Prin țară: Transalpina, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor

Am fost, weekend-ul trecut, cu familia pe Transalpina, apoi am ajuns la Cetatea Devei și Castelul Huniazilor, după care ne-am întors acasă. 

Familia mea, pot spune că-i o familie tare ciudată. Traseul inițial era către Rânca și înapoi. Însă, în următoarele 5 minute am stabilit să facem toată Transalpina, până la Sebeș, iar apoi să o luăm către Sibiu. După ce am făcut însă Transalpina pe jumătate, adică până la Obâștia Lotrului, am stabilit ca din Sebeș să ne îndreptăm către Deva, Hunedoara, iar apoi pe Defileul Jiului, frumos către casă. Și de aici nu am mai schimbat traseul. A rămas așa. Și da. Știu că am o familie ciudată pentru că ne schimbăm deciziile de la un minut la altul, dar asta deja v-am spus în primele rânduri ale acestui paragraf.

Eu cu tata, pe Transalpina, până la Obârșia Lotrului, am mai fost și ne-am întors apoi pe Petroșani. Tocmai de aceea țineam morțiș acum să ajungem până la Sebeș de data aceasta. Mama însă nu a fost deloc mai sus de Pasul Urdele, imediat după stațiunea Rânca, unde este cel mai înalt punct al Transalpinei, cât și cel mai înalt punct de șoșea din România.

Despre Transalpina, aș putea vorbi mult și bine, dar nu am să fac asta, căci ar însemna să scriu toată viața la o singură postare, pentru a putea descrie fiecare părticică de frumusețe ce zace în acel loc. După ce am văzut-o însă, ca să fac o comparație între ea și Transfăgărășan, căci există tabere care spun că Transfăgărășanul este cel mai frumos și tabere care spun că Transalpina este cea mai frumoasă, eu am să vă spun doar atât: Transfăgărășanul este frumos pe tot parcursul său. Transalpina este superbă însă doar pe teritoriul Gorjului, până la Obârșia Lotrului (județul Vâlcea), împreună cu aceasta, cu Lacul Vidra și stațiunea de schi Vidra. În rest, de la Obâșrie încolo, nu aș putea spune că nu este frumoasă. Dar nu este spectaculoasă. Este la fel ca orice alt drum, care coboară de la munte, prin pădure. Nu mai are farmecul dintre Novaci și Obârșia Lotrului, cu peisaje, creste de munți, văi,  văi abrupte și unde norii, stelele și cerul par atât de aproape de tine, atât de aproape încât îți dau senzația că le poți atinge. Poate singurul loc cu adevărat frumos și spectaculos, ar mai fi lacul Oașa, ce se află pe granița dintre județul Alba și județul Sibiu.

Și ca să susțin cele de mai sus, am să vă las niște poze. Câteva doar, căci vreau să descoperiți și voi Transalpina pe de-a-ntregul.

 

Biserică Rânca

Creastă Transalpina

Transalpina

Vale Transalpina

Pasul Urdele, cel mai înalt punct de pe Transalpina și de șosea din România

Lac Transalpina

Lacul Vidra

Cascadă Transalpina

Șosea marcată Transalpina (județul Alba)

Lacul Oașa

lacul Oașa

Și da, după cum ați văzut mai sus, există și porțiuni marcate pe Transalpina, dar asta doar în județul Alba. Ei au fost mai harnici.

Ajunși la Sebeș, ne-am îndreptat spre Deva, pe Autostrada Oradea-Cluj-Sebeș-Deva-Arad, către Cetatea Devei, unde am urcat până sus la Cetate și ne-am bucurat de ceea ce strămoșii ne-au lăsat, dar s-au transformat cu timpul în niște ruine. Amplasată strategic, pe o coamă de deal, de unde poți vedea împrejurimile cât cuprinzi cu ochii ne-a permis și nouă să ne minunăm de frumusețea care înconjoară Deva, cât și să privim Deva de la înălțime. Ceea ce mi-a plăcut însă cel mai mult, nu au fost neapărat ruinele, ci faptul că se dă interesul pentru a reconstrui toată cetatea, după cum bine veți putea vedea în pozele următoare. Pentru început au construit zidurile exterioare, iar apoi or să continue cu interiorul să poată fi vizitată la fel cum poate fi Cetatea Râșnovului.

Cetatea Devei

Cetatea Devei

Cetatea Devei

Cetatea Devei

Cetatea Devei

Cetatea Devei

Deva văzută din Cetate

Am coborât frumos din Cetate, cu telegondola, am lăsat Cetatea și istoria în spate și ne-am îndreptat către un alt loc istoric din această țară, anume Castelul Huniazilor, denumit și Castelul Corvinilor, ori Castelul lui Iancu de Hunedoara. Acolo ne-am bucurat de Festivalul Medieval, cu domnițe și domnitori, am asistat la un concert medieval și am vizitat Castelul Corvinilor pe gratis. Da, da, da! Exact cum ați citit. S-a intrat pe gratis cu ocazia Festivalului Medieval. În plus de asta, pe lângă faptul că ne-am bucurat de frumusețile castelului, eu am învățat să trag și cu arcul. Așa că păzea! Traiectoria mea încă nu este foarte dreaptă și nu știu pe cine aș putea nimeri. Cert e că de tras, trag.

Și ca să nu mă mai lungesc cu vorba, am să vă las și de aici câteva poze.

Tras cu arcul

Castelul Huniazilor

Festival Medieval Castelul Huniazilor

Turn Castelul Huniazilor

Domnita Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor mormânt

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor Sânzurătoare

Castelul Huniazilor deținut

Și ne-am întors apoi spre casă, după cum am mai spus și la început, pe Defileul Jiului, ce este încă în lucru și unde circulația este infernală nu neapărat datorită drumului, ci efectiv idioților care nu respectă culoarea semaforului și depășesc coloana, chiar dacă este roșu, intrând pe drumul cu o singură bană și trezindu-te cu ei în fața ta. Brusc și dintr-odată.

Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa (ahhh, cât îmi place încheierea asta).

„Calea Eroilor” în patrimoniul mondial UNESCO

Aveam de gând să scriu multe cuvinte în cadrul acestui articol. Între timp însă, m-am răzgândit. Mi-am dat seama că nu ar citi nimeni, un articol cultural, atât de lung. Așa că astăzi doar am să vă povestesc despre ce este vorba, iar în zilele ce vor urma, voi împărți articolul ce aveam de gând să-l scriu azi, în mai multe articole. Merită. Chiar merită să citiți, pentru propria voastră cultură și pentru propriile voastre cunoștințe ce vor fi cu siguranță îmbogățite.

Deși m-am născut în Târgu-Jiu, iar de aproape 20 de ani îi fac umbră pământului din zonă, multe dintre datele culturale ce erau scrise pe fiecare roll-up în parte, nu le știam. Dar mă bucur că le-am aflat. Multe dintre ele sunt chiar interesante și care merită știute atât de către noi, locuitorii orașului, cât și de restul românilor și chiar și a străinilor.

Pe data de 16-17 august 2014, „Calea Eroilor” și Centrul Vechi al orașului Târgu-Jiu au fost pline cu tot felul de informații, scrie pe roll-up-uri, informații despre Brâncuși, axa lui Brâncuși („Masa Tăcerii”, „Aleea Scaunelor”, „Poarta Sărutului” și „Coloana Infinitului), cum a fost construită această axă, care a fost motivul construirii ei,. cât și cine a fost inițiatoarea acestei frumuseți, dar și informații despre trasarea în linie dreaptă, pe direcția V-E, a străzii „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu.

Toate acestea, au fost făcute în cadrul proiectului „2015 – Calea Eroilor în patrimoniul mondial UNESCO”, căci, sincer, merită ca această axă, axa lui Brâncuși să se afle acolo. Așadar, vizitatorii orașului, cât și locuitorii acestuia, s-au putut bucura în aceste două zile de o multitudine de informații, cât și poze cu acte vechi, aparținând lui Brâncuși (certificat de naștere, de căsătorie, acte de proprietate etc.). Per total, acțiunea mi s-a părut una tare interesantă, iar oamenii păreau încântați de ea, cât și de informațiile pe care le aflau despre Brâncuși, construirea axei și greutățile întâmpinate pe perioada construirii ei.

Mai joi, am să vă las poze cu acele roll-up-uri, ca dovadă a existenței lor și a proiectului, iar în postările ce vor urma (nu știu cât vor dura aceste postări), voi scrie și informațiile de pe roll-up-uri. Desigur, nu toate în același timp, ci voi cumula câteva roll-up-uri cu informațiile lor, în fiecare articol în parte. Sper să vi se pară și vouă interesante informațiile și să doriți să aflați mai multe lucruri, asta pentru că nu ați putut să fiți prezenți în Târgu-Jiu, în aceste două zile.

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

axa lui brancusi

 

România mea… inegalabilă!

Da. Pentru mine, România, este inegalabilă. Iar despre Inegalabila Românie, aici, pe blog, am mai vorbit. Și voi mai vorbi, căci locurile ei sunt infinit de frumoase și minunate, indiferent de cum bate vântul politic, din ce direcție și când. România e frumoasă mereu, iar frumusețile ei sunt naturale, nu neapărat pentru că s-a amenajat ceva anume. însă, România este o combinație armonioasă între frumusețile ei naturale și cele făcute de mâna omului, iar asta… ei bine asta cred că o face inegalabilă.

Și pentru a demonstra asta, cu dovezi clare și concrete, sunteți invitați să urcați pe site-ul „Inegalabila Românie”, poze care să ateste frumusețile naturale și artificiale ale propriei noastre țări. Să-i arătăm și noi, ei, cât de mândri suntem cu ceea ce ea oferă privirii noastre.

Dacă m-ar întreba cineva, exact în momentul ăsta, ce face România să fie inegalabilă pentru mine, aș răspunde simplu și rapid, fără să stau prea mult pe gânduri: muntele.

Sursă Imagine: arhivă proprie

Da. Muntele. Iar poza de mai sus, reprezintă, în viziunea mea, una din cele mai frumoase creste, văzute din Rânca, stațiunea montană din apropierea Târgu-Jiului, județul Gorj. Îmi place să privesc muntele sub fiecare răsărit de soare, sub fiecare apus, când luna și stelele domnesc deasupra-i. De pe vârf de munte, Universul pare mai frumos, stelele și luna par că pot fi atinse, iar razele soarelui sunt mai calde și mai blânde. Din vârf de munte, lumea asta mare ș rea, pare mică și bună. Din vârf de munte, lumea pare un glob armonios de imperfecțiuni, imperfecțiuni ce ne fac speciali, împreună cu lumea noastră.

Muntele e locul unde visele mele prind aripi. Locul în care mă relaxez. Locul în care sunt, cu adevărat, fără măști și secrete, eu, căci muntele, dacă-l iubești și ești prietenos cu el, îți răspunde cu aceleași sentimente și îmbrățișări călduroase.

Apoi, dacă m-ar întreba cineva care ar fi cel de-al doilea loc care face ca România să fie inegalabilă pentru mine, aș spune Târgu-Jiu. Locul ăsta are ceva special, pe lângă cultura și numele lui Brâncuși, care-i apasă greu pe umeri. Locul ăsta are o energie și o frumusețe aparte. 

Cu ceva timp în urmă, nu foarte demult, abia așteptam să-i părăsesc meleagurile. Acum,acum lucrurile stau altfel. De fiecare dată când sunt departe de el, îmi doresc să mă întorc pe meleagurile lui, printre oamenii lui și să privesc muntele, căci muntele nu-mi pare de nicăieri mai frumos, cum îmi pare privit de pe podul Jiului.

Sursă Imagine: arhivă proprie

Apoi, apoi axa lui Brâncuși cred că face orașu ăsta să fie cu adevărat special, căci, se spune că dacă te plimbi pe axa lui Brâncuși, de la „Masa Tăcerii”, pe „Aleea Scaunelor”, treci prin „Poarta Sărutului” și te îndrepți pe „Calea Eroilor”, către „Coloana Infinitului”, dus-întors, prin trup îți trece o energie benefică corpului Se spune că axa asta, poziționată exact așa, are proprietăți benefice. Sinceră să fiu, nu aș putea nici afirma, dar nici infirma cele de mai sus, căci, plimbându-te pe axă, capeți o stare de bine, dar asta poate fi și datorită frumuseților arhitecturale și sculpturilor lui Brâncuși.

Cel mai mult, îmi place „Coloana Infinitului”. Ea mă face să simt o stare aparte. Privesc spre ea, în vârful ei și îmi pare că atinge cerul. Iar în locul acela, unde se află limita dintre ea și cer, îmi pare că toate visele sunt posibile, că irealizabilul devine brusc realizabil, locul în care perfecțiunea există nu doar ca un concept, ci ca o stare efectivă.

Sursă imagine: arhivă proprie

Iar apoi vin restul operelor lui Brâncuși, opere care ar trebui să se afle pe lista oricărui român și străin, la „Locuri de văzut cel puțin o dată în viață”, căci sculpturile acestea sunt cu adevărat impunătoare și lasă o urmă adâncă în sufletul fiecărui privitor. O urmă adâncă de fericire, bineînțeles.

Sursă imagine: arhivă proprie

Sursă imagine: arhivă proprie

Sursă imagine: arhivă proprie

Apoi, din Târgu-Jiu, mi-aș lua lumea-n cap și aș pleca în toată țara. Aș traversa Muntenia și aș ajunge-n Dobrogea, să privesc valurile mării și să-i simt briza, aș urca în Moldova și m-aș umple cu toată istoria ei, aș traversa Bucovina și Maramureșul, aș coborî în Banat, apoi m-aș duce în Transilvania și i-aș vizita minunatele cetăți și castele, iar apoi m-aș întoarce în Oltenia mea, la Tudor Vladimirescu, la Ecaterina Teodoroiu, la Arghezi și la Brâncuși.

Aș vizita toate locurile din țara asta și aș spune lumii întregi cât de frumoasă e, căci tocmai frumusețea ei o face inegalabilă atât printre români, cât și printre străini. 

Pentru tine de ce este România inegalabilă?

 

 

Să-l cunoaștem pe Adrian. Grizzly Adrian.

I-am promis de nu știu câte luni că-i mângâi orgoliul și voi scrie despre el pe blog. Despre cât de minunat și de treabă e. Despre cât de drăguț e. Și despre zâmbetul lui (cum ai zis mă că e?). Despre cât de bine fotografiază. Și stai frate.. tu defecte n-ai?

Ohohohoooo da câte are. Normal că are. Chiar dacă amândoi suntem născuți pe 13, doar eu îs aia minunată și fără defecte. La el s-au dus toate. Știu.. știu.. e un frățior bun și minunat care a luat el toate defectele.

Da. Nimeni nu știa până acum că am un frate. Nici măcar eu, până acum ceva ani. Da. Am un frate. Născut pe 13. Tot pe 13 bată-l vina să-l bată de 13. Un frate din altă mama și alt tată, desigur. La ai mei sunt încă singură (și dă Doamne să rămân așa toată viața mea… că ăsta despre care scriu îmi ajunge!!! Pe cuvântul meu de nu!!!).

Ziceam că i-am promis că scriu despre el. Și promisiunea-i promisiune, nu? Dar cine a zis că eu mă țin de promisiuni în totalitate? Toată lumea, știu. Dar nu, nu mă țin… doar pe jumătate. O să apară un articol pe care i l-am promis (adică ăsta). Dar va fi un alt fel de articol, mai special. Unul în care va scrie chiar și el, răspânzându-mi la întrebările de mai jos. Da. Îi iau un interviu. Doar nu-mi storceam doar eu creierii să scriu despre el. Nu. Nu. Nu. Nu.

Să începem. Înainte însă, vă fac cunoștință cu el printr-o poză.

1. Eu te cunosc de o groază de ani. Știu cine ești. Ce faci. Când ești născut.. etc. Dar ceilalți nu știu. Așa că ia începe tu frumos cu o descriere și o prezentare (știu că ai sta zile să îți descrii minunăția-ți de făptură, dar nu te întinde!).

Cum spuneai mai sus , sunt născut pe 13 noiembrie ’94 și pot spune cu mâna pe inimă că generația ’94 este cea mai reușită. Cum am ajuns la această concluzie? Simplu! Eu sunt motivul. Deși mulți spun că 13 este un număr ghinionist, mie îmi poartă noroc. Ce pot să spun despre mine … Sunt micuț de statură, destul de sociabil, de foarte multe ori timid, însă dacă cineva mă calcă pe nervi trec repede de la „Panda” la „Grizzly”. Ok , ok , dar de unde am ajuns „Grizzly”? Pai… când eram micuț eram mai … pufos ca să zic așa , puțin plinuț și mă enervam destul de repede. Așa că unul dintre verișorii mei mi-a zis Grizzly. Inițial nu mi-a placut , dar apoi am ajuns să îndrăgesc această poreclă, în prezent folosindu-l în diferite jocuri și bineînțeles la pagina mea foto.

2. Știu și eu că sunt minunată și genială, dar ia treci și descrie-mă și pe mine (vezi ce zici, că te tai!!!)

Deși ești cu o lună mai în vârstă ca mine (LoL ce ciudat a sunat), sunt bucuros că ești mai scundă ca mine. He, he! Ești una dintre puținele fete cu (virgulă) care (damn .. cacofonia păcii) un băiat poate discuta despre orice fără să fie nevoit să mintă. O fată ce pune prietenia mai sus decât ultimul model de poșetă al unui designer celebru, iar pentru acest fapt ai tot respectul meu.

3. Puteai să mai continui. Nu mă supăram. Hai să trecem la lucruri serioase. Ce-ți place cel mai mult să faci și de ce?

Cel mai mult îmi place să mă relaxez, ca tot omul de altfel… și asta o fac prin fotografie, lucru care mă deosebește de restul „fotografilor” care pornesc cu ideea că „Îmi cumpăr aparat mare și negru ca să scot bani din pozat”. Nici măcar fotografiat nu sunt în stare să spună. Pe lângă fotografiat, îmi place să schiez (un lucru pe care îl avem în comun) și pe viitor sper să pot schia în Alpi ca să îmbin ambele plăceri. Aceasta cred că ar fi rețeta perfectă pentru o zi din viața mea.

4. Hmm.. Alpi… Fotografie.. Sună incitant. Cum ai ajuns să iubești fotografia și ce înseamnă pentru tine acest lucru?

Chiar așteptam această întrebare. Fotografia am ajuns să o îndrăgesc acum foarte mulți ani, când eram destul de micuț, pentru că foarte mulți colegi din clasă dețineau un telefon mobil, după multe rugăminți, părinții mi-au cumpărat un telefon care era musai să aibă cameră foto. Asta se întâmpla undeva prin clasa a V-a. Încă țin minte telefonul : un Sony Ericsson K310i, cameră vga, destul de ok pentru acea perioada. Treptat am ajuns să schimb telefon după telefon cu cameră din ce în ce mai performantă. Mai târziu tatăl meu a cumpărat un aparat foto compact de care eram foarte încântat, dar nu la fel de încântat ca acum 2 veri când din bănuții mei strânși destul de greu, mi-am achiziționat un Samsung Galaxy S Plus unde am descoperit funcția „macro”. Era ceva cu totul spectaculos pentru mine. După aceea am ajuns să citesc despre „DSLR”, prescurtare de la Digital Single Lens Reflex, dar nu intru în detalii și în cele din urmă, tot cu ajutorul părinților am reușit ca vara trecută să iau un Nikon d3100 cu obiectivul de kit si unul zoom. La scurtă vreme am dat pe facebook de un „Canonist”, Cosmin Dumitru, care mi-a dat și încă îmi dă sfaturi utile pentru a mă perfecționa. Fotografia înseamnă foarte mult pentru mine, deși am perioade de câteva zile sau săptămâni când efectiv nu am ce fotografia, așa că mai trag câte un cadru prin casă pentru a scăpa de acea stare de … plictiseală ca să zic așa.

5. Crezi că, fotograf fiind, acest lucru te ajută să te dezvolți pe plan personal atât intelectual cât și psihic?

O întrebare bună. Sigur, fotografia te ajută în primul rând să iți dezvolți imaginiația, să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă, iar ca fotograf ai numai de câștigat. Cu fiecare fotografie făcută observi ce ar trebui schimbat, astfel putând să te perfecționezi.

6. De ce crezi că lumea ar trebui să iubească fotografia, fotografiatul, dar mai ales fotografii?

Oamenii ar trebui să iubească fotografia deoarece aceasta este una dintre cele mai bune modalități de a transmite ceea ce simți. Trebuie observate toate detaliile ce o transformă dintr-o poză banală într-o fotografie reușită. Nu știu dacă lumea ar trebui să iubească fotografii având în vedere că tot mai mulți „fotografi” apar pe zi ce trece. Un lucru ce îl detest din suflet îl reprezintă un „fotograf” sau „pozar”, cum spun mulți încuiați, care nu are nicio treabă cu fotografia, focusul fiind total aiurea, încadrarea și editul de toată jena, dar care (și vă rog să fiți atenți), FOLOSEȘTE O SEMNĂTURĂ cât jumătate din poză. Dacă nu iți lași amprenta pe o poza aiurea, nu ești, citez: „pozar”. Acum nu mi-o luați în nume de rău, sunt foarte mulți artiști în lumea asta, oameni care scot adevărate minunății din aparate, iar pentru aceștia… JOS pălăria. Partea proastă este că foarte mulți oameni nu fac diferența între un artist și un „pozar” de toata jena.

7. Hai să trecem peste această pasiune a ta, fotografia, mai departe. Lumea nu știe, dar eu știu că dai BAC-ul (la fel ca mine). Cum te împaci cu gândul că se mai sfârșește o etapă din viața ta?

Sincer, îmi va părea puțin rău că mă voi despărți de câteva persoane cu (virgulă) care m-am înțeles destul de bine în acești ani. Nu merg pe principiul că „prietenul meu merge la București  și merg cu el că ne-am înțeles bine, dar nu îmi place facultatea”. Cea mai mare prostie. Prietenia nu îți aduce o casă, nu îți aduce pâinea pe masă, doar dacă prietenul tau nu este cumva milionar și nu are ce face cu banii. Faptul că termin liceul reprezintă un lucru ok, deoarece am șansa să întâlnesc alți oameni, la facultate, iar prietenii vechi fiți siguri că nu îi voi uita.

8. Ce ți-ar plăcea să faci pe viitor? Ce ai de gând să urmezi? Încotro vrei să-ți îndrepți pașii în vederea dezvoltării și evoluției tale?

Pe viitor mi-ar plăcea să am un job în domeniul economic , ceva care să-mi placă și care să-mi ofere acea satisfacție. Fotografia aș dori să rămână un hobby, dar nu se știe ce îmi rezervă viitorul.

9. Ce înseamnă pentru tine părinții tăi? Care ar fi cel mai frumos cadou pe care ai vrea să li-l faci?

Părinții sunt cele mai importante persoane din viața mea, oameni deosebiți care m-au ajutat și mă ajută în tot ceea ce fac, iar pentru aceasta le mulțumesc din suflet. Cred că cel mai frumos cadou pentru ei ar fi să mă vadă realizat în viață. Vreau să fie mândri de mine!

10. Te-ai săturat de întrebări? Nu-i nimic. Mai sunt!!! Să continuăm, deci! Cum crezi tu că ar trebui schimbată generația noastră în bine? O modalitate revoluționară, ceva?

Generația noastră are mult potențial, dar care nu este exploatat la maxim. De ce? Pentru că Guvernul alocă bani pe proiecte idioate care nu sunt de folos nimănui. Doar bani aruncați aiurea. Elevii ar trebui să fie stimulați pentru a-și depăși limitele. Dacă ar fi după mine, aș scoate vechile caiete și le-aș oferi elevilor tablete pe care să le folosească la ore în locul banalelor caiete pe care uneori le uiți acasă. Aș dori alt stil de predare al profesorilor, în sensul că noi ar trebui să plecăm cu lecția învățată din clasă dacă suntem atenți. Dar cum poți să fii atent când ce auzi ți se pare atât de plictisitor încât mai ai puțin și adormi. Dacă ar asocia lecțiile cu muzică sau cu ceva care îți place, altfel ar sta treaba. Dar chestia asta nu o să se întâmple prea curând.

11. Cum ți-ar plăcea ție să schimbi măcar foarte puțin lumea în care trăiești. Ce ți-ar plăcea să lași în urma ta astfel încât celorlalți să le fie de folos?

Mi-ar plăcea să-i pot scăpa de prostia care a pus stăpânire pe mulți dintre noi, să fie mai buni unii cu alții și să-i fac să vadă lumea printr-o altă perspectivă, așa cum spuneam mai sus.

12. Doamne. Ce întrebări geniale am. Dar gata. Asta-i penultima. Știm că de-a lungul anilor, ne schimbăm. Tu cum te-ai schimbat în ultimii ani, de când te cunosc eu pe tine?

Nu știu dacă m-am schimbat, cred că sunt același băiat care se enervează ușor, căruia îi place să se contrazică și care își ajuta prietenii. Știu că uneori pot deveni enervant sau nesimțit, dar nu o fac cu răutate. Îmi place să aduc un zâmbet pe fața cuiva.

13. Gata. Asta-i ultima. Poți scoate șampania. Ai scăpat. În acest ultim punct vreau să-ți mulțumesc pentru că mi-ai răspuns la toate întrebările, dar și să te rog a lăsa un ultim gând către cititorii mei.

Mi se pare mie sau numărul 13 nu este aleatoriu? Aveți grijă cu Pishky , face parte din Oridnul Illuminati. Glumesc . Sper că prin acest articol ați reușit să vă faceți o mică părere despre mine și că tot vin Sărbătorile Pascale,vă doresc să fiți fericiți alături de cei dragi și să vă bucurați de viață din plin!

Nu ți se pare. Nu-i aleatoriu. Aplauze, vă rog, pentru întrebările adresate și pentru tot ceea ce a ieșit. Mai jos am să vă las câteva poze făcute de Adrian în speranța că-l veți aprecia (chiar fotografiază frumos – și țin-te bine, drgule, că nu mă mai prinzi pe mine lăudându-te!!!) și pe Facebook prin prisma paginii sale dedicate special fotografiei.

Sper că v-a plăcut și v-a făcut plăcere să-l cunoașteți. Serioasă fiind, aș vrea să vă spun cine este pentru mine cu adevărat Adrian, pe lângă băiatul ăla extrem de enervant pe care l-aș omorî în fiecare secundă a vieții mele. Deci, fiți atenți: este frățiorul ăla pe care nu l-am avut niciodată și aș fi vrut să-l am doar pentru a-l tortura, dar pe lângă asta este copilul care mă făcea să râd când nimeni nu o făcea… și care încă mai face asta. Pam – Pam.

 

Adrift – Proiectul norilor

E luni. O altă zi de luni. Dacă e luni, ieșim puțin din sfera Super Blogului și mai vizualizăm câte ceva.

Câți dintre voi ați auzit de Adrift – Proiectul norilor?

Acum câteva săptămâni am dat peste un proiect fotografic ce mi-a încântat într-un mod cu adevărat uimitor retina și toate senzațiile mele vizuale. Simon Christen, căci el este omul din spatele proiectului, a realizat un frumos proiect cu ceața de de-asupra orașului San Francisco.

L-am „șăruit” multora… și de la toți am primit aceeași întrebare: „Ce naiba-ți place? Sunt doar niște nori.” Ei bine, eu ador natura. Îmi place. O iubesc și-mi pare absolut minunată cu toate fenomenele ei fantastice și uimitoare. Deci, implicit, iubesc ceea ce-ați văzut voi mai sus în poză și ce veți urmări mai jos. Sper să vă placă.

Iar acum, pentru că lunea n-am chef de nimic, nici măcar să mă lungesc cu vorba aici pe blog cum o fac de obicei, am să vă las întrebarea mea întrebătoare: Tu ce de iubești natura, Pământul?

sursă vimeo (user Simon Christen)

Acasă la Brâncuși

M-am tot gândit și tot gândit ce să scriu astăzi pe aici. Orice mi-ar fi trecut prin gând, n-am cuvinte pentru acele gânduri. Mi s-au ascuns cuvintele, de somn săracele… și nu mai vor deloc deloc să apară. În consecință n-am să mai spun prea multe mai departe, iar dacă logica vi se va părea a nu fi a mea… să știți că și ea mi-a fost răpită oarecum de niște ore nedormite (și ca să nu vă frământați ce-i cu toate asta am să vă zic că am fost tare prinsă cu observarea minuțioasă a apusului, trecerii nopții și a răsăritului :)) ). Punct…

…și de la capăt. Știți că-mi place să călătoresc fie că-i prin grădină, fie că-i prin locuri frumoase din țară sau din străinătate, fie că-i aproape sau departe. Astăzi, lipsindu-mi cuvintele, am să vă plimb pe la Brânuși. Am să vă plimb pe plaiurile unde s-a născut, nu departe de locul unde m-am născut și eu. Astăzi vă prezint Hobița și casa de la Hobița. Bine.. am să vă prezint doar casa că Hobița nu-i așa interesantă.

P.S.: Nu vă lăsați influențați de calitatea pozelor. Sunt făcute cu niște telefoane ce le-am avut la îndemână. Ceeee… acu eu nu aveam de gând să merg pe acolo, ci cu totul într-o altă parte.

***Click pe poză pentru dimensiunea normală!!!

Iar acum, ca să nu închei chiar așa sec cu niște poze… am să vă zic următoarele: Vizitați România, că-i FRUMOASĂ TARE!!!

Drobeta Turnu Severin

După ce v-am plimbat pe la Herculane și pe Dunăre, azi mai facem un popas la Severin.

Poze Herculane, AICI.

Poze Dunăre, AICI.

Ținând cont de zi, că-i sâmbătă.. și de locație, că-i tocmai Drobeta, cineva mi-ar spune că-s rea. Și nu neg. Sunt.

Postarea de azi în schimb nu are nicio legătură cu răutatea mea. Departe mi-e gândul de ea, de răutate sau răutăți. Drobeta făcea parte din traseu, așa că ea era următoarea destinație de pe blogul meu.

De arătat, n-am prea mule poze. Am ajuns destul de târziu iar timpul ne presa. Am apucat în schimb să fotografiez o stradă, un teatru (și dacă aș avea și eu un asemenea teatru în Târgu-Jiu, pe cuvântul meu de nu m-aș duce la fiecare spectacol) și niște case. Toate vechi, desigur. Am o pasiune pentru tot ceea ce înseamnă vechi și are o istorie în spate. Am o pasiune pentru toate clădirile cu tentă de ”belle epoque”. Mă fascinează pur și simplu. Aș sta ore în fața lor să le privesc. De mică am fost fascinată de tot ceea ce ținea și încă ține de ”belle epoque”. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în vremurile alea. Nu știu de ce, dar știu că mi-ar fi plăcut.

Poze, după cum spuneam, nu-s multe. La fel ca și cele de ieri le poți număra pe degete. La fel ca și ieri, nici azi nu am cuvintele după mine. Le-am uitat undeva și nu știu unde. Le tot caut de ceva zile și nu le găsesc… se pare că nici ele nu mă mai găsesc pe mine.

Acestea fiind spuse, poftiți câteva poze din Drobeta Turnu Severin.

***Click pe poză pentru dimensiunea normală!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Pe Dunăre

Ieri v-am încântat sau dezgustat privirea (nu știu exact) cu pozele din orașul Herculane. Un oraș în care zici că nu a mai pășit de secole vreun picior de om. Pozele le puteți vedea în articolul de AICI.

Astăzi am să vă încânt sau dezgust privirea (iar nu știu exact) cu poze de pe Dunăre. Nu-s multe la număr, se pot număra pe degetele de la o mână, spre deosebire de cele de ieri ce se apropiau de 30.

O zonă tare frumoasă, pe la Cazanele Mici, pe unde Dunărea se strecoară cum poate printre stâncile sârbești și cele românești. Acolo am pozat atât Dunărea, stâncile, pe Decebal (statuia din stâncă sau cum vreți să o numiți), cât și o mănăstire (Mănăstirea Mraconia). Da, știu că nu le am cu mănăstirile… dar asta îmi place cum e poziționată cu un picior pe uscat și unul în Dunăre. E așa de frumos să deschizi geamul și să-ți lași degetele să se joace cu valurile mici ce izbesc totuși cu putere pereții de jos ai mănăstirii. Desigur și pe celelalte le apreciez din punct de vedere arhitectural și al picturilor exterioare cât și interioare.

Nu știu de ce, dar simt că n-am cuvintele cu mine. În consecința acestui fapt, vă las cu pozele… că altceva nu prea pot face.

Sper să vă placă!

***Click pe imagine pentru dimensiunea normală!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Herculane – un loc aproape uitat

Acum mulți ani am vizitat Herculanele. Eram prea mică ca acum să-mi mai amintesc ceva de atunci. Timpul a trecut, iar pașii mi-au mai fost o dată îndreptați spre meleagurile astea.

Când privești taman din mijlocul lor, te simți parcă într-o altă lume. O lume ce a fost cândva prezentă și care pare să existe încă prin clădirile vechi, prăfuite și uitate. Dacă nu ai vedea turiști ca și tine mișunând dintr-o parte în alta, ai zice că viața și-a luat de foarte mult timp tălpășița de pe acele tărâmuri. Uitându-mă în toate părțile mă simțeam ca făcând parte din două lumi, aflându-mă fix între ele: lumea mea cu o tehnologie modernă și lumea ce a fost. Mi se părea că acela e momentul în care trecutul se întâlnește cu prezentul, momentul în care noi ne întâlnim spiritual și niciodată fizic cu cei ce au pășit ca și noi pe acele meleaguri, fie că au fost părtași la ridicarea acelor clădiri fie că doar le-au admirat la fel ca și mine. Mi se părea în același timp că fac parte dintr-un film de groază și așteptam ca prin ochiurile goale ale ferestrelor să iasă ceva imaterial. Singurul ce mă înconjura era vântul și mirosul proaspăt dar cu tentă veche al orașului Herculane. Pășeam cu grijă pe trotuarul pavat cândva și măcinat de timp, așteptând parcă să dispară în urma scârțâiturilor tot ce mă înconjura. Nimic nu se întâmpla. Toate rămâneau la locul lor în bătaia ușoară a vântului emanând același miros. Dacă nu ar fi fost oamenii, pașii lor și vântul, s-ar fi auzit geamătul clădirilor sub greutatea timpului.

Pentru a împrăștia senzația descrisă mai sus am făcut și niște poze ce îmbină vechiul cu noul. Da, îmbină vechiul cu noul… clădirile începând să fie renovate încetul cu încetul.

*** Click pe imagine pentru a o vedea la dimensiunea normală!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Când noaptea vine…

… se lasă liniștea.

După o noapte albă în care n-am reușit deloc să dorm, am început să-mi storc mintea și nici un cuvânt nu dorea și nici nu dorește să-și aștearnă literele într-un mod cât mai logic aici pe blog. Pentru cuvintele ce le-am scris aici am purtat toată noaptea tratative cu ele și într-un final cu chiu cu vai au acceptat destul de bosumflate.

După lungi cugetări, foarte lungi cugetări în care nu am ajuns la nici un rezultat, m-am hotărât totuși să vă prezint o mică parte din Târgu-Jiu în miez de noapte. Așa că na poftiți poze făcute cu puțin înainte de ziua de azi (orele 00:00) în timpul unei plimbări după masa de seară.

Încântați-vă ochii cu frumusețea liniștitoare a nopții 🙂

***Click pe poză pentru dimensiunea normală!!!***

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Attraction

Azi aveam de gând să vă prezint încă un scurt-metraj la fel ca și săptămâna trecută. Ieri însă mi-a trecut altceva pe sub ochi, ceva ce m-a făcut să amân postarea destinată zilei de azi pe săptămâna viitoare. E vorba de ”Attraction – Shadow Act”. Nu știu dacă știți deja despre ce este vorba sau nu, tocmai de aceea m-am hotărât să vă fac cunoștință cu următorul video ce reprezintă o mică parte din ceea ce înseamnă arta adevărată și spun o mică parte pentru că mai sunt multe domenii și momente ce reprezintă mici părți din arta adevărată ce împreună constituie întregul.

Un clip emoționant ce împrăștie în jurul lui trăirile, emoțiile și sentimentele personajelor sale.

N-aș vrea să folosesc mai multe cuvinte ci aș vrea acum să vă las să vă bucurați ochii cu cele de mai jos. Aștept într-un comentariu părerile voastre asupra celor ce veți vedea.

sursă youtube (user DapperAttire2011 )

Logică și estetică cum numai la Târgu-Jiu găsești!

În fiecare dimineață după ce trec podul Jiului trec pe lângă parc. Trec mai mult adormită decât trează după ce mă pierd în căldura razelor de soare deasupra Jiului și îmi scald privirile în apele lui mai mult tulburi decât limpezi ori în imensitatea cerului.  Cu căștile în urechi, încântată de fel și fel de melodii, mă las ghidată cu pași repezi spre școală.

De obicei observ și cele mai mici detalii și mereu sunt întrebată: ”Tu chiar observi toate detaliile?”. Nu, nu observ chiar totul. Sunt mii de lucruri care îmi scapă fie atunci pe moment fie nu o să îmi dau seama de ele niciodată dacă nu-mi spune și mie cineva. Nu ai cum să observi totul. Însă în mare parte m-am obișnuit să observ detaliile. Să analizez cam tot ce-mi pică în fața ochilor și a gândurilor și asta atunci pe moment în câteva secunde (de cele mai multe ori). Sunt bineînțeles și detalii pe care le observ dar nu le pot înțelege și despica pe moment, rămânând să fie mai amplu analizate într-un viitor apropiat.

Revenind la mersul meu spre școală și trecutul pe lângă parc, am observat de ceva timp niște chestii ciudate. Mai întâi niște tipi se chinuiau să mascheze crăpăturile gardului de beton ”reparându-le”, ca ziua următoare să fie și mai mari și mai tari. Ce să zic.. IEEEEI. Apoi am observat un ochi de gard diferit(nr 2) față de toate celelalte (câteva zeci la număr) ce împrejmuiesc parcul. Ieri însă, în timp ce mergeam mai aeriană decât în oricare altă zi observ pe lângă cele 2 modele de gard un al treilea și mai tare și mai ”mișto” și mai țipător. Trecusem însă de el, așa că am dat în marșarier cu pași înceți să nu-mi tulbur și mai tare privirea. Contrastul dintre simplitatea primului model ce-l știu de când m-am născut cu al doilea și într-un final cu al treilea mi-a adus un zâmbet tare larg pe față, ca un fel de apreciere ironică pentru prostia celor ce au luat o astfel de decizie ca un singur gard să aibă 3 modele.

Ca să nu ziceți aici că aberez am să vă las și poze. 3 la număr, câte una pentru fiecare model că de.. toate 3 într-una singură mi-e că vă orbesc cu frumusețea lor.

1. Gardul de când lumea și Pământul

2. Varianta a 2-a simplă (vecină cu prima)

3. A 3-a variantă și cea mai tare! (vecină cu a 2-a)

Încă nu mă prind care este ideea de a fi unul după altul. Care e logica.. că nici măcar estetic NU-I!!! De asemenea încă stau și mă întreb de la ce vin G-urile alea din cercul din mijloc. Să vină de la PARC? Neah.. nu se potrivește. Să vină de la Constantin Brâncuși(așa se numește parcul central din oraș)? Hmm.. nici aici nu găsesc vreo potriveală! Să vină de la Târgu-Jiu? Pfff… asta e!! EVRIKA! Clar de la Târgu-Jiu vine… e vorba de G-ul din TârGu. Da.. da.. da… daa… cum de nu mi-am dat oare seama mai devreme?

Cred că dacă îmi place sau nu… deja v-ați prins. Sunt curioasă ce părere aveți voi. Vouă vă place?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user kraudio )

Târgu-Jiu sub nori și soare

Acum e soare.

Acum o oră tuna și fulgera iar stropii de ploaie îmi băteau care mai de care în geam sub șuieratul asurzitor al vântului.

Acum două ore cerul era senin fără vreo urmă de nori în orizont. Era de un albastru clar nedistorsionat de vreo pată albă-cenușie.

Acum trei ore cerul parcă se rupea în două îngreunat de nori și tăiat pe toate părțile de fulgere. Ceea ce părea să-i aline suferința erau totuși picăturile de ploaie ce picau cu nemiluita.

Acum patru-cinci ore în schimb era soare. Practic soarele era singurul ce însoțea cerul în albastrul lui întins.

Alternanța asta se petrece de vreo săptămână. Ba soare, ba ploaie, ba doar nori încât stau și mă întreb de unde mai apar nori dacă tot se duc, se duc, se duc. De terminat nu se mai termină? De unde tot vin că par să nu vină dintr-un loc anume, par pur și simplu să apară din neant.

Eu una m-am cam plictisit de vremea asta. Mie nu-mi place incertitudinea așa că să se hotărască o dată pentru totdeauna dacă vrea să fie cu soare sau vrea să fie cu nori și ploaie. Ori așe, ori așe, vorba unui amic: Weather go home, you are DRUNK! (da știu că nu e vorba lui dar el a zis-o recent!)

Pe la voi cum e? Că pe la mine e ca mai jos de urât câteodată!

***Click pe fotografie pentru a o reda la dimensiuni normale.

Și pentru că de foarte mult timp nu am ma pus o melodie să-mi însoțească posturile, poftiți acum una:

sursă youtube (user CreedVEVO )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

 

Târgu Jiu sub raze de soare

Zilele trecute când eu mă provocasem să scriu un post cât se poate de scurt(AICI), Ninu m-a provocat la unul și mai scurt spre neplăcerea lui ICE-T căruia deja îi e dor de posturile mele lungi.

Acestea fiind spuse am să-mi pun barieră cuvintelor și am să vă las pozele de mai jos să vorbească ele pentru mine.

***Click pe poză pentru a o vedea la dimensiunea normală!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have a nice day,

Pishky!

sursă youtube (user BonJoviVEVO )

Contrast: verdeață și zăpadă

Salutare tuturor în miez de seară.

N-am prea multe cuvinte la mine așa că nu vă voi obosi cu vreun post kilometric sau mai știu eu ce. O să fie un post cât de scurt posibil, poate cel mai scurt dintre toate câte au existat până acum 🙂

Astăzi vreau doar să vă oftic că voi nu aveți ce am eu. Na, sâc! Ofticați-vă. Știu sunt răutăcioasă, dar na.. se mai întâmplă și pe la case mai mari.

Astăzi termometrele urcau pe undeva peste 25 de grade celsius. Afară era o căldură prin care cu greu reușeai să treci. Și totuși, nu foarte departe, pe crestele munților ce stau către limita nordică a orașului o zăpadă proaspătă contrasta cu verdele crud al copacilor și albastrul limpede al Jiului. Un peisaj ce întotdeauna pe mine m-a fascinat, atât în poze cât și acum pe viu. Iar dacă pe mine m-a fascinat pe viu, pe voi las poza să vă fascineze virtual că de… numa așa se poate.

Sper că a plăcut ochilor voștri ceea ce tocmai au privit. Iar dacă nu  am reuși nici acum să fac un post sub 100 de cuvinte pentru că și acesta a depășit lejer 200 de cuvinte, am să mai încerc mâine. E o provocare pentru mine să scriu un post cât mai scurt.

Și dacă tot m-am lungi atât, vă las mai jos o melodie.

sursă youtube (user 1michelemichele1 )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

București – part II: Trasee-n București

Cuprins:

Part I – The human Body la Muzeul Antipa

Part II – ce citiți acum

Part III – Film de groază

Part IV – Prin spitale

Part V – Concert Aylin

Part VI – Aventură de noapte în București

Prima zi – miercuri 10 aprilie 2013 după masă

După câteva ore petrecute în Muzeul Antipa, am ieșit moarte de picioare și ne-am așezat ca două babe pe o bancă privind la clădirea din fața noastră ce se afla vis-a-vis de Muzeul Antipa :). Chiar voi știți ce clădire se află vis-a-vis de Muzeul Antipa? Nu știți? Dar dacă vi-o arăt?

Nici acum nu știți care este clădirea? Eh… lăsați că nu-i mare bai asta! Nici bucureștenii ce treceau zi de zi pe lângă ea nu prea aveau habar și dacă îi întrebai dădeau din umeri :). Dar pentru că eu sunt un om tare bun am să vă împărtășesc cunoștințele mele și am să vă spun că acea clădire este GUVERNUL ROMÂNIEI! Mă bucur că v-am putut culturaliza în vreun fel cu această informație :)!

După ce am lenevit vreo 10-15 minute privind Guvernul și mașinile ce-i treceau prin față ne-am hotărât să mergem să mâncăm la Mc Donalds-ul din spate și am sfârșit la SubWay. Ciudat. Știu. De SubWay eu sunt fascinată din Oxford pentru că primeam puncte și ne puteam cumpăra apoi gratis :). Nici aici nu sunt mai prejos, au tot felul de oferte gen cumperi un sandwich și un suc și primești unul gratis :). Nu e cine știe ce, dar e :).

E interesant cum se ajunge la SubWay-ul din Victoriei dacă ești pe partea cealaltă de stradă. E tare interesant  pentru că nu poți trece direct pe partea cealaltă în intersecție ci trebuie să treci de pe o stradă pe alta ca și când ai face un sens giratoriu pietonal. Nu înțelegeți ce vreau să zic? Nu-i nimic… m-am chinuit să vă fac un desen 🙂

Da… logică de București 🙂 De ce să treci drept când poți să ocolești toată intersecția și să stai la 3 semafoare?

Trecând peste asta, după ce am mâncat ne-am îndreptat pașii spre Arcul de Triumf trecând pe lângă Muzeul Geologic și Muzeul Țăranului Român iar înainte de a ajunge la Arc am făcut un popas de relaxare prin Uruguay. Ajunse la Arcul de Triumf ne-am grăbit pașii spre Casa Poporului de unde ne-am cărat cu greu spre metrou să mai ajungem și acasă 🙂

Am mers ceva ziua de miercuri, dar n-am mers mai mult ca joi noaptea 🙂 Însă despre asta o să vorbim peste vreo 2-3 posturi 🙂

Cam atât și pe ziua de astăzi cu plimbarea mea prin București. După cum vedeți multe n-am văzut miercuri, deși parcă am văzut destule pentru o singură zi :).

Și dacă tot am fost miercuri în plimbare am să vă las mai jos un clip cu partea a doua a proiectului ”Vorbe pentru timpuri noi – Tu ce le-ai dărui oamenilor?”. Este filmat în centrul vechi al Bucureștiului. Vă doresc vizionare și ascultare plăcută!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Prima parte a proiectului de mai jos o puteți găsi AICI!

sursă youtube (user Bogdan Vetu )

București – part I: The human body

Cuprins:

Part I – Ce citești acum

Part II – Trasee-n București

Part III – Film de groază

Part IV – Prin spitale

Part V – Concert Aylin

Part VI – Aventură de noapte în București

După cum bine știți am fost în București cu ocazia lansării albumului ”Cloud” al lui Aylin, pentru că am câștigat o invitație dublă la acest concert :).

Prima zi – miercuri 10 aprilie 2013 pe la prânz

Trebuia să merg cu trenul, dar am ajuns să merg cu mașina până la București. Am ajuns în București repede. Nici nu știu când a trecut timpul pentru că majoritatea drumului am dormit (cum fac de obicei). M-am dus la o prietenă în West Gate (complex studențesc foarte luxos) iar de acolo ne-am îndreptat cu metroul spre muzeul Antipa să vedem și noi ”expoziția de oameni”. Pe drum i-am menționat că expoziția de oameni este de fapt o expoziție de cadavre :):… ”Cadavre??? Adică oameni din ăia morți? … hmmm ”Nu.. de fapt sunt niște extratereștrii umanizați și spintecați.. o să-ți placă!”. Și i-a plăcut la fel de mult cum mi-a plăcut și mie.

Am intrat în muzeu și logic că ne-am dus să luăm bilete. Am constat cu o imensă fericire că vânzătoarea de bilete nu prea știe matematică, dar a fost în avantajul meu. Pentru a ne putea cumpăra biletele ne-au fost cerute buletinele ca să ne încadreze într-o anumită categorie de vârstă: 7-18 ani, peste 18 ani sau pensionari. Pe ea, care e născută în 92, au băgat-o în categoria celor peste 18 ani și iau dat un bilet de 40 de lei. Pe mine, care sunt născută în 94, m-au băgat la categoria sub 18 ani, pentru că după calculele ei matematice din 1994 până în 2013 sunt mai puțin de 18 ani și IEEEEI mi-a dat un bilet de 32 de lei.

Am ajuns în sfârșit în mijlocul expoziției și am fost uimite de ceea ce am văzut. Eu una pot spune că eram cu totul fascinată de tot ceea ce mă înconjura. Expoziția a fost împărțită pe sectoare, fiecare sector fiind reprezentat de către un sistem: sistemul osos, sistemul muscular, sistemul digestiv, sistemul circulator, sistemul respirator, sistemul nervos și sistemul reproducător, dezvoltarea intrauterină a fătului și boli. În cadrul fiecărui sistem erau prezentate tipuri de boli ale acestuia. Ce mi-a plăcut mult a fost expunerea organelor sănătoase și în continuare a celor afectate de anumite boli din stadii mai puțin avansate până la metastaze.

Fiecare sistem era bine organizat iar la intrarea într-un anumit sistem erau puse fișe despre sistemul respectiv ce puteau fi luate și citite explicațiile în fața fiecărui exemplar din categoria respectivă. Fișele acestea erau puse într-un alt stativ la intrarea în următorul sistem de unde le luai pe următoarele corespunzătoare noului sistem. Explicațiile de pe aceste fișe erau amănunțite și pline de foarte multe curiozități: spre exemplu la sistemul nervos exemplificau cum poziția mușchilor indica mâncărimi în zona respectivă și dureri.

Dacă am spus ce mi-a plăcut mult, am să vă spun ce mi-a plăcut și cel mai mult. Mi-a plăcut sistemul circulator (da… mi-a plăcut mai mult decât cel nervos) datorită anumitor exponate ce au fost realizate în felul următor: în corp s-a injectat un polimer coroziv roșu ce după ce s-a întărit organele din jurul arterelor, venelor și capilarelor au început să fie ”erodate”. Astfel a rămas frumos structurat omul doar din artere, vene și capilare. O adevărată frumusețe să vezi toate acele mii și mii de firișoare ce intră în alcătuirea ta alături de mii de alte componente. Când vezi acel exponat, parcă nici nu-ți vine să crezi că mai poate exista și altceva în tine care să te alcătuiască.

Din câte am auzit există discuții tare aprinse asupra acestei expoziții din cauza faptului că ar fi cadavrele unor chinezi torturați. Practic se spune că acei chinezi au fost torturați pentru realizarea acestei expoziții, lucru ce este total inuman. Eu una, până nu am dovezi clare despre acest fapt tind să cred că este o minciună pentru a denigra această expoziție, această inițiativă de a-i invita pe necunoscători în călătoria cunoașterii propriului corp. Cu toate acestea expoziția ”The human body” merită vizitată pentru că e fascinantă :)!

Cam atât cu prima parte a excursiei mele prin București. Partea a doua o veți găsi tot aici mâine seară :).

Life in pictures – Meanwhile in Narnia…

… pardon România!

Deși, diferența dintre Narnia și România nu-i foarte mare. Și aici, ca și acolo găsim tot felul de creaturi imprevizibile, nemaivăzute, nemaiauzite și neașteptate.

Astăzi, la ”Life in pictures” de la Costin, eu am să vă fac cunoștință cu apărătorii regatului nostru. Un regat al zăpezii și al culmilor înalte, unde stelele sunt mult mai mari. Un regat în care tu ești chiar mai aproape de ele, de stele. Da, ești mai aproape cu vreo 2000 de m față de cum erai înainte. Regatul, sub numele lui de cod, Rânca, se află prin părțile mele și după cum vedeți, cu câteva zile înainte de jumătatea primăverii ne întâmpină cu ziduri de gheață, iar brazii, adică străjerii, și-au pus mantia regală.. dar nu oricare mantie regală ci cea albă.

Mai departe, vă las și pe voi să vă bucurați de frumusețile regatului nostru :).

(!!! Pentru a vedea pozele la dimensiunea normală, click pe o poză și le derulați așa pe toate :)!!!)

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user SteveVaiHimself )

Life in pictures – În căutare

A mai trecut o săptămână. E din nou duminică trecut de 00:00. E ”Life in pictures” la Costin.

E târziu și eu nu prea am multe cuvinte. Am obosit să mă răzgândesc de atâtea ori asupra subiectului postării mele… însă cu siguranță cele ce au picat în fața acestuia își vor găsi rândul săptămânile ce vor avea să vină.

Ca de obicei, vă întâmpin cu cele 3 secțiuni de poezie, poză și muzică.  Așa că să nu o mai lungim cu vorba și să trecem la treabă:

Mi-e dor de-o strada linistita, 
In care lumea-ntreaga tace-
Sa-mi lase mintea obosita
Si toate gandurile-n pace…

Mi-e dor de-o noapte nesfarsita, 
O noapte trista si adanca-
In strada asta linistita;
S-o faca mai tacuta inca…

Mi-e dor mereu de-un lucru mare
Sa nici nu-ncapa intr-un vis…
Mi-e dor de lucrurile care
Sa nu le intalnesc e scris!…

Fără nume – Mihai Săulescu

Poza următoare a fost cea care mi-a definitivat tema acestui post. Am oscilat între multe poze de prin diferite colțuri ale lumii, dar aceasta, făcută pe un pod în Berlin, înainte de a mă prinde o furtună de toată frumusețea fără umbrelă, ea privea speriată în toate părțile, căuta ceva, căuta liniștea.

sursă youtube (user soundsalive11 )

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

 

Duminică faină,

 

Pishky!

 

Life in pictures – Macabrul

Zi de fotografie la Costin, sper ca azi să fie, nu ca săptămâna trecută când a tras chiar el chiulul. No, dacă nici azi nu va fi să fie trenul lui Costin în gara blogosferică, eu îmi voi amenaja propriul vagon virtual cu trio-ul din fiecare săptămână.

Cum eu nu sunt într-o stare fericită, nu pot răspândi în jurul meu fericire, așa că am să răspândesc ceea ce simt. Pentru început am să vă iau mai ușor cu Bacovia:

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

George Bacovia – Plumb

Acum, că ați primit încălzirea, trecem mai departe și urcăm oarecum în treptele macabrului cultural. Astăzi am făcut o plimbare prin cimitir, că de, din când în când îți mai aduci aminte de cei care au fost și s-au dus și încerci cu disperare să nu te gândești la cei care se duc. M-am plimbat printre neamurile lui Brâncuși și printre neamurile mele niciodată cunoscute. Iar dacă eu m-am plimbat, voi de ce să nu o faceți?

Iar acum, o melodie, ce nici ea nu poate ieși din sferele macabrului, dar este oricum sub nivelul pozei și al poeziei, cred!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

sursă youtube (user Paul Cardall )

8 martie – La mulți ani, mamă!

Chiar dacă nu-i place ei să umble pe internet și nu se prea înțelege cu laptopul/calculatorul și cu siguranță nu o să citească nici acest post, eu tot am să i-l dedic, pentru că merită, la fel ca orice mamă :). Așadar, postul acesta nu este dedicat doar mamei mele, ci tuturor mamelor din lume, fie ele bune  sau nu :).

Încă de când eram mititică, mititică, obișnuiesc să-i fac mamei câte un cadou, simbolic, conform veniturilor mele nule de elev. Obișnuiesc să-i fac câte o felicitare, să-i scriu ceva trăsnit, să-i iau o floare, iar atunci când contribuie tata, ceva mai valoros. De data aceasta nu m-am gândit nimic, singurul lucru ce mi-a trecut prin cap joi seara, pe 7 martie, a fost acest post, poate până pe 8, adică azi se va mai alătura vreo idee mai strălucită.

Țin minte că prin clasa a 2-a i-am scris o poezie de o strofă, de care mama a fost și este tare mândră, iar mie mi se par niște versuri lipsite de sens pe alocuri, fără rimă… și stau și mă întreb cum de mi-a putut ieși așa ceva din mână? Poftiți și priviți și voi:

Mamă, tu ești pe lume

Tot ce-i mai frumos!

Primul chip ce-l văd în față,

Blând și luminos

 

Cred că aveam mintea pe care o aveam în poza de mai sus, chiar dacă eram în clasa a 2-a.No, dacă cea de mai sus nu a fost cu siguranță prea reușită, cea de mai jos, fiind a lui Eminescu, cu siguranță va fi!

O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant, 
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi, 
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, 
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca impreuna va fi ca sa murim, 
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim, 
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau, 
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu…
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu

O mamă – Mihai Eminescu

N-am să mai lungesc prea mult acest post, ci am să îl închei după cuvintele următoare, prin care le urez tuturor mamelor să fie înzestrate cu și mai multă iubire pentru copiii lor, cu și mai multă răbdare și cu multă dorință de comunicare și înțelegere a propriilor copii, pentru că asta este ceea ce ei au nevoie pentru o dezvoltare cât mai frumoasă și corectă, atât intelectual și spiritual. Mamei mele vreau să îi mulțumesc pur și simplu pentru că există, iar lui Dumnezeu și Universului îi mulțumesc pentru că a inventat mama, că a numărat-o printre creațiile sale, fiind una dintre cele mai importante creații :).

Așa că, LA MULȚI ANI tuturor mamelor de pe pământul ăsta și din întregul Univers dacă mai sunt.

LA MULȚI ANI, MAMA!

Iar acum, o melodie, ca să fie totul complet.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user zaharovii )

Life in pictures – Un trandafir

Iar e trecut de 00:00 și iar e duminică. Cu siguranță la ora asta nu am să dorm ci am să mă uit în adâncul tavanului sperând că am să adorm și eu la un moment dat spre dimineață. Însă acum, acum să ne concentrăm asupra călătoriei ce ne-o propune și azi Costin în trenul său de duminică numit ”Life in pictures”. Pentru azi, v-am pregătit un alt trio așa că să vedem despre ce est vorba:

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist și de ciudat
să simți c-asemeni unui fir subțire
ceva frumos din tine s-a sfărmat.

Și nu mai știu anume ce, și-anume când,
căci toate într-un vis s-au petrecut
de-ți vine să pornești, de alții întrebând
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Magda Isanos – Eu nu regret

Și pentru că iubesc trandafirii, roși, o poză 🙂

 

Iar pentru poza de mai sus, o melodie 🙂

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user BonJoviVEVO )

Primăvara la Târgu-Jiu

No. A venit și primăvara. Facebook-ul mi s-a umplut ieri de anunțuri triste cum că se termină iarna și bla bla bla, iar azi cu anunțuri extrem de vesele, pline de fericire și bucurie duse până la extaz cum că ”A VENIT PRIMĂVARAAA!!!!”. Sincer, eu am momente în care sunt mai tâmpă de fel și nu pricep nici în ruptul capului logica următoare: ieri toți triști că se termină iarna, azi toți veseli că a venit primăvara. Eu la virgulă mă împotmolesc rău de tot și toate rotițele creierului meu se dau peste cap și încep să scârțâie GROAZNIC!

No, lăsând la o parte cele de mai sus, m-am gândit totuși să vă arăt cum a început primăvara pe la Târgu-Jiu în slideshow-ul de mai jos, dar și în melodia ce îi va urma apoi. Primăvara, pot spune că pe aici și-a făcut apariția într-un mod misterios, învăluind orașul de ceață. Mai apoi și-a coborât cortina lăsând să se vadă următoarele:

Această prezentare necesită JavaScript.

No, pe la voi cum a arătat primăvara?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user MediaProMusic )

 

Life in pictures – Infinit

Iar e trecut de 00:00, iar e duminică, deci iar suntem călători în trenul lui Costin, Life in pictures. Astăzi, 24 februarie, n-am să vă scriu poezii de dragoste sau ceva asemănător. Azi vă propun o temă simplă, infinitul.

Așa cum v-am obișnuit veți primi cele 3 părți: poezie, fotografie și muzică. Să începem, zic!

”Dincolo de pamânt şi infinit
Cătam să aflu cerul unde vine.
Şi-un glas solemn atunci s-a auzit:
„Şi cerul şi infernul sunt în tine.”

Catren – Omar Khayyam

 

Cred că melodia de mai jos ar trebui ascultată și luate aminte atât versurile cât și îndemnurile celor de pe fundalul ei 🙂

 

sursă youtube ( user 30SecondsToMarsVEVO )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Duminică frumoasă,

Pishky!

Life in pictures – Dragostea mea

Iar e trecut de 00:00, iar e duminică și iar avem sesiune de Life in pictures de la Costin și toți aceia ce-i calcă azi pragul. Sincer… n-am nici o ideea despre ce scriu, ce poză o să fie și ce melodie. Inițial voiam să vă propun citirii niște versuri de Bacovia și anume Plumb. Ulterior, tot citind poezii, am dat de una ce mi-a atras atenția mai mult decât toate celelalte la un loc. De ce? Și eu mă întreb asta și n-am găsit un răspuns. Poate mă lămuriți voi după ce veți vedea trioul de poezie,fotografie și muzică.

Eu știu că tu nu meriți dragostea
și-mi place totuși să ți-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
și totuși câte-ntr-însa s-odihnesc...

Nu meriți iarăși clipele de-acum
și gândurile bune câte ți le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
și după ce milos i-a sărutat
leprosului, pe uliță, picioarele...

Magda Isanos – Dragostea mea

Și că tot a pomenit Magda în poezia ei de stele, eu vă dau o lună. Stele n-are.. era singuratică pe boltă-n noaptea aia pe la 3 și ceva peste valurile agitate ale mării.

 

 

Și ca să termin repede, că-i târziu, vă trântesc aici cu rapiditate și melodie.

sursă youtube (user amird f )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky  !

Joi.14.Februarie.Valentines Day!

Da! Oficial e trecut de 00:00, e joi, e 14 februarie și e Valentines Day.. iar dacă peste tot se vorbește despre asta.. eu de ce să nu o fac? Adică eu de ce să nu enervez lumea cu acest subiect, dacă alții o fac? Da, corect.. n-am nici un motiv să nu o fac.. doar că fiți fericiți că de la mine veți primi ceva mai ciudat :D.

Pentru mulți e doar joi, 14 februarie și atât, pentru alții e ziua de 24 de ore în care vaaaaaaaaaaaaaaaaiiii îi poți spune ”Te iubesc!”, ca și când în orice altă zi nu i-ai putea spune, ori nu i-ai putea face acolo un cadou simbolic. Facepalm. Iar pentru comercianți e una dintre cele mai importante zile ale anului, pentru că pot să fraierească tooooți FRAIERII!!! Da. Azi e ziua aia în care se înghesuie ca vacile/oile/boii să cumpere tot felul de mărunțișuri la supra-preț că de, e o zi măreață cum nu se mai găsește o alta în tot Universul. Azi e ziua aia specială în care majoritatea sunt în extaz pentru că ”vaaai ce dulce e, mi-a spus te iubesc.. ododododo”. Bitch please. Facepalm again. Cu ce măsa diferă un ”Te iubesc” de Valentines față de unul de 1 aprilie? Dacă e sincer, cu nimic… dacă nu, da, corect, ambele sunt spuse la vrăjeală. So.. where is the difference? RIGHT, NOWHERE!!!! Tot azi, e ziua aia în care ea se întreabă ”Vaaaai, oare o să primesc trandafiri roșii? Sau poate albi? Oare o să îmi ia niște bijuterii amărâte acolo?”, iar el se întreabă ”Frate…mi-o lua iphone-ul ăla negru pe care îl tot aduc în discuții și-i tot spun că taaaare mult mi-ar plăcea să-l primesc cadou 😕 ?” (da, da, da, Iphone… că by the way, unii chiar își doresc să primească asta de Valentines.. doar că eu zic că mai bine să-și pună ei pofta undeva într-un cui suuuus, sus de tot!). Azi, e ziua aia plină de inimioare mari, mari, foarte mari dar și de multe lacrimi din partea ălora ce se despart doar ca să nu dea un cadou sau mai știu eu ce alte frustrări mai au :)! Și da, e adevărat… eu personal cunosc destui care s-au despărțit doar ca să nu dea cadou :)…. ahahahahaha mi se pare taaare interesant și amuzant 😀 ( yeaah.. i-m mean AGAIN!). Azi e ziua aia în care majoritatea se iubesc între ei doar de dragul zilei de azi și nimic mai mult, azi e ziua în care se spun cele mai mari minciuni, sau cel puțin una din zilele în care se spun cele mai mari minciuni. Și da, vorbesc de MAJORITATE, pentru că MAJORITATEA, dragilor, NU reprezintă TOTALUL! Există, într-adevăr, oameni sinceri ce-și împărtășesc sentimentele în această zi și nu numai, doar că pentru ei, ziua de azi, e pur și simplu o zi în plus în care pot să fie fericiți.. iar aceștia chiar merită felicitați.

Eu, după cum bine v-ați prins deja, nu cred în ziua de azi. Eu cred în toate zilele în care poți să fii fericit alături de celălalt. Nu o zi îți face ție întreaga fericire, ci este pur și simplu o zi în plus adunată la fericire, cu fericire. Bleah.. ce-am zis nici eu nu știu, dar credeți-mă pe cuvânt că AȘA E! Însă eu sunt doar un specimen ciudat, cu tot felul de concepții și de păreri, asta însemnând că dacă aia de mai sus îmi e părerea, nu-i obligatoriu să fie și a altora, așa că am pentru voi un cadou puțintel mai jos.

Îmi pare rău că n-am avut, timp să vă pregătesc cadoul acum, în sezon de iarnă, cu aer și aspect de februarie, dar vă asigur eu că în afară de pomii desfrunziți nu-i mare diferență între cum arată vara (că de atunci e) și cum arată iarna. E la fel de frumoasă în fiecare secundă, indiferent de anotimp sau de starea vremii.

Iar acum, ca să nu ziceți că sunt o insensibilă și bla, bla, bla, bla… am să vă las mai jos și o melodie, specifică zilei de azi… că parcă nu se poate fără, nu?

Și hai… să zic și ”Happy Valetines Day”, pentru cine se simte fericit că i se zice asta :)!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky  !

sursă youtube (user Kina Grannis )

Life in pictures – Freedom

De data aceasta nu vom mai avea o poezie în vagonul meu din trenul ”Life in pictures” al lui Costin, ci un mic text descriptiv. Da! Da! E despre mine :).

Toți cei ce mă știu, mă știu drept o persoană rebelă și care mereu face pe dos față de ceea ce i se spune și asta doar din pură plăcere. Toate acele persoane ce au petrecut mai mult de 5 secunde alături de mine, mă știu acum drept o persoană nebună, ce nu ține cont decât de ceea ce simte pe moment. Toți aceia ce-au apucat să-mi stea alături mă știu drept o persoană radicală ce trece ușor de la orice sentiment de prietenie, compasiune sau iubire la simpla nepăsare. Toți mă știu drept o persoană prietenoasă, dar cu câte o față pentru fiecare. Toți mă știu drept o iubitoare a fotografiei, a naturii și a persoanelor importante din viața mea. Toți mă știu drept persoana ce trece ușor de la o stare la alta. Toți mă știu o iubitoare de călătorii ( dacă ar fi după mine aș pleca mereu dintr-un loc în altul să cunosc locurile și lumea). Toți ce mă știu, știu că dacă aș avea o listă cu ”Pe cine iubesc..”, pe primul loc ar fi CIOCOLATA. Toți ce mă știu, știu că iubesc muzica (but who doesn-t?). Iar asta eu numesc LIBERTATE. Libertatea în a fi, a crede și a simți.

Iar acum, 2 poze… în libertate :)). A doua, nu credeți că-i vreun parc din România. Doamne ferește! E un parc din Cardiff, Wales 🙂

 

 

Și pentru că m-am obișnuit să pun toate cele 3 piese în acest puzzel, poftiți și-o melodie.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube (user soundsalive11 )

Life in pictures – Paris… douce Paris

Am ajuns la cele de mai jos, cu greu. Cu greu am răzbit printre miile de momente plăcute din acea vreme, dar tot cu greu am ajuns și la ele. Aproape că nu-mi mai aminteam de ele, de anumite persoane, de anumite locuri. Și probabil, nici nu mi-as fi amintit dacă nu aș fi dat peste o poezie a lui Goga, numită ”Paris”.  Am citit-o și-am pătruns în interiorul ei dar și al lui, al orașului și-al tuturor acelor clipe petrecute ziua și noaptea pe străzile-i întortocheate. Ah… ce amintiri… și ce plăcute sunt :). Parcă acum aș alerga către primul autocar să mai plec o dată, într-un circuit al Europei, frumoasa Europă. Dar, cum nu ne putem aglomera aici și nu putem trece prin toate orașele vizitate de mine într-o singură seară, astă-noapte vom poposi la Tour Eiffel, în Paris 🙂

Pentru început, poftiți poezia 🙂

Parisu-și urlă vasta nehodină
Și fără somn se zbate vinovatul...
E noapte-n jur, de-a lungul și de-a latul,
De vin, de glume și de-amoruri plină.

Durerile și-au amuțit oftatul,
Mor visurile sugrumate-n tină,
Scăldat în râs, în aur și-n lumină,
Pe uliți trece hohotind păcatul...

Drumeț, străin din țări îndepărtate,
Eu mă strecor prin putreda cetate,
Când după nori mijește aurora...

Prin boltituri de arouri triumfale,
Văd turnurile vechei catedrale,
Ca două brațe blestemând Gomora...

 

Octavian Goga – Paris

Iar acum, să poposim, după cum am zis, la baza turnului Eiffel 🙂

Și ca să meargă mai bine cele două de mai sus, na poftiți și la o melodie, franțuzească, că nu se prea poate altfel 🙂

sursă youtube ( user Claudia Suteu )

Acu, m-am gândit și răzgândit asupra unui colaj de filmulețe cu locurile prin care chiar eu am pășit, dacă să vi-l împărtășesc ori nu și vouă. Dar pentru că azi nu sunt egoistă, vi-l las și pe acela aici și sper să nu vă plictisească :).

sursă youtube ( user GlobeTrotterAlpha )

Vă anunț, de asemenea, că acesta este doar un vagon din trenul lui Costin. Pe toate, înșirate le puteți găsi în secțiunea Life in pictures.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :)!

Life in pictures – Adio

E 00:00 și e duminică. Ca atare avem un alt ”episod”, ca să-i zic așa, din Life in pictures, găzduit după cum bine știți deja de Costin. M-am gândit ca și de data aceasta să combin cele 3 secțiuni de poezie, fotografie și muzică, că data trecută tare am văzut că v-a plăcut tuturor rezultatul produșilor mei de reacție. Sper ca și de data aceasta să aibă un impact la fel de mare ori mai mare asupra celor ce veți citi versurile următoare, veți admira fotografia și nu în ultimul rând melodia. Știu că vă așteptați să urmeze ceva dramatic și pentru unii din voi chiar o să fie dramatic, însă pentru mine una versurile următoare nu sunt deloc dramatice, ele pur și simplu doar sunt și trebuie tratate ca atare, aparținându-i unui mare poet. Și dacă veți vrea să mă contraziceți și să-mi spuneți că poetul le încarcă cu o oarecare valoare dramatică, da aveți dreptate, însă eu m-am referit strict la mine :). Iar acum, alegerea lor.. ei bine alegerea lor a fost întâmplătoare: am luat cartea de poezii și-am deschis-o, unde s-a nimerit veci citi mai jos 🙂

Have fun,

Pishky :)!

Pentru că doar în scris ai curaj să spui cu adevărat adio, o poezie :)!

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adio!

Mihai Eminescu – Adio

Și pentru că el e cel ce ne spune în fiecare seară adio pentru a reveni în viața noastră cu un alt început, o poză 🙂 !

Și ca cele 2 de mai sus să se îmbine perfect, o melodie… pian, că tot am zis ieri că-mi place 🙂 !

sursă youtube ( user lollocompo )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Românica noastră dragă :)

Acesta nu o să fie un post aspru asupra României, pentru că de data aceasta nu am să mai vorbesc despre oamenii ce o locuiesc și-au nenorocit-o pe săraca țară și o pun mereu într-o lumină proastă atât în fața celorlalți cetățeni ai ei cât și a străinilor. Astăzi, vă voi arăta o Românie frumoasă ale cărei plaiuri merită să se bucure de tălpile a cât mai multor turiști.

Da, avem o Românie tare frumoasă, iar străinii sunt mai conștienți de asta decât suntem noi înșine, doar de aia ”Whild Carpathia” a fost făcută de britanici și multe alte documentare ce le-au realizat despre țara noastră și dedesubturile ei, dar și documentare ce sunt în plan pentru un viitor apropiat. Avem locuri tare frumoase: avem munți, avem câmpii și avem mare, avem și-o deltă. Ce altceva ne-am mai putea dori din punct de vedere peisagistic și geografic? Vă spun eu, NIMIC! Avem toate cele 4 elemente îmbinate perfect, ce creează locuri de vis prin părțile unde încă nu a ajuns tehnologia. Avem castele, avem orașe străvechi și avem și o istorie cu care ne putem mândri (în afară de ce din ultimii ani, desigur). Avem râuri, avem defilee, avem chiar și hăuri de te pierzi în ele cu privirea. Avem obiceiuri străvechi, ce din păcate încep să piară printre nou. Avem specii variate de plante și animale pe tot teritoriul țării. Avem oameni și oameni: oameni ce merită să fie ascultați și oameni ce merită să fie ignorați… dar bine pe ăștia fiecare țară în parte îi are. Avem o limbă frumoasă și o literatură bogată în toate ariile. Avem și multă prostie, ce-i drept, dar parcă asta nu mai e un minus, pe lângă toate plusurile ce le-am enumerat deja mai sus.

Românul însă e prea snob să vadă frumusețea ce-l înconjoară chiar aici, așa că pleacă prin străinătățuri să se plimbe. Nu zic, da e frumos și acolo, foarte frumos, pentru că fiecare loc în parte are propria-i cultură și frumusețe. Dar cum poți tu român să cunoști alte locuri fără să ți le cunoști mai întâi pe ale tale? Și mai ales, cum poți să le critici pe acestea din urmă fără să le fi cercetat măcar cu privirea? Poate dacă românul ar ști câte obiective turistice poate vizita chiar în țara lui, n-ar mai pleca să le cunoască întâi pe cele de dincolo de granițe. Poate dacă ar ști că Mangalia este cel mai vechi oraș locuit permanent din România, iar Castelul Peleș alături de Castelul Huniazilor sunt în top 2 respectiv 6 cele mai impresionante castele din lume, poate dacă ar știi măcar atât și-ar dori să le viziteze. Sau poate dacă ar știi cât de impresionantă e delta? Sau cât de frumoase sunt valurile mării în fiecare anotimp? Sau cât de frumoase sunt crestele munților înzăpezite sub fiecare apus și răsărit de soare? Sau poate dacă ar  ști că Sibiul e capitala europeană? Sau poate dacă ar ști că fiecare oraș în parte ascunde frumuseți și o istorie aparte? Sau poate dacă și-ar coborî ochii asupra fiecărui peisaj din afara orașelor?Sau poate dacă ar știi că anual mii de turiști străini ne calcă pragul? Poate dacă toate astea s-ar întâmpla și am cunoaște câte ceva despre obiectivele turistice, am vizita cu toții România dintr-un capăt în altul 🙂

Așa că, îndemnul meu de azi e:

”Vizitați fraților ROMÂNIA!”

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube ( user StiriBucuresti )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Life in pictures – De sezon

Nici nu mai știu de când nu am mai luat parte alături de ceilalți bloggeri în această minunată călătorie a fotografiilor ce te poartă prin ale lor capturi către atâtea colțuri diferite ale lumii. Aseară în schimb, am văzut că și organizatorul acestei călătorii virtuale, Costin Comba, a revenit cu forțe proaspete și m-am gândit că ar fi timpul să particip și eu ca un fidel călător ce eram odată în trenul lui 🙂

Pentru cei ce nu știu despre ce e vorba la ”Life in pictures”, vă voi spune în câteva cuvinte: e vorba de un tren, în care poate urca oricine, de oriunde, chiar și marțian fiind, important e să le împărtășească celorlalți în călătoria sa o fotografie ori o poezie sau poate o melodie și de ce nu chiar și mai multe, asta rămânând la latitudinea fiecăruia, ori de ce nu, chiar și toate la un loc. Important însă este faptul că trenul nu pleacă oricând, ci doar la 00:00 în fiecare sâmbătă spre duminică, rămânând totuși pentru întârziați până înainte de 00:00 luni spre marți :). Așa că toți aceia ce sunteți pasionați de fotografie, muzică sau poezie sunteți invitați să postați într-un articol pe blogul vostru în intervalul menționat puțin mai sus, una din cele 3 sau chiar pe toate îmbinate frumos între ele menționând că participați la Life in pictures și bine înțeles să vă înscrieți și link-ul la Costin, aici, asta ca să afle toți călătorii de gândurile voastre.

Acum, dacă tot v-am vorbit despre cele 3 categorii, eu am să vă propun delectării câte ceva din fiecare, precum cele de mai jos. Enjoy!

Pentru că am să plec într-o zi… o poezie :)!

 

Am să plec într-o zi,
 Într-un loc neștiut,
 Într-un munte secret,
 Undeva în trecut.

Am să plec în trecut,
 Am să plec într-o zi,
 Să ajung când te naști,
 Să te pot întâlni…

Am să plec într-o zi,
 Am bagajul întreg,
 Am cu mine ce simt,
 Ce iubesc și-nțeleg…

Adrian Păunescu – ”Am să plec într-o zi…”

Și pentru că mereu îmi va fi dor de el, oriunde m-aș duce… o poză :)!

 

 

Iar acum, pentru că tot am/ai să plec/pleci într-o zi… o melodie :)!

 

sursă youtube (user Amira259 )

Cirque du Soleil

Ieri am avut o zi tare încărcată. Extrem de încărcată. Școală, casă, masă, oraș casă, film și în sfârșit somn, deși tot pe la vreo 2 noaptea am reușit să adorm. În total, nu cred că am prins vreo 2 ore în cap de stat pe acasă ieri. Poate că nu e tocmai normal pentru un început de școală să stau atât de puțin pe acasă, dar ieri am decis să fiu și eu un copil cuminte, exemplar și toate cele și să le dau și eu părinților mei măcar a mia parte din ce-mi dau ei, așa că i-am scos la film. Bine, nu de ieri m-am hotărât ci de câteva zile bune, de când am văzut că rulează la cinema ”Cirque du Soleil”. Așa că am venit acasă am mâncat și am plecat înapoi în oraș după bilete. Dar acum nu vă gândiți că am fost atât de bună și binevoitoare, ziua de luni am ales-o și eu cu un scop pentru că luni la cinema e reducere, așa că biletul la un film 3D e 10 lei :D. Da, ați ghicit ”Cirque du Soleil” a fost 3D. Per ansamblu, mi-a plăcut filmul, dar hai să vorbim mai pe larg în rândurile următoare, pentru că este un film ce merită să-l vedeți :)!

 

Filmul a început după vreo 10 minute de ascultat muzică în surdină, a început frumos, cu cadrul unui circ și o fată în prim plan. Atât. Într-un final a apărut în centru cu o tentă de 3D, ieșea puțin în relief, titlul filmului ”Cirque du Soleil”, iar mai apoi am fost șocată, foarte șocată să aud în boxe titlul tradus în română. Am fost dezamăgită, foarte dezamăgită. De fel nu suport filmele care sunt dublate în limba română. Îmi place să aud vocile lor, în orice limbă, chiar și una tribală, numa să fie ale lor și mă mulțumesc cu o traducere în subsolul ecranului. Așa că tare fericită am fost să văd că majoritatea acțiunii filmului s-a petrecut pe mut, lăsându-te să te bucuri de muzica de fundal a filmului și acrobațiile circarilor dintr-o altă lume 🙂 Și dacă tot am început cu punctele slabe și ceea ce nu mi-a plăcut, vă mai spun și faptul că mai bine îl vedeți 2D, la fel ca orice alt film, deoarece diferența dintre 2D și 3D nu e foarte mare, poate doar la bani. Să vă spun acum părerea mea personală despre 3D: păi eu când mă gândesc la 3D, mă gândesc să îi văd cât mai aproape de mine, să fiu acolo în cadrul peisajului din care fac chiar ei parte, la fel ca în vise.. eu să fiu spectatorul invizibil din scenă, iar totul să se petreacă în jurul meu ori în fața mea, pe lângă mine sau chiar prin mine. Asta înțeleg eu prin 3D, iar ceea ce am văzut până acum, nu bate cu ideile mele.

 

Revenind la acțiunea filmului, căci despre asta am zis că vă vorbesc, ei bine nu sunt chiar așa multe de zis și nici nu trebuie să fie multe, că doar de aia vă propun să vă uitați la el, ca să descoperiți singuri întreaga acțiune. Vă pot spune însă că filmul se bazează pe momente din spectacolul unui circ demn de marele ”Cirque du Soleil”, ceva ce nu ai ocazia să vezi la fiecare reprezentație din oraș unde aduc găini în loc de elefanți și mai știu eu ce alte d’astea. Asemenea reprezentații să tot vezi, pentru că te uimesc cu felul în care își pot contorsiona trupul în tot felul de situații și provocări. Dar asta nu e tot și poate aici intervine partea cea mai frumoasă a filmului, intervine firul poveștii de dragoste dintre o spectatoare și un acrobat. E nevoie de o singură privire în curtea circului, fără ca vreunul din ei să fie nevoiți să se mai întoarcă, o singură privirea ca ea să fie convinsă să-i urmărească numărul de acrobație. O altă privire în timpul spectacolului. Cu subânțeles, fără subânțeles rămâne de văzut :), însă datorită acelei priviri amândoi devin captivi într-o lume a circarilor, căutându-se unul pe altul. Și tocmai atunci când sunt cel mai aproape de a se întâlni, destinul îi desparte din nou. Doar că, atunci când se întâlnesc, după numeroase ”peripeții”, nimic nu-i mai oprește să-și facă numărul, împreună și pentru totdeauna 🙂

Mai jos, am să vă las trailer-ul ce sper ca alături de cuvintele pe care tocmai le-am înșirat mai sus să vă îndemne spre vizionarea filmului.

sursă youtube ( user joblomovienetwork )

Stupid media is stupid. De la moarte brusc la divorț :)

Am scos televizorul din priză, la propriu … bine nu știu cum ar fi un televizor scos din priză la figurat dar nu mai contează. Probabil vă întrebați de ce am făcut asta. E simplu. M-am săturat ca de atâtea zile să vorbească despre Sergiu Nicolaescu, de moartea lui, de cine a fost, de ce a fost, de ce n-a fost, de copilul nelegitim, despre incinerarea lui și despre toți oamenii de rând ce-i criticau alegere. E alegerea lui fraților, respectați-o… eu spre exemplu vreau să fiu mumificată, NA! Bine, practic nu faptul că s-a discutat despre Sergiu Nicolaescu este problema, problema este că s-a discutat în prostie și că, până acum, nu s-a prea omorât media să-l elogieze constant ori să ne vorbească despre filmele lui sau mai știu eu ce. Dar, așa cum se întâmplă de prea multe ori, după ce moare un om este apreciat, iubit și mai ales cunoscut. M-a indignat să văd atâția oameni indignați la rândul lor asupra incinerării lui, asupra locului unde ar fi urmat cenușa să fie depusă, asupra faptului că avea o nevastă de 35 de ani, iar ei, aceiași oameni (unii), nu-i știau un film ( citez: ”-Cine a fost Sergiu Nicolaescu? -Un om mare! – Dar ce a făcut el? -Nu știu!”), cam așa ceva am văzut eu într-un interviu. Bine, acum, sincer nu știu care au fost mai indignați că n-au știut de soția de 35 de ani ce-i era alături încă de când ea avea 18, media sau oamenii? Dar, sunt 99.9% sigură că ciuda cea mare se găsea asupra celor din media, ce n-au reușit timp de atâția ani să afle un asemenea mare secret de pe urma căruia ar fi mâncat mulți bani și înainte, nu doar acum, la moartea faimosului regizor. M-a indignat să aflu că atâția străini îi cunosc mai bine filmele decât noi, m-a deranjat să aflu că prin alte părți, străine, acestea sunt difuzate mereu, iar ele sunt suport pentru studenții de la actorie din străinătate.

Singurul lucru ce pare a fi bun din toată această mediatizare, ce i-a fost făcută prea târziu, este faptul că mulți, au aflat în acest fel câte puțin despre el. Nu zic că nu ar fi fost cunoscut pentru că aproape oricine asocia numele de Sergiu Nicolaescu cu actorul și atât, dar acum, acum poate au aflat ceva mai mult despre el și nu doar că a fost un simplu actor ci și un mare și renumit regizor, dar asta doar în străinătate. La noi era doar mare și atât, la noi era doar ”periat” atunci când se simțea nevoia, că așa se obișnuiește, în mentalitatea noastră, să se întâmple cu orice persoană, fie ea vedetă ori nu. Un alt lucru bun din această mediatizare s-a întâmplat chiar în orașul meu, în Târgu-Jiu, unde în noapte dintre 4 și 5 ianuarie, la cinematograful ce îi poartă numele, Sergiu Nicolaescu, s-au difuzat filmele regizate de acesta, dar și cele în care doar a jucat, iar astfel atât cei bătrâni cât și cei tineri s-au putut bucura de ele. Păcat însă că momentul a fost înainte stricat de îmbulzeala oamenilor, ca drept dovadă incultura tipică omului din ziua de azi. Din fericire sau din păcate, nici nu știu exact care îmi este sentimentul în această privință, am fost plecată prin munți la acea vreme, așa că nu m-am putut minuna de dorința apărută de nicăieri de culturalizare la cinematograf cu filme ce au făcut istorie prin faptul că intrarea era liberă. De fapt, asta era, intrarea era liberă, așa că de ce să nu ne ducem să ne înghesuim pe gratis ca oile/vacile/boii/măgarii/caprele și alte animale cu creier de dimensiuni mici.

Dar iacătă că această știre cu moartea lui Sergiu Nicolaescu a dispărut brusc din primele pagini ale ziarelor și de prin toate emisiunile de pe la TV, fiind înlocuită brusc în câteva minute cu bomba despărțirii dintre Bănică JR. și Marin. De parcă poporu de asta moare de foame că nu știe despre Marin și Bănică JR…. de asta nu dormim noi liniștiți noaptea că nu știm ce-i în familia lor, ce-a fost, ce îi macină, ce nu-i macină, de ce s-au despărțit, de ce n-au continuat și alte porcării cu care media ne umple nouă creierul în fiecare zi. Iaca așa a murit Sergiu Nicolaescu aproape de tot de pe buzele celor din media dar și ale oamenilor ce acum sunt ocupați să le facă poze prin avion celor doi soți și să le trimită pe la reviste de scandal mediocre din România, demne să fie arse:). Cu despărțirea celor doi, Sergiu Nicolaescu nu a murit doar trupește și sufletește pe Pământ ci și imaginativ din viețile noastre, ale tuturor, sau.. poate doar din a celor dornici numai de publicitate 🙂

Eu, pe mai departe nu am să mă apuc să vă vorbesc despre filmele lui Nicolaescu și despre succesul acestora pe acea vreme în țară și în străinătate, ori succesul lor actual doar din străinătate, n-am să mă apuc nici să vă vorbesc despre viața lui, copilăria lui sau cum a evoluat ca om. Vă spun doar că este gorjean, s-a născut chiar în Târgu-Jiu, a copilărit puțin în Cărbunești, apoi la mătușa sa în Târgu-Jiu, după care în Timișoara, iar în cele din urmă a ajuns la București. Dar atât, mai departe vă invit chiar pe voi să căutați  și să aflați despre el pe net, că-i mare-n toate cele 3 dimensiuni 🙂

Ce fac eu iarna?!

Încă de când se pregătea iarna să înceapă am văzut multe persoane triste și afectate din cauza acestui fapt. Eu păream parcă singura persoană fericită printre gradele cu minus și fulgii de nea. Mi-am luat multe înjurături și apostrofări pentru bucuria mea asupra venirii iernii, însă cui să-i pese? Că mie una nu! Mie îmi place iarna, am spus-o de atâtea ori, o mai spun și o voi mai spune. De ce? Păi e simplu. Îmi place să schiez, îmi place muntele. Astfel la mine există trei părți ale iernii: partea cu școală, partea cu weekenduri și vacanță. Ultimele două sunt cele ce mă interesează pe mine și cele ce mă bucură de fiecare dată când își fac apariția în calendar. Nu mă voi apuca acum să vă vorbesc despre rutina zilnică din timpul școlii cu trezit-mâncat-școală-casă-mâncat-teme/învățat-mâncat-culcat-replay, rutină obositoare, plictisitoare și cum mai vreți voi, ci am să vă vorbesc despre rutina zilnică din timpul weekendurilor și vacanțelor de iarnă: trezit-mâncat-schiat-mâncat-distrat-culcat. Pare plictisitor la prima vedere, însă 8-9 ore pe pârtie nu sunt deloc plictisitoare, sunt cât se poate de distractive și benefice corpului fiecăruia. Spre exemplu, pe schiuri îți poți lucra mușchii picioarelor și poți slăbi și nu, nu glumesc deloc și nu folosesc nici o tentă de ironie, dacă stau să mă gândesc mai bine, pentru cei ce schiază cu bețe e bine de știut că îți lucrează puțin câte puțin chiar și mușchii brațelor. Dar nu doar menținerea corpului sănătos este importantă în schi ci și liniștea ce ți-o oferă fiecare tură pe pârtie, foșnetul crengilor de brad și scârțâitul zăpezii sub schiurile schiorilor. De ce sunt importante acestea? Pentru că îi crează creierului o stare de relax, de confort și îl umple de energie în același timp. Îi dă mai multă forță în gândire și accentuează oarecum realizarea sinapselor între neuroni. De ce? Pentru că e mult mai ”liniștit”. Frumos este și peisajul ce ni-l oferă muntele de sus, din vârful fiecărei pârtii, frumos este să-l privești și să te delectezi cu el în starea lui naturală și apoi, de ce nu, capturat în fotografii 🙂

Păcat este însă că domeniul schiabil din România este prea mic față de cel din străinătate, însă, nu ne vom putea compara niciodată, cred, cu ei. Pârtiile sunt prea mici ca lungime, nu apuci parcă să urci că imediat cobori, spre deosebire de străinătate unde petreci destul timp în ambele cazuri(urcare și coborâre). Bine, deși am generalizat deja, nu prea trebuia să fac asta, există pârtii făinuțe și la noi în țărișoară precum cele de la Straja și Vidra ( de care doar am auzit, așa că nu îmi pot da cu părerea prea mult din experiență), îmi pot da însă cu părerea din experiență despre cele din Bușteni, unde am fost într-o vară și le-am văzut la picior cum s-ar spune și tare mi-a plăcut ce-am văzut. Sunt și grele și ușoare și lungi și destul de late, iar asupra lor se abate și un peisaj de excepție, așa că ce altceva poate să fie mai plăcut de atât atunci când schiezi? Îmi pare rău că n-am ajuns acolo și pe timp de iarnă, să văd peisajul acela și sub straturi de zăpadă și de ce nu să mai am încă odată experiența cu pensiuni busteni. Pfff.. experiență frumoasă… tare frumoasă, pe care am să vi-o povestesc eu altă dată, când oi avea chef să vă vorbesc despre acele întâmplări dintr-o vară care sunt destul de multe la număr și mai ales despre experiența cu pensiuni busteni. Multe și frumoase. Aici, în postul acesta e vorba deocamdată despre iarnă și schi, ce cred ca este unul dintre cele mai frumoase sporturi de iarnă inventate vreodată pe pământ.

Acum, într-un final, vă propun și vouă să agățați lenea într-un cui cât mai sus cu putință să nu mai poată să coboare la voi ori voi să ajungeți la ea și, vă invit după cum am zis la schi. Învățați să schiați și n-ați trăit degeaba pe pământ. Nimic nu-i mai liniștitor ( în afară de o carte) decât tu în niște clăpari pe niște schiuri alunecând ”la vale”. Iar schiatul, țin să vă spun că nu înseamnă să te pui pe niște schiuri și să-ți dai drumul DREPT ca o kamikază, schiatul pot spune că implică o artă și în mișcări, în felul cum îți muți centrul de greutate de pe o parte pe alta și în ce modalitate, în felul în care miști mâinile și bețele dar mai ales în felul în care îți corelezi mișcările dintre mâini-trunchi-picioare, practic schiatul se transformă într-un dans artistic pe schiuri ori free style skiing, ca mai jos, unde puteți urmări istoria schiatului de la începuturi până în zilele noastre 🙂

sursă youtube ( user marksjohnson5 )

sursă youtube ( user GoForBr0ke )

Crăciunul pe la 2000 de metri

Astăzi sunt fericită că în sfârșit a trecut prima zi de Crăciun, o zi în care am fost bombardată cu tot felul de mesaje care mai de care mai pline de cuvinte mărețe ce urmau să-mi aducă peste noapte împlinirea tuturor dorințelor și mai știu eu ce alte parascovenii.  Nu am înțeles niciodată de ce, de Crăciun, se trimit asemenea mesaje, doar de dragul de a le trimite, copiate de undeva, mesaje în care nici măcar cei care le trimit nu cred. O altă nedumerire este în privința persoanelor ce trimit mesaje inclusiv la persoane cu care nu au avut tangențe tot anul, nu înțeleg de ce ai irosi un mesaj cu astfel de persoane. Spre exemplu, eu, am primit ieri mesaje de la tot felul de persoane, mesaje în urma cărora am stat minute în șir să mă gândesc cine sunt persoanele respective, de unde le cunosc sau de unde mă cunosc. Mesaje frumoase, mesaje frumoase am primit, într-adevăr, pline de cuvinte siropoase, care mai de care cuvinte de bine, în urma cărora ba mă îmbogățeam peste noapte, ba dădea fericirea neștiută peste mine, ba mă lovea norocu fix în moalele capului, ba aveam să zbor peste mări și țări să descopăr necunoscutul ori mai știu eu ce alte urări ce nu aveau să se îndeplinească în vecii vecilor. Datorită tuturor acestor persoane ce nu au avut ce face și și-au irosit minute importante din viață pentru a da un copy-paste la un mesaj, am închis la un moment dat telefonul, și tare bine a fost să mă bucur în pace de liniștea muntelui. Așa că dragilor, dacă vreți să trimiteți un mesaj și țineți morțiș să faceți asta, un simplu ”Crăciun fericit alături de cei dragi!”, e suficient, fiind trimis la prietenii apropiați. Astfel, evitați să pierdeți timpul aiurea selectând o grămadă de contacte și așteptând să se trimită mesajele la toată lumea, ori căutând aiurea tot felul de mesaje care mai de care mai frumoase.

Nu văd de unde dă peste unii atâta bunătate în ajun de Crăciun ori în ziua de Crăciun, dacă e să fi bun, fi mereu, nu doar două zile pe an și atunci cu o oarecare doză de ipocrizie :). Credeți-mă, nu o să vă mântuiască nimeni dacă dați dovadă de o falsă bunătate și fericire prin urări, tag-uri în poze, felicitări sau mai știu eu ce alte modalități. De Crăciun, toată lumea e bună cu toată lumea, iar în restul anului, nici măcar un saltu nu-și aruncă din priviri, ce să mai zic din vorbe, pe stradă, la serviciu ori pe holurile școlii. După mine, Crăciunul, este o zi în care te poți bucura de prezența celor dragi, familie ori prieteni apropiați, o zi în care să te relaxezi, să reflectezi asupra ta și a acțiunilor tale, o zi pe care să o petreci cu tine, să-ți pui în ordine gânduri, sentimente, să-ți ”planifici” vise, o zi în care să te bucuri de liniște. Pentru mine, chiar a fost o astfel de zi, în care m-am bucurat de pârtiile de schi, de fiecare imagine peisagistică oferită de munte, de muzică bună și de câteva colinde strecurate prin playlist, de o masă frumoasă și gustoase, de o lună plină și de ornamente cu brad : Însă vorbeam mai sus de mesaj… mesaje, am trimis și eu, însă din lista mea de zeci de contacte am ales doar 8. 8 persoane la care le-am trimis un mesaj personalizat. La unele mesaje mai lungi, la altele mesaje mai scurte, în funcție de fiecare în parte. Iar partea cea mai bună la acest număr de persoane este că nu am pierdut nici timp să le aleg, avându-le țintite din urmă, fiind persoane destul de apropiate mie, sau foarte apropiate 🙂

Nu știu cum a fost Crăciunul pe la voi, sau ce părere aveți de toate aceste mesaje trimise cu nemiluita, dar prin părțile mele a fost ca mai sus. V-aș invita în schimb, de curiozitate, să scrieți și voi în post despre cum a fost Crăciunul prin părțile voastre 🙂 iar la această provocare îi invit pe următorii: Călin, Cătălin, Narcis, Simona, Alex &Ionuț, Fosile, Kadia, Ninu, Tudor, dar și pe alții care mai poftesc 🙂

Mai jos, am să vă arăt și în imagini cum a fost Crăciunul prin părțile astea de munte. Păcat că aparatul nu surprinde imagini la fel de frumoase ca și ochii, păcat că ochii nu surprind imagini decât pentru mine, imagini ce nu pot fi împărtășite și cu alții, imagini pe care nu le pot împărtășii nici măcar cu o foaie de hârtie și un creion.. că de.. nu m-am născut o persoană talentată în ale desenului artistic ori ale picturii :), de fapt.. nici măcar nu știu ce ce fel de talent m-oi fi născut, dar asta este o altă poveste ce probabil va fi discutată într-un alt post mai pe larg. Revenind la imaginile capturate mai frumos cu ochii decât cu obiectivul aparatului, ei bine, ieri, m-am putut bucura de un apus superb, ce-și scălda razele roșiatice pe crestele munților în albul sclipitor al zăpezii. Ieri, m-am bucurat de sunetul zăpezii presat de tălpile și canturile schiurilor, de bulgării de zăpadă și de soarele rotund cu dinți, de începutul de lună plină ce și-a făcut apariția încă de pe la orele 14 :). M-am bucurat de cerul albastru ca lacrima presărat cu nori ce aveau toate tentele de gri și de alb. M-am bucurat de vânt și de pâclele de vată pufoasă și albă prin care treceam în ascensiunea mea cu teleschiul spre vârful pârtiilor. Mi-am bucurat sufletul cu un râs copilăros la vederea unei tipe cu tocuri de 10 pe pârtie ori la vederea atâtor căzături spectaculoase în zăpadă.

Dar gata cu vorbăraia pe ziua de azi, ne vom mai întâlni cu siguranță mâine seară cu un alt post al cărui subiect încă nu-l cunosc, la fel cum nu-l cunoșteam nici pe cel de azi până acum câteva ore 🙂 Vă  las acum în compania imaginilor de mai jos și vă invit și pe voi să vă bucurați de astfel de peisaje în frumoasa stațiune Rânca pe undeva pe transalpină prin munții frumoși ai Gorjului.

*** Pentru mărire click pe poză 🙂 ***

Poze vechi

În timp ce pierdeam timpul, ca de obicei, pe net, mi se făcea o propunere de a scrie ceva despre un blog peste care m-am uitat și în afară de fundal nu mi-a plăcut nimic la el, evident că am refuzat și am explicat frumos că eu nu pot spune ceva de bine pentru că nu ma atrage, alții poate s-or găsi atrași de conținutul blogului respectiv. Mi-a plăcut totuși că bloggerul/ bloggerița, nu știu sigur ce era, a înțeles și am avut apoi discuții normale despre statistici și PR și tot felul de chestii, nu a fost ca cel de data trecută când a început cu povești gen: ” Eu am nevoie să cresc în PR, eu vreau să mă căsătoresc, să mai câștig bani și de aici, lucrez pe un salariu de nimic și am nevoie de bani din blog” și ce o mai fi zis, oricum pe mine m-a amuzat pentru că voia să se căsătorească peste noapte din banii făcuți cu un blog :)!

Dar uite că după ce discuția a fost încheiată aseară, m-am întors pe blog să pregătesc postul de dimineață și tare m-am mai bucurat când am văzut că am primit like-uri la mai multe postări de la un blogger/bloggeriță. Am intrat pe blogul respectivei/respectivului și tare tare mult mi-a plăcut. Știți că eu sunt ciudată și FOARTE GREU îmi place ceva din prima. Însă acel blog m-a cucerit dintr-o privire, atât ca și conținut cât și ca și fundal. Așa că m-am hotărât să vi-l prezint și vouă într-o postare cât mai curând. Dar mai întâi de trimitere către blog să vă spun câteva cuvinte despre el. Este un blog cu fotografii vechi, din tot felul de perioade ale vremii, fotografii ce ilustrează viața, natura, mediul ș.a. Cel mai frumos este faptul că fiecare fotografie, sau cel puțin aproape fiecare, are câte o poveste ori o însemnătate pentru colecționarul ce le deține, pentru că da, vorbim despre un colecționar de fotografii vechi ce le publică pe al său blog. Îmi place faptul că fiecare fotografie, alături de textul ei, cucerește vizitatorul într-un mod unic, cum nici o altă fotografie dintr-un alt post nu o va mai face. M-a cucerit de altfel și aerul vechi ce îmi străpunge ecranul laptopului și mă cuprinde în atmosfera pozei, ca de altfel și culoarea învechită și aproape ștearsă de timp a fiecărei poze.

Blogul acesta cuceritor despre care v-am vorbit mai sus poartă după el și un titlu sugestiv ”Imagine Continuă” și vă invit și pe voi să-i treceți pragul în camera imensă a fotografiilor vechi ce prind viață în ochii noștri de acolo de departe din timp :)!

Acum, nu mi-a mai rămas decât să vă doresc o duminică cât mai frumoasă până la următorul desen animat din ”Kung fu Panda” de la ora 18 !

Arta din vârful creionului

Umblând hai-hui prin infinitul internetului, ieri, am dat peste o fată cu un talent de nedescris în ale desenatului în creion și nu numai. Probabil nu mulți o cunoașteți pe Rajacenna, ce a fost născută în Olanda pe data de 24 ianuarie 1993. La 4 ani și-a început cariera în modeling, iar de la 5 ani a jucat în diverse reclame și seriale TV, la 12 ani devenind prezentatoarea emisiuni Kinderjournaal, primul WebTV din Olanda. În 2009 și-a început cariera în arta desenului, creând primele portrete în creion. Rajacenna a fost ulterior descoperită de către un american ce i-a publicat lucrările în ”Amazing pencil portraits 2” . De menționat ar mai fi faptul că, fata despre care vă vorbesc, nu a luat niciodată parte la vreun curs de desen ori ceva asemanator.

Desenele fetei crețe cu ochi de un albastru pătrunzător pe mine una m-au fascinat și uimit încă de la prima privire. Talentul ei este 1 la sute de mii de miliarde și ar trebui apreciat mai mult. După umila mea părere ar trebui promovată mult mai mult, să fie cunoscută în toate colțurile lumii. Mai jos veți putea găsi un filmuleț cu ceea ce iese din mâinile ei, dar și o galerie cu mai multe portrete realizate de aceasta, iar dacă vreți să vedeți și să aflați mai multe vă invit să treceți chiar pe la Rajacenna ce o puteți găsi AICI !

Această prezentare necesită JavaScript.

sursă youtube ( user rajacenna )

Miercurea fără cuvinte (25) – Și muntele iubește

Astăzi am să vă las aici o singură poză cu inima unui munte :). Vă doresc o miercuri plină de tăcere și frumusețe, toate cele bune!

Această prezentare necesită JavaScript.

Turism în Gorj: Redescoperind Gorjul

Ei bine, așa cum v-am promis ieri, astăzi am revenit cu ceva mai interesant sper eu și anume cu una din acțiunile la care am participat în decursul acestei săptămâni a serbării și promovării turismului în Gorj, prin redescoperirea frumuseților Gorjului și a activităților ce acesta le oferă. O săptămână întreagă, în Gorj, s-au desfășurat diferite activități culturale și recreative precum: dansuri populare pe centru, piesă de teatru în aer liber, traseu turistic prin Gorj, activități culturale la casa Mariei Lătărețu, dezbateri și nu în ultimul rând, astăzi au avut loc activități sportive de recreere( tiroliană, cățărări și coborâri în rapel).

Activitatea de astăzi a fost organizată și susținută de Salvamont Gorj, ce a oferit tuturor amatorilor echipamentul necesar și ajutorul necesar în desfășurarea acestor activități. Astăzi, în ultima zi de toamnă, am redescoperit plăcerea și adrenalina unor activități de altă dată, astăzi am descoperit adevărata frumusețe a toamnei (cu tot cu căldura ei de peste 30 și ceva de grade), i-am redescoperit coloritul, coloritul ce nu îl mai are nici un alt anotimp ( iarna prea albă, primăvara un singur verde crud combinat cu albul florilor, vara un verde aprins plin de căldură), dar toamna, toamna are toate nuanțele de culori, toamna e o paletă de culori ce împânzește tot pământul îmblânzind sufletul și minunând privirile.

Revenind la ziua de azi cu activitățile e, pot spune că a fost o zi de maximă relaxare, minunată, plină de revigorare și plină de multe poze. După ce m-am trezit de dimineață(ora 5) și am plecat spre Polovragi, mi-am umplut ziua cu fericire: am coborât în rapel( nici nu mai știu de câte ori), am coborât pe tiroliană, m-am cățărat pe stânci, am vizitat și Peștera Polovragi( ce spre rușinea mea, până la vârsta de 18 ani nu am vizitat-o) și am făcut MULTE, FOARTE MULTE poze( ce le veți putea vedea în galeria de mai jos).

Am fost plăcut surprinsă de entuziasmul celorlalți ( care de altfel nu putea fi absent). Prima dată, recunosc, apare frica… însă apoi, după ce îți dai drumul de pe pod și te contopești cu golul ce te înconjoară, prins în corzi și aer, tot corpul ți se relaxează mușchi cu mușchi dorindu-ți să nu mai atingi solul, să se prelungească în golul ce te înconjoară, dar el.. parcă se încăpățâna să se apropie tot mai mult de tălpile picioarelor mele( asta la coborârea în rapel). La tiroliană, simțeai că zbori, spre deosebire de rapel unde simțeai că plutești, coborai pe sfoară cu viteză( nu foarte mare dar așa aveai impresia) și parcă totul se petrecea prea repede, prea repede ajungeai la sol, prea repede trecea entuziasmul… prea repede dispărea adrenalina. La cățărare, aici e ceva mai complicat, aici nu mai depinzi în totalitate de cel ce ține frânghia și nici nu mai ești liber ca la coborârea în rapel, aici ai nevoie de siguranță în mâii și în picioare, de concentrare și distribuirea ei către acestea, ai nevoie de simț de cercetare în căutarea prizelor pe stâncă pentru a ajunge cât mai sus și pentru a nu aluneca, însă după toate acestea sentimentul ajungerii în vârf după ce ai parcurs traseul este de nedescris.. te simți parcă stăpân peste tot și toate!

Așa cum am spus și mai sus, a fost o zi extraordinară și vă invit și pe voi să vizitați Gorjul, luând parte la astfel de acțiuni… merită! Vă las acum în compania pozelor de mai jos!

Această prezentare necesită JavaScript.

Ciudățenii de sâmbătă

Iar n-am mai scris de 2 zile 😦 Iar m-am cufundat în alte cele ale școli, între teme și somn… somnul de care duc lipsă fie din lipsă de timp fie din cauza prezenței unor dureri de cap. Însă printre teme, lipsa somnului, dureri de cap și drumul spre școală, mi-am făcut timp și de câteva poze pentru blog.

Ei bine, printre cele ce le veți vedea mai jos, veți observa niște poze ciudate cu un caiet de economie. Se pare că nici forțele supra naturale nu sunt prea fericite de o materie ce-mi ocupă timpul fără folos( că doar nu-s pe profil economic ci de matematică informatică.. dar asta e probabil o eroare de sistem) și spun asta datorită ciudățeniilor ce le veți observa și voi peste paginile caietului de economie… niște jocuri de lumini superbe provenite din razele soarelui ce se revărsau peste pixul meu de culoare albăstruie. Spectrele de lumină se revărsau atât pe caiet cât și pe mâini și pe peretele din fața biroului… atenția mea fiind captivată mai mult de aceste spectre decât de teoriile ce trebuie învățate după o anumită schemă și doar ea, fără alte cuvințele în plus sau mai știu eu ce idei ajutătoare înțelegerii. Schema de la tablă trebuie să fie întocmai și pe caiet fără o virgulă, paranteză, liniuță sau cuvânt în plus ori vreo altă distribuire în pagină a schemei! Ce tâmpenie.. ce sistem cretin… fără să ne lase să ne dezvoltăm propria creativitate în exprimare, în înțelegere ori învățare. Însă să revenim la lucrurile cu adevărat interesante și anume spectrele de lumină sub formă de cercuri concentrice și nuanțe diferite, dar și la celelalte poze, poze de dimineață, poze de la prânz, poze de seară.

Din lipsă de somn și prea multă oboseală, am să vă las în compania pozelor de mai jos… promițând pentru mâine un post mai bun!

Această prezentare necesită JavaScript.

Miercurea fără cuvinte (24) – În aer liber

În primul rând îmi cer scuze că n-am mai apucat să scriu, dar am un motiv: ȘCOALA! Îmi ocupă mai nou tot timpul, iar cel liber: îl dorm sau îl pierd aiurea benoclându-mă în gol la… NIMIC!

Astăzi însă, în timp ce mă apucasem să scriu postul promis de vineri pentru luni ce avea să fie o continuare a acestui post: Vineri…Parfum! , am mai intrat și pe facebook, iar facebook-ul m-a făcut să ies din casă! ( vedeți.. un lucru benefic al postului… o să îl descoperiți pe parcurs!). Cum m-a făcut facebook-ul să ies din casă? Ei bine, pe pagina principală de NEWS FEEDS, Centrul Brâncuși Târgu Jiu, făcea următorul anunț:Peste o ora începe spectacolul evocator „178 ani de teatru în Târgu-Jiu”. Haideți în curtea Casei Măldărescu, intrarea este libera! Clar m-a făcut să ies din casă ( îmi plac chestiile culturale.. și chiar nu am avut nimic de pierdut). Mă așteptam să fie o piesă de teatru, sau ceva în gen, fiind aniversarea a 178 de ani de teatru în Târgu-Jiu și asta a și fost, o piesă de teatru cu un început chiar foarte educativ, având în scenă două mari personalități Gorjene: Alexandru Vlahuță și Costache Stanciovici Brădișteanu. Stanciovici a fost cel ce a pus în scenă, în curtea casei Uței Mădărescu, prima piesă de teatru numită Regulus( a unui austriac), împreună cu copii de la școala gimnazială ce-și avea locul chiar în acea casă și cu sprijinul boierului Bengescu, chiar în locul în care a fost pusă și astăzi, aceeași curte, aceeași grădină sub veghea aceluiași copac de sute de ani( o atmosferă.. de vis, au reușit să creeze în anul 2012). După cum spuneam în prin plan se aflau cei doi, aflându-se la bătrânețe și discutând despre cum Costache a pus în scenă la numai 17 ani alături de niște copilași această piesă ce o jucase și el… însă la terminarea studiilor. Practic el a fost cel care în anul 1834 a pus bazele teatrului târgujian, în curtea casei Măldărescu, veche de mai bine de 4 secole. O casă boierească, locul unde se afla centrul Târgu-Jiului odinioară, locul unde se afla școala gimnazială, locul unde s-a născut o cultură! pe lângă povestea lui Costache despre punerea în scenă a piesei Regulus, acesta prezice faptul că  peste ani va exista în aceeași casă o școală de teatru pe nume JOC ( școala actuală) și îi propune acestuia un drum printre vise, către viitor ( zilele noastre) la unul din spectacolele școlii, în aceeași curte în care se aflau și ei. Au jucat o piesă în care au interpretat diferite scene, au cântat ( de mi s-a făcut pielea de găină) și au dansat step!

A fost o seară excepțională. O seară în care am trăit în trecut viitorul! O seară ca asta ar trebui să se mai organizeze din când în când! Mai jos, am să vă las câteva poze ( făcute cu tableta) … că de, am avut și aparatul cu mine… dar cardul l-am uitat în laptop :)) așa că îmi cer mii de scuze pentru calitatea pozelor !

Vă doresc o miercuri cât mai plăcută! Pe data viitoare, dragilor!

Această prezentare necesită JavaScript.

Miercurea fără cuvinte (23) – Pe nepregătite

Chiar dacă a început școala, am și uitat că mâine e miercuri. Am uitat că la ora 00 din această noapte am o postare de adus aici pe blog. Mi-am adus aminte tocmai la orele 23 de acest lucru. M-am ridicat din pat, căci acum programul îmi este de dimineață de la orele 7 și 45 de minute și am adunat aici ceva fotografii de ieri. M-a luat pe nepregătite, dar a fost primul lucru ce mi-a trecut prin minte și sper ca și vouă să vă facă placere!

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă doresc o zi cât mai plăcută!

Sper să vă fi plăcut ale mele bunătăți!

Posturile pot invoca?

Stau acum și mă întreb dacă există o putere a cuvintelor în lumea exterioară ! O putere de invocare sau orice altceva! Știu că, cuvintele au puterea de a răni și a face un om fericit, dar oare pot ele să invoce ploaia, soarele, norii și chiar pe toate în aceeași zi? Întrebarea asta nu mi-o adresez doar mie ci vi-o adresez și vouă!

Dacă mai țineți minte postul de ieri, ”Nori pe cer … nori în suflet?”, vă aduceți cu siguranță aminte că imploram norilor ploaie, cerului un soare mai blând, toamnei frunze arămii și vântului să bată. Ei bine , cuvintele fiind puține, se pare că n-au reușit decât să invoce stropii de ploaie, norilor să dispară, soarelui să apară și vântului să bată. Frunzele se încăpățânează, încă, să rămână verzi alături de căldura înăbușitoare de afară.

Știu că au putere cuvintele interioare, cele auto-sugestive minții și corpului  tău. Până la urmă și acelea au fost cuvinte interioare, le-am scris dar le-am simțit undeva în adânc de unde au pornit. Însă ele nu au fost destinate ca mesaj minții ori corpului meu, ele au fost destinate pur și simplu unei părți abstracte din Univers, necunoscută poate de nimeni. Să mă fi auzit pe mine oare… un omuleț în plus pe pământ?

Urmăream acum câteva luni un documentar despre puterea cuvintelor și dorințelor interioare asupra universului, a faptului că prin concentrarea minții și expunerea clară a cuvintelor și dorințelor tale… undeva departe universul îți îndeplinește cele cerute trimițându-ți spre împlinire dorințele. mi s-a părut ceva interesant fiind vorba de puterea de concentrare a minții de fapt, spunându-se că prin această putere te poți vindeca ( autosugestie) de anumite boli. poate sunt aberații, poate nu. Ce-i drept e faptul că puterea asta de concentrare a minții există în interiorul nostru neantrenată în schimb. Pe puterea de concentrare a minții bazându-se shaolinii ( ce se spune că încă mai există undeva în vârf de munte, unde tehnologia încă nu a ajuns sau unde nu vrea să ajungă).

Eu, rămân însă cu nelămurirea mea, pentru că.. până acum.. puterea mea de concentrare a fost doar asupra durerilor de cap.. pe care da… reușesc să le alung fără pastile… continui însă să mă întreb dacă puterea mea de concentrare este la un nivel minim or mediu ce tine spre avansat. Mi-am dorit să fie soare( o dorință pură fără insistențe) după ploaie… ei bine de câteva ore soarele domnește pe cer cu norii departe în stânga și în dreapta. Acum, am o dorință profundă de a începe și a nu începe școala… oare se anulează între ele? Dacă da… ce o să rămână totuși până la urmă?

Gata cu întrebările, poate v-am aburit prea mult și nu vă face plăcere, am să vă las mai jos în compania unei galerii de poze și a unei melodii, urându-vă o zi de sâmbătă minunată.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursă youtube ( user LovexxMuzik )

Miercurea fără cuvinte (22) – Târgu-Jiul de seară

Multe postări au fost zilele astea legate de ziua de luni și probabil până duminică vor mai fi. Luni. O zi tristă. O zi plină de amintiri. Ei bine, luni am fost într-o plimbare cu bicicleta în jurul Târgu-Jiului, iar una din opriri ( la întoarcere) a fost pe o bancă în parcul ”Coloana Infinitului”. De acolo v-am adus aici, pe blog, niște poze din Târgu-Jiul de seară.

Cam atât cu ale mele cuvinte pe ziua de azi, căci e miercurea fără cuvinte!

Această prezentare necesită JavaScript.

Special …

Azi am un post special.. cam la cerere. Pentru azi nu aveam nimic programat.. chiar nu știam ce să scriu azi, ca să nu-mi distrug activitatea de pe blog :(. Norocul meu a fost cu Narcis și Călin. Lor nu le-a prea plăcut micul meu dejun de ieri așa că astăzi îi invit la prânz. Cum micul meu dejun NU conține carne și nici nu știu care un altul NORMAL ar conține, nu pot să le fac plăcerea de a le servi carne la micul dejun (așa cum și-ar dori) căci bănuiesc că nu vor mezeluri. Așa că tocmai de aceea, după cum am spus îi invit la prânz, unde vor avea un meniu mai complex: felul întâi ciorbă de legume cu tăieței și felul 2 carne ( legume concentrate) cu cartofi natur și roșii! Pentru că sunt atâtea.. ok nu e cine știe ce.. dar na.. nu am să mă apuc să dau și rețeta , cum se prepară fiecare! Doar am să vă invit la niște poze, la un prânz copios, care NU îngrașă!

Dar până la poze, vreau să le mulțumesc băieților pentru faptul că datorită lor am un post pentru ziua de sâmbătă.. fie el publicat și mai târziu… și de asemenea, îi rog să mă ierte că nu îi pot servi decât virtual (TRIMISUL PACHETULUI SE EXCLUDE!).. bine treacă de la mine le pot trimite la pachet pe mail pozele :D.

Mai jos, după servirea prânzului v-am postat o melodie, care sper eu să vă cadă bine ca și desert. Desigur, la acest prânz sunt poftiți și alții, adică oricine dorește… poza este aici pentru toți, nu pleacă niciunde… farfuriile rămân la fel de pline cât să vă săturați în fiecare zi toată viața! Însă invitații mei de onoare sunt Narcis și Călin! Vă invit și pe voi alături de ei!

Bântuiam ieri pe net și am găsit la Geanina o postare tare simpatica ce mi-a stârnit râsul meu crizat… am râs minute în șir… iar acum râd iar.. că mi-am amintit! Ei bine Geanina a realizat o sesiune foto cu Pishky! Nu, nu sunt eu… e un… CĂȚEL! Da, ați auzit bine, un cățel are aceeași poreclă ca și a mea… lucru ce mă bucură, cățelul fiind un simpatic fără egal!Mi-a înseninat ieri ziua și mi-a înseninat-o și azi, amintindu-mi de el, așa că Geanina devine la rându-i , alături de cei 2, invitată specială la prânz!

Iar acum.. serviți vestitul prânz!

Sper că v-a plăcut, sperând să vă placă și desertul din continuarea acestora spuse!

sursă youtube ( user SnowPatrolVEVO )

Fotografii de concurs :)

Bântuiam aiurea pe net și ceva mă scoate din transă. O căsuță de mess cu un țiuit. Conținea un link. Îl accesez și descopăr pe pagina Blogatu.ro un nou concurs, de data aceasta un concurs și pe placul meu și pe placul oricui e pasionat de fotografie, de aceste instantanee surprinse de ochiul uman și cel al aparatului într-un moment din viața ta , instantanee ce ți-au rămas cumva în suflet, că altfel nu ai fi fost dornic să le surprinzi ca și o amintire! Concursul , de fotografie după cum am zis, constă în alegerea unor fotografii din vacanță și slavă domnului, după cum bine știți, am destule. Am să aleg să pun în continuare poze ce v-au plăcut vouă de-a lungul articolelor publicate aici, poze din această vacanță de vară, vacanță lungă pentru mine, fiind o liceană. Așadar, sper să vă încânte din nou privirile fotografiile de mai jos și vă invit și pe voi cei care citiți acest blog și articol să vă înscrieți în concurs dacă vă place fotografia și aveți ceva frumos de arătat tuturor!

Costinești – Luna de noapte, ora 3

Costinești Epavă – dimineața ora 5, la răsăritul de dincolo de nori

Costinești – Valuri în retragere

Costinești – spumă de mare, ora 5 dimineața

Costinești – apus de mare

Transalpina – pasul Urdele ( punctul cel mai înalt )

Transalpina – Vârf de munte

Transalpina – Vedere Munții Parâng

Transalpina – printre fire de iarbă

Rânca – Apus

Rânca – Același apus din alt unghi

Rânca – Cal printre raze

Rânca – Apus ( locație schimbată)

Ciudățenii la orizont

Un cer însângerat, pentru sfârșit !