duce pe o stradă dintr-un alt Univers.

citeste

Sursă poză: fanpop.com

Sunt singură pe-o stradă pustie. De fiecare dată aceeași stradă. Așa se și numește: Strada Pustietății. Dar mă ghidez mereu după lumina din colțul ei. Merg cu pași mărunți și mă pregătesc să dau colțul la propriu, dar nu pentru a mă întâlni cu moartea, cu ea am să mă întâlnesc eu mult mai târziu, ci pentru a mă întâlni cu imaginația. Dau colțul și citesc, ca de fiecare dată, plăcuța: „Strada Ficțiunii. Bine ați venit! Sperăm să nu mai plecați niciodată.”. Aici îmi găsesc Universul. Celălalt Univers al meu. Universul meu de pe-o singură stradă.

Îmi amintesc, aproape întotdeauna, când iau colțul Străzii Pustietății spre Strada Ficțiunii, cum am ajuns să-mi port pașii într-acolo pentru prima dată. Și, mă gândesc cum în alte Universuri paralele, dar totuși pe aceeași stradă, Strada Ficțiunii, mai circulă alte mii de oameni, fără a ne întâlni unii cu alții. Circulăm poate chiar în același moment, prin același loc, independenți unii de alții. Iar asta doar pentru că imaginația noastră este diferită. Vedem, citim aceleași lucruri, dar le percepem cu totul altfel. Aceeași Stradă a Ficțiunii, văzută în mii și mii de feluri, în mii și mi de culori amestecate diferit, ale mele, ale tale, ale lor, ale noastre, ale tuturor. Nu-i acesta un lucru cu adevărat minunat?

strada fictiunii

Sursă Poză: Editura All

Revenind la primii mei pași pe Strada Ficțiunii, vreau să vă mărturisesc că nu i-am făcut singură. Am fost condusă precum un prunc pe calea primilor lui pași prin viață. Am fost luată de mânuță și îndemnată să merg. Am mers mână-n mână cu „Fata de hârtie” a lui Guillaume Musso. Ea m-a împins pe poarta lumii lui Tom Boyd și-am tot zăbovit vreo săptămână printre aventurile unui scriitor în pană de inspirație. M-am jucat cu ei, ei s-au jucat cu mintea mea, am râs, am plâns și ne-am bucurat împreună. Apoi am ieșit fericită pe poartă. Primul pas, pe Strada Ficțiunii numărul 1, din sectorul Bestseller, Universul Editura All, a fost așadar făcut.

Îmi place strada asta. Și din clipa în care am pășit înapoi pe ea, ieșind din curtea cu numărul 1, am știut că voi reveni. Și-am revenit de multe alte ori, trecând de fiecare dată și pe la cei pe la care am pășit anterior. N-am uitat de ei, căci ei m-au făcut să iubesc strada asta din ce în ce mai mult, cu fiecare lectură și cu fiecare personaj descoperit.

Călătoria mea pe Strada Ficțiunii nu s-a mai continuat în același sector. Nu știu cum o fi la voi, dar la mine sectoarele nu se succedă în urma unui algoritm logic. Te trezești pur și simplu că, fiecare număr consecutiv, deseori face parte dintr-un alt sector și rareori din același. Spre exemplu, la mine numărul 2 a fost din sectorul Contemporan, pășind pe poarta deasupra căreia se afla o tăbliță, inscripționată cu litere de mână: „Strada Ficțiunii numărul 2, sectorul Contemporan, Universul Editura All. Bine ați venit printre rândurile Nataliei Kliuceariova, în ~Ultima oprite, Rusia~”. O Rusie aparte a secolului XXI. O Rusie pe care nu mi-aș fi dorit să o cunosc, dar care a reușit totuși să mă prindă în mrejele ei.

Știți, am impresia că nu v-am spus ce scrie pe plăcuța de deasupra porții cu numărul 1. Dar asta nu pentru că am fost rea intenționată, ci pentru că n-am observat vreo plăcuță. Am fost prinsă de tot acel nou. Cu siguranță însă Tom Boyd îmi transmitea ceva de dulce ca să mă facă să-l las și să nu-l deranjez din agonia sa. După cum ați văzut însă, se pare că ne-am împrietenit.

Am pășit apoi spre numărul 3. Același sector ca la numărul 1. Sectorul Bestseller. O poartă impunătoare, asemeni porților imperiului Otoman. M-a ademenit și i-am trecut pragul. Simțeam mirosul Bosforului și mă minunam de grandoarea palatului Topkapi. Un Stambul frumos, plin de măreție și cultură. Niște rânduri istorice care m-au făcut să mă înclin în fața dreptei judecăți a sultanului Abdulhamid al II-lea și al copilului minune, Eleonara. Undeva, într-un colț, să știți că se zăreau malurile Constanței românești, căci acolo avea să înceapă de fapt acțiunea. Frumoasă lumea Oracolului din Stambul. Sper că, în celelalte Universuri paralele, dar pe aceeași Stradă a Ficțiunii intens circulată, să se fi pășit și-n lumea oracolului, a Stambulului, indiferent de numărul care i-a fost scris în acele Universuri.

Și-așa, încet, încet, dar cu pași siguri, am avansat pe Strada Ficțiunii din Universul imaginației mele, din Universul Editurii All.  Am jucat. Am râs cu gura până la urechi. Și-am plâns cu lacrimi de crocodil. Am învățat. M-am dezvoltat. Am evoluat. M-am cultivat.

Recent am ieșit de pe poarta dincolo de care se afla rulota lui Otto Witte. Nu mai știu numărul cu precizie, dar cred că a fost 7. Când am pășit prima dată pe poartă, el, Otto, m-a întâmpinat cu-n zâmbet larg și mi-a arătat pe bolta cerului toate pățaniile lui. M-a plimbat dintr-un capăt în altul al Adriaticii, de la Fiume la Dubrovnik, ajungând împreună pe tronul Albaniei. Apoi, când am dat să plec pe ușa din dos, m-a lăsat cu buza umflată. Mi-a zis că i-au ajuns câteva zile pe tronul Albaniei. S-a răzgândit. Nu mai vrea să vină președinte-n România. Oricum, vă invit să-l cunoașteți și voi pe Otto Witte, din opera lui Andrew Nicoll, „Dacă  citești asta înseamnă că am murit”.

strada fictiunii

Sursă poze: Editura All

V-ați întrebat vreodată cât de frumos e să citești? Sau măcar de ce le place oamenilor să citească? Ăăăăm, sinceră să fiu, n-aș putea să vă spun de ce le place altora să citească, dar aș putea să vă spun de ce-mi place mie. Am considerat întotdeauna (și întotdeauna este măsurat din momentul în care m-am apucat să îndrăgesc efectiv cititul) că lectura te dezvoltă ca om. Îți dezvoltă imaginația, modalitatea de a gândi, interpreta, analiza și concluziona fiecare lucru, sau întâmplare, din jur. În plus, îmi place să citesc pentru că asta îmi dă posibilitatea să evadez din propria lume. Îmi permite să fiu precum un actor, dar în rolul de cititor, pentru că pot îmbrăca, imaginar, printre cuvinte, rolul fiecărui personaj. Îmi mut sufletul și gândurile dintr-un personaj în altul, de la o linie de dialog la alta și de la o descriere la alta. Îmi place să-mi mulez personalitatea în funcție de personajele pe care le întâlnesc iar, la sfârșit, trag linie cu tot ceea ce am învățat de la fiecare. E frumos, să știți.

Mi-ar plăcea să știu însă că nu sunt singura căreia îi place să facă asta. Iar cuvintele mele anterioare nu au fost doar o simplă povestire, ci un îndemn spre lecturare, spre o Stradă a Ficțiunii intens circulată. Mi-ar plăcea să știu că, paralel cu Universul imaginației mele, dar pe aceeași Stradă a Ficțiunii, se află alte mii, sau chiar milioane de Universuri, fiecare cu evadatul lui, iar atunci când întrepătrunzi toate aceste Universuri și formezi din toate străzile ficțiunii o singură stradă, ea să fie intens circulată. Mi-ar plăcea să știu că nu sunt singura care mă bucur de frumusețea cuvintelor și de lumea minunată care se află dincolo de ele. Mi-ar plăcea să mă dezvolt împreună cu toți ceilalți, iar apoi să ne împărtășim unu altuia învățămintele diferite, căci e normal ca ele să fie diferite atâta timp cât mințile noastre sunt diferite. Percepțiile sunt diferite. M-aș bucura. Așa că, dragi cititori, vă invit să: Citiți! Citiți! Citiți!

citeste

Sursă poză: frontpress.ro

Eu am încredere în cumpărăturile de pe net

Știți că v-am tot povestit că se vor a fi făcute enșpe miliarde de schimbări prin casă. De la văruitul pereților, până la schimbatul mobilei și parchetului, schimbatul ușilor și alte cele. Ei bine, dacă v-am mai povestit eu de astea, cred că am omis faptul că pe la mine se vor mult mai multe schimbări. Spre exemplu, tata vrea să-și pună panouri solare pentru a face economii vizibile în bugetul alocat cheltuielilor pentru facturi. Iar eu vreau încălzire în pardoseală, că na… parcă nu m-aș supăra să vină căldura de la picioare. Partea proastă ar fi cu defectatul sistemului de încălzire, că te apuci neică la scos parchet și asta parcă nu-mi mai surâde așa de tare.

Acuma, dacă știm fiecare ce vrea și cum vrea, iar eu nu sunt chiar așa de hotărâtă, ne căutăm și un loc mulțumitor de unde să le luăm. Așa că ne-am pus pe căutat pe net, că doar aici găsești tot ce vrei și ce nu vrei, la prețuri accesibile și convenabile oricărui tip de cumpărător, din orice categorie socială. Sau aproape din orice categorie socială. Încă n-am ajuns la nivelul ăla în țara noastră încât să-și permită orice om, din orice categorie socială, să-și cumpere ce are nevoie. Mai avem ceva de tras, de muncit și de luptat. Bătălia însă nu-i pierdută, iar asta-i cel mai important, corect?

Revenind la oile și căutările noastre cele de toate zilele, i-am găsit pe cei de la Shop Einstal Romania care să ne ajute cu ambele necesități, găsind la ei la prețuri destul de rezonabile atât sisteme de încălzire sub pardoseală, cât și diferite panouri solare, în funcție de ceea ce vrea taică-miu și de scopurile în care acestea vor fi folosite.

Cred că v-am mai spus, iar dacă nu v-am mai spus, nu-i nicio problemă, vă spun acum că mie mi se pare un lucru absolut genial că putem să facem tot felul de studii de piață cu ajutorul internetului, atât din punct de vedere al prețurile, cât și al calității, dar mai ales al părerii celorlalți prin feedback-ul lăsat în urma achiziționării unui produs. Personal, eu am mult mai mare încredere în achiziționarea produselor de pe diverse site-uri de pe internet, după un studiu de piață destul de amănunțit, prin compararea prețurilor și atenta urmărire a comentariilor și recomandărilor atât pro, cât și contra, ale celorlalți cumpărători. Iar când de pe un site se vând zeci, sau poate sute de lucruri zilnic, este cât se poate de clar că nu poate fi unul lipsit de încredere. Totuși, analiza noatră asupra produselor oferite trebuie făcută destul de amănunțit căci, vorba românului, după ce te-ai ars o dată sufli și-n iaurt.

cumparaturi online

Tu ai încredere în cumpărăturile făcute de pe internet?

Mi-am dorit mereu o vacanță specială în Egipt.. și-n lume

Visez. Visez de când eram mică și mă uitam la desenele cu Tutankhamon. Visez de când am pătruns pentru prima dată printre poveștile istoriei antice. M-a fascinat mereu istoria antică mai mult decât toate celelalte perioade istorice la un loc. Va rămâne mereu perioada istorică pe care nu voi înceta niciodată să-mi doresc să o cunosc mai bine și să o cercetez. Îmi va rămâne întipărită în suflet și în minte istoria antică a Egiptului. De ce? Nu aș știi să vă spun. Am fost pur și simplu un copil fascinat. Nu mi-am dat seama niciodată de ce și nici cum s-a întâmplat asta. Știu doar că o iubesc. Atât.

Țin minte că, atunci când ajunsesem prin clasa a V-a și începusem să studiez istoria antică a Egiptului, o puneam pe mama să-mi cumpere tot felul de cărți și de reviste cu CD-uri, pline cu tot felul de documentare despre faraoni, piramide, tradiții etc. Îmi plăcea să le citesc și să le recitesc, în timp ce mă imaginam acolo, printre cuvinte, cum fac de fiecare dată când citesc câte ceva. Vedeam faraonii și slugile lor, îmi imaginam cum se chinuiau egiptenii să care în spate blocuri întregi la construcțiile piramidelor, admiram Nilul și mă învârteam printre ei. Printre Egipteni. Eram și eu acolo. Un copil fascinat de toată munca lor. Cel mai mult însă îmi plăcea să asist la tradițiile lor. Să-i urmăresc cum erau îmbălsămați și pregătiți pentru viața de apoi, cum se rugau și aduceau ofrande zeilor și mai ales cum se puneau la cale construcțiile piramidelor în funcție de poziția soarelui, a lunii și cum măsurau cu o precizie aproape exactă poziționarea acestora.

Cred că nu exagerez deloc dacă vă spun că am o bibliotecă întreagă cu astfel de cărți și de reviste. Aș vrea însă, ca într-o zi, cât de curând, să am parte de o vacanță specială pe meleagurile deșertice ale Egiptului. Și poate voi apela la cei de la CND Turism pentru asta. Am văzut că au oferte tare faine. M-ar bucura să simt deșertul sub picioare și să am piramidele în fața ochilor. Să le ating și să le vizitez. Să pătrund în lumea faraonilor de demult. Să le cunosc tradițiile pe viu, cultura. Să cunosc oamenii și poveștile din spatele lor, căci egiptenii au povești excepționale despre mituri, tradiții și credințe. Mi-aș dori să fac asta nu doar printre cuvintele și imaginile din cărți și din reviste. Mi-aș dori să fac asta pe bune. Să fiu acolo. Să respir aerul, căci aerul acela este încărcat și măcinat de istorie, dar și să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară. Ăsta-i visul meu.

vacanta speciala

Poate vă întrebați dacă nu cumva îmi doresc și vreo vacanță exotică, poate în Dubai, sau poate printr-un alt colț exotic al globului. Desigur că-mi doresc. Îmi doresc să străbat întreaga lume. Să mă bucur de ea. Să o cunosc cu toate cele bune și toate cele rele ale ei. Iar dorința asta de a străbate Pământul dintr-o parte în alta, sunt sigură că va ajuta la evoluția mea, căci fiecare călătorie are menirea de a ne schimba câte puțin. Își lasă amprenta asupra noastră. Învățăm de la oamenii din jurul nostru. Preluăm învățături benefice evoluție noastre prin prisma culturii lor. Și ne dezvoltăm imaginația și creativitatea cu ajutorul tuturor lucrurilor și evenimentelor care ne înconjoară în fiecare loc în parte. Cred că o călătorie prin toate colțurile lumii ne-ar ajuta să ne dezvoltăm ca oameni, iar eu asta îmi doresc cel mai mult: să mă dezvolt și să le împărtășesc și altora din ceea ce am experimentat de-a lungul unei călătorii.

Mi-aș dori să încep cu Egiptul. Să pornesc spre Egipt, să umblu desculță prin deșert, să mă împrietenesc cu cămilele, să cunosc pe viu timpurile de demult apuse ale poporului egiptean, să mă bucur de susurul Nilului, să admir măreţia piramidelor şi, nu în ultimul rând, să cunosc oamenii și obiceiurile lor.

Apoi m-aș duce-n jos și-aș vizita toată Africa. Aș traversa Atlanticul în America de Sud, aș străbate-o-n lung și-n lat, iar apoi aș urca în Nord, asta așa, ca să fiu sigură că mă îndrăgostesc de Statele Unite ale Americii și mă voi reîntoarce acolo într-o vacanță de vară, cu Work and Travel.

Până atunci să revenim la sejurul meu de vis, căci după ce aș vizita America de Nord, aș străbate Pacificul până în Japonia, apoi aș coborî către Australia și m-aș îndrepta către China, către continentul asiatic. Ahh, cât de mult îmi doresc să ajung la Munții Curcubeu. Mi se par o adevărată minune și frumusețe a Pământului și, cred că pentru acei munți extratereștrii chiar ne-ar vizita cu plăcere și n-ar mai fi chiar atât de speriați de noi.

M-aș duce apoi în Rusia, căci din istorisirile bunicii mele, care în tinerețe a vizitat Rusia în lung și-n lat. E o țară minunată, de-o cultură și o istorie care atârnă greu pe umerii acestei planete. Aș vizita palatele și muzeele lor de artă. Sunt fabuloase. Grandioase. Și, într-un final, aș păși iar pe pământ european. Aș vizita întreaga Europă. Cel mai mult mi-ar plăcea să văd Aurorele Boreale. Cred că ăsta ar fi al doilea lucru pentru care ne-ar vizita extratereștrii și ar povestii și celorlalți locuitori ai Universului despre noi. Probabil am deveni o comunitate mare și frumoasă. Întotdeauna mi-am dorit să am o prietenie cu un extraterestru. Și da. Poate că am luat-o nițel pe arătură, dar după o atât de lungă călătorie cred că mi se permite, nu?

Cred că e timpul să mă întorc și-acasă. Să mă odihnesc și să meditez la călătoria mea în jurul Pământului, deocamdată doar în imaginația mea. Cândva însă.. cândva pașii mei imaginari prin colțurile lumii vor deveni reali. Sunt sigură de asta.

Iar dacă eu ți-am spus ție, dragul meu cititor, unde-aș vrea să călătoresc, sunt curioasă unde ai vrea și tu să călătorești?

Ursulețul Panda te răsfață

Am descoperit foodpanda.ro, într-o seară, în timp ce navigam eu așa aiurea pe net, neștiind ce căutam. Adică de obicei când stau pe net nu prea știu eu ce caut și pe unde navighez. Cert e că de data asta am dat peste trăsnaia de mai sus. Și, pentru că ursulețul ăla panda de îl au la logo mi-a făcut cu ochiul într-una, până am cedat efectiv, am zăbovit minute în șir pe site-ul lor. Și m-am uitat și-am inspectat mai ceva ca ăia de la DNA, până am ajuns la concluzia: Băi, conceptul ăsta chiar merită și este într-adevăr fain!

foodpanda

Și, în caz că nu ați intrat deja pe site și nu știți despre ce-i vorba, am să încerc să vă spun în câteva cuvinte. Deci, ei sunt un fel de curierat de mâncare. Dar nu doar că sunt un curierat ci, mai mult decât atât, la ei poți găsi aproape orice mâncare, din orice tip de restaurant și tipic oricărui colț din lumea asta mare. Nu cred că ai înțeles prea bine ce am vrut să-ți spun, așa că am să continui cu explicațiile. Sau cu explicația explicației anterioare. Mai pe înțelesul tuturor, treaba stă cam așa: intri la ei pe site, le spui unde stai și apoi îți comanzi mâncarea pe care o vrei, fie că ai poftă de ceva din zona asiatică, japoneză, mediteraneană, sau preparate cu specific românești. Tu le spui ce vrei, iar ei îți pun la dispoziție o serie de restaurante și de meniuri, de nici nu știi de unde să alegi și ce să mai și mănânci.  Simplu, nu?

Personal, eu întotdeauna mi-am dorit un loc în care să le găsesc pe toate. Frumos, simplu, dar complex în același timp și foarte bine organizat. Iar foodpanda.ro este exact ceea ce mi-am dorit. Locul acela care să aibă toate mâncărurile posibile și imposibile și, mai ales, care să mi le aducă și acasă. Ursulețule panda, tare de ispravă mai ești!

Acum, dacă v-am făcut destul de curioși, să știți că cei de la foodpanda au și o pagină de Facebook, unde le puteți da un like și îi puteți urmări desigur. Momentan au câte un concurs, în fiecare zi, pe pagina lor de Facebook FoodPanda, până vineri. Cel de astăzi s-a încheiat la orele 20:00, dar va mai începe unul mâine și altul vineri. Vă invit să participați cu plăcere, căci premiile constă în niște vouchere pe care, sincer vă spun, e chiar păcat să le pierdeți.

Ce nu-mi place la ei, căci am găsit și un lucru care să nu-mi placă, pentru că ori suntem cârcotași adevărați, ori nu mai suntem, este faptul că nu au „punct de lucru” și în Târgu-Jiu. De serviciile lor pot beneficia doar ce-i din București, Arad, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu și Timișoara. Măi oameni buni, e păcat, sincer vă spun, e păcat să n-aveți un FoodPanda în fiecare reședință de județ a țării. Eu vă aștept și pe meleaguri gorjenești! E frumos tare și la noi.

foodpanda

Nu cred eu în Biserică… dar apreciez anumite lucruri

Știți foarte bine că nu le am cu biserica. Și nu le prea am deloc. Asta însă nu mă face un ateu, căci eu cred cu tărie în existența unui Dumnezeu, fie că numele lui este Iisus, Buda sau Allah. Eu pur și simplu nu cred în credința care se promovează la noi. Nu cred în „cutia milei pentru Biserică”, nu cred în moaște și nu cred nici în ruptul capului că Dumnezeul ăla bun al bisericii pedepsește. El iartă, că doar de aia e bun. Și menirea lui este de a îndrepta oamenii și a-i face să nu mai greșească. Biserica însă ne amenință cu un Dumnezeu inexistent. Dumnezeu e bun, nu cerșește bani de la oameni, nu pedepsește și nu ignoră oamenii dacă nu te duci la biserică. Și alte d-astea. Și sper că m-am făcut înțeleasă cât de cât. Chiar sper că am reușit să subliniez diferența colosală între adevăratul Dumnezeu, sau divinitate, ori ce o fi… și Dumnezeul Bisericii, cât și faptul că am o credință divinitate, dar sub o altă formă.

credinta

Știți, mi se pare absolut aberantă faza cu existența mai multor religii. Sau mai multor concepte de religii. Divinitatea, oameni buni… E UNA SINGURĂ! Nu există enșpe mii de divinități și nici enșpe mii de concepte. La fel cum nu există enșpe mii de adevăruri asupra aceluiași lucru. Există unul singur, dar care le înglobează pe toate celelalte într-un procentaj mai mic, sau mai mare, în funcție de adevărul adevărat al adevărului. La fel și cu religia și divinitatea. Este una singură care are caracteristicile tuturor celorlalte. Iar divizarea ei în mai multe, așa cum există printre noi, este din cauza interpretării mai mult sau mai puțin bune a unui singur concept.

Și dacă nu cred în conceptul de Biserică și nu o apreciez, să nu credeți însă că nu apreciez chiar totul. Există și preoți buni: gen 1 la 1000. Dar există. Oameni care de Dumnezeu nu-ți vorbesc decât de bine și nu apreciază cerșirea banilor sau a altor bunuri de către Biserică. Și atunci când îi întâlnesc, parcă m-aș fi teleportat într-un alt Univers.

Pe lângă preoții amintiți mai sus, mai există și oameni care pun cu adevărat osul la treabă și fac ca această tradiție cu biserica și bisericitul să fie mai frumoasă. Căci, în definitiv, este o tradiție. Rugăciunea este o tradiție. Mersul la biserică/templu este o tradiție. Iar tradiția asta s-a păstrat în timp, suferind transformări, desigur. Orice suferă transformări. Ideal ar fi să fie transformări în bine și nicidecum în rău!

Oamenii care fac această tradiție să fie mai frumoasă, lăsând la o parte banii și alte cele, oamenii care muncesc la concept, cât și la crearea și definitivarea conceptului, precum cei de la www.vesmintebisericesti.ro, aceia merită consideraţie şi aprecieri, căci nu-i nicicum ușor brodatul, cusutul și croitul. Desigur, e ușor să brodezi două linii la dreapta și la stânga. Dar să brodezi asemenea modele, de mână și nu cu mașina, este ceva mai complicat. Necesită multă migală. Foarte multă migală, atenție și devotament. La fel stă treaba și cu cei care se află în spatele construirii unei biserici.

Nu știu ce părere aveți voi, dar eu văd veșmintele bisericești ale poporului nostru, aproape la fel ca pe costumele populare. Ambele, în timp, sunt o comoară națională. O parte din istoria și cultura noastră ca popor. Dacă spun greșit, vă rog să mă contraziceți cu argumente.

Ieși din casă acum!… și ai posibilitatea să ajungi în Franța

Și pe bune că nu glumesc! Nu glumesc absolut deloc. Dacă ieși din casă acum, ai șansa să ajungi direct în Franța, la Valenciennes, acolo unde se fabrică frumoasele mașini ale celor de la Toyota. Ei, hai că parcă ți-am captat puțin atenția, nu? Adică cine n-ar vrea să iasă din casă și să se ducă-n Franța? Și-ar dori asta chiar și unul fără nicio tangență cu mașinile căci, Franța e FRANȚA!

franta

Sursă: shutterstock.com

Și știu, dragul meu cititor, acum iar crezi că m-am trezit de dimineață cu un chef nebun de a înșira cuvinte fără sens. Dar să știi că nu-i deloc așa și, ca să-ți demonstrez asta, am să-ți vorbesc mai jos despre noul concurs al celor de la Toyota, concurs organizat cu ocazia lansării noului Yaris la începutul lunii octombrie.

Așa cum îți spuneam, noul Yaris s-a lansat de curând, la începutul lunii octombrie, iar concursul a început pe 13 ale lunii și se încheie tocmai pe 10 noiembrie. Ai timp să mai participi dar, îți spun de pe acum că, ceea ce trebuie să faci după ce te hotărăști să ieși din casă, e de-a dreptul foarte greu de făcut. Aproape imposibil aș putea spune.

Dar zic, dragul meu cititor, să nu te mai amân atât și să-ți spun care-i greul pe care trebuie să-l faci tu căci pe cuvântul meu dacă nu-i greu. Trebuie să te DISTREZI! Iar dacă nu ești obișnuit cu distracția și cu sentimentul ei, e cam complicat. Dar îți zic eu, merită oricum! Așa că ieși acum din casă și du-te după mașina de la Toyota și participă la concursul „Yaris în orașul tău”.

Cum poți să faci asta? Păi, e cam la fel de greu ca ceea ce ți-am spus mai devreme. Ideea e că trebuie să te duci în showroom-ul Toyota de la tine din oraș (București, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Timișoara, Tg. Mureș) și să faci un test drive cu noul Yaris. Te distrezi, te filmezi și te pozezi lângă clădiri renumite/monumente/peisaje memorabile din orașul tău, alături de personalități importante, sau în ipostaze cu semnificație sentimentală pentru tine, care implică noul Yaris și orașul tău, arătându-ne cât de frumos și genial este noul Yaris, iar apoi intri pe site-ul celor de la Toyota, îți faci cont, încarci pozele și filmările (implicit și distracția), dar ai grijă, trebuie să surprinzi în poze doar noul Yaris și nu alt model de la Toyota căci, după cum deja cred că te-ai prins, acest concurs este destinat în exclusivitate noului Yaris. Și gata. Aștepți tolănit, în șezlong, lângă sobă, sau lângă calorifer, să câștigi.

Glumesc, desigur. Nu ți-ai terminat încă treaba dacă vrei să te duci în Franța, la fabrica celor de la Toyota și să vezi, pe viu, minunățiile din fabrică. Un așa premiu, impresionant, mai cere puțină muncă și sacrificiu. Dar stai calm, nu trebuie să muți munții din loc. E mai simplu de atât.

Probabil, te-ai întrebat cum câștigi? Cum se ajunge în final să fie desemnat marele câștigător, care-s de fapt 3. Ei bine, acumulând puncte. Iar punctele astea le primești cam așa:

  • dacă încarci o poză, primești 5 puncte tu și orașul tău
  • dacă încarci un filmuleț primești 10 puncte tu și orașul tău
  • dacă îți inviți prietenii (prin e-mail) primești 1 punct tu și orașul tău
  • dacă prietenii tăi își fac cont mai primiți 5 puncte și o șansă în plus la câștig

Trebuie să știi însă că doi câștigători vor fi trași la sorți dintre participanții cu minim 6 puncte acumulate, iar cel de-al treilea premiu, „Genial oriunde”, se va acorda prin votul unui juriu format din angajații celor de la Toyota, pentru cel mai original și reprezentativ video, urmărindu-se originalitatea, creativitatea și sinteza sloganului „Genial în oraș, fericit oriunde!”.

Pare greu, dar nu-i chiar așa de greu, nu? Hai, că distracția nu-i dureroasă deloc. Ieși, acum, afară din casă și participă la concurs. Bucură-te de noul Yaris și câștigă șansa de a vizita Franța și fabrica Toyota. E frumos în Franța. Găsești oameni, locuri și culturi. Toate impresionante.

Chiar nu vrei să te distrezi și să câștigi? Nu vrei să ajungi în Franța? Nu prea cred. Hai, lasă pijamaua și du-te la test drive. Câștigă!

toyota yaris

Animale.

Astăzi scriu de dimineață. Și am ajuns la concluzia că-mi place mai mult să scriu de dimineață. Am parcă restul zilei neocupată de gândul: „ce să abordez în articolul de azi”, până seara târziu când mă apuc, într-un final, să scriu. Și cred că ăsta-i avantajul bloggingului: scrii constant, dar scrii când vrei, fără să te oblige în vreun fel ceva, sau cineva, să scrii la o anumită oră.

În dimineața asta m-am trezit cu gândul de a face o introducere aparte, iar drept dovadă stă chiar introducerea de mai sus, ca mai apoi să continui cu celălalt gând al meu și anume de a scrie despre animale. Nu se prea leagă cele două, nu? Ei bine, mintea mea trezită de dimineață este de altă părere, după cum de altfel se și vede.

Se spune că animalele sunt mai bune ca oamenii. Au sufletul mai curat. Nu judecă. Nu condamnă. Nu ceartă. Suferă în tăcere și îi sunt cel mai bun prieten al omului. Desigur, au și ele momentele lor de revoltă, ca orice ființă vie. Însă cazurile sunt drastic mai mici decât la oameni. Oamenii gândesc prea mult. Mai mult decât animalele. Aruncă cuvinte aiurea. Jignesc. Judecă. Condamnă. Și asta fără să înțeleagă cu adevărat motivul pentru care o fac. Tocmai de aceea, uneori, animalele sunt superioare omului. Ele nu pot arunca cuvinte supărătoare, care să rănească sentimentele celuilalt. Ele cel mult scot un sunet trist. Și cam atât.

tristete

Nu de mult am avut un câine pe nume Negrilă. Și nu, nu era nicidecum negru. Era alb-gri cu pete negre. Un ciobănesc mioritic care, în două picioare, trecea ușor de 2m înălțime. Câinele ăla m-a iubit. Ar fi fost în stare să aline orice suferință și să-mi șteargă orice lacrimă. Și asta nu mângâindu-mă. Ci doar stând acolo lângă mine. Uitându-se cu ochii lui mari și plini de dragoste, la mine. Luându-mă în brațe căci, uneori, știa să îmbrățișeze mai bine și mai frumos decât un om.

Odată, pe vremea când eu eram într-o operație. El s-a urcat pe o mașină în curte și a început să urle. Bunicu meu n-a mai suportat urletele lui și a plecat de-acasă. M-a bucurat fericirea lui când m-am întors. Era dulce și iubitor. Și spun era, pentru că nu mai e. A murit de bătrânețe și cred că și de boală. Nu-i mai era bine în ultimul timp, iar în orașul meu nu sunt clinici veterinare cum sunt în alte orașe mai mari. Așa că am încercat să-l vindecăm cum am știut mai bine. Și cum ne-am priceput. Și după indicațiile vecinului veterinar.

Cred că tărie că, în fiecare oraș, ar trebui să existe clinici cu personal precum www.fanvet.ro. Oamenii de acolo se vede că iubesc animalele și știu exact cum să le trateze. Cum să aibă grijă de ele. Și dacă oamenii merită îngrijiri medicale, cu tot cu răutatea lor, animalele de ce nu ar merita pentru sufletul bun pe care îl au? Ele de ce să nu aibă parte de tratamente? De alinarea suferinței? Ele de ce nu ar merita să trăiască mai mult și să învingă boala? Și ele fac parte din lumea noastră și de pe Pământul ăsta. Trăim împreună. Și, dacă Pământul și Universul ne suportă pe toți, noi de ce nu am putea suporta și îngriji niște animale mai bune ca noi?

Doppelherz Aktiv m-a provocat la gătit!

Apăi și dacă m-a provocat, am zis să mă conformez și să duc provocarea la bun sfârșit. Și uite așa m-am apucat eu pe adunat ingrediente pentru o rețetă vegană. Ce-a ieșit? Un papa bun de te lingi pe degete, nu alta! Adică, taică-miu, care nu mănâncă chestii cu verdețuri nici să-l pici cu ceară, ori să-i spui că-i pe moarte și doar asta l-ar salva, în seara asta-mi spuse-așa: „Băi tată, da-i chiar bună chestia asta pe care o făcuși aici. Gustoasă!”. Și dacă tata a spus asta, în condițiile prezentate anterior, apăi să știți că-i într-adevăr bună!

Dar să nu ne mai lungim atât cu vorba și să dăm rețeta, zic:

Ingrediente (pentru 4 porții):
– 4 felii de pâine
– 4 linguri ulei de măsline
– 2 roșii mari, sau 5-7 roșii mici (ca în imagine)
– un castravete
– un castronel de porumb (ca în imagine)
– un praz
– frunze de salată verde (cât să acopere fundul a 4 farfurii)
– 3 linguri oțet vin roșu
– 3 căței de usturoi, mărunțiți
– frunzulițe de busuioc

ingrediente salata italiana

Mod de preparare salată:

1. Se ung feliile de pâine, pe ambele părți, folosind 2 linguri de ulei. Se pun pe o tavă de copt, în cuptor și se prăjesc. Se taie în cuburi de 1 cm (eu recomand să fie tăiate înainte de a le pune în tavă, pentru a evita fărâmițarea lor ulterioară).

2. Într-un castron se amestecă ușor cuburile de pâine cu roșiile tăiate felii, castravetele tăiat cubulețe și curățat de semințe, porumbul, prazul tăiat rondele și se distribuie în cele 4 farfurii acoperite cu frunzele de salată verde.

salata italiana

Mod preparare dressing:

Într-un castron se amestecă cele 3 linguri de oțet, usturoiul mărunțit, busuiocul și cele 2 linguri de ulei de măsline rămase. Apoi se stropește salata cu amestecul.

dressing salata italiana

Modalitate de servire:

Se servește imediat. Salata, stropită cu dressingul, se pune pe cele 4 farfurii acoperite cu frunzele de salată verde (ca în poza de mai jos).

salata italiana cu paine

Ei, ei, ei, ce părere aveți? Nu-i așa că vă face puțin cu ochiul această salată ușoară, vegană? Dacă până și lu taică-miu i-a plăcut, care este adeptul cărnii, cu siguranță și vouă vă va plăcea. Este gustoasă și sănătoasă în același timp. Vă invit cu mare drag și plăcere să o încercați.

Apropo, cu acest articol m-am alăturat campaniei Fii Activ cu Doppelherz® aktiv Pentru Vegetarieni.

Aleargă la SkyRun și dotează un spital!

Da, dacă alergi la SkyRun, sâmbătă, pe 25 octombrie 2014, ajuți la dotarea unui spital, spitalul HOSPICE, beneficiarii find adulții cu cancer în stadii avansate și copiii cu diagnostic limitativ de viață, care au nevoie de servicii medicale specializate.

skyrun

Unde are loc SkyRun? În cea mai înaltă clădire din România, Sky Tower, din București.

Ce se întâmplă mai exact? Ei bine, tu vei participa la o cursă contratimp, de la parter, până la etajul 34 al clădirii Sky Tower, având un total de 680 de trepte și 119 m ascensiune. Sună palpitant și distractiv, nu?

Ce o să obții tu după toate cele 680 de trepte pe care ai alergat? Hmmmm, să o luăm sistematic:
1. Satisfacția că ai ajutat la dotarea spitalului Hospice, căci pentru fiecare participant se fac donații în acest scop.
2. La sfârșit poți urca pe podium, iar dacă nu vei avea oricum parte de premii surpriză.
3. Vei fi spectator și susținător al unei premiere naționale, căci Gabi Solomon va face un maraton de 24 de ore de alergare pe scări.
4. Vei putea privi Bucureștiul din cel mai înalt punct al lui.
și 5. Vei cunoaște mulți oameni frumoși.

Am vrut și eu să particip. Și, odată cu publicarea acestui articol aveam de gând să-mi anunț și înscrierea în competiție. Din păcate însă, eu nu mai pot face asta pentru că, vrând să mă antrenez pentru cursa pe cele 680 de trepte, mi-am forțat mușchii prea tare și i-am blocat. Adică am făcut o febră musculară destul de puternică. Dar o poți face tu în locul meu. Du-te tu în locul meu  și aleargă pentru cei care au nevoie de tine, acum, să faci asta. Ajută la dotarea spitalului Hospice și fă parte din echipa plină de oameni frumoși care vor fi alinat suferința multor pacienți ai spitalului HOSPICE. Bucură-te pe tine și, de ce nu, bucură-i și pe ceilalți. Pe cei care au într-adevăr nevoie de un zâmbet și o bucurie care să le aline suferința. Sau cel puțin să știe că cineva se luptă acolo pentru ei și le vrea binele.

Sper că, dragul meu cititor, nu te-am anunțat prea târziu și vei participa și tu la SkyRun, ediția a II-a, organizat de Raiffeisen Property International, Raiffeisen Bank, Smartatletic și Fundația HOSPICE Casa Speranței. Ai mai multe detalii aici.

Dacă e să mori mâine și n-ai asigurare, ce te faci?

Apăi, dacă e scris ca tu să mori mâine și ai asigurare medicală, s-ar putea totuși să nu mori mâine. Să nu mori mâine pentru că, dacă ai asigurare, responsabilul cu catastiful destinului s-ar putea îndura și să șteargă cu guma moartea ta de mâine, să-ți mai prelungească cu niscaiva pagini viața și să-ți programeze moartea într-o altă dată. Eventual când ți-o expira asigurarea.

Morala? Fă-ți asigurare medicală la MediHelp!

De ce? Apăi, stai așa, dragul meu cititor, că-ți dau și motive. Hai să o luăm așa, sistematic:

1. Dacă-ți vine să mori în afara granițelor românești dar totuși în Europa, MediHelp îți oferă 100% acoperire europeană;
2. Dacă-ți vine să mori pe tărâm american, ei bine nici acolo n-ai noroc. MediHelp îți oferă 100% acoperire internațională, adică și în afara continentului european, cu asigurarea medicală internațională;
Adică ce, credeai că-i chiar așa ușor să mori și să scapi să nu mă mai citești? Neah.
3. Oriunde ți-ar veni totuși să mori, MediHelp îți acoperă integral cheltuirile cu spitalizarea, inclusiv a costurilor chirurgicale, în orice spital de stat, ori clinică privată.
4. Dacă Universul nu vrea încă să mori și nu-l poți încă fenta, dar te chinuie într-un fel sau altul cu vreun cancer, sau mai știu eu ce altă boală grea, MediHelp te scapă de suferință, căci îți acoperă tot pachetul, în caz de vreo boală gravă (spitalizare, operații, tratamente în ambulatoriu, acoperirea cheltuielilor în ambulatoriu și medicamente);
5. Dacă ai nevoie de transplant de organe ori țesut și Universul vrea totuși să te ia la el, într-o formă cosmică, adică prin spirit,  MediHelp intervine și iar nu-l lasă, căci MediHelp acoperă servicii de transplant de organe și țesuturi;
6. Ca să vezi că MediHelp chiar nu vrea să te lase să mori, îți oferă până și evacuare aeriană la cele mai înalte standarde și într-un timp optim. Na poftim conspirație;
Și, nu în ultimul rând 7. Pentru orice mică problemă care nu are totuși de a face cu moartea și trecerea în neființă, MediHelp nu are de gând să te lase nici la mini-greu și-ți oferă servicii medicale și asistență medicală internațională 24/7.

Moartea vrea să te ia? Îți bate la ușă? Te cheamă și îți dă târcoale? Ai noroc. MediHelp e împotriva ei și alături de tine! Deci ce mai aștepți să-ți faci o asigurare de sănătate internațională la MediHelp Internațional?

medihelp

Apropo, sper că ați observat, dragi cititori, că am folosit fix 7 puncte, nici mai multe, nici mai puține, în pledoaria mea pentru asigurarea medicală. Ca să știți, cifra 7 este cifra destinului. Nu-i întâmplătoare în acest articol.

Pentru tine, spre exemplu, cât de important este să poți avea acces la orice clinică din Europa, sau din întreaga lumea, fiind îngrijit de cei mai buni specialiști printr-o asigurare de sănătate internațională? Cât de important este să știi că atât tu, cât și cei dragi ție sunteți acoperiți de o asigurare în cazul în care ar apărea o problemă gravă de sănătate și că nu veți plăti sume exorbitante în cazul în care este nevoie de vreun tratament costisitor, ori de vreo operație? Dacă vreți să-mi răspundeți, vă aștept răspunsurile în comentarii. Până la comentariile voastre, am să răspund eu propriilor mele întrebări, din perspectiva mea, în paragraful de mai jos.

Pentru mine sănătatea este cea mai importantă. Și nu este prima dată când o spun. Consider că avem datoria de a conștientiza acest fapt, cât și să facem ceva în privința lui. Emile Augier, dramaturg francez, spunea așa: „Sănătatea e comoara cea mai prețioasă și cea mai ușor de pierdut, totuși cea mai puțin păzită.” Și chiar așa se întâmplă. N-avem grijă de noi. Viăm la tot felul de cai verzi pe pereți și uităm de propria noastră sănătate și de cât de importantă este ea, neștiind că sănătoși fiind, ne putem pune fiecare plan în aplicare și ne putem împlini fiecare vis în parte. Bolnavi, pe patul de spital, nu prea ne putem împlini visurile, căci nu ne putem mobiliza în a pune planurile noastre în acțiune. Să fii sănătos reprezintă cel mai important lucru căci, cu ajutorul sănătății, poți obține ulterior confortul pe care ți-l dorești, împlinindu-ți visuri și atingând noi nivele ale evoluției tale. Iar asigurările medicale fix de asta sunt importante, pentru că sănătatea nu dă rateuri atunci când ești tu pregătit să le întâmpini, ci doar atunci când nu ești pregătit. Asigurările medicale venind însă în ajutorul tău și întâmpinând ele problemele tale de sănătate, în scopul de a le rezolva, desigur, sau cel puțin în scopul de a le diminua, în cazul în care rezolvarea unei probleme grave de sănătate nu este posibilă în totalitate.

Și, desigur, ca orice om care stă pe gânduri, reflectând la problema de mai sus, vă întrebați și voi, la fel ca și mine, care asigurare ar fi mai potrivită și ce ar trebui să includă ea, corect?

Ei bine, după ce am făcut o cercetare a ofertelor și planurilor celor de la MediHelp, am ajuns la concluzia că MediHelp Superior Plan (MHS), cu acoperire internațională, este cea mai complexă și avantajoasă ofertă. Ce oferă? Planuri 100% adaptate nevoilor tale, îngrijiri la cele mai bune centre medicale din lume, centru de urgență și asistență 27/7, prețuri accesibile pentru toate vârstele și categoriile sociale, acoperă într-un procentaj de 100% spitalizarea, ambulatoriul, medicamentele și tratamentul cancerului, transplant în valoare de până la 250.000 Euro și 2.5 milioane de Euro/an acoperirea totală a asigurării. Pe lângă asta, oferă și costuri de repatriere a însoțitorilor, cât și beneficii în urma decesului. Desigur, cele amintite de mine sunt însă doar câteva dintre cele mai importante beneficii, lista fiind mult mai lungă, listă pe care te invit să o analizez la ei pe site (caută MediHelp Superior Plan).

MediHelp susține moartea naturală, de bătrânețe și cât mai târzie, căci la un moment dat trebuie să vină și ea, dar nu pe cea accidentală sau de boală. Nu mai aștepta! Păzește-ți comoara! Fă-ți asigurare la MediHelp!

mdihelp

Sunt oare o sclifosită?

Povestea începe așa: mama a născut un copil. Spera să fie băiat. Copilul a ieșit însă fată. Dar a fost ambele, spre surprinderea tuturor. Și băiat și fată. Băiețoasă ca un băiat, cu o iubire mare pentru mașini și jocurile de băieți. Și sclifosită ca o fată. Mofturoasă. Deci 2 in unu. Ce să-și fi putut dori mai mult ai mei, nu? Au primit combinația perfectă. Exact ce nu-și doreau și la ce nu se așteptau. Dar s-au conformat. Și m-au iubit. Adică cred că de aia mi-au și făcut majoritatea poftelor pe care și le-au permis, încercând să intre în topul celor mai buni părinți din lume. Și, pentru mine, au intrat. Sunt undeva acolo, sus, pe un piedestal.

sclifosita

Astăzi însă, dacă vi se pare că am să vorbesc despre părinți, ei bine n-am să vorbesc despre ei, ci am să revin la mofturile și sclifoselile mele care au terorizat-o pe mama în 20 de ani. Și încă o mai terorizează. Astăzi vorbim despre altceva, după cum vă spuneam. Astăzi vorbim despre mofturile pe care le fac în prezența uscătoarelor de mâini și de ce prefer eu un prosop de hârtie, de unică folosință. Sau cel puțin eu am să vorbesc, iar voi o să mă citiți. Și, mai apoi, dacă doriți să vă împărtășiți și opinia voastră cu mine, eu sunt deschisă și abia aștept să discutăm împreună, în comentarii.

Pe vremea când au apărut uscătoarele de mâini prin băile publice, eram tare încântată de ele și nici nu mai voiam să aud de prosoapele de hârtie care ședeau alături, în teancuri de prosoape pliate. Mi se păreau interesante și foarte tari. Îmi plăcea să intru în băi fie doar și pentru a mă spăla pe mâini ca să le pun sub uscătorul de mâini. Mna. Și eu copil, ce să și faceți?

Mai apoi, după ce am mai crescut nițel, în vârstă, desigur, am început să citesc despre uscătoarele de mâini. Și de atunci am refuzat efectiv să mai bag vreodată mâinile sub vreun astfel de aparat. M-am reorientat spre folosirea prosoapelor de hârtie. De ce? Da, să știți că e o întrebare bună și cu toții ar trebui să cunoaștem răspunsul la întrebarea asta: „De ce să nu folosim uscătoarele de mâini din băile publice și nici să nu avem unul acasă?”. Iar eu am să vă răspund simplu și la obiect. Uscătoarele de mâini, usucă mâinile. Ele nu absorb apa. Ele usucă. Și usucă și epiderma, ceea ce este un lucru foarte rău, deoarece o afectează în mod direct. O asprește. Și nu-și dorește nimeni mâini aspre, nu?

Cu ce sunt mai bune prosoapele de hârtie? Păi, prosoapele de hârtie nu usucă mâinile. Ele doar absorb apa, lăsând o piele catifelată. În plus de asta și spre deosebire de uscătoarele de mâini, prosoapele de hârtie nu transmit bacterii, ceea ce uscătoarele de mâini, dacă nu cumva știați deja, o fac.

Să fiu oare o sclifosită pentru că refuz să folosesc uscătoarele de mâini? S-ar putea spune și așa. Dar, fiind o persoană cu o piele sensibilă, prefer lucrurile moi care să absoarbă apa după ce s-a spălat pe mâini. Cred că importanța sănătății și conștientizarea ei nu este doar un moft. Este mult mai mult decât atât. Iar bucuria mea cea mai mare ar fi ca și cei din jurul meu să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ar trebui să fie atenți la ce produse de igienă și curățenie folosesc, cât și la producătorii prosoapelor de hârtie și la producătorii de hârtie igienică, deoarece și rolele de hârtie igienică sunt importante în igiena noastră zilnică, astfel încât să le aleagă pe cele mai ecologice și benefice pentru pielea lor căci, acele prosoape aspre, care zgârie pur și simplu pielea, nu sunt tocmai OK. Un exemplu cred că ar fi cei de la Paper Plus. Hârtia lor e moale și absoarbe apa în câteva secunde. Ahh.. și nu se lipește de piele, căci, mofturoasă fiind, o sclifosită convinsă, nu-mi place hârtia aia care se lipește de piele. Aș putea spune chiar că o urăsc de-a dreptul.

Și, ca să vedeți că nu vă mint deloc și că pledez într-adevăr pentru folosirea prosoapelor de hârtie și nicidecum pentru cea a uscătoarelor de mâini, am să vă arăt rola mea de prosoape de hârtie din bucătărie.

prosop hartie

Așadar, v-am convins? Veți renunța și voi la uscătoarele de mâini care provoacă asprimea pielii? Veți folosi prosoapele de hârtie care absorb apa și lasă o piele catifelată după spălare? Veți avea grijă de sănătatea voastră? M-aș bucura să știu că da.

Hai la Festivalul Internațional de Jazz

Hei, tu, dragul meu cititor, ție îți place Jazz-ul? Că mie îmi place al naibii de mult. Îmi place la fel de mult pe cât îmi place pianul și vioara și, tu, dragul meu cititor, tot citindu-mă și citindu-mă știi cât de mult îmi plac mie pianul și vioara, așa că vei înțelege cu siguranță și cât de mult îmi place Jazz-ul.

Și Jazz-ul este o cultură. O parte din vasta cultură a muzicii. Și cu ajutorul Jazz-ului te poți educa și evolua, la fel cum poți face asta prin intermediul oricărei muzici de calitate. Sunetele de calitate au rolul de a-ți stimula creierul în vederea unei activități cerebrale optime. Cred că de asta iubesc eu atât de mult muzica. Pentru că ajută printr-o modalitate foarte simplă, la desfășurarea unor activități complexe. Cum poate să nu fie asta un lucru foarte tare și interesant? Aşa că, hai la festival şi bucură-te de muzica asta frumoasă care încă ți se mai oferă, că nu știi ce o să mai fie peste câțiva ani.

festival international de jazz

Apăi, cititorule, dacă îți place Jazz-ul, te invit să mergi la Festivalul Internațional de Jazz, de la Cluj-Napoca, care va avea loc între 23 și 25 octombrie 2014, la Casa de Cultură a Studenților. De ce să participi?

1. Pentru că îți place Jazz-ul.
2. Dacă nu îți place încă Jazz-ul, pentru a-l descoperi și a-l face să-ți placă.
și 3. Pentru cei care vor urca pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și anume: Eli Degibri Quartet – Israel, Chico Freeman Quartet – SUA, James Blood Ulmer with Pierre Dørge & New Jungle Orchestra – SUA / Danemarca

Vrei să afli mai multe despre festival? Intră aici. Îți place cum va fi? Atmosfera? Oamenii? Muzica? interpreții? Atunci ce mai pierzi timpul printre cuvintele mele? Ia-ți un bilet la eveniment de aici și apoi te aștept să-mi povestești cum a fost la Festivalul Internațional de Jazz de la Cluj-Napoca.

Vei fii și tu acolo, nu? Și apoi te vei întoarce aici, la mine pe blog, să-mi povestești și mie cum a fost. Că na, programul unora nu se sincronizează mereu cu cele mai tari chestii și nu pot ajunge la ele. Așa că eu, dragul meu cititor, te aștept pe tine să-mi povestești ce și cum. Să mă oftici, mai bine zis. De data asta nu mă supăr, dar de ofticat, am să mă oftic eu puțintel acolo, cât să-mi pară îndeajuns de rău că nu am putut ajunge :(. Pam Pam

Încearcă să-ți depășești limitele… zilnic!

Să-ți depășești limitele, zilnic, e un lucru bun. Înseamnă că încerci să ieși din zona ta de confort cu care ești obișnuit. Încerci să te auto-depășești. Iar asta este excelent. Cred că oamenii au obligația de a-și întrece limitele mereu, pentru a putea lăsa ceva în urma lor.

Cum să-ți întreci limitele? Exersând? Nu știu… îți place să citești? Citește zilnic cât poți de mult și încearcă să depășești măcar cu o pagină numărul paginilor citite ieri. Îți place să gătești? Gătește zilnic și creează noi rețete, noi gusturi pentru cei din jurul tău. Revoluționează gastronomia. Iar astea sunt doar două exemple.

Eu, de când eram mai mică, îmi plăcea să-mi depășesc propriile limite și, așa se făcea că aveam o agendă în care treceam numărul paginilor citite în acea zi. Iar în ziua următoare încercam să citesc cel puțin cu o pagină mai mult. Îmi plăcea să fac asta. Și încă îmi mai place. Doar că timpul nu-mi mai permite să citesc zilnic la fel de mult ca în copilărie. Se mai vor și alte activități în programul meu, din păcate, sau din fericire. Nici nu știu exact.

Să-ți depășești limitele înseamnă să te perfecționezi pe zi ce trece. Să evoluezi tu, ca persoană, ca om, pe toate planurile dorite de tine: social, economic, emoțional, cultural etc. Iar să îți dorești să te perfecționezi pe tine, să evoluezi, e un pas spre a-i convinge și pe cei din jurul tău să facă la fel. Și uite așa, lume ar avea o șansă spre o evoluție benefică întregii omeniri, cred și sper că raționamentul este unul cât se poate de corect.

depaseste limitele

Imagine creație proprie

Totuși, eu nu sunt chiar în măsură să vorbesc despre depășirea limitelor, căci în afara acestor cuvinte pe blog, existenței mele pe Pământ și încercarea de a mă afirma, n-am prea lăsat ceva în urma mea. Însă știu o persoană potrivită, căci pe 23 octombrie 2014, la Stejarii Country Club, se organizează conferinţa inovativă de leadership #BusinessOdyssey din seria Enlightening 3.0, eveniment din portofoliul Conference Arena. Invitat este Felix Baumgartner, singurul om care a sărit de la 39 de kilometri înălţime şi a atins viteza sunetului în cădere. El este cu siguranță omul capabil de a vă vorbi despre depășirea limitelor în termeni cât mai concreți și cât mai convingători.

Și voi, dragii mei cititori, dacă vreți să participați la conferința pe care v-am amintit-o mai sus, vă invit să participați la concursul lui Cristi, la el de pe blog, aici. El oferă o invitație la conferință, în valoare de 414 Euro+TVA. Așa că ce mai aștepți? Participă la concursul lui Cristi și câștigă invitația! Fii prezent la eveniment. E mult prea fain și mult prea tare!

Sandviciurile unei mofturoase

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O mofturoasă fată.

De când mă știu și de când mă știe toată lumea, sunt o mofturoasă cu brevet de excelență în domeniu. Martorii ar putea fi chiar vecinii mei. Vecinii aceia care și acum mă întreabă dacă mai aleargă mama după mine, prin curte, cu mâncarea dată prin strecurătoare. Și dacă mă mai dor urechile când vor să mă hrănească ai mei. Adică totuși… cine mai e ca mine, no?

Și era una la părinți
Și râzgâiată-n toate cele,
Cum e și brânza printre sfinți
Și pâinea printre stele.

Să fiu singură la părinți a fost un avantaj pentru mine, spre deosebire de cei care aveau frați. Mie mi se făceau toate mofturile, mai ales în materie de mâncare. Că na, n-aveau cum să-mi spună că fratele sau sora mănâncă tot și că de aia el/ea o să primească jucării și dulciuri, iar eu nu. Așa că s-au conformat și mi-au făcut pe plac. Pam Pam.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Sandviciurile așteaptă.

O mofturoasă convinsă fiind, nu mâncam chiar orice… după cum de altfel cred că v-ați și prins. Și nici nu mănânc. Faptul că am crescut în vârstă nu înseamnă că mi s-au ramolit mofturile, ci ba din contră, au crescut și ele odată cu mine. Recunosc, mi-am chinuit mama destul de mult la capitolul ăsta când am fost micuță. Și acum o mai chinui, dar într-o manieră mai domolă. Pe atunci alerga cu mâncarea, pe care nu o mâncam decât pisată prin strecurătoare, după mine prin curte. Acum doar se roagă să mănânc și, atunci când nu sunt acasă, mă sună la intervale regulate de timp să mă întrebe dacă am mâncat.
Și pentru că, biata de ea, se săturase să-mi mai piseze orice mâncare neatractivă pentru simțurile mele regești, a apelat la creativitate, inventând „Sandviciurile unei mofturoase”. Atrăgătoare. Speciale. Gustoase. Și fiecare având o însemnătate pentru mine, după cum veți și putea vedea în denumirea fiecărui sandvici.

Privea în farfurie și se gândea cum pe mări,
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Le vede azi, le vede mâine,
Astfel dorința-i gata;
Sandviciurile iar privind de săptămâni,
Le cade dragă fata.

Și uite așa, dragii mei cititori, după lungi săptămâni de zile în care am gustat sandviciurile mamei cu cremă de brânză, pentru că primul strat al lor, mă ademenea efectiv, am ajuns să mă îndrăgostesc definitiv și iremediabil de ele. Plus că, dacă tot m-au ademenit așa, eu am vaga bănuială că și ele s-au îndrăgostit de mine. Iar mama era pe deplin fericită. Descoperise și ea un lucru pe care să-l mănânc cu plăcere.

Și, dacă tot m-am apucat să vă vorbesc despre asta, m-am decis să vă prezint și vouă fiecare sandvici în parte, să vă arăt exact cum stă treaba cu „Sandviciurile unei mofturoase” cu cremă de brânză natur, ori cremă de brânză cu verdeață, căci cine știe, poate am să mai ademenesc persoane în clanul „Fan brânză”.

1. Sandviciurile unei mofturoase indispusă de dimineață

Ingregiente: pâine, ou fiert, parizer/salam/bacon, ardei gras, măsline, pateu, cremă de brânză Delaco

2.  Sandviciul unei mofturoase căreia îi place să joace X și 0model sandvici
Ingrediente: pâine, mazăre, parizer/salam/bacon, cremă de brânză Delaco

3. Sandviciurile unei mofturoase care se transformă

Ingrediente: pâine, ou fiert, castravete, ardei gras, măsline, pateu/cremă de brânză Delaco

4. Sandviciul unei mofturoase fascinată de Soare şi Universmodel sandvici
Ingrediente: pâine, mazăre, măsline, ardei gras, morcov, cremă de brânza Delaco

5. Sandviciul unei mofturoase care consideră că între oricare două lucruri din Univers există strânse legături, oricât de îndepărtate şi diferite ar fi.
model sandvici
Ingrediente: pâine, castravete, măsline, pateu, cremă de brânză Delaco

6. Sandviciul unei mofturoase căreia îi plac florile

Ingrediente: pâine, măsline, ardei gras, cremă de brânză Delaco, pateu, ou fiert, castravete, pătrunjel creț

Şi, aşa ca pentru final, o poză cu toate sandviciurile unei mofturoase.
model sandvici

 

Iar voi, dacă vreți și alte idei de sandviciuri, vă invit cu plăcere pe pagina de Facebook a celor de la Delaco Fan brânză, unde cu siguranță veți găsi idei care să vă inspire atât în ingrediente cât și în ornare.

Și-am încălecat pe-o șa… și v-am spus povestea așa! Pam Pam.

P.S.1: Strofele poeziei sunt adaptate după „Luceafărul” de Mihai Eminescu. Îmi cer scuze dacă adaptarea lor a deranjat cu ceva. Blamați-mi inspirația, nu neapărat pe mine.

P.S.2: Trebuie să fii Fan Brânză ca să-nțelegi asta!!!

Originalitatea înseamnă calitate

Mereu am spus asta. Și o susțin în continuare cu toată tăria mea. Originalitatea înseamnă, în majoritatea cazurilor, calitate. Iar asta am învățat-o de la tatăl meu. Datorită lui voi încerca mereu să fiu eu însămi originală și să caut originalul peste tot. Nu cred că mă va contrazice cineva. Dar, ca să înțelegeți mai bine ceea ce vreau să spun, m-am hotărât să înșir și rândurile de mai jos, ele având scopul conștientizării cititorilor mei.

În rândurile acestui articol voi aduce mașinile și piesele de schimb de pe mașini și pentru mașini.

Am văzut că din ce în ce mai multe persoane înclină spre piesele second-hand, sau pe piesele cele mai ieftine, iar ulterior se așteaptă ca acestea să nu țină neapărat o viață, ci chiar două, sau, de ce nu, chiar trei. Să zicem că asta nu este totuși neapărat atât de grav.

Mai grav decât cele amintite în paragraful anterior, este următorul lucru: faptul că și mai multe persoane înclină spre improvizații. Spre a lua două piese, a le lega cu sârmă și a le pune pe mașină. Asta-i o prostie. De ce? Pentru că pe lângă faptul că nu e calitativ, îți trage marele bilet câștigător spre moarte. Mașina aia nu e sigură. Iar asta ar trebui să știi, dragul meu șofer. Iar dacă nu-ți pasă de viața ta și nu te interesează în mod special dacă ți-o pui în pericol sau nu, ar trebui măcar să faci în așa fel încât să nu o pui în pericol pe a altora. Ei n-au, cu siguranță, nicio vină pentru prostia ta.

Ca mașina să meargă OK și ca piesele recent montate să țină cât mai mult, poate chiar și o viață dacă mașina este îngrijită și se merge frumos cu ea, desigur, exceptând schimburile la intervale regulate de timp care trebuiesc făcute, mașina are nevoie de piesele ei originale, chiar dacă sunt mai scumpe. Însă calitatea este scumpă. Și pentru asta am să vă dau un exemplu, mai jos.

Eu iau un material. Îl fac piesă într-o oră. Fără șlefuire, fără un proiect atent gândit înainte, fără să-l șlefuiesc, fără să-l taie în unghi perfect. Meșteresc acolo, cum pot și cum îmi vine. Produsul meu final costă până în 100 RON. Tu, ești o firmă respectabilă. Ai proiectanți angajați pentru fiecare categorie de piese auto. Le șlefuiești, le tai în unghi perfect, le faci probe și le treci printr-o grămadă de teste. Iar abia apoi le scoți pe piață. Nu ți se pare oarecum normal ca piesa ta să fie câteva milioane? Oamenii tăi costă: de la proiectanți, până la cei care au făcut ultima șlefuire și ultimul test. Plus profitul tău, ca firmă.

piese originale masini

Așadar, dragul meu cititor, calitatea și siguranța costă. Și costă destul, căci, până la urmă, fiecare trebuie să trăiască. Inclusiv femeia de servici, dar și patronul firmei respective împreună cu angajații lui.

Din fericire, din ce în ce mai multe magazine de piese auto, împreună cu service-uri auto și mecanicii auto, promovează piesele originale pe mașini și nu cele improvizate ori second-hand. Dintre ei fac parte și cei de la Stoauto, cât și eu cu tata, căci suntem șocați de numărul mare de clienți care au venit și vin în service cu tot felul de improvizații, gen sârmulițe pe la motor, ori pe la radiator sau pe mai știu eu unde.

SPUNE și tu NU improvizațiilor!

Tu știai că există lenjerii de pat 3D?

Să-mi trag palme dacă știam că există așa ceva. Am fost total surprinsă când am auzit de existența unor astfel de lenjerii 3D. Și, dacă eu sunt înapoiată și chestia asta cu lenjeriile de pat 3D au apărut de ceva timp pe piață, vă rog frumos să mă trageți de mânecă și să-mi spuneți: „Aloo, fetița, nu mai fii tu așa uimită, că astea-s apărute de când lumea.”. Iar eu pe cuvântul meu că nu mă supăr. Încep să mă simt doar bătrână.

Însă, cum eu m-am simțit neștiutoare, am crezu că mai sunt și alții care se încadrează în aceeași categorie cu mine, astfel hotărându-mă să vă împărtășesc și vouă noua mea descoperire. Și pe bune că mă simt precum Cristofor Columb atunci când a descoperit America, Lumea Nouă din Vest, sau din Est, dacă vrei să te întorci cu spatele și să privești în direcția opusă.

Pfff. La naiba. Știți, tocmai acum mi-am dat seama că ziua mea numai ce s-a dus așa, la vale, pe apele Jiului, de luni. Că dacă știam eu încă de pe atunci de existența acestor lenjerii de pat 3D, pe cuvântul meu că asta ceream să primesc cadou de ziua mea. Și ca să vedeți că vorbesc pe bune, am să vă arăt și un model.

lenjerii 3d

Acum, sincer vă spun, îmi pare rău că voi nu aveți un calculator cu display 3D, ori un televizor 3D și nu puteți vedea lenjeria de pat de mai sus în 3D, așa ca mine. Bine. Recunosc. Nici eu nu am așa ceva. Dar îmi imaginez! Se pune și asta, nu? Adică, imaginația mea bogată, zic.

Observ, de aici din colțul meu de cameră, că lumea evoluează cu pași repezi. Și, așa înapoiată cum sunt eu uneori, mă întreb unde vrea să ajungă și de ce se grăbește așa de tare să ajungă acolo. Adică, înțeleg, televizoare 3D, calculatoare cu ecran 3D, cărți poștale(de pe vremea bunicii) 3D, dar lenjerii de pat 3D? Hai că asta, acum de moment, mi se pare chiar foarte tare. Iar eu personal o să-mi achiziționez, că tot zic că-mi redecorez camera, pentru noul meu pat, o astfel de lenjerie. Fix ca aia de mai sus. E genială.

Acum, așa, ca să mă lămuriți și pe mine și să mă scăpați de frământarea asta: Voi știați de existența lenjeriilor de pat 3D? Și cum vi se par? Eu deja sunt înnebunită de-a dreptul după ele.

Straja. Parc de aventură. Distracție pe măsură

Am colindat prin Straja încă de când eram copil. Pe atunci, ea nu arăta chiar cum este acum, dar avea pârtii de schi care se aflau printre cele mai frumoase din țară. Vizitam Straja, iarna, cu părinții, în intenția de a mă învăța tata să schiez. Însă singurul lucru pe care îl obțineau de la mine era asta: „Ajutoooor!!! Criminaliii!!! Mă omoară!!!!”. Și nu. N-au reușit să mă învețe să schiez. Am învățat mai târziu. Asta este însă o altă poveste, ce poate am să o povestesc într-un articol viitor. Să rămânem însă la subiectul acestui articol, subiect pe care îl veți descoperi parcurgând rândurile de mai jos.

Cel mai recent am fost în Straja iarna trecută, cu ocazia galei de premiere a SuperBlog-ului, ediția de toamnă. M-a bucurat tare mult că am fost cazați aproape de pârtie, la Vila Alpin, căci pârtia este una din marile mele iubiri pe timp de iarnă. Oamenii de acolo au fost tare primitori, iar vila/cabana în sine îți oferea confortul necesar unui sejur la Straja. Mi-a plăcut asta și, dacă ar fi să merg din nou la schi în Straja, acolo m-aș caza. Plus că mâncarea este excepțională. Jos pălăria.

Muntele însă nu reprezintă o atracție turistică doar iarna. Frumusețile lui pot fi valorificate și vara, prin drumeții, căci drumețiile sunt destul de complicate iarna și chiar interzise pentru siguranța turiștilor. Vara însă, pe lângă drumeții, în Straja, mai sunt posibile și alte activități căci, conform surselor mele, există un parc de aventură în Straja. Iar un parc de aventură este o sursă nesecată de adrenalină. Exact plusul de care un turist are nevoie pentru o vacanță la Straja de vis.

Sinceră să fiu, n-am avut ocazia să mă bucur de adrenalina dintr-un parc de aventură. Până acum am făcut alpinism doar în cadrul unor acțiuni organizate, de câteva ori pe an. Cu siguranță însă, într-un parc de aventură lucrurile ar sta altfel, căci posibilitățile de a te bucura de acest sport extrem sunt mult mai variate decât în cadrul unui eveniment organizat. Iar pentru mine aventura este acel impuls care-mi face inima să bată și mă ține în viață. Aș putea spune că respir adrenalină, de cele mai multe ori, prin toți porii mei. Așa că, dacă se vrea, din punctul meu de vedere, se poate pune taxă pe aer. Am ce să respir.

Un parc de aventură nu înseamnă doar adrenalină. El poate fi și cheia stimulării ieșirii din zona de confort și depășirea propriilor limite în vederea întrecerii cu propria persoană. E o senzație de nou, de fiecare dată. E ceva inedit, iar aventura din parc îți stimulează întregul organism. Îl activează, ca să zicem așa. Asta înseamnă pentru mine activitățile dintr-un parc de aventură și, cum o să am ocazia, vara viitoare, am să dau o fugă până-n Straja, că-i aproape. Și am să petrec o zi întreagă în parcul de aventură. Iar în zilele ce vor urma, că va fi o vacanță mai lungă, am să fac drumeții. Iubesc drumețiile pe munte. Mă revigorează.

Dacă vrei și tu să ai parte de aventură, trage o fugă până-n Straja și bucură-te de adrenalina pe care o vei obține în parcul de aventură. Și, dacă n-ai unde să stai, cazează-te la Vila Alpin. Sunt oameni faini și primitori. Iar locul ăla o să-ți placă, atât pentru confort, cât și pentru faptul că-i aproape de parc. Ahh… și era să uit, priveliștea asupra Munților Parâng este absolut minunată!!!

Cum am scăpat de operație cu medicina naturistă

Bine… recunosc. Baiul nu era neapărat operația în sine, ci cum aveau de gând să mi-o facă. Adică pe viu. Și am să vă spun în rândurile de mai jos cum am scăpat de chinurile unei operații pe viu, cât și de ce au vrut să facă asta.

medicina naturista

Mă încadrez, ușor, la categoria cardiacilor, prin prisma unei operații pe cord. Operație care a fost necesară, din cauza lipsei totale a peretelui meu inter-atrial (știți voi… peretele ăla care separă atriile din inimă), la vârsta de 12 ani, drept pentru care orice intervenție chirurgicală asupra-mi se face în urma unui control cardiologic amănunțit și în prezența unui cardiolog în sala de operație.

Eram înainte de clasa a 12-a. Vacanța de vară. Iar problema mea îmi afectase grav mersul. Atât de grav, încât nu mai puteam efectiv călca și merge. Nu știam exact ce am. Erau niște chestii, care se măriseră de vreo doi ani de zile, în talpa piciorului, zgrumțuroase și sub forma unui vulcan (adică atât de proeminente și ieșite în relief erau). Așa că, o prietenă de-a mamei, asistentă, m-a dus la spital într-o zi. Era o doctoriță cam plictisită de viață, sinceră să fiu. Mi-a inspectat picioarele și a urmat conversația următoare:

– Cam de când ai tu astea?
– De vreo doi ani de zile.
– Îhm. S-au dezvoltat destul de mult și se vede că ți-au afectat destul de mult mersul și picioarele. Sunt niște veruci, din câte îmi par. Trebuie să te băgăm în operație, căci există posibilitatea să-ți apară și intern, pe organe.
– Știți, are probleme cardiace, a fost operată pe inimă. (intervine prietena mamei, asistenta).
– Aaaaa. Da, da, da! Nu e problemă. Te operăm pe viu atunci, fără anestezie.

Am înghițit în sec, m-am întors pe călcâie, iar apoi am ieșit pe ușă, afară din spital. Și m-am dus… unde-am văzut cu ochii.

Speriată totuși de faza cu „e posibil să-ți apară și intern, pe organe”, m-am apucat să caut despre veruci și despre posibile tratamente alimentare, ori aplicări pe rană a resurselor din grădină, ori din farmaciile naturiste. Și-am găsit diferite tratamente cu usturoi pisat aplicat pe rană, ori acid salicilic, ori să țin picioarele 20 de minute în apă caldă cu sare de sac, acestea fiind cele mai drastice tratamente.

Ce-am făcut? Le-am combinat. Mi-am creat un tratament propriu, destul de drastic, căci a durut puțin. Dar oricum, a durut mult mai puțin decât dacă m-aș fi operat pe viu.

Cum am făcut? Apăi uitați așa:

Primele cinci zile(zilele 1-5) am aplicat tratamentul ăsta: mă trezeam dimineața și țineam picioarele 20-30 de minute în apă caldă cu sare de sac; frecam apoi cu piatra poncică țesutul pe care acționase apa caldă cu sarea de sac; apoi pisam 1-2 căței de usturoi pe care îi amestecam cu o linguriță de acid salicilic, imediat, să nu lase acel lichid usturoiul, după care aplicam DOAR pe veruci (era important să mă feresc de țesutul sănătos, căci această „pastă” acționa prin arderea țesutului – usturoiul cu acidul salicilic creau un lichid acid); aplicam pansament steril peste acea pastă, iar apoi îmi înfășuram laba piciorului cu folie alimentară (ținea cel mai bine); băgam picioarele în ciorapi de lână și stăteam așa 12 ore; seara făceam din nou procesul cu apa caldă și sarea de sac, după care pasta cu usturoi și acid salicilic până dimineața; procesul a fost repetat timp de 5 zile.

După cele 5 zile (zilele 6-11): o zi și o noapte făceam pauză de la a aplica pasta de usturoi și acid salicilic și făceam în schimb, de trei ori pe zi tratamentul cu apă caldă și sare de sac, tot timp de 20-30 de minute și apoi frecam cu piatra poncică.

Zilele 12-17: am reluat tratamentul din primele cinci zile.

Zilele 18-24: am urmat tratamentul din zilele 6-11.

Zilele 25-31: am urmat tratamentul din primele cinci zile.

Rezultatul? Am scăpat de veruci. După o lună de zile în care am făcut tratamentul ca mai sus, am observat că verucile aveau tendința de a ieși, așa că am dat cu unghia pe lângă ele într-o zi, până au ieșit, cu tot cu rădăcini. De atunci, în zona unde erau verucile, am o piele fină ca de bebeluș. Și n-am mai avut nici probleme.

Desigur, nu doar medicina naturistă este calea. Însă ea, spre exemplu, poate preveni drumurile noastre pe la spital. Iar, în cazul meu, m-a scăpat de o operație care nu era necesară. Lucrurile s-au putut rezolva și altfel, destul de simplu, iar eu am încredere în medicina naturistă.

Despre medicina naturistă puteți găsi mai multe aici și aici. În plus, poate ați vrea să știți, ori v-ar interesa, faptul că Mircea Hodârnău şi dr. Ladislau Rosenberg au lansat DVD-ul „Terapia Rose” din care, de asemenea, puteți afla multe lucruri interesante despre medicina complementară, naturistă.

Ce e ăla studiu geotehnic?

Știu. Pare o întrebare prostească. Dar mai sunt și oameni ca mine, nu mereu puși la punct cu informația și nu mereu cu un nivel de cultură ridicat. Totuși, oameni care își pun întrebări, pentru că eu mereu îmi pun întrebări, cu scopul de a găsi un răspuns, de a mă documenta și de a afla. M-am întrebat mereu de ce e așa și nu invers, ori ce înseamnă anumite chestii, ce reprezintă, cu ce scop sunt acolo. Bla bla bla-uri din astea de grădiniță, pe care le am însă și la ora actuală.

studiu geotehnic

Până nu cu mult timp în urmă, nu știam ce înseamnă mai exact studiile geotehnice. Aveam, intuitiv, habar. Dar concret, recunosc pe cuvânt, nu. Și, implicit, nu știam nici ce se face mai exact într-un laborator geotehnic. Dar mi-am pus întrebări, am căutat, că doar Google îi mare și plin de tot ceea ce vrei și ce nu vrei, până când am găsit răspunsuri mulțumitoare și pe înțelesul meu, de neștiutoare și afonă, ca să o spun pe-a dreaptă, în domeniul ăsta.

Și ca să vedeți că mi-am făcut temele așa cum trebuie, am să vă spun și vouă ce-am aflat și ce înseamnă studiile astea geotehnice. Ei bine, ele sunt realizate atent, în detaliu, pentru avizul de construcție a unei clădiri, oferind monitorizare geotehnica, avize geotehnice și operațiuni de pnetrometrie dinamică ușoară, dinamică medie, dinamică grea și dinamică foarte grea. Pe lângă asta, specialiștii în studii geotehnice, realizează și studii hidrogeologice și execuție de foraje pentru puțuri de apă, dotându-le și cu cele necesare pentru a putea fi puse în folosință.

Pentru ce sunt bune? Pentru siguranța locului în care sunt construite clădirile. Desigur, este într-adevăr nevoie de un studiu geotehnic amănunțit și de calitate. De fapt, în orice este nevoie de calitate și de precizie pin timp dedicat unui lucru, studiu, sau orice ar fi el. Păcat însă că majoritatea au uitat ce înseamnă munca de calitate și pasiunea de a face un anumit lucru. Pasiunea dedicată unei anumite meserii, cum se dedicau pe timpuri meseriei lor tâmplarii, mecanicii și meșterii de toate soiurile.

Revenind la începutul articolului meu, consider că ar trebui mereu să ne punem întrebări. Să aflăm lucruri noi. Să cunoaștem. Să cercetăm prin propriile forțe, căci prin cercetare s-au făcut marile descoperiri de care noi ne bucurăm chiar și după sute sau chiar mii de ani, nu? Plus că, prin cercetarea și dobândirea de noi cunoștințe în mod constant și continuu, ne dezvoltăm pe noi înșine și ne mărim capacitatea intelectuală a creierului. Și asta nu o spun eu, ci marii cercetători și studiile lor din domeniu.

În era asta, în era tehnologiei și în care timpul zboară atât de repede că nici măcar nu ești conștient de când a trecut pe lângă tine, consider că ar trebui mereu să fim puși la punct cu informațiile, cu noile tendințe. Cu tot ceea ce ne înconjoară, de fapt și de drept. Pentru ca acest fapt să se întâmple însă, cred cu tărie că este nevoie de un gram de dorință și de efort. Lucrurile nu se întâmplă bătând din palme și nici nu cad din cer.

Tu ce părere ai?

Copilăria mea alături de domnul televizor

Am avut o copilărie fericită. Am făcut numa tâmpenii. M-am băgat pe sub mașini, îmbrăcată în alb și am ieșit neagră (ajutor de atelier… deh). Am tăiat hainele mamei, din sertarele pe care le-am putut deschide, iar apoi le-am dat cu ruj. Am spart geamul unui camion, pe ulița de la țară, iar apoi m-am furișat în grădină și l-am lăsat pe bunicu să se descurce cu domnul șofer. L-am închis pe bunicul în beci, în vacanța din octombrie-noiembrie, clasa I, pentru că nu a vrut să mă ajute la mate (a stat închis toată ziua… nimeni nu i-a auzit strigătele de disperare, cu excepția mea, desigur), cât și multe alte copilării d-astea. Dar, nu în ultimul rând, m-am uitat și la televizor. Am crescut și cu el, nu doar făcând tâmpenii după tâmpenii. Pardon… copilării.

Iar cei de la MarketOnline mi-au propus, prin intermediul SuperBlog, să vorbesc despre TV-ul copilăriei mele, și TV-ul din prezent, făcând un fel de paralelă între ele.

smart tv 3d

N-am prins televizoarele alb-negru, dar le-am prins pe cele color și cu tub. Iar GoldStar-ul de mai jos este televizorul copilăriei mele. Apropo, e de-o vârstă cu mine, bătrânul, face și el acușica 20 de ani. Sau am impresia că deja i-a făcut. Totuși, făcând parte din familia noastră și încă funcționând al naibii de bine, l-am păstrat.

Vreau să-i mulțumesc, televizorului de mai sus, pentru copilăria minunată pe care mi-a oferit-o alături de Tom și Jerry, Ciocănitoarea Uddy (care încă mai era), Popeye Marinarul și desenele cu Winnie the Pooh. Petreceam mult timp, cu tata, dimineața, mai ales duminica, uitându-ne amândoi la televizor. Acum înțeleg că, de fapt, el profita într-un fel că mă uitam eu, ca să se uite și el. Ohh, și receiver-ul nemțesc cu ajutorul căruia prindeam desene nemțești. Așa am învățat eu germana când eram mică.

E o piesă de muzeu, având în vedere ce televizoare sunt acum: Smart TV-uri 3D și alte d-astea sofisticate. El va face însă mereu parte din familia asta și, mai ales, din copilăria mea.

Când eram mică, nu că acum aș avea mulți centimetri în plus față de atunci, îmi imaginam mereu cum vor arăta lucrurile care mă înconjurau în prezent, în viitor. Și singurul lucru care bate cât de cât cu ceea ce îmi imaginam eu în privința televizoarelor, este faptul că acum sunt plate. În rest, îmi imaginam atunci, dar îmi imaginez și acum, cum că oamenii pot trece prin televizoare direct în mijlocul acțiunii. Cel puțin, când mă uitam la desene, voiam să trec prin televizor acolo, alături de personaje. Dar nu, oricât m-aș fi chinuit, n-am reușit nici până în ziua de azi.

Pe atunci, nu-mi puteam închipui că televizoarele se pot conecta la internet, ori la smartphone-uri, căci pe vremea aia eu nici măcar nu știam că așa ceva există, cum nici cei mici, acum, nu știu ce e aia o dischetă (strămoșul stick-ului).

Nu mai există televizoare cu tub, în comerț mă refer, căci prin casele oamenilor cu siguranță mai găsim. Acum există oferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la  internet și la propriul smartphone. Ceea ce mi se pare foarte tare. Tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea. Și, poate că în viitorul apropiat, eu mă voi putea bucura de dorința mea. Voi putea trece prin televizor, cu mintea și implicit cu fizicul, direct pe scena acțiunii filmului sau desenului meu preferat. Cu siguranță, cândva, se va putea face și asta, la cât de mult au evoluat lucrurile în doar câțiva ani, căci a fost un fel de explozie a tehnologiei. Sper doar să mai fiu în viață atunci când tehnologia va ajunge și la acel nivel.

Apropo, dragi cititori, pentru că vă știu tare drăguți și pentru că luni, 13 octombrie, vine chiar ziua mea, poate sunteți atât de buni încât să-mi luați și mie un Smart TV 3D, ca cel de mai jos, la reduceri. Faceți chetă cu toții, că nu mă supăr.

smart tv 3d

De ce așa și nu invers?

Nu știu la ce subiect vă așteptați, despre ce credeți că vreau să vă povestesc, scriu, așternând cuvinte, dar eu azi vorbesc despre epilare. Și da, știu că ăsta nu-i unul din subiectele pe care obișnuiesc să le abordez, de obicei, pe blogul meu. Totuși, fiind o nonconformistă, mă pot mula ușor pe orice fel de cerință și subiect. Așadar, să vorbim despre epilat, epilare și epilatoare. Pam Pam.

Am fost întrebată, printr-o cerință, ce fel de epilare prefer dintre următoarele două: cu ceară, sau definitivă.

intrebare

Și-am stat și m-am gândit. Serios că m-am gândit. Răspunsul meu, după o lungă și profundă analiză? La naiba cu durerea din două-n două săptămâni. Faza cu definitivul îmi surâde.

Una din mătușile mele, că am atât de multe încât nu le pot număra nici pe degetele de la mâini și de la picioare, îmi povestea acum ceva timp că ea s-a epilat definitiv, undeva la un salon din București. Și, povestindu-mi ea ce și cum, a început oarecum să-mi surâdă ideea. Desigur, bărbații n-ar înțelege asta, dar, cu siguranță, cele care mă citesc, cunosc sentimentul ăla groaznic al epilării cu ceară, în mod frecvent. Sinceră să fiu, prefer de zece mii de ori mai mult lama, decât ceara. Nu sunt tocmai o adeptă a durerii regulate.

Și uite așa, tot căutând și tot aflând diferite lucruri, am dat peste epilatorul care asigură o epilare definitivă și anume silkn glide. Acesta, cel anterior precizat, este primul epilator cu lumină pulsată (HPL), care nu folosește consumabile. Și, probabil, la fel ca și mine, vă întrebați cum poate el să asigure o epilare definitivă, pentru tot restul vieții, nu? Ei bine, epilatorul dă 50.000 de impulsuri ce, împreună cu lumina pulsată, asigură epilarea definitivă.

epilare definitiva

De ce lumină pulsată și epilare prin alunecare? M-am întrebat și asta, aflând că lansarea impulsului și alunecarea acestuia mai departe, ne permite să nu mai așteptăm să se încarce și, lumina pulsată este cea mai bună, la nivel de tehnologie vorbind, de a lucra cu un nivel de energie mare, ceea ce permite de fapt acoperirea mai bună a pielii, evitând tratarea aceleiași zone de mai multe ori.

Cum acționează însă mai exact epilarea prin lumină pulsată, ceea ce duce la epilarea definitivă? Este un proces destul de complicat, pe care am să vi-l explic în câțiva pași foarte simpli. Se pornește de la teoria phototermolizei selective(ceea ce înseamnă, pe scurt, distrugerea prin încălzire la lumină). Astfel, energia optică dezactivează creșterea părului. Cum se întâmplă asta? Firul de păr absoarbe energia din lumină și o transformă în căldură, în timp ce epiderma și țesutul înconjurător sunt răcite activ. Melanina, care este pigmentul din firul de păr, absoarbe de fapt lumina pe care o transformă în căldură, oprind astfel creșterea firului de păr pe un termen foarte lung de timp.

Apropo, ceea ce am scris în paragraful de mai sus, se întâmplă, la nivel tisular, în câteva fracțiuni de secundă (adică absorbția energiei de către melanina din firul de păr, transformarea acesteia în căldura și stagnarea implicită a creșterii firului de păr). Cât de tare poate fi asta, nu? Aproape fascinant. Și fără durere.

Mai jos, am să vă las un filmuleț în care veți putea vedea, pe viu cum ar veni, cum funcționează de fapt acest epilator. Până atunci, sunt însă curioasă ce metodă preferați voi: cu ceară, sau definitiv?

Sursă Youtube (user Vintila Otto)

O inimă și-un creier

Știți că am o prietenă în Cluj-Napoca căreia îi scriu scrisori, iar ea îmi răspunde în același mod? Știu că nu știți, dar aflați acum. Și ca să vedeți că nu vă mint, pe cuvânt, vă arăt și dovada. Scrisorile.

scrisori

Sunt câteva din scrisorile pe care ni le trimitem una alteia. Ne bucură să ne scriem și altfel, nu doar online. Așternând noi, literă cu literă, pe o coală albă de hârtie, parcă îi dăm o parte din personalitatea noastră, cu sentimente, cu trăiri, cu zâmbete și, uneori, poate cu lacrimi.

Mereu mi-am dorit însă, să pot personaliza și mai mult scrisorile mele. Să fie ceva în plus, pe lângă forma proprie a literelor și stilul personal de a-mi așterne cuvintele. Dar oare ce să fie?

După cum de altfel puteți observa, cele două coli din mijloc, au un design pe margine. Atunci, așa m-am gândit să le personalizez. Dar am simțit că nu asta este ceea ce îmi doresc. Vreau o altă modalitate de a-mi personaliza scrisorile și lucrurile pe care le trimit oamenilor dragi mie.

Așa mi-a venit ideea și dorința de a avea propria mea ștampilă, personalizată. O ștampilă care să transmită un mesaj. Dar nu orice mesaj. Ci unul din suflet. Care să mă reprezinte pe mine, ceea simt, cât și ceea ce gândesc. Adică, pe scurt, o formă a mea, în miniatură, dar cu un alt design.

Și așa am ajuns eu la un creier și o inimă, strâns legate între ele. Iar dacă vă întrebați de ce, ori ce înseamnă, am să vă lămuresc și în privința aceasta. Eu, mereu, am zis că cele mai bune decizii sunt cele luate cu mintea și simțite cu inima. Combinația asta este fatală. Și, cred că, adevărații oameni de succes, reușesc să-și coreleze mintea și inima, spre o soluție cât mai benefică lor. Să reușești să stăpânești atât mintea, cât și inima, prin estomparea certurilor lor încă din moși strămoși, să le faci să se înțeleagă în privința deciziilor greu de luat, este unul dintre cele mai importante lucruri pe care un om le poate face pentru a-și ușura viața.

Așadar, gândește ce simți și simte ceea ce gândești este motto-ul meu cel de toate zilele și cel pe care aș vrea să-l transmit și celorlalți, subtil, la nivel psihologic, cu fiecare mesaj, sau lucru pe care li-l ofer.

inima creier

Cum am nevoie de o ștampilă care să fie personalizată atât pe laterale, ca în filmulețul ăsta cu ștampile, cât și ștampila propriu-zisă, m-am gândit să-mi caut o firmă care să poată să-mi satisfacă mofturile și dorințele. Și i-am găsit pe cei de la Colop. După cum ați văzut și în filmulețul cu ștampile de mai sus, ei au o modalitate tare drăguță și interesantă de personalizare a ștampilelor, fie că este ea de birou, ori personală. Poți surprinde, cu ajutorul ei, un moment drag ție. Sau un mesaj, un motto, care să te urmeze mereu și să acționeze mereu asupra psihicului tău, de fiecare dată când ți se intersectează privirile cu acesta.

Pentru a oferi însă un ajutor cât mai mare clienților, cei de la Colop îți oferă șansa de a-ți personaliza singur, așa cum vrei, propria ștampilă. Online, ai posibilitatea de a face asta, aici. Eu m-am jucat puțin, recunosc… și tare mult mi-a plăcut ce a ieșit. V-aș arăta ce am făcut, dar aș face doar să vă mai pun o dată imaginea de mai sus. Și nu cred că ar avea rost, nu?

Dar haideți totuși să vă spun că, de când am tot început să mă gândesc la ștampila asta a mea, am tot început să dau peste Colop. Bine, practic, mai dădusem de alte enșpe mii de ori, atât prin București, cât și prin Târgu-Jiu. Doar că, abia acum l-am văzut. Și, de ceva vreme, îmi sare în ochi peste tot. La Lujerului, în București, când ies dintre blocuri și prin centrul vechi, în Târgu-Jiu, când mă plimb pe străduțe. Și ca să mă credeți pe cuvânt de onoare, eu vă las și poze.

Acum, nu știu dacă ăsta ori îi semn că trebuie să-mi pun în aplicare dorința mea de a transmite motto-ul meu, ori îi semn că sunt aeriană rău de tot atunci când merg pe stradă și nu văd ce-i în jurul meu?

Călătorind prin timp

Am ajuns, uneori, să mă chinui să scriu. Cuvintele pur și simplu nu vor să iasă de acolo de unde s-au ascuns. Aș vrea doar să-mi închid ochii și să-mi las gândurile să zboare acolo unde-și doresc ele, iar cuvintele mele să mi se perinde prin fața ochilor minții, așa cum făceau odată. Totuși, eu stau cu ochii într-un televizor, uitându-mă la Doctor House. Nici nu înțeleg de ce. De ce mă uit printr-un televizor la acțiunea dintr-un spital, când zilnic stau închisă între pereții unuia. Dar na, creierul meu nu funcționează chiar la parametrii normali în momentul ăsta.

toyota aygo

Dar închid totuși ochii. Și mă întorc în timp. Îmi las gândurile să zboare printre amintiri. Să se ducă unde vor ele. Nu le mai țin închise dincolo de gratiile închisorii propriei minți. Acum se dezlănțuie. Aleargă printre vise, dar și visuri, ce aparțin unui copil zburdalnic.

18 ani. Din nou. Dar nu par a fi cei pe care i-am avut în trecut, atunci când a venit și vremea lor. Nu par a fi ei deloc. Sunt niște 18 ani din prezent, dar cu siguranță provin din trecut, iar trecerea timpului peste ei și-a lăsat pur și simplu amprenta. Ăștia 18 ani, mi-au adus o mașină. O Toyota Aygo. Drăgălașă foc. Frumoasă, gingașă. Și jucăușă. Mai presus de toate e jucăușă, căci roțile ei mă poartă peste tot în gândurile mele.

Nu știu cum se face că am întâlnit-o. Dar am închis ochii și m-am trezit în fața ei. În gând, am 18 ani. Dar fizicul meu știe că se află captiv între niște pereți de spital, la 20 de ani. Are un X, iar din priviri, îi schimb culoarea. Roșu. Roșul îmi place. Și alb în exterior. O ating ușor. Trec cu mâna peste caroseria ei albă. Îi deschid ușa și mă urc la volan. N-am permis, dar tocmai am învățat să conduc. O pornesc. Și plec în plimbare cu ea. Mă afund în scaunul ei moale, care se mulează perfect pe formele corpului meu. E confortabil. Și călduros. Oferă un mediu ambiant, interiorul. M-aș lăsa condusă de ea, oriunde. Iar noaptea… noaptea aș transforma-o în propria mea cameră de hotel.

toyota aygo

Noua Toyota Aygo

O las să alerge pe asfalt. Gândurile mele i-au accelerat mersul, căci acum fuge odată cu ele. Zbor cu ea până la Aurorele Boreale, apoi mă duce prin China, în Munții Curcubeu. Ne punem pe vapor și traversăm oceanul către Japonia. Apoi către Australia. Face cunoștință cu cangurii. Îi plac. Și cangurii par să o placă. Trecem în Africa, salutăm politicos girafele și-și face niște tatuaje la cactuși. Ne îmbarcăm pe alt vapor și vizităm America din Sud până în Nord. Apoi ne întoarcem în Europa noastră. O străbatem în lung și-n lat. Îi cunoaștem cultura și ne împărtășim cunoștințele.

Se face repede plăcută printre cei din jur, până ce străinii pe care i-am întâlnit îi iau surorile în alte țări, căci se folosește de sloganul ei preferat, „Go Fun Yourself!”. Iar cu asta dă pe spate pe oricine. Cu toții avem nevoie de un astfel de sentiment. Iar noua Toyota Aygo ne ajută să-l experimentăm. Dar nu se supără că surorile ei pleacă. Se bucură că va avea mereu un loc pe unde să poposească prin străinătate, la câte rude i-au plecat. Cei mai mulți s-au îndrăgostit, pe lângă design-ul ei interior și exterior, de faptul că-și pot conecta smartphone-ul la sistemul multimedia x-touch. Pentru majoritatea, existența noii tehnologii în mașina personală este un „must have”.

În plimbarea noastră au trecut zile, săptămâni, luni, până s-a făcut un an. Și apoi, brusc, printre propriile gânduri, reflectări și visări, a trecut și-al doilea. Deschid ochii. Aceeași cameră cu patru pereți, din spitalul Bagdazar-Arseni. Același loc captiv al trupului, căci gândurile minții mele trec dincolo de granițele lui. Străbat întregul Univers. Iar apoi se întorc mereu la mine să mă bucure. Să-mi aducă viața de dincolo de cei patru pereți, pentru că asta înseamnă „Go Fun Yourself!”, pentru mine.

Ce-ar fi viața fără sănătate…

Un calvar!

sanatate

Da. Viața fără sănătate, ar fi cea mai mar neșansă la viață, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Tocmai de aceea, eu sunt mulțumită și fericită pentru toate momentele mele sănătoase, căci fără existența lor în viața mea, nu aș fi putut să ac multe lucruri. Nu aș fi putut să învăț poate să merg pe bicicletă, ori să schiez. Poate nu iubeam nici muntele, căci nu-l cunoșteam decât din poze. Poate nu iubeam natura. Ori poate nu iubeam nimic. Și asta nu că nu aș fi vrut, ci pentru că nu aș fi putut, căci atunci când viața ta e lipsită de sănătate, de la început până la sfârșit, nu poți decât să o urăști și să-ți dorești o cu totul alta. Să te întrebi poate unde ai greșit și să începi să crezi în păcatele vieții anterioare, ori în blestemele celorlalți.

Te chinui cu tot felul de suplimente, ba pentru imunitate, gen Septilin, ba pentru o bună circulație, ba pentru nu mai știu ce, când tot ceea ce ai avea nevoie pentru o viață cât mai normală și cât mi plăcută, sunt alimentele obținute pe cale naturală: fructele și legumele.

Sinceră să fiu, eu mă bucur pentru momentele mele de sănătate, căci da, au fost mai multe. Nu a fost o sănătate continuă, ci întreruptă. Dar să fii sănătos continuu, e de-a dreptul imposibil. Omul se mai și îmbolnăvește. Important este să fie una din acele boli minore, de care treci repede cu niște medicamente ușoare și când nu ai nevoie de spitalizări, operații, recuperări. Să fiu sănătoasă, atunci când am fost, a însemnat să învăț să iubesc viața și sportul.

Nu mi-aș putea imagina viața fără sănătate deloc. Dar atunci când mi s-a scurs printre degete, am considerat mereu că viața fără ea este de-a dreptul un adevărat calvar.  Atunci pare că nu mai iubesc nimic… și totuși iubesc cu disperare totul, căci încerci să te agăți de orice firicel de speranță. Și să-l iubești. Adori. Dorești.

Sunt curioasă ce înseamnă pentru voi să fii sănătos, cât și ce înseamnă viața fără sănătate. Drept răsplată, puteți câștiga un voucher în valoare de 50 de euro. Cu el vă puteți cumpăra produse de pe Himalaya Herbal Healthcare.

Cum m-am lăsat cucerită…

Pentru început, vreau să vă spun că azi, oficial, în sfârșit, a început SuperBlog, ediția de toamnă. Și, cică se anunță probe foarte faine.

Cum totul are însă un început, să începem cu el, nu? Prima probă, cea din deschidere, este propusă de cei de la Farmec, iar ei sunt curioși cum ne-ar plăcea nouă, celor de genul feminin, să fim cucerite și cum arată vânătorul nostru modern. Și, cum eu am fost deja cucerită, iar dacă m-aș apuca să scriu o altă modalitate prin care mi-ar fi plăcut să fiu cucerită, ajungând să-mi sară în cap și să se bosumfle tot, mai bine vă spun cum am fost cucerită, nu? Adică să împac și capra și varza, cum ar veni.

Să-ncepem povestea, zic!

Se făcea că era o zi frumoasă de-nceput de vară. Floricele. Păsărele. Și alte d-astea, mă trezeau în fiecare dimineață. Era duminică. 8 iunie. Iar scumpul meu tată, îmi zice să mergem și noi cu grupul, cu bicicletele. Și-am mers. Și când a fost să facem cunoștință, a fost cam așa:

Eu, sfioasă, i-am salutat colectiv, iar ei, înfipți, au venit, pe rând, la mine.
-Bună, eu sunt Adriana.
-Bună… îmi pare bine, Daniela. 😀
-Bună, eu sunt Nicoleta.
-Bună… îmi pare bine, Daniela. 😀
-Bună, eu sunt Florian.
-Bună.. îmi pare bine, Daniela. 😀
Și nu în ultimul rând, a venit și el. Doar că, fix atunci, a început să cânte melodia, destul de tare, în căștile mele. Și tot ceea ce am auzit a fost:
-Bu… … … …(Well I took a walk around the world… – Kryptonite, 3 Doors Down)
Manierată fiind, observând ritualul celor din jur, mi-am dat seama că probabil s-a prezentat și el, așa că i-am răspuns politicos:
-Bună… îmi pare bine, Daniela. 😀

Apoi, ne-am urcat pe biciclete și am plecat. Am pedalat prin patria Gorjului și ne-am bucurat de aerul oxigenat al pădurilor din împrejurimi. Iar eu, de câte ori îl vedeam pe acolo, prin preajmă, îl catalogam drept: tipul în tricou galben al cărui nume nu l-am auzit… meh, cui îi pasă, Pământul oricum continuă să se învârtă.

Intrați noi prin păduri, ne-am cam pierdut. Adică nu știam cum să ieșim în sat, fără să ne întoarcem și fără să urcăm dealul pe care tocmai îl coborâsem. Așa că am încercat, de mai multe ori, să trecem un râu și să încercăm să găsim, pe celălalt mal al lui, vreo cărare care să ne ducă spre sat. Și, pentru că el nu era ca și când își avea propria bicicletă de cărat în spate, atunci când trecea râul, venea să-mi care mie bicicleta. Și aveam atunci impresia (am și acum, dar asta-i altă poveste), că el nu înțelegea semnificația cuvântului nu, atunci când îi spuneam: „Nu, mersi! Pot să-mi car singură bicicleta. Iar dacă nu, am un tată care să o facă!”. Iar el, el ce decizie a luat? Ei bine, asta: „Ok. Cum zici tu.”. Apoi a pus mâna pe bicicletă și mi-a trecut-o pe celălalt mal. Și a făcut asta de fiecare dată când am trecut râul. Iar până să mă dumiresc eu ce parte nu a înțeles din ce i-am spus, ori ce am formulat eu greșit, el era deja acolo, drept stâlp de susținere atunci când voiam să trec și eu, liniștită, râul.

Cred că încă nu înțelegea pe atunci, asta:

farmec

Dar a avut timp să înțeleagă pe parcurs. Știți, e ca în reclama aia:

-Pot să încerc și eu? (în cazul lui: „să te vânez?”)
-Nu.
-De ce?
-Nu cred că ești pregătit încă. (Adică, dragul meu vânător, mai ai mult până să poți să vânezi o căprioară ca mine.)

Dacă vă întrebați cumva dacă am mai ieșit din pădure, ei bine da.. am ieșit. Altfel nu m-aș fi aflat, aici, în fața tastaturii, să vă scriu vouă aceste rânduri. Am ieșit, cu greu, prin curtea unui om. Am dat buzna, prin curtea omului, prin grădina din spate și am ieșit în uliță. Ne-a lăsat săracul, că ne-a văzut tare amărâți și neștiind de noi.

Ziua aia însă, s-a terminat. Iar fiecare, pe bicicleta lui, s-a îndreptat către casă, fără ca eu să-i fi știut numele. Atunci, nici că mă interesa. Pentru mine rămânea tipul cu tricou galben, pe care dacă l-aș fi întâlnit pe stradă nici măcar nu l-aș fi recunoscut. Pentru că da, nici măcar fața nu i-o reținusem. Tot ceea ce știam era că purtase un tricou galben. Și că fusese stresant.

Povestea însă, după cum bine vă dați seama, a continuat. Căci vânătorul nostru este modern. Dotat cu Facebook. Și înarmat cu multe like-uri. Atâtea cât să-mi blocheze Facebook-ul și să-mi umple News Feed-ul cu enșpe mii de notificări. Cred că a lăicuit chiar și pozele în care nu eram. Nici măcar să-l fi scos din lista de prieteni de pe Facebook, n-aș fi reușit. L-a blocat la propriu. Și, atunci când a încetat, m-a făcut să exclam: „Ieeeei. Ți s-a stricat mouse-ul!!!”. „Nu. Doar întorceam cartofii în tigaie.”. Iar o altă rafală de gloanțe de like-uri s-a năpustit asupra mea. Cum să mai și supraviețuiești, într-o astfel de atmosferă?

A început apoi să mă invite în oraș. Iar eu îi tot spuneam că da, sigur, ieșim. Deși, sincer, n-aveam nici cea mai mică intenție să fac asta. Până într-o zi. Când am început să ieșim în oraș. Iar el insista să mă aducă acasă, deși eu îi spuneam tare și răspicat că nu am nevoie. M-am obișnuit însă și am înțeles că turcul, turc rămâne. Când nu pricepe ceva, nu pricepe și pace. În cazul lui, nu pricepe semnificația cuvântului „nu”. M-a cucerit, într-un fel atipic, fiind născut pe 13. Același 13 ca și al meu. Și chemându-l Daniel. Aproape la fel ca pe mine, doar că numele meu mic, mai are în plus… un „a”. A fost simplu. A fost el. Cel care e și acum. Un copil, în ambalaj de adult, al cărui trandafir se păstrează și azi, după multe luni, la fel de frumos cum mi l-a dăruit.

farmec

Știai că primul iPhone 6, din România, poate fi al tău?

Da. Primul iPhone 6, din România, poate fi al tău. Și când spun asta, chiar nu glumesc. Dar ai să înțelegi, dragă cititorule, ceea ce spun, abia din rândurile de mai jos.

Să vă povestesc mai întâi cum a ajuns primul iPhone 6 și, mai ales, cum ajung în general produsele Apple la noi în țară. Ei bine, primii care aduc la noi în țară produsele Apple (în cazul de față noul iPhone6), sunt cei de la QuickMobile. Și, pentru că sunt și au fost atât de rapizi, au început deja să livreze pre-comenzile telefoanelor către noii lor utilizatori. Cât de tare poate fi asta, nu? Cât de tare poate fi ca noua tehnologie să ajungă atât de repede pe meleagurile noastre, aproape instantaneu, aș putea spune?

iphone 6

Sursă: cristianchinabirta.ro

Am spus mai sus că mi se pare foarte tare ca noul iPhone 6 să ajungă atât de repede la noi în țară, ca noua tehnologie să ne calce pragul atât de repede și, probabil ca orice om normal care își pune întrebări, chiar și tu te întrebi ce-i și cu nebuna asta aici de se apucă să treacă de la noul iPhone 6 la importanța rapidității prin care noua tehnologie ajunge la noi în țară. Însă cele două au legătură, căci iPhone 6 reprezintă noua tehnologie, iar pentru mine contează tot ceea ce înseamnă tehnologie pe meleagurile noastre, căci ea reprezintă fiecare pas făcut spre evoluție și acces din ce în ce mai rapid la informație, aceasta din urmă fiind cheia succesului. Faptul că iPhone 6 ajunge atât de repede în Românie, prin QuickMobile, nu poate decât să mă bucure, pentru că asta înseamnă că România realizează importanța ținerii pasului cu tehnologia occidentală. Să fim prezenți pe harta lansărilor mondiale ale noului iPhone 6, cel mai așteptat telefon din întreaga lume, reprezintă un pas măreț în ascensiunea noastră pe scara mondială, din punct de vedere al tehnologiei. Are legătură, nu?

Spuneam în rândurile de mai sus că primul iPhone 6 din țară poate fi al tău. Și e adevărat. Dar hai să-ți relatez mai pe larg chestia asta.

iphone 6 romania

Sursă: cristianchinabirta.ro

Cristi, Chinezu, sau cum vreți voi să-i ziceți, organizează cu ajutorul celor de la QuickMobile un concurs. Premiul? Primul iPhone 6 care a ajuns în România îți va fi dăruit ție, dacă vei participa la concurs și vei câștiga. Ce trebuie să faci? E tare simplu. Trebuie doar să-i satisfaci o curiozitate lui Chinezu și să-i spui și lui de ce este important pentru tine că iPhone 6 ajunge atât de repede în România prin QuickMobile și cu ce ne ajută că România, prin QuickMobile, este prezentă pe harta lansărilor mondiale ale noului iPhone 6. Cum să faci asta? Și mai simplu. Intri aici și îi lași un comentariu cu răspunsul la întrebarea lui. Pe 9 octombrie 2014 va alege un câștigător.

Așadar, oglindă, oglinjoară, cine va avea primul iPhone 6 din țară?

Scaunul de la birou s-a stricat. Și el se vrea schimbat

Cred că v-am mai spus și povestit eu despre faptul cum camera mea cere a fi redecorată. Pereți schimbați. Mobilă schimbată. Totul schimbat.

Ei bine dacă pe atunci reușisem totuși să mă hotărăsc la nuanțele de culori, dar nu și la mobilă, vreau să vă spun că acum m-am reorientat și vreau tapet. Și m-am hotărât șa mobilă. Stil clasic. Iar pentru asta trebuie să le mulțumesc celor de la Dedeman și modelului lor. Păcat că era de proastă calitate mobila aia. Dar mi-a plăcut mult de tot modelul. Și mi-a plăcut mult de tot. Adică a fost singurul tip de mobilă de dormitor în care m-am simțit bine.

Revenind titlul acestui articol, la scaunul meu de la birou, acum stricat, vreau să vă spun că eu sunt aproape sigură că este vorba de o conspirație a Universului împotriva nehotărârii mele asupra redecorărilor pe care tot spun de atâta timp că am să le fac. Cu scaunul meu stricat, Universul bănuiesc că este de părere că voi lua atitudine și îmi voi duce la final redecorarea camerei. Sincer, se înșeală. Am totuși ceva dubii în redecorarea totală a camerei privind tapetul (îmi plac multe tipuri), dar m-am hotărât în privința camerei. Am găsit un tip de scaun, pe mobcenter.ro. Și se potrivește perfect cu tipul de mobilă pe care îl vreau pentru camera mea, cât și cu biroul, căci acesta din urmă este de tip clasic, vechi de prin 1900 toamnă. L-am primit cadou și nu aș renunța niciodată la el.

scaun lemn birou

Acesta ar fi primul model care mi-a plăcut enorm de mult. Dar, uitându-mă acum, la ei pe site, să vi-l arăt și vouă, am mai găsit unul. Și acesta este interesant. Dar pare a fi un model de tipul clasicului mai nou, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Iar, dacă nu mă înțelegeți, am să vă arăt o poză.

scaun lemn birou

Și dacă vă întrebați care dintre cele două îmi place mai mult și pe care l-aș alege, am să vă spun că nu am nici cea mai vagă idee în această privință. Doar știți că stau foarte prost la capitolul hotărâre. Nu le am cu d-astea. N-am fost la lecția asta când eram mică. Am lipsit. Și nu este absolut deloc vina mea. Este vina mamei că nu m-a obligat să merg la cursurile de hotărâre. Acum trebuie să mă suporte fix așa cum sunt, că doar sunt odrasla ei, nu? Știți voi.. pe principiul: tu m-ai făcut.. tu să mă suporți. Și să știți că mă suportă așa cum sunt eu. Și, spre surprinderea mea, chiar mă suportă.

Sper totuși, ca în viitorul apropiat să mă hotărăsc. Să mă decid. Și să-mi redecorez toată camera. În stilul în care-mi place. Apropo, chiar și tapetul este în stil clasic. Dar lui am uitat să-i fac poză ca să vi-l pot arăta. Dacă am să mă mai duc prin Dedeman, cu siguranță am să-i fac o poză. Asta dacă mai este expus pe acolo.

Iar acum, ca să nu mă mai tot lungesc cu atâtea cuvinte, am să închei aici cu nehotărârea mea. Cu siguranță am să mai revin cu ea pe aici. Adică cu nehotărârea. Doar face parte din mine, nu?

Despre cum a fost la Webstock 2014

M-am tot gândit cum să-mi încep acest articol. Și, m-am gândit să-i cer iertare lui Zoso pentru faptul că nu am postat chiar de aseară. Doar că, după o zi întreagă de stat prin Marriot, atunci când ajungi într-o cameră cu-n pat, numa să scrii nu mai poți. Atracția dintre mine și pat a fost inevitabilă. Am adormit instant. Și am lăsat scrisul pentru seara asta.

Așadar, să vorbim despre Webstock.

webstock

Sinceră să fiu, nu înțeleg ce are toată lumea cu Zoso. Mie mi-a plăcut omul. Pe cuvântul meu. Nu mi-a părut nici îngâmfat și nici mai știu eu cum. Mi-a părut un om normal care își spune părerile pe față. Așa cum cred că ar trebui să facă orice om/blogger normal. Iar cu ceea ce a spus, a avut perfectă dreptate. Inclusiv cu regulile lui de la început. Chiar mi se pare normal să nu se vorbească în timpul unei conferințe, să nu se facă orice altceva în afară de a fi atent la cel care-ți vorbește, că doar pentru asta te-ai dus acolo, nu?

Până să mă apuc de acest articol, m-am gândit mult cu ce părți să încep. Alea bune, sau alea nașpa? Dar am început cu Zoso, care, cred eu, nu se încadrează la niciuna din cele două categorii. Mie îmi place. Despre voi, nu știu ce să zic. Vreau însă a continua cu părțile proaste, ca să las spre final tot ceea ce a fost frumos. Nu sunt multe părți proaste. Doar câteva. Dar sunt semnificative, zic eu.

Prima chestie ar fi că mi-au greșit numele blogului. În loc de Pishky blog, sau Crash4crantz, au scris „Jurnal de bord”. Iar când m-am dus să le spun, mi-au spus: asta e, lasă că tăiem cu-n marker. Și așa au făcut. Mi-au tăiat cu un marker.  Atunci când faci un eveniment important precum Webstock, cred că ar trebui să se acorde atenție maximă în orice mic detaliu. Vorba lui Vlad Petreanu: „detaliile fac diferența”.

webstock

Apoi, după cum bine cred că știți, sesiunea a doua de conferințe a fost desfășurată în trei săli, în paralel, fiind 3 categorii. Nu ne-a specificat nimeni că ar trebui să ne alegem unde vrem să mergem, dinainte. Așa că noi am crezut că ne alegem atunci. Ei bine, ecusoanele ori erau fără nimic scris, ori scria „Mobile”, ori „Blogging”. Și, conform celor ce erau trecute pe ecuson, trebuia să te duci în sala respectivă. Dar cine să știe asta dacă nimeni nu a spus nimic. Așa că, după cum știam, ne-am ales fiecare ce-am vrut. Și, după ce ne-am lăsat bagajele, mai să nu ne mai lase să intrăm la „Blogging”, pentru că nu scria „Blogging” pe ecuson. Dar le-am spus că avem bagajele acolo. Și-au dat ochii peste cap și ne-au lăsat să intrăm. Și aici, cred că ar fi trebuit să fi fost anunțați dinainte, ca să știm ce și cum alegem. Unii spre exemplu, și-au ales pe loc. N-am prea înțeles care a fost faza.

Să trecem însă acum la părțile faine. Am ajuns acolo, după o serie de peripeții, în care nu mai venea un taxi și am alergat dintr-o parte în alta după unul. Mi-am făcut intrarea, am luat ecuson și plăsuțele cu cadouri. Am făcut selfie-uri și am primit cană de la Bitdefender. Mi-am făcut statuie. Adică m-am scanat 3D și urmează ca în 10 zile să primesc o statuie. Am mâncat dulciuri. Și eclere de la Raiffaisen Bank. Am participat la concursuri, căci au avut concursuri în care dădeau așa: un Lumia pentru selfie-uri, 52 de eclere și o imprimantă de la hp. Am cunoscut oameni. Dar despre asta vreau să vorbesc mai pe larg.

webstock

Cadouri Webstock 2014

Ziceam că vreau să scriu despre oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul conferințelor pe care le-au ținut. Primul a fost Steven Van Groningen, care a vorbit despre succesul și munca sa. Mi-a plăcut și am apreciat că a vorbit în limba română. Așa cum a putut, stâlcit, dar a vorbit.

Apoi l-am cunoscut pe Andrea Rossini, de la Vodafone România. Ne-a vorbit despre proiecte și despre evoluția tehnologiei. A ajuns la noi, căci cu toții i-am primit mesajul. Nu mi-a plăcut că nu a vorbit româna, scuzându-se așa: „Eu nu vorbesc româna la fel de bine ca Steven, așa că am să vorbesc în engleză”. Nici Steven nu a vorbit perfect, dar a vorbit. Poate că și el trebuia să facă la fel.

L-am cunoscut pe Emi Gal, care ne-a vorbit despre proiectul său, cum a început într-o cameră de apartament, cum l-a dat sora afară când s-au strâns cinci în dormitor și cum a ajuns să evolueze până în Londra. O poveste faină ce nu are cum să nu te motiveze și să nu te facă să lupți pentru fiecare vis.

Mi-a plăcut de Cătălin Năstăsoiu. Omul ăsta promovează România, prin proiectul „Ronativ”, în SUA. Face tot felul de chestii interesante care au forma României: vaze, oameni, afișe. Tot el a inventat un pixel. Se numește pixel-ul România, căci are forma hărții țării noastre. să-l „gugăliți” și să aflați mai multe. Omul ăsta merită să i se ridice statuie, pentru ceea ce face pentru România. Toată stima și jos pălăria.

ronativ

Vaze. Sursă: Facebook Ronativ

Apoi, i-am cunoscut pe Zmenta, Andrei Ciobanu și Ovidiu Eftimie (Times New Roman), Vali Petcu, Vlad Petreanu și Alexandru Negrea. A fost o plăcere să-i ascult. Vlad Petreanu îmi va rămâne pe veci întipărit cu următoarea propoziție: „Detaliile fac diferența.”. Va fi un motto de acum în colo pentru mine și îi mulțumesc pentru sfat-ul acordat în cadrul conferinței.

Ce-aș putea să vă mai spun? Aaaa.. DA! V-am spus oare că mi s-a făcut statuie la Webstock? Și nu glumesc! M-au scanat 3D și urmează să primesc statuia în 10 zile. Abia aștept să vi-o arăt și vouă și, desigur, să mă mândresc pe unde pot cu statuia mea.

În concluzie, că na, mai trebuie să mai și încheiem textele pe care le începem, iar acesta ar mai trebui să mai aibă și-un final după cele peste 1000 de cuvinte pe care vă mulțumesc că le-ați citit, vreau să vă spun că experiența de la Webstock a fost una care-mi va rămâne mereu în amintire. Am preluat multe sfaturi. Și sper să-mi folosească pe viitor. merită încercată această experiență. Vreau să mă duc și la anul, iar tu, dragul meu cititor, dacă ai fost, sau nu ai fost, te invit oricum să mergi la anul. Te asigur că nu ai ce regreta.

Și, dacă vrei să afli mai multe despre Webstock, intră pe Facebook și caută #webstock sau #webstockro. Acolo o să găsești TOT!

Când eram mică, eram pasionată de mașini

V-am mai spus eu vouă vreodată cum că tata e pasionat de mecanică auto și de tot ceea ce înseamnă mașini? Cu siguranță v-am mai spus, căci doar m-am legat de copilăria mea. Azi am să o fac din nou. Adică am să mă leg și azi de copilăria mea și de cum aveam și eu, când era mică, desigur, o pasiune încă nedeslușită de maică-mea, pentru mașini. Da. Mama era tare nedumerită cum de unica ei fată iubea mașinile și niciodată păpușile. Cel mai mult, spre exemplu, îmi plăcea să dărâm colecțiile tatei de mașinuțe, doar ca să văd ce se află înăuntru. Și după ce le desfăceam eu așa, tacticos, dând cu ele de pământ până se dezmembrau, îmi plăcea să colecționez portiere auto. Ca mai apoi să le arunce mama, că doar ce era să se facă în casă cu bucățele din mașinuțe pe care tata, în tinerețe, își cheltuia salariile.

masini

Spre exemplu, atunci când eram mică, eram ucenicul tatei cel mai de încredere. Îi cunoșteam fiecare părticică din service și știam pe de rost toate sculele cu care se lucra. Mă duceam cu ochii închiși la ele. Și, deși încă nu știam să citesc și nu cunoșteam cifrele la cei câțiva anișori ai mei, era suficient ca tata să-mi spună un număr iar eu să-i aduc cheia cu pricina. Știam numerele din ochi. Învățasem cheile pe mărimi, nu prin citirea numerelor inscripționate pe chei, așa cum de altfel ar fi fost normal pentru orice adult care se afla prin preajmă. Dar na. Eu mereu am ales partea dificilă a lucrurilor, cu jocuri de memorie și antrenarea ei. Și la școală, dacă o problemă avea cea mai simplă rezolvare din lume, eu o alegeam pe aia care era cea mai grea. Mama îmi spune că stilul ăsta îl am și în propria viață. Mereu aleg calea cea mai grea de a-mi rezolva problemele.

Și ca să vă demonstrez ce ucenic adevărat am fost eu, am să vă mai spun o povestire. Se făcea că mama adora să mă îmbrace elegant. iar în ziua aia mi-a dat cel mai frumos costum alb, de fetiță. Se mândrea cu copchila ei superbă. Iar eu, copil cu treabă încă de mică, m-am gândit să mă duc la serviciul meu de ucenic și să-l ajut pe tata. Și uite așa se face că, din lipsă de personal, m-am băgat sub o mașină și îi dădeam cheile tatei. Peste un timp, mama, disperată, strigă după mine. După ce mi-am terminat treaba, desigur, am ieșit de la locul de muncă. Dar ce să vezi? Un copil negru din cap până-n picioare, căci negrul iubește albul și de aia a tras la mine, căruia i se vedeau doar ochii. Biata mama, cât a plâns costumul ăla. Și să știți că era chiar drăguț costumul.

Pentru că este târziu însă, am să mă opresc din povestit aici. Nu uitați că mâine particip la Webstock 2014 și vă voi transmite live cele mai proaspete informații. Tot mâine, de dimineață, voi anunța și unde puteți urmări toată tărășenia, live.

Webstock 2014 – program complet

Hei dragilor!

După cum bine știți, anul acesta am să fiu prezentă la Webstock 2014, cel mai mare eveniment de Social Media din România, organizat de Vodafone și Evensys ce se va ține la hotelul JW Marriott Grand Hotel, pe data de 26 septembrie 2014, adică vineri.

webstock

Abia aștept să merg. Să cunosc oamenii și să aflu ce au de spus. De arătat. De prezentat. Am să fiu numai ochi și urechi și, promit, am să fac live blogging sub formă de postări pe Facebook și update-uri cu cele mai noi informații și poze. Iar, mai apoi, pe seară, ori a doua zi, sâmbătă am să scriu despre cum a fost la Webstock, mai pe larg, desigur.

Astăzi vreau să vă prezint vouă, cei care nu veți ajunge la Webstock, programul de care voi avea parte atât eu, cât și ceilalți. După cum știți deja, vor fi două sesiuni de conferințe, cea de dimineață și cea de după-masă, festivitatea de premiere și nu în cele din urmă petrecerea ce se va ține la THE PUB.

Programul de conferințe, cât și vorbitorii, le veți găsi în rândurile de mai jos:

9:00 – 13:30 – CONFERINTE

În prima parte a zilei, cele două sesiuni de conferințe vor oferi participanților o reală sursă de inspirație și motivație, sfaturi pentru succesul în social media și oportunitățile actuale în industrie.

9:00 – 11:00 – Sesiunea I
Inspired to inspire
Cunoaștem zilnic oameni care ne inspiră, care ne motivează să fim mai buni și să ne dorim să ajungem mai sus. În cadrul sesiunii veți pătrunde în culisele unor povești de succes și veți avea ocazia să aflați secretele care stau în spatele unor reușite.
VORBITORI:
Steven van Groningen, Presedinte si CEO, Raiffeisen Bank Romania
Andrea Rossini, Director, Consumer Business Unit, Vodafone Romania
Razvan Exarhu, Jurnalist
Catalin Nastasoiu, Graphic Desginer, RONATIV
Moderator: Cristian Manafu, Managing Partner, Evensys

11:30 – 13: 30 – Sesiunea II
The road to success
Cunoaștem zilnic oameni de succes, care ne motivează să fim mai buni și să ne dorim să ajungem mai sus. În cadrul sesiunii veți pătrunde în culisele unor povești spuse de oameni de succes.
VORBITORI:
Emi Gal, Founder & CEO, Brainient
Sergiu Biris, Co-Founder & CEO,  Zonga
Florin Dobre, Designer
Mihai Sfrijan, Head of Studio, King.com
Moderator: Cristian Manafu, Managing Partner, Evensys

14:30 – 18:00 – MICRO-CONFERINȚE
După-amiaza, participanții vor putea asista la una dintre cele trei sesiuni, desfășurate în paralel.

Secțiunea “Blogging & Online Content”
14:30 – 16:00 – Sesiunea “Making your content go viral”
Descoperă în cadrul sesiunii cum poți distribui conținut pe Internet și cum poți atinge prin intermediul rețelelor sociale o audiență cât mai largă.
VORBITORI:
Ovidiu Eftimie, Redactor Coordonator, Times New Roman
Andrei Ciobanu, Kiss FM
Mihai Taranu, Videoblogger, Zmenta.ro
Moderator: Corina Iordache, Kiss FM

16.30 – 18.00 – Sesiunea ” New Trends in Blogging”
Sesiunea aduce în prim plan strategii și tactici eficiente în blogging, creșterea audienței pe bloguri, nișe în blogging, proiecte speciale și multe alte aspecte corelate cu activitățile de blogging.
VORBITORI:
Vali Petcu, Blogger, zoso.ro
Vlad Petreanu, Jurnalist & Blogger, petreanu.ro
Alexandru Negrea, Blogger, Head of Facebook Department, Spada
Moderator: Radu Dumitru, Blogger, nwradu.ro

Sectiunea “ Innovation in Communication”
14:30 – 16:00 – Sesiunea “New Tactics in communication”
Nu mai este o noutate faptul că digitalizarea a schimbat activitățile de relații publice, nici că orientarea oamenilor din industria de comunicare este tot mai mult spre mediul online. Relația agențiilor cu bloggerii a devenit și ea mai strânsă și comunicarea se îndreaptă într-o altă direcție. În cadrul sesiunii vei afla totul despre relațiile publice în era digitala.
VORBITORI:
Cristina Bazavan, Jurnalist si Blogger, bazavan.ro
Daniel Boaje, Director General, McDonald’s Romania
Bogdan Zavera, Digital Creative Director, Tribal Worldwide Romania
Ramona Ciocodei,  Digital Manager, McDonald’s Romania
Florin Grozea, Online Entrepreneur, Hit Yourself Consulting
Moderator: Cristina Bazavan , Jurnalist si Blogger, bazavan.ro

16.30 – 18.00 – Sesiunea “Social Media Professionals”
Nu de puține ori ne întrebăm de ce ar trebui să utilizăm un canal de comunicare în detrimentul altuia, ce funcționează mai bine și de ce. Sesiunea va oferi idei și sfaturi despre marketingul în Social Media și va aduce în prim plan cele mai bune studii de caz.
VORBITORI:
Madalina Uceanu, Senior HR & Executive Search , Career Coach
Andrei Cismaru, Social Media Manager, Bitdefender
Monica Jitariuc, Managing Director, MSLGROUP The Practice
Cristian Clita, Social Media Specialist, IKEA South East Europe
Moderator: Madalina Uceanu, Senior HR & Executive Search , Career Coach

Sectiunea “Mobile Trends”
14:30 – 16:00 – Sesiunea “Tactics in a mobile world”
Află oportunitățile actuale de monetizare a aplicațiilor mobile și cele mai bune studii de caz din domeniu. Descoperă care sunt cele mai utilizate metode de monetizare de către specialiști.
VORBITORI:
Ionut Umbres, Director, Management Procese Canale, Distributie si Enterprise Management
Raiffeisen Bank Romania
Ionut Balan, Co-fondator, Mobzine
Florin Ionescu, Project Manager, AscendNet Solutions
Moderator: Cristian Manafu, Managing Partner, Evensys

16.30 – 18.00 –  Sesiunea “New ideas in development”
Sesiunea își propune să îi aducă în același loc pe actuali dezvoltatori de aplicații mobile, dar și pe cei care vor să fie la curent cu noutăți din acest domeniu. Vor fi prezentate inovații tehnologice dar și resurse prezente pe plan local.
VORBITORI:
Alin Badilita, Project Management in Mobile Development, Adonis Software
Andrei Costescu, Founder & CEO, mReady
Sergiu Gamureac, Director Executiv, Netbridge Development
Moderator: Ionut Balan, Co-fondator, Mobzine

19:00 – 21:00 WEBSTOCK AWARDS
Gala Webstock Awards va decerna premiile celor mai creative și inedite campanii în social media din Romania, lansate în ultimul an.

Iar dacă până în momentul de față nu mă decisesem la care din conferințele ce se vor ține în paralel, voi merge, ei bine, acum, m-am hotărât. Pentru prima, îi mulțumesc lui Mihai Țăranu(Zmenta) că m-a ajutat să aleg. Iar pentru a doua mulțumesc sesiunii în sine. Am să merg la conferințele astea:

Secțiunea “Blogging & Online Content”
14:30 – 16:00 – Sesiunea “Making your content go viral”
Descoperă în cadrul sesiunii cum poți distribui conținut pe Internet și cum poți atinge prin intermediul rețelelor sociale o audiență cât mai largă.
VORBITORI:
Ovidiu Eftimie, Redactor Coordonator, Times New Roman
Andrei Ciobanu, Kiss FM
Mihai Taranu, Videoblogger, Zmenta.ro
Moderator: Corina Iordache, Kiss FM

16.30 – 18.00 – Sesiunea ” New Trends in Blogging”
Sesiunea aduce în prim plan strategii și tactici eficiente în blogging, creșterea audienței pe bloguri, nișe în blogging, proiecte speciale și multe alte aspecte corelate cu activitățile de blogging.
VORBITORI:
Vali Petcu, Blogger, zoso.ro
Vlad Petreanu, Jurnalist & Blogger, petreanu.ro
Alexandru Negrea, Blogger, Head of Facebook Department, Spada
Moderator: Radu Dumitru, Blogger, nwradu.ro

Abia aștept să îi cunosc pe cei prezenți, vorbitorii, cât și să mă întorc aici, pe blog și să ă povestesc și vouă cum a fost. Atât însă pentru astăzi. Ne auzim la la și de la Webstock 2014.

Răspunde comentariilor cititorilor tăi!

Bună din nou, dragul meu cititor. Acesta este un articol ce are de gând să tragă un de semnal de alarmă asupra bloggerilor care scriu și care ar trebui să-și respecte cititorii, cât și timpul lor pierdut pe meleagurile fiecăruia în parte, prin simplul fapt că doar au citit, ori au lăsat și un gând prin comentariile lor.

comentarii blog

Citesc destule bloguri. Nu constant, recunosc. Nu sunt genul de om care să intre zilnic pe anumite bloguri și să le citească. Sunt genul de om care le citește din când în când, atunci când găsește vreun articol interesant promovat pe Facebook, sau când primește vreun articol care i se pare interesant pe mail, căci sunt abonată la majoritatea blogurilor pe care am intrat să le citesc și mi-au plăcut.

Tot citind bloguri însă, am fost și încă sunt profund dezamăgită de atitudinea anumitor bloggeri în privința cititorilor care le comentează. Sunt de părere că fiecare cititor merită atenția ta, a celui care scrii. Iar atunci când el îți comentează, fie că ai inspirație sau nu, merită un răspuns înapoi, fie el doar și unul de mulțumire pentru cuvintele așternute în urma articolului tău.

Consider că cititorul merită să i se acorde atenție. Fiecare comentariu în parte merită răspunsul lui, nu răspunsuri colective, căci comentariile nu au fost create colectiv. Spun asta pentru că am văzut și bloggeri care răspund colectiv. Știu. Măcar au răspuns. Însă drept ar fi răspunsul parte în parte.

De ce spun eu toate astea? În primul rând, pentru ca cititorul să se simtă bine prin generarea unei discuții cu el prin prisma articolului tău. Iar în al doilea rând pentru că alți cititori caută generarea discuțiilor articolului. Vor să vadă părerea ta și în funcție de părerea celorlalți. Sunt curioși. Respectul însă față de timpul acordat citirii articolului și comentării în cadrul acestuia de către cititor, rămâne pe primul loc. Și va rămâne așa, pentru mine, mereu.

Recent am vorbit cu cineva care scrie extraordinar de frumos poezie și proză, dar care mi-a spus că refuză să-și facă blog din simplul fapt că pentru el blogosfera nu este ceea ce vrea să pară. Nu este acea comunitate frumoasă, unită, care își distribuie frumos opiniile, criticile constructive, părerile de bine. Și la vorbele lui, mi-am dat seama că are dreptate. Blogosfera este prea puțin presărată de oameni frumoși, care ajută la dezvoltarea ei. În rest, cei care fac parte din ea se mănâncă între ei, se invidiază unii pe alții din cauza concursurilor câștigate, ori pierdute, se urăsc, se înjură, se bălăcăresc. Și uneori asta e mai rău decât ceea ce vedem la TV.

Și știu că probabil vă întrebați ce legătură are paragraful de mai sus, cu răspunsul la comentarii. Păi are! Răspunzând la comentarii, tratându-ne frumos cititorii, cred că o să reușim să mai schimbăm fața blogosferei. Să o curățăm de mizeria văzută de alții, existentă de altfel. Să prezentăm, în fața tuturor, blogosfera așa cum ar trebui să fie ea. Frumoasă. Plină de bloggeri care se respectă între ei. Se ajută. Se sprijină.

De când mă știu, mi-am dorit o casă din lemn

Cei care mă citesc de ceva timp, au apucat oarecum să mă cunoască. Știu cam ce-mi place și ce nu-mi place. Iar aici nu mă refer la felul de mâncare preferat, genul de filme, ori de cărți, ci la tipul lucrurilor. Iar ei știu cu siguranță că iubesc lucrurile simple, căci doar ele reușesc să mă facă fericită.

Din categoria lucrurilor simplă, în viziunea mea de adolescento-adult încă necopt la minte, fac parte multe lucruri. Astăzi însă am să mă rezum doar la casele din lemn.

Îmi plac casele din lemn. Au un aer simplist și îți oferă o stare de bine prezența lemnului atât pe exterior, cât și în interior. Încă nu m-am hotărât care tip de casă din lemn îmi place mai mult, adică cea clasică, sau cea din bilă de lemn, dar știu sigur că-mi plac.

În opinia ma, casele din bilă de lemn par mai autentice. Au acel ceva în plus care le dă un aer plăcut. Par a fi complexe și simple în același timp. Un lemn lăcuit în culoarea lemnului închis, ori deschis, iar casa pare că îmbină stilurile arhitecturale vechi cu cele noi. Îmbină clasicul cu modernul.

Un tip de casă care-mi place este cel de mai jos.

casa lemn

Celălalt tip. Tipul obișnuit. Cel de toate zilele, o casă din scânduri de lemn, îmi aduce și el o cu totul altă stare față de precedentul. O stare cu o altă frumusețe. Aici însă nu-mi place decât lăcuirea în tonuri închise. parcă doar acestea îmi creează starea mea de bine atât în interiorul ei, cât și în exterior.

casa lemn

Îmi doresc, ca la una din casele astea precum cele de mai sus, să am o cameră cu o bibliotecă destul de mare și un geam în dreptul căruia să fie un loc de citit. E un vis pe care sper să mi-l îndeplinesc. Na… am și eu piticii mei pe creier.

Iubesc lemnul. Recent am fost la munte, undeva în Munții Parâng. Și am promis că vă voi povesti despre această călătorie cât mai curând. Deocamdată am să vă spun aici cât de mult m-a impresionat și m-a făcut să mă simt bine chiar și prezența unei scări din lemn interioare. Cabana părea să redea o altă stare. M-au degustat în schimb restul cabanelor pline din beton. Consider că la munte lemnul trebuie să-și facă simțită prezența în fiecare cabană. Acolo nu-i locul betoanelor. Acolo e doar locul pietrelor și al lemnului.

Sunt o adeptă a tot ceea ce înseamnă ecologic, iar casele din lemn sunt ecologice. Desigur, în urma fiecărui copac tăiat, ar trebui plantați alții, ca peste zeci de ani, ori sute, urmașii noștri să aibă de ce se bucura.

Și da, cu siguranță există dezavantaje precum riscul ridicat de a lua foc foarte repede și ușor, spre deosebire de celelalte, însă avantajele sunt mai numeroase, precum costurile de construcție reduse, izolarea fonică și termică superioară, umiditate echilibrată în casă, cât și o rezistență mult mai mare la cutremure.

Dacă sunteți pasionați de case din lemn și vă doriți așa ceva, eu am găsit un site care se ocupă atât de procurarea materialelor cât și de construcția în sine, cap coadă, de jos până sus. Pe lângă asta, oferă și detalii ajutătoare în alegerile pe care vreți să le faceți. Site-ul este www.case-din-lemn.eu.

Despre proiectul „Bloggerii au cărți de vizită”

Nu o să am multe cuvinte. De data asta le-am lăsat undeva în vârf de munte în astea două zile care tocmai au trecut. Dar despre weekend-ul acesta am să vă povestesc mai multe mâine. Astăzi vreau să vă vorbesc despre altceva.

Am încercat și aseară să postez, dar cum netul meu de pe stick-ul celor de la Digi a refuzat efectiv să meargă, am renunțat. Drept urmare postez astăzi despre un proiect blogosferic tare interesant.

Nu cu foarte mult timp în urmă, am fost contactată de o bloggeriță(Aniela Deby) și m-a întrebat dacă vreau să fac parte din proiect. Mi-a spus pe scrut despre ce este vorba și am acceptat, desigur. Adică, de fapt, cum era să nu fi acceptat?

Ca să înțelegeți însă despre ce vorbesc am să vă spun și vouă despre ce este, pe scurt, proiectul. Ei bine, datoria mea este ca un an de zile să țin un link către Tipo Media(cei pe care îi puteți găsi în partea dreaptă, la secțiunea „Interesant”, sub denumirea de „Personalizare tricouri”). Ce primesc în schimb? Ar fi trebuit să primesc 300 de cărți de vizită, cartonate, în valoare de 100 și ceva de lei. Dar am ales cărțile de vizită cele mai calitative și cele mai de efect, din plastic transparent, cu un model simplu. Dar fiind faptul că sunt mult mai scumpe, am primit doar 100 de cărți de vizită în valoare de 200 și ceva de lei.

Am vrut un model simplu și de efect. Lucrurile simple îmi par mereu de efect.

carti de vizita

Hai că vă place și vouă. Doar le-a plăcut tuturor. Și, ca să-mi laud și de această dată prietenul, partea aia cu „Blogging” și pana colorată este opera și meritul lui.

Din acest proiect fac parte peste 70 de bloggeri. Dacă vrei și tu să faci parte, eu te invit să o contactezi pe Aniela Deby, pe Facebook și să-i spui că-ți dorești și tu cărți de vizită gratis. Împreună că partenerii de la Tipo Media te vor rezolva rapid. Te asigur că munca este de calitate și cu simț de răspundere, în ciuda faptului că se așteaptă ceva, din cauza numărului mare de comenzi. Așteptarea se merită însă. Rezultatul este unul tare frumos, după cum clar se poate observa și mai sus.

Deci, ce ziceți, vă băgați și voi în proiect

Astăzi știu mai multe decât ieri

de invatat

În fiecare zi îmi place să învăț ceva nou. Să-mi dezvolt cunoștințele și să mă dezvolt pe mine. Iar azi am mai făcut un pas înspre aceste lucruri. Astăzi am învățat lucruri noi despre gheața carbonică. Știam că există, dar nu știam la ce se folosește. Nu-i cunoșteam aplicabilitatea. Așa că, dând iarăși peste noțiunea de gheață carbonică, am zis că de data asta să mă documentez și să văd exact despre ce este vorba. Și uite așa am ajuns pe site-ul celor de la Dry Ice, unde am găsit o multitudine de informații despre gheața carbonică.

Și ca să vedeți că-s un copil tare conștiincios și care și-a făcut cum trebuie tema, am să vă spun și vouă la ce se folosește gheața carbonică. Ei bine, înainte de a vă băga în detalii, am să fac o trecere în revistă, pentru a vă atrage atenția și a vă stârni curiozitatea, spunându-vă că gheața carbonică se folosește la nunți și evenimente speciale, în băuturi, în medicină, în industria alimentară și pentru sablare (curățare).

Înainte de a o lua punctat, cred că ar trebui să vă spun ce este gheața carbonică, nu? Gheața carbonică nu este nimic altceva decât forma solidă a dioxidului de carbon (CO2), având ca proprietate principală faptul că nu se topește, ci sublimează (se evaporă).

gheata carbonica

Gheața carbonică în medicină. Știți voi cutiile alea în care se transportă organele? Ei bine, acele cutii sunt pline cu gheață carbonică, căci aceasta are puterea de a le păstra în parametri vitali, o anumită perioadă timp. De asemenea, tot în medicină, gheața carbonică se folosește și în păstrarea probelor biologice și pentru înlăturarea negilor.

Gheața carbonică în sablare. Cică, mai nou, chiar și în România se folosește această tehnică, datorită faptului că prin curățarea anumitor suprafețe cu gheață carbonică, acestea nu se zgârie/deteriorează, gheața carbonică fiind proiectată cu ajutorul aerului comprimat, la o viteză supersonică, pe suprafața obiectului de curățat.

Gheața carbonică în viticultură. Știați că gheața carbonică se folosește în prepararea vinurilor și că ajută la obținerea unor loturi de vinuri excelente? Eu pe asta chiar nu o știam. După ce se culeg strugurii, pentru a li se menține aroma și ca aceștia să să păstreze proaspeți, se pune gheață carbonică, prevenind astfel fermentația prematură. Gheața carbonică se folosește însă și la formarea mustului pentru a preveni procesul de oxidare în timpul fermentației. La sfârșit, vinul păstrează aroma și prospețimea strugurilor și nici nu se acrește.

Gheața carbonică în industria alimentară. Se folosește în cateringul aviatic, în transportul alimentelor care necesită congelare rapidă, ori refrigerare rapidă. De asemenea se folosește și în prepararea cărnii. Băuturile făcând totuși parte din alimentație, am să le includ tot aici, spunându-vă că gheața carbonică este folosită pentru a reda efervescența aceea vulcanică, creându-se de asemenea și un efect special în cadrul unui eveniment prin fumul ce plutește deasupra paharelor.

Gheața carbonică în efectele speciale. Iar efectele speciale sunt reprezentate în cazul de față de efectul de fum greu sau ceață. Aceste efecte sunt realizate fie cu o mașină de fum, fie pur și simplu, clasic, cu un bol de apă fierbinte în care se pune gheață carbonică. Reacția dintre gheața carbonică și apa fierbinte este reprezentată de fumul greu. Și probabil, la fel ca și mine, vă întrebați de ce se numește fum greu. Treaba-i simplă. E mai greu decât aerul, în consecință rămânând undeva la nivelul gleznelor. Și ca să înțelegeți despre ce vorbesc, căci probabil ați văzut la nunți, este vorba de efectul acela de fum din timpul dansului mirilor.

Ce înseamnă fericirea?

Să știți că asta-i o-ntrebare foarte grea. Și nu, nu-i găsesc răspuns așa, cu una, cu două. E de procesat. De uns rotițe și de pus în funcțiune, căci au cam ruginit (așa se întâmplă când nu sunt folosite constant).

Totuși, lăsând la o parte rotițele mele ruginite și revenind la subiectul nostru de bază, fericirea, cred că ar trebui să găsim un răspuns, nu?

fericire

Ei bine, sunt sigură că răspunsul nu o să-l găsim prin carti online, cumpărate din vreo librarie online, ci doar în interiorul nostru. Cred că nimeni nu ne poate spune ce este fericirea. Nu ne poate explica și nici nu ne poate arăta. Fericirea, sunt sigură, poate fi doar simțită de fiecare în parte. Ea se trăiește. Fericirea e un sentiment. O stare pe care nu o poți simți prin intermediul altcuiva, ci doar prin tine. Trăiești acest sentiment pe propria piele, cum s-ar spune.

Conform DEX-ului, fericirea este o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Pare, după cum clar putem observa, un soi de perfecțiune. Dar perfecțiunea nu există ca atare. Ea este doar un concept. Ceva spre care se tine, care se vrea, dar care nu se va atinge niciodată. Așa cred că este și fericirea. O parte a perfecțiunii. Se simte, se trăiește, dar niciodată la modul deplin, absolut, al împlinirii complete și universale, căci viața nu este compusă doar din elemente ale perfecțiunii, ci și din multe imperfecțiuni. Rolul nostru este să reușim să creăm o complementaritate între ele.

Cum nu prea pot spune însă ce înseamnă fericirea pentru alții, iar singura definiție pe care o pot oferi este cea din DEX, am să vă spun în schimb ce înseamnă fericirea pentru mine.

Fericirea, pentru mine, este reprezentată de cele mai simple momente. De spontaneitate. Îmi place spontaneitatea și consider că ea naște cele mai frumoase momente de fericire, rupând uneori chiar câte un colțișor din perfecțiune. Eu trăiesc acel sentiment, sau cel puțin am senzația că este el, sentimentul meu de fericire, atunci când primesc o bucățică de ciocolată. Sau când cineva îmi arată că ține la mine. Ori când poate el mă strânge în brațe. Sau când mama și tata îmi oferă un zâmbet dintr-un cadru pentru ei trist. Pentru mine fericirea este reprezentată de faptul că zilnic consum oxigenul. Respir. Văd. Simt. Trăiesc pur și simplu. Fericirea e atunci când reușesc să pedalez mai mult cu bicicleta. Fericirea e atunci când învăț ceva nou și simt cum mă dezvolt pe mine prin forțele mele proprii. Fericirea e atunci când cei din jur zâmbesc, iar eu zâmbesc odată cu ei, căci zâmbetele sunt molipsitoare chiar și în cele mai triste și sumbre momente.

Fericirea e parte din mine. O bucată simțită, dar nevăzută niciodată. Nu e palpabilă. Nu e ceva material. Ea este doar o bucată din suflet. O energie am putea spune, căci fericirea întotdeauna pare să ne dea un imbold și să ne împingă către viață.

Pentru voi ce înseamnă însă fericirea?

Roots Revival Romania

roots revival romania

Probabil vă întrebați ce este Roots Revival Romania. Și eu m-am întrebat. Și, doar analizând cuvintele și traducând mot-a-mot cuvintele, m-am dus cu gândul la o reînviere a rădăcinilor românești. Și, citind mai departe despre acest festival, am descoperit că instinctul meu, ca de fiecare dată, nu m-a înșelat, căci Roots Revival Romania dorește să reaprindă spiritul Mariei Tănase, într-un turneu care se va ține în 10 orașe ale țării, cu ajutorul unor artiști din 7 țări, folclorul românesc devenind unul universal, o limbă a tuturor, prin intermediul improvizațiilor de jazz și temele folclorice din țările de origine ale muzicienilor, cât și prin compozițiile originale.

Despre Maria Tănase, probabil că foarte mulți știu destule lucruri. Dar cu siguranță sunt alții care nu știu nimic. Pentru început, zic să o prezentăm pe Maria Tănase.

maria tanase

În continuare nu am să vă spun întreaga biografie a Mariei, ci doar cele mai importante cuvinte care, cred eu, relevă cine a fost omul Maria Tănase. Maria Tănase a fost cântăreață și actriță, iar importanța ei pentru România este asemeni importanței lui Edith Piaf pentru Franța. Pentru întreaga biografie există Wikipedia.

A fost născută în București, dar mă mândresc cu faptul că originile paterne îi sunt gorjenești, tată ei fiind născut într-un sat din județul Gorj, aproape de granița cu județul Dolj. Origini gorjenești având, Maria Tănase a lăsat ceva în acest județ, în special în reședința lui, Târgu-Jiu, înființând sub stricta ei coordonare Taraful Gorjului.

Îmi pare însă rău că festivalul va trece doar pe la Craiova, nu și prin orașul meu natal. Capitala Olteniei este însă favorită întotdeauna.

Revenind la acest turneu, ideea lui îmi pare una foarte tare. Îmi pare de-a dreptul minunat să vrei să trezești la viață, din nou, un spirit muzical, al Mariei Tănase, într-o astfel de manieră, aducând din țări diferite, oameni care să cânte din folclorul lor în memoria unei legende, căci Maria Tănase este și va fi mereu o legendă vie a muzicii românești. Îmi plac, în general, ideile cât mai creative, cât mai trăsnite și cât mai inovatoare, care să aducă un plus proiectului, iar aceasta este una dintre acele idei care dau pe spate pe oricine și, sunt sigură, or să dea pe spate fiecare public pe care-l vor întâlni în toate cele 10 orașe prin care va trece turneul.

Și ca să nu ziceți că sunt rea, am să vă las și vouă cele 10 orașe prin care va trece turneul:

Craiova: 23 septembrie – Teatrul Marin Sorescu
Timișoara: 25 septembrie – Teatrul Național
Oradea: 26 septembrie – Casa Sindicatelor
Cluj-Napoca: 28 septembrie – Filarmonica Transilvania
Sibiu: 29 septembrie – Casa Sindicatelor
Brașov: 01 octombrie – Centrul Reduta
Iași: 03 octombrie – Teatrul Luceafărul
Galați: 04 octombrie – Casa Studenților
Constanța: 06 octombrie – Casa Sindicatelor
București: 11 octombrie – Sala Radio
București: 12 octombrie – Sala Radio

Dacă trece și prin orașul vostru, eu zic să vă duceți. Merită. E ceva inedit. Cu siguranță veți rămâne cu niște amintiri tare plăcute. Și nu vă faceți griji pentru bilete. Biletele pentru turneul Colors of Maria pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online.

Ajută și tu la dezvoltarea blogosferei

Bună din nou, dragul meu cititor!

blogosfera

Astăzi nu am să te rețin mult. Este oricum mult prea târzie ora la care scriu, dar pregătesc ceva frumos, zic eu, pentru tine, cât și pentru ceilalți cititori ai mei.

Așa cum spuneam, astăzi nu vreau să te rețin mult. În consecință, nici nu or să mai fie multe cuvinte. Vreau doar să te rog pe tine și pe ceilalți cititori ai mei, să ajutați la dezvoltarea blogosferei și la întocmirea unor statistici cât mai relevante.

Cum poți face asta? Completând chestionarul pe care îl găsești dând click pe banner-ul cu verde, din partea dreaptă, sus, la categoria: „Dă click și răspunde”. Sau, chiar și mai simplu, dând click pe link-ul următor: https://www.surveymonkey.com/s/9R388FM

Ce vei găsi în spatele bannerului și link-ului de mai sus? Un set de întrebări, grupate pe trei categorii. Prima categorie este dedicată blogului meu (întrebări relevante pentru întocmirea unor statistici ale acestui blog), iar următoarele două categorii sunt dedicate întregii blogosferi (întrebări relevante pentru întocmirea unor statistici ale întregii blogosferi).

Ce trebuie să faci? Să bifezi răspunsurile care ți se potrivesc ție. Ai să înțelegi ce spun abia după ce vei da click pe banner, sau pe link-ul de mai sus din acest articol și vei vedea întrebările împreună cu variantele lor de răspuns.

Cât îți ia? 5 minute. Sau chiar mai puțin.

Ce primești? În primul rând, mulțumirile noastre, ale bloggerilor care participăm în cadrul acestui proiect. Și în al doilea rând primești calitate. Îmbunătățirea blogurilor, în funcție de cerințele tale ca cititor.

Acum, mie, nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc în avans pentru citirea acestui articol, în speranța că vei completa și chestionarul despre care tocmai ți-am vorbit. Ne ajuți pe noi și implicit te ajuți pe tine să primești un content cât mai calitativ.

Prima zi de școală fără niciun sentiment

Și ce fain e să se înceapă școala fără ca tu să ai vreo grijă. Timp de 12 ani, am avut 12 zile, câte una la fiecare început de an școlar, în care m-am frământat pentru noul an ce avea să înceapă, propunându-mi mereu să fie altfel și fiind mereu la fel. Adică cu aceleași bune și cu aceleași rele. Doar materia era din ce în ce mai avansată.

prima zi de scoala

Astăzi a început școala. Pe tocuri de 15, fuste scurte și multă tencuială. Sacouri de firmă, pantaloni la fel și cămăși cu gulere ridicate. Ahh.. și nelipsiții ochelari fumurii, că na.. să nu ne intre norii în ochi. Și-am uitat de accesorii, bijuterii, telefoane noi și scumpe cât și ultimele achiziții din afara granițelor? Scuzați-mă. Nu le am cu d-astea.

Astăzi a fost primul început de an școlar în care eu n-am avu niciun sentiment. Erau aceleași sentimente din timpul verii. Mă simțeam tot în vacanță. Nici măcar milă sau părere de rău nu simțeam pentru cei cu ghiozdanele în spate, sau cu gențile de firmă pe umăr. Nimic. Nici bucurie că eu stau acasă. Încă sunt într-un șoc de a nu avea niciun sentiment că-i prima zi de școală.

Chiar am întâlnit azi, un băiețel, în clasele unu-patru, prin centrul orașului, care spunea voios că el mâine începe școala la orele 8 fix. Iar eu, cu o impasibilitate de nedescris am bălmăjit: „Ce fain, eu mâine n-am școală, nu mă trezesc la 8… și sunt tot în vacanță. Eu mâine mă trezesc la cât vreau.”. Muhahahahaha. Știu. Sunt rea. Pentru reclamații vă rog să vă mutați fizicul și degetele de pe tastatură, la ghișeul MAMA. Acolo se fac reclamațiile și constatările asupra defectelor de fabricație.

Din mașină am văzut și alți pici, cu ghiozdanele în spate și mă întrebam dacă ei realizează cât mai au până vor ajunge să treacă de această etapă și cât de repede va trece de fapt toată această perioadă și cum vor zbura cele 12 zile din cei 12 ani. N-am găsit încă un răspuns.

Mă întreb oare dacă ar fi trebuit să simt ceva. Ori sentimentul meu de a nu simți nimic este potrivit? Habar n-am. Am aceeași stare de nepăsare și de: „Ce mama naibii, când au trecut ăștia 12 ani?”.

Dacă aveți răspunsuri lămuritoare pentru întrebare pe care nu v-am adresat-o, dar care sper să se înțeleagă dintre cuvinte, vă rog a-mi răspunde și a mă lămuri. Mulțumesc.

Pedalatul de weekend

Așa cum v-am spus ieri, sumar, în articol, weekend-ul ăsta l-am pedalat tot. Și el ce mi-a oferit în schimb? O febră musculară de nu-mi pot mișca membrele și nu-mi pot folosi niciun mușchi. Sunt mai rău ca un roboțel ruginit și învechit.

Am să o iau în ordine cronologică, așa că am să vă povestesc despre cum a fost ieri. Ieri, după cum am spus și în articolul precedent, am pedalat în jur de vreo 50 de km, dus-întors, cu tot cu plimbările aferente și abaterile de la traseul prestabilit. În perioada asta sunt zilele județului Gorj, ca atare se fac tot felul de activități în județ, culturale, de informare și alte d-astea. În cadrul zilelor județului Gorj s-a încadrat și weekend-ul acesta. Așa că, ieri, am fost cu bicicletele până pe Valea Sohodolului, putând spune că am urcat eroic toate coastele, fără a coborî de pe bicicletă. Și am învățat, cu adevărat, de la al meu prieten, care, tot eroic, are o răbdare incomensurabilă, cum să schimb pinioanele și foile și când urcă și coboară ele și cum trebuie să le alternez ba ca să pedalez cât mai ușor, ba ca să prind viteză atunci când trebuie și, mai ales, cum să nu le schimb atunci când cobor o coastă că pică lanțul. 😀

Ajunsă în Valea Sohodolului, unde s-au filmat multe dintre filmele cu Mărgelatul, m-am cățărat, iar, pe munte, pe o stâncă abruptă, căci, de zilele județului Gorj, una din activitățile propuse a fost cățăratul pe munții ăștia frumoși gorjenești, cu peisajele lor mirifice.

catarat munte

Cățărat Valea Sohodolului

Tot ieri, într-una de la abaterile de la traseu, am primit 7 cărți, drept cadou, pe principiul: „Mă bucur că le pot oferi cuiva căruia îi place să citească, dacă alor mei tot nu le place (desigur… bătea apropo la nepotul dânsei al scump, care citește doar SF-uri).

carti de citit

Trecând la ziua de azi, când m-a apucat cea mai mare febră musculară din toate timpurile, de abia tastez și la calculator aceste cuvinte, ei bine azi am mers, tot pe bicicletă, până la Săcelu, un loc cu ape curative pentru bolile de reumatism, fiind izvoare naturale cu nămol, pentru a participa la inaugurarea unui nou traseu turistic, pe un vârf de munte deasupra stațiunii Săcelu, loc ce oferă o panoramă superbă asupra stațiunii, cât și a întregii zone.

Și de data aceasta, pot spune că am rezistat eroic, urcând costă după coastă, pe bicicletă, coborând doar de două ori și mergând pe lângă ea, iar asta din cauza lanțului meu care nu a vrut de nicio culoare să coboare pe cea mai mică foaie. Ori bicicleta se sătura se să mă care, ori coasta aia chiar voia să o urc pe jos. Încă n-am găsit răspunsul. Totuși, dacă am rezistat eroic până la sosirea în Săcelu, unde am fost premiați, la întoarcere am cedat și m-am urcat într-o mașină. Mușchii mei, toți, n-au mai vrut efectiv.

Dar, să știți că, în cele două zile, am mai adăugat două medalii la colecție. De haur haurit. Frumoase foc. Una de la cățărat și cea de-a doua de la pedalatul de astăzi. Hip hip hurai. Și, ca să mă laud, desigur, că doar de asta am și blog, vă las aici dovada. Adică medaliile.

medalii

Iar pentru că mușchii mei nu mai vor efectiv și refuză orice efort, chiar și tastatul ori statul în fund în fața biroului, am să mă retrag, sperând că mâine îmi va fi mai bine. Iar pe voi vă aștept să veniți în Gorj, dragi cititori, să vă bucurați de frumusețile lui.

Particip la SuperBlog. Iar

Postul ăsta chiar nu vreau să fie lung. Azi am pedalat, conform Google Maps, aproape vreo 50 de km(cu plimbările din afara traseului), iar mâine, tot conform Google Maps, voi parcurge un traseu în jur de 63 de km, fără alte plimbări pe care o să le mai facem în afara traseului deja stabilit.Tot ceea ce vreau acum este un duș și-un somn dulce. Prin urmare, cuvintele mele de azi vor fi puține. Foarte puține.

Despre pedalatul de weekend cred că am să vă vorbesc mâine. Sau dacă nu mâine, luni cu siguranță. E foarte frumos și vreau să vă povestesc și vouă.

super blog

Probabil mulți m-ar întreba de ce mai particip la SuperBlog și la astfel de concursuri. Ei bine, de data asta, particip în primul rând pentru a mă obișnui cu jurizarea total subiectivă și nici pe departe obiectivă, așa cam cum ar trebui să fie, a jurului.  În al doilea rând, la SuperBlog se leagă prietenii, iar de-a lungul concursului descoperi oamenii, așa cum sunt ei cu adevărat și în spatele blogurile pe care scriu, în spatele tuturor acelor cuvinte frumoase. Particip pentru oameni. Pentru echipă. Pentru bloggeri. E o comunitate frumoasă, iar cu fiecare ediție se alătură și alții.

Totuși, nu doar astea sunt motivele pentru care particip. Pe lângă cele două, particip pentru a primi noi provocări și pentru a mă familiariza din ce în ce mai mult cu scrisul pe teme diverse, impuse de către sponsori. Plus că, prin fiecare temă în parte învăț ceva nou.

Mă înscriu pe 13. 13 e o zi specială pentru mine. Foarte specială. Pe 13 sunt născută, iar 13-le pare să mă urmărească peste tot. Asta mă bucură. Iar dacă 13-le meu e cu noroc pentru mine și pentru tot ceea ce înseamnă fericire în viața mea, am hotărât să mă înscriu pe data de 13. Nu știu dacă asta se va lăsa cu urmări. Dar dacă se va lăsa, sper să fie bune. Pline de noroc, de fericire și de împlinire pentru mine.

Așadar, 13-le să-mi fie cu noroc! Cu mult noroc!

Ieșeală cu bicla

Da. Astăzi am ieșit cu bicla. Și nu, nu am cine știe ce poze. De fapt, nu am decât o singură poză. Sau mai bine, mai multe, dar au același subiect. Mint. Sunt două subiecte. Un subiect a fost muntele văzut de la marginea orașului și alt subiect a fost un cățel scump foc care a venit să se joace cu picioarele noastre și cu cricurile bicicletelor. Era fascinat. Bine. Era fascinat mai mult de biciclete decât de noi.. dar na… voiam ca măcar pentru o clipă să mă simt și eu bine.

Și pentru că aveam telefon. Adică, mai bine zis, smartphone dotat cu o cameră, n-am făcut poze. Și asta nu pentru că nu merge, ci pentru că nu ne-am oprit de prea multe ori, iar el stătea fain frumos în rucsăcelul din spate. Și nu, nu pot să-l pun pe cadrul de la bicicletă, pentur că nu am un suport special. Și oricum n-ar ține bateria să filmeze cât pentru o tură întreagă cu bicicleta. Tocmai de aceea vreau să-mi iau o cameră GoPro care să filmeze tot traseul meu și cu care pot să fac și poze. E, e, e, eeeeeeeeeee…. nu-i așa că sună mult mai bine?

Am văzut la cineva o astfel de cameră, montată pe cadrul de la bicicletă și nu eram foarte sigură că scoate un filmuleț de nu știu ce calitate, având în vedere faptul că mai sunt și denivelări și ar ieși imaginea mișcată, sau mai știu eu ce. Ei bine, după aceea, când am văzut și filmulețele mi-am dorit să-mi iau și eu o astfel de cameră cu ajutorul căreia să păstrez toate amintirile de pe traseul fiecărei ture în parte pe care o fac, chiar dacă ies eu din an în paște cu bicicleta, în funcție de cum mi se năzărește mie într-un anumit. Camera asta este camera sport cu cea mai bună/mare calitate. VREEEAAAU!

Apropo. Ziua mea este pe 13 octombrie. Poate sunteți destul de buni și drăguți și darnici și adorabili și simpatici, încât să-mi faceți cadou o cameră GoPro. Și pe cuvântul meu că nu mă supăr. Am să mă bucur mai rău ca un copil mic de cadoul mult dorit. Ieeeei!!! Deci nu uitați, 13 octombrie 2014. 20 de ani. Cadoul perfect, nu? Mulțumesc anticipat!

Și ca să nu ziceți că-s rea, am să vă las și pozele făcute cu telefonul, căci muntele, de la marginea Târgu-Jiului, este absolut superb. Iar cățelușul acela era de-a dreptul adorabil. M-am îndrăgostit de el. Dar oamenii ăia mari și răi nu m-au lăsat să-l iau acasă. Weeeeaaa!

Și dacă tot ați văzut pozele astea, mâine, 13 septembrie 2014, am să fac și mai multe. Căci am să mă duc cu un grup de bicicliști, până pe Sohodol (a filmat și Mărgelatul pe acolo) să ne cățărăm, în cadrul unul eveniment organizat de Salvamont Gorj, pentru a sărbători cum se cuvine zilele județului Gorj. Mâine o să am parte de un aparat mult mai performant și am să fac multe poze cu siguranță. Poze de pe traseu cât și poze de la locul cățărărilor. Dacă tot pot să vă oftic că voi nu vă cățărați, de ce să nu o fac? O dată în viață am și eu ocazia asta. Pam-Pam

Cine sunt eu dincolo de acest blog?

cine sunt eu

Tot eu. Nu sunt cu nimic diferită față de persoana care scrie. Sunt exact ea. Una și aceeași persoană care nu spune niciodată tot, lasă loc de interpretări și căreia îi place să se joace mult cu toate cuvintele, preferând să nu se lase niciodată descoperită de ea însăși, ci printre propriile ei cuvinte, grimase, acțiuni. Nu-mi place să spun lucruri despre mine. Sau cel puțin nu în mod direct. Dacă aș face asta, unde ar mai fi farmecul căutării celorlalți, al curiozității și al intrigilor? Știu. Sunt rea. Și accept asta. Și dacă voi tocmai v-ați gândit că în acest paragraf v-am spus ceva, ei bine da. Chiar am făcut-o. Iar ce v-am dat eu este ca și când dintr-un zgârie nori, v-aș fi dat o părticică de cărămidă.

Săptămânile astea am tot primit lepșe de la bloggeri. Ba pe Facebook, ba pe blog. Așa că m-am hotărât să le onorez. Iar dacă data trecută am vorbit despre cele 10 cărți de pe Facebook, astăzi am să scriu despre cine sunt eu dincolo de acest blog, căci așa se numește și leapșa, în engleză, „Behind the blog”.

cine sunt eu

Să începem cu întrebările și răspunsurile lor:

1. Din ce oraș esti?
Orașul lui Brâncuși. Și nu, n-am să vă spun care este. Vă las să vă documentați, pentru cei care nu știu. De ce fac asta? Pentru că, odată, în Cluj, când i-am spus numele orașului meu unuia, mi-a zis: „Auuu ce tare! Ești moldoveancă! Ai și accent.. trebuia să mă prind!”. Apoi i-am spus de orașul lui Brâncuși, primind întrebarea: „Da cine-i ăsta?”.
Bine. Am dubii că aș fi de aici. Mama îmi repetă adesea că m-a luat de la o căruță. N-aș putea spune însă unde m-a născut femeia respectivă.

2. Câți ani ai?
Fir-ar. Pentru a răspunde la întrebarea asta trebuia să aștept până pe 13 octombrie ca să pot spune că am 20 de ani. Așa, trebuie să spun că am 19 ani 10 luni și 29 de zile.

3. Care este mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
De două ori ciocolată, drept răspuns la această întrebare.

4. Care este cel mai mare vis al tău?
Să devin un medic demn de meseria pe care o are. Și să scriu din ce în ce mai bine. Și să trăiesc într-o lume fericită și plină de unicorni roz bombon cu picățele.

5. Cea mai mare frică a ta este…
N-am. Am înțeles că-n lumea asta n-are ce să te sperie.

6. Care este citatul tău preferat? Dar motto-ul?
N-am un citat preferat. Nici nu le scriu. Nici nu le rețin. Rețin doar esențialul lor. Ceea ce vor să transmită. Asta mi se pare mai important.
Motto am. Unul amuzant: „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi. Lasă pe poimâine că poate se amână”.

7. La acest punct cică trebuie să-l completez ulterior (să editez postarea) cu o întrebare pe care trebuie să mi-o puneți voi.
Dar eu știu că voi sunteți niște drăguți și nu o să-mi puneți întrebări, nu?

Și cică trebuie să spun alte chestii despre mine:
-îmi place ciocolata; iubesc ciocolata; ador ciocolata; și apoi tot restul dulciurilor;
-îmi place să citesc;
-îmi place să mă documentez în privința oricărui domeniu;
-îmi place să scriu;
-îmi place să merg pe munte; iubesc muntele;
-îmi place să schiez;
-îmi place să mă plimb cu bicicleta;
-îmi place să fac desene abstracte, în creion sau cărbune, fără să-mi dau seama ce înseamnă;
-îmi place să fiu eu și să-mi exprim opiniile față de cei din jur (de asta și am un blog);
+multe alte lucruri. Dar mă voi opri aici.

cine sunt eu

După cum știți, eu nu dau lepșele mai departe. Îmi place doar să le primesc. Sunt o egoistă. În schimb, cine vrea să o preia pentru că a văzut-o la mine, e liber să o facă.
Totuși, ca să nu ziceți că-s prea egoistă, provoc așa: toți cititorii blogului meu care au văzut această leapșă, au citit-o și au ajuns până la sfârșit și au blog. Pam-Pam.

O lume tehnologizată

Trăim într-o lume tehnologizată. Însă acest subiect nu este unul secret ori neștiut de marea majoritate. Sau cel puțin eu așa credeam până să mă întrebe cineva ce e aia tehnologizare. Ei bine, pentru cei care nu știu sau nu înțeleg acest termen, tehnologizarea este procesul acela prin care lumea a evoluat din punct de vedere a tehnicului, totul bazându-se acum pe tot felul de mecanisme tehnice: gen roboții, calculatoarele. Tehnologizarea este implementarea mecanizării în rândul activităților pe care în mod normal le-ar fi desfășurat omul folosindu-și forța fizică, sau cea intelectuală. Sper că cei care nu înțelegeau termenul, acum l-au înțeles. Și dacă nici acum nu am fost pe înțelesul tuturor, am să încerc să explic și altfel: tehnologizarea este momentul acela când tu stai și face în locul tău acțiunea o mașinărie. Pam-Pam.

tehnologie

Sursă: digipedia.ro

Tehnologizarea asta a avut loc în principal în mediul urban, iar nu de foarte mult timp s-a integra frumușel și în mediul rural, agricol, ușurând cu mult munca omului în agricultură, cât și dezvoltând oamenii din punct de vedere intelectual, oferindu-le deschidere la informații prin internet, la fel ca celor din mediul urban.

Acum, dacă tot respirăm tehnologie prin toți porii noștri, eu zic să o folosim în mod benefic nouă și nicidecum distrugător. Eu sunt ferm convinsă că evoluția, în termeni perfecți, are doar scopuri benefice și în niciun fel distructive. Însă, ca în orice concept, există erori, iar în punerea lui în aplicare, acestea se produc inevitabil. De aici și efectele distrugătoare ale tehnologiei. Dar asta nu din cauza ei, în niciun caz, ci din cauza noastră și a gradului nostru slab de înțelegere a scopului și existenței ei: de A NE AJUTA și A NE FACE VIAȚA MAI UȘOARĂ!!!

După cum se poate observa nu este vorba de distrugere, deși ea există. Și dacă mă întrebați pe mine, sunt de părere că este vina omului, după cum am mai spus. Din cauza existenței calculatoarelor, oamenii nu mai știu să calculeze nici chestii foarte simple. GREȘIT! Nu din cauza calculatorului. El a fost inventat ca să ne simplifice calculele greoaie. Este vina omului că nu-și mai antrenează creierul cu diferite calcule și apelează mereu la calculator. Tehnologia nu a fost creată ca să ne scape de muncă. Ea a fost creată ca să ne ușureze munca. Iar între cele două este o diferență de la cer la pământ.

Totuși, se presupunem că ea a fost creată ca să ne scape de munca intelectuală și fizică. Apăi, dacă ne scapă de cea intelectuală, cum or să mai existe oameni care să reînnoiască tehnologia, căci și mașinăriile astea se deteriorează și este nevoie de altele noi? Iar fizic vorbind, dacă ne-ar scăpa de toată munca fizică, chiar și de ridicatul sticlei și pusul apei în pahar ni s-ar atrofia mușchii, iar întregul corp ar fi mai rău ca o legumă. Tehnologia nu a fost nicidecum creată ca omul să stea și să privească cum după zi vine noapte și după noapte vine zi, într-un ciclu continuu, până la moarte. Omul trebuie în continuare să depună efort atât fizic, cât și intelectual pentru a putea evolua ca specie.

foloseste creierul

Sursă: society6.com

Eu una iubesc tehnologia. O iubesc pentru că îmi ușurează munca, asta nu înseamnă că uit de antrenarea propriului intelect și fizic. Nu. Îmi place însă că-mi oferă acces liber la informație, la cunoaștere. Nu trebuie să mă duc printre rafturi de biblioteci să caut despre istoria Marii Britanii. O pot face prin simple căutări pe Google și pot afla o sumedenie de informații simplu și rapid. Totuși, nu renunț la cărțile în format clasic. Sau, există site-uri care îți rezolvă imediat problema. Spre exemplu sunt site-uri unde găsești oameni cu portofoliu, care să-ți repare diferite chestii prin casă, dar despre asta am mai vorbit, ori site-uri care să-ți spună care sunt locațiile din orașul respectiv în care poți întreprinde anumite activități: să dansezi, să mănânci, să asculți muzică etc., precum site-ul ăsta: www.localuriinbucuresti.ro. Personal mi se pare o idee foarte tare să poți găsi în București unde se află pizzeriile și alte d-astea, filtrând în funcție de gusturile tale, de sector (poate vrei să-ți fie cât mai aproape de locația în care te afli). Nu mai trebuie să suni enșpe mii de prieteni să-ntrebi, aflându-te într-un oraș nou, unde poți mânca, sau unde să te duci. Acum există site-uri specializate în așa ceva. Și tot ele îți oferă chiar și recomandări de bine sau de rău despre fiecare loc în parte. Cred căpentru acest tip de ușurare a muncii s-a inventat tehnologia, nu pentru excluderea muncii din viața cotidiană a omului. 

Haideți să înțelegem tehnologia și existența ei și să nu o mai învinuim pe ea pentru involuția umanității. Chiar nu este cazul să o facem. Vinovații suntem noi, oamenii, nicidecum tehnologia.

Leapșa celor 10 cărți de pe Facebook

Dacă se instigă la într-ajutorarea bolnavilor de ALS, fie că se toarnă apă în cap pentru a simți durerea bolnavilor de ALS și a dona prin conștientizare, fie că nu se toarnă apă în cap, nu e bine. Dacă se instigă la cultură prin prezentarea a 10 cărți citite și plăcute, căci acesta este scopul acestei lepșe, să se prezinte cărți care să-i facă curioși pe alții și să citească, iar nu e bine. Apăi, fraților, dracu să vă mai înțeleagă! Sau poate mă lămuriți și pe mine cum e bine pentru voi, sau ce ar trebui să facă lumea ca să aveți impresia că trăiți într-o lume minunată și plină de unicorni. Ei bine, nu trăiți într-o lume minunată. și plină de unicorni. Trăiți într-una plină de probleme și fără unicorni. Iar unii oameni încearcă să o facă mai bună prin diferite demersuri. Într-ajutorarea oamenilor cu probleme și cultura sunt două dintre ele.

Și ca să nu mă mai lungesc cu explicațiile de mai sus, pentru că am impresia că cei împotriva acestor chestii, oricum nu or să înțeleagă din cauza limitărilor de percepție pe care societatea le impune, am să trec direct la prezentarea listei. Și, sincer vă spun, mi-a fost al naibii de greu să aleg doar 10 cărți. Fiecare carte mi-a plăcut în felul ei și din fiecare carte am învățat câte ceva. Eu consider că tot ce se prinde, trebuie musai citit. În spatele fiecărei cărți, printre cuvinte, se ascunde câte ceva bun de învățat, fie că face parte din categoria „AȘA DA!”, fie că face parte din categoria „AȘA NU!”.

carti de citit

Menționez că am fost nominalizată de vreo 4-5 persoane. Dar abia acum onorez această minunată leapșă. 😀

Lista celor 10 cărți este:

1. Seria Harry Potter de J. K. Rownling. Până să citesc prima carte din HP, uram să citesc. De aici a pornit dragostea mea pentru citit.
2.  Cei 45 –  Al. Dumas. Volumele astea m-au făcut să iubesc să citesc cărți istorice.
3. Doamna de Monsoreau – Al. Dumas. Și volumele astea m-au făcut să iubesc cărțile istorice și să-mi doresc să studiez și să-mi aprofundez cunoștințele istorice pe cont propriu.
4. Dune (toată seria) – Frank Herbert. Seria asta m-a făcut să-mi dau seama că evoluția umanității, prezisă, scrisă și vrută printre rândurile cărților se va adeveri mereu într-un viitor apropiat.
5. Jocurile Foamei – Suzanne Collins. A doua serie care m-a făcut să-mi dau seama că evoluția umanității, prezisă, scrisă și vrută în cărți se va adeveri într-un viitor apropiat. Totuși, sinceră să fiu, nu vreau să se preia decât partea bună.
6. Oracolul din Stambul – Michael David Lukas. O carte ce îmbină istoria Imperiului Otoman, cu cea a României, Rusiei și întregii Europe, prin ochii unei fetițe născute în Constanța, care avea aptitudini de geniu (până la 8 ani învățase 7 limbi).
7. Poveștile lui Creană – Ion și-o Creangă. Poveștile copilăriei mele. Multe dintre ele am încercat să le aplic. Mi-au ieșit în schimb alte fapte, diferite de ale lui Creangă: am spart geamul unui camion, mi-am închis bunicul în beci pentru că nu a vrut să mă ajute la mate și alte d-astea fapte minunate.
8. Ultima oprire, Rusia – Natalia Kliuceariova. O carte citită recent și care prezintă prin ochii locuitorilor ei, o Rusie a secolului 21 chinuitoare, sumbră, macabră. O carte greoaie, dar care merită citită.
9. Cartea bunelor maniere – mulți autori. Asta-i un „must have” în bibliotecă.
10. DEX-ul – mulți autori. Chestia asta mi-a rezolvat multe enigme și încă o mai face. Îi sunt profund recunoscătoare. Vă invit și pe voi să o încercați 😀

Și astea-s cele 10 cărți pe care vi le recomand și vouă. Cu siguranță vă vor plăcea. Iar dacă nu, oricum nu contează. Cu fiecare carte citită învățăm câte ceva, după cum am mai spus și mai înainte. Pam-Pam.

Despre alergătorii care vor să schimbe lumea

Am scris acum ceva timp despre David Mitran și Transmaraton, cât și despre pasiunile lui de alergător în cadrul anumitor evenimente, în vederea într-ajutorării persoanelor și cauzelor umanitare care au nevoie de sprijinul lor și implicit al nostru.

Astăzi voi vorbi însă despre Sorin Chineață. Alergător. Blogger. Și student la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București. Totuși, astăzi nu o să vorbesc nici despre bloggerul Sorin, nici despre studentul Sorin. Astăzi am să vorbesc, prin scris, de alergătorul Sorin și implicarea lui în diferite evenimente care au ca scop alergarea, atât pentru propria sănătate și menținere în formă, cât și pentru a oferi ajutor celor care au nevoie.

Înainte despre a începe să vă vorbesc despre Sorin, am să vă las să-l cunoașteți prin prisma unei poze, adresându-i lui scuzele de rigoare pentru preluarea pozei de profil de pe Facebook.

Pe Sorin am avut plăcerea să-l cunosc în online, acum ceva timp, când îl citeam în treacăt pe blog, cât și din comentariile de pe Facebook pe la diferite postări. În viața de zi cu zi, am avut însă o întâlnire pe cât de ciudată, pe atât de faină și amuzantă. În ofline, pe Sorin l-am cunoscut, întâmplător, în tramvaiul 41, între stația de la Lujerului și Piața Drumul Taberei. Preț de câteva momente, ne-am uitat unul la altul și nu ne dădeam seama de unde ne cunoaștem. Apoi el a făcut pasul în cunoașterea noastră în afara online-ului și am descoperit că stăteam chiar la un bloc diferență.

Să trecem însă la alergătorul Sorin. Ei bine, așa cum am scris și în titlu, Sorin este unul dintre alergătorii care vor să schimbe lumea. În bine, desigur. Este unul din tinerii aceia care vor să se implice și să facă ceva pentru a-i ajuta pe ceilalți. Iar pentru acest lucru, atât pe el, cât și pe ceilalți, nu pot decât să-i aplaud și să le urez succes în continuare, dar mai ales să-i susțin așa cum pot.

Iar ca să-l susțin pe Sorin, am donat  și eu pentru una din cauzele pentru care Sorin aleargă în cadrul fundației Hospice Casa Speranței. Recunosc, n-am donat o sumă exagerat de mare, ci una modică, cât să ofer un imbold de ajutor atât pentru Sorin cât și pentru cauza pentru care el aleargă în cadrul Maratonului Internațional București, sperând să scoată la semimaraton un timp sub două ore. Dacă doriți să aflați mai multe despre această determinare a lui, sau să donați, vă invit să dați un click aici.

Un alt eveniment pe care îl susține Sorin, pe care îl organizează și în cadrul căruia participă, este „Aleargă cu Sorin Chineață și Ana-Maria Brânză pentru susținerea lui David”, din cadrul proiectului „Aleargă de ziua ta” al Anei Brânză. În cadrul acestui cros caritabil Sorin aleargă alături de Ana-Maria Brânză și alți doritori, pe 14 septembrie, de ziua lui, în Parcul IOR din București, o distanță de 3,2 km. În loc de cadouri, Sorin s-ar bucura dacă ați face o donație pentru David, un copil de numai 4 ani care suferă de retard neuromotor. În urma unor tratamente speciale și a unei intervenții chirurgicale înainte de a împlini vârsta de 6 ani, el va putea să meargă. Tratamentele urmate până acum au dat roade, el putând să stea în picioare dacă se susține cu mâinile de obiecte fixe. Așa că, dacă vrei și tu să alergi alături de ei și de alți 100 și ceva de oameni, alătură-te evenimentului lor de pe Facebook, aici.

sorin chineata

Eveniment de alergare

Dacă vrei și tu o lume mai bună, dacă vrei și tu oameni care să fie implicați în problemele din jurul nostru, dacă vrei și tu oameni dornici să schimbe ceva prin ajutorul lor și care să ofere o scânteie de speranță, SUSȚINE-I! Ei au nevoie de susținerea și încurajarea noastră în ceea ce fac.

Prin țară: Transalpina, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor

Am fost, weekend-ul trecut, cu familia pe Transalpina, apoi am ajuns la Cetatea Devei și Castelul Huniazilor, după care ne-am întors acasă. 

romania

Familia mea, pot spune că-i o familie tare ciudată. Traseul inițial era către Rânca și înapoi. Însă, în următoarele 5 minute am stabilit să facem toată Transalpina, până la Sebeș, iar apoi să o luăm către Sibiu. După ce am făcut însă Transalpina pe jumătate, adică până la Obâștia Lotrului, am stabilit ca din Sebeș să ne îndreptăm către Deva, Hunedoara, iar apoi pe Defileul Jiului, frumos către casă. Și de aici nu am mai schimbat traseul. A rămas așa. Și da. Știu că am o familie ciudată pentru că ne schimbăm deciziile de la un minut la altul, dar asta deja v-am spus în primele rânduri ale acestui paragraf.

Eu cu tata, pe Transalpina, până la Obârșia Lotrului, am mai fost și ne-am întors apoi pe Petroșani. Tocmai de aceea țineam morțiș acum să ajungem până la Sebeș de data aceasta. Mama însă nu a fost deloc mai sus de Pasul Urdele, imediat după stațiunea Rânca, unde este cel mai înalt punct al Transalpinei, cât și cel mai înalt punct de șoșea din România.

Despre Transalpina, aș putea vorbi mult și bine, dar nu am să fac asta, căci ar însemna să scriu toată viața la o singură postare, pentru a putea descrie fiecare părticică de frumusețe ce zace în acel loc. După ce am văzut-o însă, ca să fac o comparație între ea și Transfăgărășan, căci există tabere care spun că Transfăgărășanul este cel mai frumos și tabere care spun că Transalpina este cea mai frumoasă, eu am să vă spun doar atât: Transfăgărășanul este frumos pe tot parcursul său. Transalpina este superbă însă doar pe teritoriul Gorjului, până la Obârșia Lotrului (județul Vâlcea), împreună cu aceasta, cu Lacul Vidra și stațiunea de schi Vidra. În rest, de la Obâșrie încolo, nu aș putea spune că nu este frumoasă. Dar nu este spectaculoasă. Este la fel ca orice alt drum, care coboară de la munte, prin pădure. Nu mai are farmecul dintre Novaci și Obârșia Lotrului, cu peisaje, creste de munți, văi,  văi abrupte și unde norii, stelele și cerul par atât de aproape de tine, atât de aproape încât îți dau senzația că le poți atinge. Poate singurul loc cu adevărat frumos și spectaculos, ar mai fi lacul Oașa, ce se află pe granița dintre județul Alba și județul Sibiu.

Și ca să susțin cele de mai sus, am să vă las niște poze. Câteva doar, căci vreau să descoperiți și voi Transalpina pe de-a-ntregul.

 

Și da, după cum ați văzut mai sus, există și porțiuni marcate pe Transalpina, dar asta doar în județul Alba. Ei au fost mai harnici.

Ajunși la Sebeș, ne-am îndreptat spre Deva, pe Autostrada Oradea-Cluj-Sebeș-Deva-Arad, către Cetatea Devei, unde am urcat până sus la Cetate și ne-am bucurat de ceea ce strămoșii ne-au lăsat, dar s-au transformat cu timpul în niște ruine. Amplasată strategic, pe o coamă de deal, de unde poți vedea împrejurimile cât cuprinzi cu ochii ne-a permis și nouă să ne minunăm de frumusețea care înconjoară Deva, cât și să privim Deva de la înălțime. Ceea ce mi-a plăcut însă cel mai mult, nu au fost neapărat ruinele, ci faptul că se dă interesul pentru a reconstrui toată cetatea, după cum bine veți putea vedea în pozele următoare. Pentru început au construit zidurile exterioare, iar apoi or să continue cu interiorul să poată fi vizitată la fel cum poate fi Cetatea Râșnovului.

Am coborât frumos din Cetate, cu telegondola, am lăsat Cetatea și istoria în spate și ne-am îndreptat către un alt loc istoric din această țară, anume Castelul Huniazilor, denumit și Castelul Corvinilor, ori Castelul lui Iancu de Hunedoara. Acolo ne-am bucurat de Festivalul Medieval, cu domnițe și domnitori, am asistat la un concert medieval și am vizitat Castelul Corvinilor pe gratis. Da, da, da! Exact cum ați citit. S-a intrat pe gratis cu ocazia Festivalului Medieval. În plus de asta, pe lângă faptul că ne-am bucurat de frumusețile castelului, eu am învățat să trag și cu arcul. Așa că păzea! Traiectoria mea încă nu este foarte dreaptă și nu știu pe cine aș putea nimeri. Cert e că de tras, trag.

Și ca să nu mă mai lungesc cu vorba, am să vă las și de aici câteva poze.

Și ne-am întors apoi spre casă, după cum am mai spus și la început, pe Defileul Jiului, ce este încă în lucru și unde circulația este infernală nu neapărat datorită drumului, ci efectiv idioților care nu respectă culoarea semaforului și depășesc coloana, chiar dacă este roșu, intrând pe drumul cu o singură bană și trezindu-te cu ei în fața ta. Brusc și dintr-odată.

Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa (ahhh, cât îmi place încheierea asta).