Hai la Festivalul Internațional de Jazz

Hei, tu, dragul meu cititor, ție îți place Jazz-ul? Că mie îmi place al naibii de mult. Îmi place la fel de mult pe cât îmi place pianul și vioara și, tu, dragul meu cititor, tot citindu-mă și citindu-mă știi cât de mult îmi plac mie pianul și vioara, așa că vei înțelege cu siguranță și cât de mult îmi place Jazz-ul.

Și Jazz-ul este o cultură. O parte din vasta cultură a muzicii. Și cu ajutorul Jazz-ului te poți educa și evolua, la fel cum poți face asta prin intermediul oricărei muzici de calitate. Sunetele de calitate au rolul de a-ți stimula creierul în vederea unei activități cerebrale optime. Cred că de asta iubesc eu atât de mult muzica. Pentru că ajută printr-o modalitate foarte simplă, la desfășurarea unor activități complexe. Cum poate să nu fie asta un lucru foarte tare și interesant? Aşa că, hai la festival şi bucură-te de muzica asta frumoasă care încă ți se mai oferă, că nu știi ce o să mai fie peste câțiva ani.

festival international de jazz

Apăi, cititorule, dacă îți place Jazz-ul, te invit să mergi la Festivalul Internațional de Jazz, de la Cluj-Napoca, care va avea loc între 23 și 25 octombrie 2014, la Casa de Cultură a Studenților. De ce să participi?

1. Pentru că îți place Jazz-ul.
2. Dacă nu îți place încă Jazz-ul, pentru a-l descoperi și a-l face să-ți placă.
și 3. Pentru cei care vor urca pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și anume: Eli Degibri Quartet – Israel, Chico Freeman Quartet – SUA, James Blood Ulmer with Pierre Dørge & New Jungle Orchestra – SUA / Danemarca

Vrei să afli mai multe despre festival? Intră aici. Îți place cum va fi? Atmosfera? Oamenii? Muzica? interpreții? Atunci ce mai pierzi timpul printre cuvintele mele? Ia-ți un bilet la eveniment de aici și apoi te aștept să-mi povestești cum a fost la Festivalul Internațional de Jazz de la Cluj-Napoca.

Vei fii și tu acolo, nu? Și apoi te vei întoarce aici, la mine pe blog, să-mi povestești și mie cum a fost. Că na, programul unora nu se sincronizează mereu cu cele mai tari chestii și nu pot ajunge la ele. Așa că eu, dragul meu cititor, te aștept pe tine să-mi povestești ce și cum. Să mă oftici, mai bine zis. De data asta nu mă supăr, dar de ofticat, am să mă oftic eu puțintel acolo, cât să-mi pară îndeajuns de rău că nu am putut ajunge :(. Pam Pam

Roots Revival Romania

roots revival romania

Probabil vă întrebați ce este Roots Revival Romania. Și eu m-am întrebat. Și, doar analizând cuvintele și traducând mot-a-mot cuvintele, m-am dus cu gândul la o reînviere a rădăcinilor românești. Și, citind mai departe despre acest festival, am descoperit că instinctul meu, ca de fiecare dată, nu m-a înșelat, căci Roots Revival Romania dorește să reaprindă spiritul Mariei Tănase, într-un turneu care se va ține în 10 orașe ale țării, cu ajutorul unor artiști din 7 țări, folclorul românesc devenind unul universal, o limbă a tuturor, prin intermediul improvizațiilor de jazz și temele folclorice din țările de origine ale muzicienilor, cât și prin compozițiile originale.

Despre Maria Tănase, probabil că foarte mulți știu destule lucruri. Dar cu siguranță sunt alții care nu știu nimic. Pentru început, zic să o prezentăm pe Maria Tănase.

maria tanase

În continuare nu am să vă spun întreaga biografie a Mariei, ci doar cele mai importante cuvinte care, cred eu, relevă cine a fost omul Maria Tănase. Maria Tănase a fost cântăreață și actriță, iar importanța ei pentru România este asemeni importanței lui Edith Piaf pentru Franța. Pentru întreaga biografie există Wikipedia.

A fost născută în București, dar mă mândresc cu faptul că originile paterne îi sunt gorjenești, tată ei fiind născut într-un sat din județul Gorj, aproape de granița cu județul Dolj. Origini gorjenești având, Maria Tănase a lăsat ceva în acest județ, în special în reședința lui, Târgu-Jiu, înființând sub stricta ei coordonare Taraful Gorjului.

Îmi pare însă rău că festivalul va trece doar pe la Craiova, nu și prin orașul meu natal. Capitala Olteniei este însă favorită întotdeauna.

Revenind la acest turneu, ideea lui îmi pare una foarte tare. Îmi pare de-a dreptul minunat să vrei să trezești la viață, din nou, un spirit muzical, al Mariei Tănase, într-o astfel de manieră, aducând din țări diferite, oameni care să cânte din folclorul lor în memoria unei legende, căci Maria Tănase este și va fi mereu o legendă vie a muzicii românești. Îmi plac, în general, ideile cât mai creative, cât mai trăsnite și cât mai inovatoare, care să aducă un plus proiectului, iar aceasta este una dintre acele idei care dau pe spate pe oricine și, sunt sigură, or să dea pe spate fiecare public pe care-l vor întâlni în toate cele 10 orașe prin care va trece turneul.

Și ca să nu ziceți că sunt rea, am să vă las și vouă cele 10 orașe prin care va trece turneul:

Craiova: 23 septembrie – Teatrul Marin Sorescu
Timișoara: 25 septembrie – Teatrul Național
Oradea: 26 septembrie – Casa Sindicatelor
Cluj-Napoca: 28 septembrie – Filarmonica Transilvania
Sibiu: 29 septembrie – Casa Sindicatelor
Brașov: 01 octombrie – Centrul Reduta
Iași: 03 octombrie – Teatrul Luceafărul
Galați: 04 octombrie – Casa Studenților
Constanța: 06 octombrie – Casa Sindicatelor
București: 11 octombrie – Sala Radio
București: 12 octombrie – Sala Radio

Dacă trece și prin orașul vostru, eu zic să vă duceți. Merită. E ceva inedit. Cu siguranță veți rămâne cu niște amintiri tare plăcute. Și nu vă faceți griji pentru bilete. Biletele pentru turneul Colors of Maria pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online.

Am fost la concertul 30 Seconds To Mars!

N-am scris ieri. Că… că n-am scris ieri. De ce? Am să vă povestesc eu într-o altă viață. Da. Ați citit foarte bine. Într-o altă viață.

Am dat BAC-ul. Și l-am luat. Acu mă pregătesc de admitere. Apăi și dacă am dat BAC-ul și-am terminat cu el, ce mi-am zis. Hai în tren, cu pofa de română care nu-mi mai e profă de română, ci prietenă… și hai la București. Că doar, cum să ratezi concertul așteptat al anului 2014 din România, 30 Seconds To Mars(30stm). Să-i văd și să-i ascult, live, a fost visul meu de mulți ani. Acum nu mai e un vis. Acum a devenit o realitate. Iar despre asta vă vorbesc mai jos, în postul meu de juma` de oră.

30 seconds to mars

Când am aflat, oficial, că vor veni în România, m-am amărât, întristat și toate cele, pentru că știam că nu-mi permit să cumpăr un bilet să-i văd. Și asta nu pentru că nu sunt un fan adevărat, ci pentru că banii mei, în perioada aia, cât și în perioada de față, se îndreptau către alte priorități (cum ar fi pregătirea mea pentru admitere). Dar mi-am zis că asta e și am mers mai departe. Nu intrau zilele în sac și eram sigură că aveam să-i văd, cândva. Toate astea s-au schimbat însă în momentul în care pe Blogal Initiative a apărut o campanie cu promovarea concertului 30 Seconds To Mars(30stm). Campanie care avea ca premiu două invitații duble, în zona Golden (a doua cea mai bună zonă din cadrul concertului). Două bilete în valoarea de 256 RON. Și nu. N-am avut timp să scriu din cauza BAC-ului și a admiterii. M-am amărât și mai tare și am continuat să merg mai departe. Cândva tot aveam să-i văd. Totuși, cineva acolo sus se pare că ține cu mine și vrea cu tot dinadinsul să-mi îndeplinească dorințele și marile mele visuri. Astfel, tot pe Blogal Initiative, s-au scos la licitație alte două invitații, tot în zona Golden. Și uite așa, în ziua de marți, după BAC-ul la română și înainte de BAC-ul la matematică, am stat și-am licitat într-una, peste alții care licitau peste mine, pentru a obține invitațiile. Nu conta cât aveam să dau. Mi-aș fi dat și toate punctele ca să ajung la concertul ăsta și să nu-mi ratez a treia șansă de a-i vedea și a-i asculta live. Și-am câștigat licitația. Mi-am pierdut locul în Campionatul Național de Blogging, iar de pe locul 7 am ajuns pe locul 362 (acum mă aflu pe 349 – am mai urcat). Și uite așa am ajuns eu a concert, cu profa de mânuță. Pardon. Fosta profă.

Să povestesc de la început, sau de la sfârșit? Hai să încep cu partea proastă și să vă povestesc de la început. Am ajuns în fața porților de la Romexpo la ora 17. Intrarea se făcea la ora 17:30. S-a făcut însă la ora 19. De ce? Păi pentru că România. Și pentru că organizare în stil românesc. Și pentru că incompetență din partea organizatorilor. Dar am intrat într-un final. Și asta ar fi prima parte bună.

Oameni. Mulți oameni. Mii de oameni care așteptau același lucru. Să-și vadă trupa preferată. Dar nu. N-au avut noroc din prima, căci iniția a cântat o trupă în deschidere (Bad Things), care mie mi-a plăcut tare mult și mă bucur că i-am descoperit.

După o oră însă, după o oră au apărut cei de la 30 Seconds To Mars. Iar de aici totul a fost absolut genial, mai ales că am avut locuri foarte bune și am văzut foarte bine tot ceea ce se petrecea pe scenă.  Am cântat cu ei. Am sărit. M-am bucurat de fiecare moment în care invitau pe cineva pe scenă, iar aici am două momente preferate: primul, când a rugat pe cineva, pe scenă, să-l învețe să spună ceva, iar respectivul i-a spus „du-te dracu”, iar Jared repeta într-un asta; iar doi, când a urcat două tipe pe scenă și le-a pus să stea la picioarele lui. M-am bucurat de baloanele aruncate.  M-am bucurat de momentul în care a intrat cu steagul României pe scenă. Sau când din tunuri au început să iasă bucăți de hârtie tricolore. Iar apoi steluțe albe. M-am bucurat de melodii. De mesaje. De momente. Per ansamblu, a fost cel mai genial (și se acceptă, în cazul de față, sintagma incorectă „cel mai genial”) concert ever! Iar la anul, căci au promis că vor reveni, pentru că publicul a fost genial și pentru că lor le-a plăcut de noi, îmi voi lua bilete în fața scenei, să urc acolo pe scenă! Însă, cum orice vis se termină, așa s-a terminat și concertul. S-a terminat cu 30 de oameni, din public, urcați acolo, lângă cei de la 30 Seconds To Mars. Cântând. Sărind. Bucurându-se. Un concert care își merită tot banii (mai puțin organizarea și organizatorii). Un concert fabulos care a transmis mesaje.

Și ca să nu mă mai lungesc atât, că aproape ajung la 1000 de cuvinte, am să vă las poze, nu multe, toate din arhiva profei…. că na.. ea a avut aparat. Oameni care se gândesc la toate, nu ca mine. Iar la anul, cei cărora vă place această trupă, să știți că merită din plin banii, atunci când îi ai, desigur.

Promovez cultura: Am fost în Turneul Stradivarius!

Așa cum am mai spus, am ales să promovez, cum pot și cât pot, cultura. Îmi pare un element vital în vedere propriei dezvoltări, de orice natură ar fi ea. Astăzi am să vă vorbesc iar despre „Turneul Stradivarius”, turneu ce l-am mai adus în discuție într-un articol pe blog, atunci că vă spuneam despre el ce și cum, unde va avea loc, când etc. Acum am să vă vorbesc dintr-altă perspectivă, anume aceea de a fi participat la unul din spectacolele din acest turneu, spectacol ce a fost susținut în cadrul Filarmonicii Oltenia din Craiova.

Înainte de a vă povesti cum a fost experiența la concertul de muzică clasică, am să mulțumesc oamenilor care au făcut posibilă participarea mea în cadrul acestui turneu. Așa că, mulțumirile se îndreaptă către Blogal Initiative, Alexandru Tomescu și Eduard Kunz, cât și lui Cristian Florea care în ultimul timp îmi dă numai vești bune. Și da. Asta tocmai a sunat ca un început clasic al unui discurs. Dar na. Fac și eu ce pot.

Ieri. Craiova. Filarmonică. Și multe bălți afară. O invitație dublă și câțiva pași spre sală. O intrare și doi oameni care habar nu aveau despre ce le vorbeam și ce e cu invitația mea câștigată. Mai că eram sigură că nici nu voi mai intra la concert. M-am dus la casă. Iar la casă, într-un final, mi s-a spus că pot intra în sală pe un rând anume și două locuri bine precizate.

O sală frumoasă. Bine pus la punct. Aranjată. Te simți ca făcând parte dintr-o altă lume. Îți creează o stare plăcută și te ajută să te bucuri mai mult de spectacol. Felicitările mele celor care s-au ocupat de asta. M-am simțit minunat. Iar vouă, vouă am să vă las o poză, să vedeți cât de frumos este.

sursă: Filarmonica Oltenia

sursă: Filarmonica Oltenia

O sală aproape goală, așa cum o vedeți în imaginea de mai sus. Începusem să mă întreb oare câtă lume va umple sala? Nu eram prea încrezătoare și mare mi-a fost mirarea aproape de începutul concertului, când sala aproape ce să umpluse. Doar câteva scaune mai erau libere, iar cei prezenți abia așteptau să înceapă concertul susținut de Alexandru Tomescu și Eduard Kunz.

Un pian în mijlocul scenei și un stativ. Un om cu o vioară și un băiat cu ochi verzi intră în scenă. Își salută publicul, ne prezintă programul și își anunță spectatorii că banii vor ajunge în ajutorarea unui caz. Nu vorbesc mult. Spectacolul începe. Și e minunat. Fiecare sunet e minunat. Mă bucuram enorm de fiecare moment. Mă fascina să văd doi oameni care trăiau fiecare sunet în parte al melodiei. Sunete de pian. Sunete de vioară. Se completau unele pe altele, spre bucuria tuturor, urmărindu-i parcă hipnotizați și absorbiți. Este fascinant să observi oameni pasionați de ceea ce fac, trăind ceea ce fac. Simți și tu că trăiești prin muzica lor. Prin fericirea lor trăiești și tu fericirea timp de câteva clipe, iar fericirea merită prinsă și trăită oricând, oricum.

Mi-a plăcut să văd atâta lume iubind muzica clasică. Iubind cultura. Frumosul. Oameni de toate vârstele, de la adolescenți, la vârstnici. Însă mi-a displăcut să văd și oameni care nu se puteau abține de la a-și controla telefonul. De la a butona sau a-l verifica pur și simplul. Eu cred că astfel de evenimente ar trebui respectate mai mult, iar telefoanele să lipsească. Să fie pur și simplu interzisă intrarea cu ele într-o sală de concerte, sau de film.

A meritat să fiu acolo. M-am bucurat din plin și am descoperit doi oameni minunați care dau viață muzicii clasice prin iubirea de care dau dovadă când o interpretează. Cred că ar trebui să ne facem cu toții timp să mergem la astfel de concerte. Să ne bucurăm de ele și de momentele oferite prin sunete muzicale, alături de interpreții lor. Un astfel de concert, indirect, ne dezvoltă. Ne deschid noi orizonturi și ne ajută să descoperim lumea din alte unghiuri. Muzica clasică este o modalitate de a ne autoeduca și forma.

Haideți și voi la un concert de muzică clasică, poate chiar în Turneul Stradivarius, căci nu s-a terminat! Pe 7 Iunie îi puteți întâlni la Filarmonica din Bacău, de la orele 19, pe 9 Iunie în Iași la Uniersitatea Națională de Arte „George Enescu”, de la orele 19, iar pe 11 Iunie în București la Sala Radio, tot de la orele 19. Ar fi păcat să ratați un astfel de concert. Este absolut minunat, iar prețul biletului contribuie în ajutorarea unor copii.

Promovez cultura: Turneul Stradivarius

Acum vreo lună și o săptămână, pe când participam și eu la o conferință, spuneam pe scenă că doresc să promovez cultura și frumosul în fiecare colțișor al blogului meu. Și uite tu, cititorule, cum după o lună și o săptămână, am ocazia să te încânt cu artă, căci și arta este o formă a culturii. Arta îmbină și frumosul, dar și cultura.

Așa cum am mai spus și în alte articole, credeam că pe teritoriul României nu mai există cultură, nu mai există frumos și implicit nu mai există nicio formă de artă contemporană. De fapt, credeam că nu mai există nimic. Poate doar cantități industriale de prostie, incultură și nepăsare. De când am pășit însă în lumea asta minunată a bloggingului, am descoperit oameni minunați care se înconjoară cu multă cultură. Și astfel am redescoperit eu frumosul. Am descoperit oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc și care vor să-l modeleze astfel încât acesta să reprezinte pentru noi un mediu prosper, un mediu care să ne ajute să evoluăm.

Astăzi am să vă vorbesc despre Alexandru Tomescu. Mai înainte însă, aș vrea să vă întreb, câți ați auzit de el? Eu, recunosc, până de curând îmi era un nume necunoscut. Și dacă l-aș fi auzit din întâmplare mi-ar fi sunat ca orice alt nume și atât. Și asta nu pentru că numele lui nu înseamnă nimic, ci pentru că la noi în țară, pentru majoritatea, chiar nu înseamnă nimic. În străinătate însă, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo Alexandru este cunoscut, premiat și elogiat la cele mai înalte standarde, de către oameni cu adevărat mari atât prin rezonanța numelui lor, cât și prin ceea ce au lăsat în urmă unei lumi întregi.

Așadar, cine este Alexandru Tomescu? Ei bine, Alexandru este unul din oamenii pentru care ar trebui să ne simțim mândri și pe care ar trebui să-l promovăm cu toate forțele și influențe noastre în lumea asta largă. Alexandru a creat o revoluție în muzica românească clasică, în 2006 înființând primul turneu de muzică clasică din România (atențiuneee!!!) din fonduri private, creând astfel unul dintre cele mai cunoscute repere muzicale din România, anume Turneul Național Stradivarius care se află acum la cea de-a șasea ediție.

Totuși, informațiile de mai sus nu sunt tot ceea ce vreau să vă spun. Aș vrea să vă conving de faptul că Alexandru este unul din oameni ale cărui concerte chiar merită ascultate, căci el nu este orice interpret, câștigând cele mai mari competiții muzicale ale lumii, de la Concursul „Paganini” și „Marguerite Long-Jacques Thibaud”, până la concursul internațional „George Enescu”, obținând premii peste premii și ajungând să fie singurul artist clasic român care vinde CD-uri și DVD-uri în tiraje de peste 5.000 de exemplare.

Turneul Național Stradivarius îl aduce în România și pe unul din cei clasați în topul BBC Music Magazine, ca fiind în topul celor 10 pianiști de mâine, anume Eduard Kunz. Poate că nici Eduard nu știți cine este, dar dacă veți merge la unul din concertele din acest turneu cu siguranță îl veți cunoaște și vă va încânta, căci altfel nici nu se poate. Până atunci însă, adică până la concert, am să vă spun că Eduard a studiat la Școala Gnessin pentru copii supradotați din Moscova și mai apoi la celebrul Conservator Național de Muzică „P. I. Ceaikovski”, tot din Moscova, obținând diploma de masterat cu distincție și medalie de aur pentru performanțele sale, la Royal Northern College Of Music, din Anglia. Probabil vă întrebați cum de un astfel de interpret vine în România, când există atâtea și atâtea țări dornice să-l asculte. Ei bine, Eduard s-a legat de țara noastră după ce a câștigat premiul I la Concursul Internațional „George Enescu” din 2007, iar acum concertează regulat cu diverse orchestre valoroase ale Europei: BBC Symphony Orchestra, Royal Liverpool
Philharmonic, Orchestra Philharmonia.

Eu vă invit cu cea mai mare plăcere să vă lăsați încântați de muzica acestor doi oameni minunați, în cadrul Turneului Național Stradivarius – „In the mood for Prokofiev”, turneu care constituie un eveniment de anvergură, plasându-se în topul celor mai impotante evenimente culturale ale stagiunii de muzică clasică. De asemenea,  țin să amintesc faptul că acest turneu este dedicat în ficare an unei cauze de responsabilizare socială, Alexandru Tomescu dedicându-și succesiv concertele nevăzătorilor, copiilor cu Sindrom Down, copiilor hipoacuzici, protejării naturii și patrimoniului. Spre exemplu, în 2013, 13.500 euro au fost dați pentru copiii orfani. Fii și tu anul acesta unul din cei care vor ajuta!

Dacă vrei și tu să te bucuri de concert, dar și să fii părtaș înfăptuirii unui bine unei cauze, îți las lista orașelor în care va poposi acest turneu.

Târgu Mureş – 18 mai – Palatul Culturii
Bistriţa – 20 mai – Sinagoga
Cluj-Napoca – 21 mai – Casa Studenţilor
Timişoara – 25 mai – Filarmonica „Banatul”
Oradea – 27 mai – Filarmonica Oradea
Hunedoara – 29 mai – Castelul Corvinilor
Sibiu – 30 mai – Filarmonica Sibiu
Piteşti – 2 iunie – Casa de Cultură a Sindicatelor
Craiova – 4 iunie – Filarmonica „Oltenia”
Bacău – 7 iunie – Filarmonica Bacău
Iaşi – 9 iunie – Universitatea de Muzică
Bucureşti – 11 iunie – Sala Radio

O să fii și tu în orașul tau, sau într-unul apropiat? Hai și tu să te bucuri o seară de cultură, artă și frumos, pe sunete care-ți vor rămâne întipărite în suflet o viață întreagă și poate chiar și după ea. Probabil vă întrebați de ce vă trimit tocmai la concerte de muzică clasică. Răspunsul este unul simplu, pe lângă faptul că îmi place mie, muzica clasică are un efect benefic asupra întregului organism, dar mai ales asupra creierului uman. Aceasta stimulează arii ale creierului, provocând o stare de relaxare alături de o bună aprofundare (P.S.: învățați pe muzică clasică și veți da un randament de sute de mii de ori mai bun decât de obicei, sau întreprindeți diferite activități ascultând muzică clasică – testat pe propria persoană și funcționează de minune). Muzica clasică de pe youtube și alte din astea nu se compară însă cu cea live, cea care are o acțiune și mai amplă asupra noastră. Așadar, vă recomand din suflet tuturor acest concert, alături de acești doi oameni minunați. Este o modalitate utilă de a petrece timpul într-o seară.

Deci, o să fii într-unul din orașele menționate mai sus? Eu sper că da. Merită!

(*** sursă poze: Google Images și Facebook – Alexandru Tomescu)

Copilul aberează!

Iar nu am un titlu stabilit încă de la început pentru articol. Sunt în pană de inspirație, deși cunosc prea bine subiectul despre care am să vă vorbesc. Sau subiectele per ansamblu, căci, sinceră să fiu, nici măcar nu știu dacă vor fi unul sau mai multe subiecte. Eu trec așa dintr-una într-alta în funcție de cum îmi alunecă degetele pe taste.

Am să vă anunț, promit, când mă voi decide (căci mă voi decide în timp ce voi scrie) asupra titlului acestui articol. Sper să nu uit. Dacă uit, mă trageți și voi de mânecă.

Să trecem mai departe. Voi ați auzit de gel colorat? Nici eu. Bine. Am auzit. Dar ori sunt tâmpită, ori sunt foarte tâmpită, pentru că de fiecare dată am aceeași reacție abstractă: „HUHsurprise!?”. Da. Mă simt ca un copil care are cu tatăl lui o conversație ca mai jos:

-Tati, tati, tati, ce-i ăla?
-Un fluture!
-Woooow, ce frumos!

-Tati, tati, tati, ce-i ăla?
-Un fluture!
-Woooow, ce frumos!

-Tati, tati, tati, ce-i ăla?
-Un fluture!
-Woooow, ce frumos!

-Tati, tati, tati, ce-i ăla?
-Un fluture!
-Woooow, ce frumos!

repeat * ∞

Nu. N-am uitat de titlu. Dar încă nu am unul.

Și cum vă spuneam. Există mai multe tipuri de geluri, de mai multe culori și pentru diferite tipuri de unghii. Și când eu stau acum și vă scriu vouă toate astea alături de nedumerirea mea, mă întreb sincer dacă nu cumva sunt un extraterestru uitat pe Pământsigh. Ce viață grea pe capul meu.

Bine. Bine. Gata. Las prostiile la o parte și-mi continui cele ce am de spus (încă fără un titlu deasupra). Ideea este că-s geluri de: bază și da.. iar am uitat și asta este tot ceea ce am ținut minte din poveștile altora și de pe internet. Dar știu că au efecte de curcubeu și se folosesc la unghiile false și nu numai. Știu și că gelurile astea ajută la menținerea unei manichiuri mult mai mult timp. Și mai știu că pe lângă efectul ăla de curcubeu pot avea și alte efecte (nu mă întrebați acum care căci habar n-am, sincer). Probabil dacă aș face o sesiune cu Pinky, aș căpăta informații ample și aș fi instruită pentru toată viața. Amin!

Da. Se vede mediocritatea mea, nu? Dacă eram și eu în fiecare săptămână la salon să-mi fac unghiile cu diferite chestii, probabil aș fi știu câte geluri există și ce rol are fiecare. Eu în schimb mă duc numa să mă tund și să mă pensez. Ah ce viață tristă. Sunt o incultă și am să rămân pe veci. Miaucrying. Da. Eu fac „miau” când plâng! Problems? Așa mă gândeam și eu :).

Am scris 400+ cuvinte și eu încă nu am găsit un titlu potrivit acestei postări. Probabil o să rămână fără titlu… sau sau sau sau (aaah me genius) pot spune: „Copilul aberează!”. Că doar asta am făcut în articolul ăsta. Am aberat pur și simplu, căci, sinceră să fiu, habar n-am pe cine ar interesa ceea ce am scris eu mai sus. E fără logică și fără sens. Dar mie, în nebunia și în prostia mea, mi se pare taaaaare amuzantbatting eyelashes.

Iar acum. Acum că nu mai am nicio chestie de scris în articolul ăsta, adică nu am de gând să-l fac mai praf decât este deja, ori să mă fac și mai mult de râs, am să mă retrag subtil din fața ochilor voștri, adică de printre cuvinte.

Fiecare…

sursă youtube (user VUNKOfficialFanClub )

Când spui Cornel Ilie, inevitabil te gândești la Vunk și toate melodiile ce au avut un impact emoțional asupra ta. Toate melodiile ce ți-au transmis o stare sau o emoție, ori numeroase stări și emoții. Când spui însă Vunk, nu te gândești neapărat la Cornel Ilie… ci la o trupă bine închegată ce a venit pe piața muzicală cu atâtea și atâtea melodii de calitate.  Eu una, când mă gândesc la Vunk, îmi vine în minte melodia „Fiecare”, iar mai apoi altele mai mult sau mai puțin cunoscute cum ar fi: „Așa și?!”, „Vreau o țară ca afară”, „Scapă-mă de ea”, „1000”, „Numai la doi”, „Doi somnambuli”, „La nebunie”, „În picioare toată țara”, „Pierderea lor” ș.a.

De ce „Fiecare”? De ce mă gândesc la ea? De ce nu alta? Nu știu să dau un răspuns precis. Nu știu să spun nimic care ar putea începe cu „De aia…” sau „De aceea…”. Știu să spun însă că îmi place pur și simplu melodia. Poate pentru mesaj, poate pentru cum e cântată, poate pentru negativ, poate pentru versuri. Cert este că, atunci când o ascult, melodia asta îmi transmite ceva. O stare. O stare de bine. De ce? De ce, mă întreb și eu. Și nu, nu am găsit un răspuns mulțumitor nici măcar pentru mine.

Aș putea să vă mai spun că am fost crescută prost, dar bine. Spun asta pentru că mie nu mi s-au arătat nonvalorile și imoralitatea, ci doar valorile și moralitatea. Am fost crescută să sper la mai bine, să cred în bine, să-mi doresc binele, să atrag binele și să obțin binele. Un bine ce pare a fi inexistent într-o realitate mult prea cruntă. Dar, să zicem că, tocmai de asta îmi place melodia. Pentru că este o motivație spre mai bine, dacă pot spune așa. Este un îndemn către fiecare din noi, că dacă vrei… mereu poți. Sau cel puțin eu așa percep melodia și mesajul ei. Tocmai de aceea aș vrea să fie ascultată și de cei prezenți în sală, la concert, pe 3 ale lunii Octombrie.

Am învățat că a îndura este o virtute a celor ce reușesc să o facă. Am învățat că a răbda și a spera, într-o lume ce toți o cred fără viitor, este o adevărată faptă eroică. Am învățat că a încerca nu e în zadar, e doar un pas spre a face ceva. Ceva bun, nu uita.  A încerca să schimbi ceva, ceva ce tu vezi negru și vrei să fie alb. Am învățat că, în ciuda celor ce ne înconjoară, TREBUIE să știm și să vrem a cădea drepți, în picioare!

Nu m-aș fi apucat să scriu ceea ce am scris dacă nu s-ar fi găsit vinovați cei de la Blogal Initiative și a lor campanie ce m-ar trimite la concertul celor de la Vunk, 31013 #așașishow, din 3 Octombrie ce are loc la Sala Polivalentă, în caz de membrilor trupei Vunk le-ar plăcea ce am scris și aș câștiga și eu o invitație la al lor concert.

Dacă am făcut vreun sens mai sus cu cele scrise, n-am habar. Pentru mine una am făcut sens cu siguranță. Întotdeauna cel ce scrie își înțelege cuvintele, important însă este să le înțeleagă și ceilalți.

Și ca să închei cu un video, așa cum fac de obicei, am să vă las ceva drăguț… și anume promovarea concertului trupei Vunk, care mie îmi pare tare interesantă (are legătură cu medicina  :D).

 

 

Urmărită…

550px-Avoid-Attack-if-You-Think-You're-Being-Followed-Step-1

…de o melodie!

Astăzi, am fost urmărită de o melodie. La radio, pe youtube la recomandări și în playlist-ul de la telefon. Ciudat. Peste tot a pornit în același timp. Cum s-a întâmplat asta habar n-am. Dar dacă eu a fost urmărită de melodia asta de la momentul cu pricina până astă seară, pentru că versurile ei mi se împleticeau cu puținii neuroni rămași, am decis să vă urmăresc și eu pe voi cu ea. Și dacă am decis asta, o las mai jos.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Enjoy it,

Pishky!

sursă youtube (user RoadrunnerRecords )

Nu-ți pierde…

dragostea!

Romantical-love-painting-photo-love-3195612-1103-809

Mie îmi place cu adevărat o melodie după ce o ascult și mă trezesc că o fredonez aiurea prin casă. Așa s-a întâmplat și de data asta, așa că am înțeles că mi-a plăcut melodia fără să înțeleg cum și de ce.

Am dat peste ea ascultând pe youtube tot felul de melodii live în studio la Radio ZU. Nu știu dacă mi-a plăcut vocea lui sau versurile melodiei. Cert e că mesajul de la sfârșit face, probabil, toată melodia.

Am ascultat și reascultat melodia până ce mi-am zis ”Na că și ăsta are voce și fără sintetizator”. Poate și asta a fost un plus transmis simțurilor mele de a accepta melodia. Nu credeam că am să mai ascult vreodată vreo melodie a lui Connect-R după ce am fost tâmpită vara, toamna, iarna și jumătate de primăvară cu ”Vara nu dorm”. Îmi propusesem pur și simplu să schimb orice canal de tv/ radio sau youtube, dacă apărea Connect-R… dar de data asta m-am trezit deja în mijlocul melodiei că o cântă el.

Am căutat melodia și în variantă prelucrată și-am găsit ceva vechi.. foarte vechi… Cred că era de prin anii când el și-a făcut apariția în muzică. Nu mi-a plăcut. Așa că eu am să vă las varianta live de la Radio ZU care m-a cucerit pe mine.

Sper să vă placă și vouă: vocea, versurile, și mesajul.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Enjoy it,

Pishky!

sursă youtube (user videozufm )

Lansare: Aylin – Chemistry

Mă tot gândesc cum să vă anunț. Mai exact cum să-mi încep acest post. Greu. Nu-mi iese nimic. Așa că vă spun direct:

Joi, 4 aprilie, ora 12:oo, are loc cel mai tare eveniment blogosferic. Asta din punctul meu de vedere, desigur!!!

Nu știți ce eveniment are loc joi, 4 aprilie, ora 12:00? Ei, normal că nu știți… doar de asta vă scriu eu aici, ca să aflați. Joi, la ora pe care deja am spus-o de 2 ori, Aylin își lansează în blogosferă melodia numită ”Chemistry”. Tare, nu?

185685_180665021978508_8112384_n

Și voi sunteți șocați? Și eu am fost când am aflat. Adică, este prima dată când cineva are curajul de a lansa melodia în mediul blogosferic. Este o provocare atât pentru ea, pentru Aylin, cât și pentru noi, bloggerii. Este ceva interesant atât în blogosferă cât și în lumea muzicală.

Nu știți cine e Aylin. Haideți să vă zic și asta: Aylin Cadîr este o tânără cântăreață căreia îi place jazz-ul. Însă pe lângă această pasiune, muzica, este pasionată de teatru, jucând în diferite piese. Aylin, deși de origine turcă, a fost născută pe 16 decembrie 1985 în Constanța, fapt ce o transformă într-o româncă ca oricare din noi. Lansată în trupa Pops în 2003, promite acum să aibă o carieră strălucitoare solo.

După cum bine știți deja, mie îmi plac provocările și sunt deschisă la tot ceea ce înseamnă nou, pentru că noul înseamnă evoluție. Acum că e bun sau rău, rămâne de văzut pe parcurs… în timp. Așa că vă invit și pe voi să fiți deschiși la această provocare și să susținem cât mai mulți această lansare, fie că suntem bloggeri sau nu. În consecință, pe 4 aprilie, la ora 12:00, joi, stați pe aproape să participați oficial la această lansare a melodiei. Până atunci vă las alături de un teaser al melodiei.

Sincer, mie mi s-a părut și încă mi se pare o idee trăznită. Însă de cele mai multe ori ideile trăznite prind la public, nu? Voi ce părere aveți? Cum vi se pare ideea? Părerile voastre le aștept mai jos într-un comentariu.

sursă youtube (user Aylin Cadir )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Și jandarmii cântă!

Dacă marți vă vorbeam despre scrisoarea lui Bendeac peste care am dat pe facebook, ei bine astăzi am să vă vorbesc puțin despre o melodie cântată de un jandarm, peste care am dat tot pe facebook.

5546_510496778996955_770132673_n

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, n-am să vă vorbesc despre ea. Pentru că nu aș avea ce să vă spun. E ceva ce te lasă fără cuvinte. Din câte am înțeles versurile melodiei sunt vechi, de vreo 30-35 de ani, iar melodia a fost cântată de multă lume… foarte multă lume… însă nimeni nu a reușit ce a reușit el. Cum adică ce a reușit? Să ne transmită emoția fiecărui cuvânt cu ajutorul vocii sale.

Pe el, îl cheamă Lăcătuș Nicolae și e student la ”Școala militară de subofițeri jandarmi Fălticeni”. Îl puteți găsi pe facebook AICI, dacă chiar vă interesează :). Din câte am observat (că na, nu puteam să nu am un spirit critic) are ceva probleme cu scrierea limbii române și cu exprimarea… dar na.. se mai întâmplă.. oricum, vocea lui este nemaipomenită și pentru asta primește foarte multe laude, după cum veți putea și voi vedea.

Melodia este una emoționantă și oricât ai fi de ”dur” e imposibil să nu te pună pe gânduri. Așa că eu vă invit să-l ascultați până la capăt iar fetelor…. învățați dracului ceva și nu mai fiți atât de proaste (unele) că ne faceți de râs pe toate :).

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

 Take care,

Pishky!

sursă youtube (user Claudiu Bancila )

Muzică

Mai întâi ar trebui să vă spun că la Târgu-Jiu: NINGEEE NINGEEEE NINGEEEE!!!!!!!

Ok. Irelevant ceea ce tocmai ați văzut mai sus!

Apoi, cred că ar trebui să vă spun că postul acesta nu trebuia să fie ceea ce vedeți acum, ci după gândurile și meditațiile mele de azinoapte ar trebuii să fie despre ”Oameni”. Dar va fi și acesta, probabil într-o altă zi, curând sper, pentru că nu-mi pot dezamăgii tavanul ce i-a fost gazdă privirii mele în gol ce-și desena scenarii colorate în întinderea lui.

Trecând și peste cele de mai sus și revenind la postul de azi, ”Muzică”, vă mărturisesc faptul că în inconștiența mea de toate zilele și cred că și cu puțină prostie, cândva, am dat subscribe pe youtube celor de la ”MediaPro Music” și mare… mare greșeală am făcut, fiind bombardată cu tot felul de melodii cu nu mai mult de câteva cuvințele repetate în decursul celor 4 minute ale fiecărei melodii. No, dar azi, azi am reintrat pe youtube și văd o melodie intitulată ”Beautiful life”… logic, mă aștept să fie una din acele melodii în care o să mi se facă scârbă de atâta ”Beautiful life” și tare sunt surprinsă când o ascult și văd că are mai mult de 4 versuri ale refrenului! Da, versuri faine, care m-au atras să-mi placă cât de cât melodia și să o ascult și reascult și tot așa.  Iar dacă mie mi-a plăcut, e musai să vi-o arăt și vouă :)! Mă gândesc acum, că poate românul, totuși, începe să se deștepte puțin câte puțin și să renunțe la melodiile comerciale și la folosirea excesivă a sintetizatorului. Poate acum înțelege că e necesar să readucă calitatea printre sunetele muzicale.. nu că aceasta ar fi totuși cine știe ce… bine, comparativ cu melodiile alea de câteva cuvințele asta e undeva muuult deasupra tuturor, iar eu sper să se compună melodii care să fie mult deasupra acesteia :). Dar gata cu laudele la adresa românului, că el și-o ia în cap și iar se prostește :).

color_of_music-1680x1050

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube ( user MediaProMusic )

Life in pictures – Paris… douce Paris

Am ajuns la cele de mai jos, cu greu. Cu greu am răzbit printre miile de momente plăcute din acea vreme, dar tot cu greu am ajuns și la ele. Aproape că nu-mi mai aminteam de ele, de anumite persoane, de anumite locuri. Și probabil, nici nu mi-as fi amintit dacă nu aș fi dat peste o poezie a lui Goga, numită ”Paris”.  Am citit-o și-am pătruns în interiorul ei dar și al lui, al orașului și-al tuturor acelor clipe petrecute ziua și noaptea pe străzile-i întortocheate. Ah… ce amintiri… și ce plăcute sunt :). Parcă acum aș alerga către primul autocar să mai plec o dată, într-un circuit al Europei, frumoasa Europă. Dar, cum nu ne putem aglomera aici și nu putem trece prin toate orașele vizitate de mine într-o singură seară, astă-noapte vom poposi la Tour Eiffel, în Paris 🙂

Pentru început, poftiți poezia 🙂

Parisu-și urlă vasta nehodină
Și fără somn se zbate vinovatul...
E noapte-n jur, de-a lungul și de-a latul,
De vin, de glume și de-amoruri plină.
Durerile și-au amuțit oftatul,
Mor visurile sugrumate-n tină,
Scăldat în râs, în aur și-n lumină,
Pe uliți trece hohotind păcatul...
Drumeț, străin din țări îndepărtate,
Eu mă strecor prin putreda cetate,
Când după nori mijește aurora...
Prin boltituri de arouri triumfale,
Văd turnurile vechei catedrale,
Ca două brațe blestemând Gomora...
 

Octavian Goga – Paris

Iar acum, să poposim, după cum am zis, la baza turnului Eiffel 🙂

Eiffel-Paris-Dana2

Și ca să meargă mai bine cele două de mai sus, na poftiți și la o melodie, franțuzească, că nu se prea poate altfel 🙂

sursă youtube ( user Claudia Suteu )

Acu, m-am gândit și răzgândit asupra unui colaj de filmulețe cu locurile prin care chiar eu am pășit, dacă să vi-l împărtășesc ori nu și vouă. Dar pentru că azi nu sunt egoistă, vi-l las și pe acela aici și sper să nu vă plictisească :).

sursă youtube ( user GlobeTrotterAlpha )

Vă anunț, de asemenea, că acesta este doar un vagon din trenul lui Costin. Pe toate, înșirate le puteți găsi în secțiunea Life in pictures.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :)!

Life in pictures – Adio

E 00:00 și e duminică. Ca atare avem un alt ”episod”, ca să-i zic așa, din Life in pictures, găzduit după cum bine știți deja de Costin. M-am gândit ca și de data aceasta să combin cele 3 secțiuni de poezie, fotografie și muzică, că data trecută tare am văzut că v-a plăcut tuturor rezultatul produșilor mei de reacție. Sper ca și de data aceasta să aibă un impact la fel de mare ori mai mare asupra celor ce veți citi versurile următoare, veți admira fotografia și nu în ultimul rând melodia. Știu că vă așteptați să urmeze ceva dramatic și pentru unii din voi chiar o să fie dramatic, însă pentru mine una versurile următoare nu sunt deloc dramatice, ele pur și simplu doar sunt și trebuie tratate ca atare, aparținându-i unui mare poet. Și dacă veți vrea să mă contraziceți și să-mi spuneți că poetul le încarcă cu o oarecare valoare dramatică, da aveți dreptate, însă eu m-am referit strict la mine :). Iar acum, alegerea lor.. ei bine alegerea lor a fost întâmplătoare: am luat cartea de poezii și-am deschis-o, unde s-a nimerit veci citi mai jos 🙂

Have fun,

Pishky :)!

Pentru că doar în scris ai curaj să spui cu adevărat adio, o poezie :)!

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adio!

Mihai Eminescu – Adio

Și pentru că el e cel ce ne spune în fiecare seară adio pentru a reveni în viața noastră cu un alt început, o poză 🙂 !

DSCF4684M

Și ca cele 2 de mai sus să se îmbine perfect, o melodie… pian, că tot am zis ieri că-mi place 🙂 !

sursă youtube ( user lollocompo )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

1900. Un pian

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O cutie cu trufe. Un pian cu 88 de clape :). Infinite sunete din alunecarea degetelor pe clape răzlețe, ies. Puțini sunt cei ce știu că pianul, este undeva în topul pasiunilor mele. Cum și de ce așa, nu aș ști să vă explic :). Nimic nu pare însă mai liniștitor decât un cântec de pian, ce-ți alunecă lin fie că sunt ritmuri alerte ori ba. Iar atunci când pianul și pianistul său au în spate o poveste, muzica lor se face a fi mult mai valoroasă pentru fiecare în parte decât era deja. Se spune că: ”Nu ești cu adevărat terminat atâta timp cât ai o poveste bună și pe cineva cui să i-o spui”, iar povestea ce o voi propune în rândurile următoare, este pe departe cea mai bună poveste de viață a unui om ce a trăit o viață pe mare, printre cărbuni, mese de bucătărie, iar într-un final printre sunete de pian. S-a născut pe un vapor și acolo a fost abandonat, pe marginea pianului de la clasa I, într-un leagăn de lemn, a crescut sub valurile mărilor și oceanelor devenind cel mai bun pianist din istorie. A învățat să călătorească prin fiecare colț al lumii cu ochii minții, să pătrundă imaginar în realul lui și să-i uimească pe cei ce avea să-i cunoască, pe fiecare în parte. Având un mister aparte și citind fiecare persoană ce-i trecea ca un fulger prin fiecare privire asupra împrejurului său, reușea să combine fiecare sunet compatibil cu sufletul și trăirile fiecăruia, într-o singură muzică, într-un singur sunet complex ce uimea pur și simplu umanul. Atingea cu tandrețe fiecare clapă în parte, cu o viteză uluitoare și inexplicabilă, le mângâia astfel încât niciuna să nu fie invidioasă pe cealaltă, le mângâia fără să cunoască arta de a o face, fără a fi școlit în vreun anumit fel, în afara faptului că știa să citească, restul pornea din suflet, din simțiri și gândiri. Obișnuia să atingă clapele și să le aleagă succesiunea după fiecare om în parte ce-l privea, obișnuia să-i citească și să le creeze propria muzică, astfel o anumită succesiune reprezenta o întreagă viață de om, era precum… precum un ADN muzical al unei persoane.

Nu știu dacă tot ceea ce am spus mai sus este și real, însă tare mult mi-ar plăcea să fie. E o poveste frumoasă, despre abandon, iubire față de oameni, față de muzică, față de apă și imensitatea ei, imensitatea vieții, a gândirii și a sentimentelor. E vorba și de frică, frica de a atinge vreodată uscatul și de a părăsi oceanul, oceanul deasupra căruia s-a născut, dar uite că nu e vorba și de suferință, e pur și simplu un film în care se bucură de orice pierdere și orice câștig, încearcă să-și înțeleagă viața și imensitatea ei, să-și înțeleagă imensitatea simțirilor și gândurilor în trupu-i și mintea-i limitată. Așa că pentru a pătrunde în toată această scenă plină de mister, vă invit alături de Tim Roth ( protagonistul din Lie to me, Lightman) ce este protagonistul personajului adult din acest film, într-o călătorie uimitoare printre valurile oceanelor și chiar, de ce nu, printre valurile vieții 🙂 pline de sunete muzicale, vă invit după cum v-am spus să aflați legenda lui 1900… așa că, mai jos, poftiți un trailer.

sursă youtube (user Danios12345)

Iar acum, ca totul să meargă mai bine vă invit la un dans cu pianul, da da da.. ați citit bine, un dans cu pianul prin sala imensa de la clasa I de pe vaporul VIRGINIAN 🙂 Enjoy!

sursă youtube (user George7575)

O noapte lungă… lungă!

E trecut deja de 4 dimineața iar eu scriu, întrucât sigur voi dormi până târziu în zi după un majorat ce a ținut aproape până acum, iar mâine poate nu o să am deloc chef de scris în caz că durerea de picioare persistă (pfoaai.. de când nu m-a mai prins pe mine ora 4 dimineața.. nici de revelion n-am stat atât.. cred că din vacanța de vară, când pierdeam de cele mai multe ori aiurea nopțile). În schimb, trebuie să vă spun ( și tocmai de aceea m-am apucat să scriu) că astăzi/în noaptea asta am făcut două lucruri ce nu credeam că o să le fac în vecii vecilor amin: am reușit să joc sârba și hora deși urăsc muzica populară, dansuri populare la care totuși încă sunt paralelă în caz că mă pune cineva să-i arăt pașii pe care niciodată nu mă voi strădui să-i învăț.. cel mai ușor prin ritmul acolo și urmăresc puțin la cei din față. DONE! Iar cel de-al doilea.. ei bine… știți deja că nu-mi plac manelele și nu am nimic în comun cu așa ceva, nu mi-au plăcut, nu-mi plac și nu-mi vor plăcea vreodată, dar ete că de data asta după multă muzică populară am dansat cu colegii pe… da, corect manele :))!Până acum criticam astfel de manifestări, în momentul de față mi se par distractive, amuzante și ce mai vreți voi.. că doar… la o petrecere important e să te simți bine și să dansezi.. nu să stai aiurea toată seara pe un scaun să mănânci și să bei tot ce  ți se pune în față.. că dacă e pe așa, se poate face asta și de acasă, din fața tv-ului, de la birou ori din fața PC-ului :). Țin să vă spun că cei ce au făcut ca în precedentele rânduri au fost destui :), dar mai mulți au fost cei care s-au distrat indiferent de genul muzical ce a fost, populară/manele/pop/disco.. bla bla 🙂

Acum, nu vă mai rețin și-am să vă las mai jos o melodie. Nu, nu,nu.. stați liniștiți nu e nici manea, nici populară… nu o să găsiți pe aici în vecii vecilor așa ceva ( iar cu asta chiar vorbesc serios), am să vă las o melodie tot despre petrecere, a celor de la Hollywood Undead, melodie ce sper să vă placă, iar de nu.. vă mai poftesc și altă dată 🙂

sursă youtube ( user Masterflick )

După o săptămână falsă

Iubesc liniștea. După o săptămână de gălăgie și de distracție, azi pe 2 ianuarie 2013 în sfârșit a venit și liniștea în vizită. niciodată nu cred că m-am bucurat la fel de mult ca acum de momente de liniște.. și nu orice fel de momente, ci o liniște pe fundal de muzică fină, în surdină :). Eu am avut parte de o săptămână agitată de la Crăciun până la revelion inclusiv. A fost multă mâncare, multă băutură și destule dulciuri, iar eu, ca de obicei m-am atins de prea puțină mâncare și prea multe dulciuri, pentru mine energia primită de la dulciuri era suficientă pentru schi, bine… încă este :D. Însă nu mâncarea, băutura și dulciurile au fost agitația principală, ci gălăgia. Multă gălăgie. Gălăgie cât cuprinde prin vârf de munte, de la fiecare cabană în parte până pe pârtia principală unde urla muzica. Mie una nu-mi place gălăgia. Sunt alergică din fire la tot ceea ce înseamnă gălăgie. Mă zgârie pe creier fiecare sunet zgomotos, sau mai zgomotos decât ar trebui :). Mie îmi place liniștea, calmul. Îmi place muzica liniștită, calmă, deși, nu pot spune că nu am momente când pur și simplu ador și muzica mai agitată de fel.. acum na, depinde de stare :). Revenind însă la liniștea ce-mi bucură fiecare simț în parte și mă relaxează, pot spune că aceasta este un cadou bine venit după această săptămână, o liniște pe un fundal al muzicii de pe VH1. E așa plăcut să nu mai auzi nici un ”La mulți ani!” nici un ”Sărbători fericite”, nici un ” sa ți se îndeplinească toate dorințele” și bla bla bla ce se mai zice în decursul acestei săptămâni. E tare plăcut să privești un răsărit în liniște, ori pur și simplu circuitul soarelui pe cerul senin, să privești brazii, ori cum se topesc țurțurii de gheață :).(333334444xXxdxdhfjsukȚP3 – participarea Antoniei de care v-am vorbit într-unul din articolele trecute, la această postare). E plăcută până și fiecare gângureală într-un fundal de liniște și muzică. Totul pare să fie mai liniștit după această săptămână plină de falsitate, o săptămână în care toată lumea e prietenă cu toată lumea.

Azi, pe 2 ianuarie, mă așteptam să vă scriu probabil despre liniștea din spital și despre cum mi-am mai rupt eu ieri ceva, acest fapt fiind un obicei de câțiva ani încoace ca pe 1 ianuarie al fiecărui an să-mi rup câte ceva ori să-mi luxez câte ceva în drum spre cabană. Anul acesta se pare că nu am mai respectat obiceiul și nu mi-am rupt/luxat nimic nici pe pârtie și nici pe drum spre cabană. Anul acesta n-am mai coborât, din fericire, de urgență spre spitalul județean din Târgu-Jiu să fac radiografii și să-mi bag vreun membru în ghips :). Anul acesta m-am bucurat în schimb de liniștea de după revelion, fără nici un girofar, iar azi, pot schia liniștită) spre deosebire de anul trecut), fără nimic în ghips ori fără vreo durere de ceva, orice :). Anul acesta nu mă mai bucur de soare doar pe geamul cabanei,ci mă bucur de el chiar din vârf de pârtie, din vârf de munte :), mă bucur fix din schiuri de aerul proaspăt și de vântul ce adie ușor, de peisajul crestelor din orizont, de paleta de culori ce o văd prin cheile muntelui de jos, din cel mai apropiat oraș până sus în înaltul cerului.  Mă bucur până și de sunetul croselor ce până mai ieri mă stresa și el pe creier, acum parcă îmi pare atât de liniștitor și de relaxant, fără muzică. Bine, fără muzica lor, cu muzica mea în căști, dar azi, azi fără muzică, azi doar vântul, țipătul neștiutorilor pe pârtie, hâșcâitul schiurilor pe zăpadă, al plăcilor, melodicitatea brazilor :), astăzi doar ele îmi sunt pacea și liniștea.

Acum, vă las în compania unor melodii cu care m-am trezit în gând de dimineață. Sper să vă placă și vouă și să vă liniștească după această săptămână plină de falsitate ce tocmai a trecut și dacă nu a fi să vă liniștească, atunci doar să vă bucure pe fiecare în parte cum poate fiecare melodie 🙂 O zi faină vă doresc, plină de liniște și pace! Ne mai auzim mâine!

sursă youtube ( user BonJoviVEVO)

sursă youtube ( user BonJoviVEVO)

U rock ?!

De ceva zile, tot butonând de pe un canal de muzică pe altul la tv, ei bine, am descoperit că mai nou pe Utv după ora prânzului ( când ajung eu acasă) dar și seara se ascultă muzică rock. A fost o surpriză plăcută pentru mine ce evitam de foarte multe ori canalul acesta din instinct pentru că promova foarte mult melodii ce nu se pot numi astfel, mai exact sunete ale sintetizatoarelor mimate de niște așa-zise vedete :). Până acum ascultam doar muzică de pe VH1 și foarte rar Music Channel, însă uite că acum cu Utv All Rock, se va diversifica și mai mult gama de melodii rock ascultate la tv.

Păcat însă ca acest program la ora 15:00 se termină și vechile melodiide pe Utv devin aceleași melodii stupide. Mai jos am să vă las ultimele 3 melodii din acest program, melodii ce sper să vă placă și vouă.

Iar acum, voi ce muzică preferați?

sursă youtube ( user Paulo Lopes )

sursă youtube ( user BVBArmyVEVO)

sursă youtube ( user tpah999)

Clar – a mai murit ceva în România

Aveam de gând să scriu astăzi pe blog, însă nu despre asta. Era într-adevăr un post inspirat de melodia de mai jos, însă mi-a pierit cheful la un moment dat, spre sfârșitul melodiei.. și o să aflați și de ce. Melodia despre care vorbesc… am descoperit-o întâmplător, umblând pe facebook și citind o știre ” O nouă piesă marca IRIS la Neatza cu Răzvan și Dani”. Curioasă, am dat click și am început să ascult melodia. Versuri faine. Sau cel puțin mie mi-au plăcut pentru că mă regăseam în ele. Le trăiam. Trebuie să recunosc că Iris nu m-a mai interesat de când a plecat Minculescu, însă în timp ce ascultam melodia începeam să regret.. să-mi pară rău că nu i-am dat o șansă și sub noua formulă. Regretam că nu i-am dat o șansă și solistului din noua generație. Însă acum.. nu mai regret. Și doamne ferește, nu contest faptul că are o voce bună, nu contest faptul că nu ar fi demn de acest rol de solist în trupa Iris. NU. Însă pe mine una m-a dezamăgit sfârșitul melodiei. NU, nu versurile m-au dezamăgit, nu linia melodică și nicidecum vocea solistului. M-a dezamăgit ceea ce am văzut: ”Iris – E magic, playback).  Pe bune… PLAYBACK? Cum se poate așa ceva cu o orchestrație în spate? De obicei se spune că faci playback și atunci când nu ai o orchestrație în spate( un band) iar tu cânți cu vocea și CD-ul cu negativul, nu doar atunci când ambele se află pe un CD. Însă band-ul Iris ( orchestrația) era. Iar toboșarul se vedea că bate real în tobe, chitariștii cântau pe bune la chitară. Ce să înțeleg de aici? Că de data asta nu era playback pentru că nu exista orchestrație ci pentru că solistul mima versurile? Păcat. Sunt sigură că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată atunci când Cristi Minculescu era solistul trupei Iris și nici nu s-ar fi întâmplat vreodată. Nu cred că s-a făcut vreodată playback la vreun show tv ori la vreo emisiune radio. Păcat. Cred că Iris nu a murit cu plecarea lui Cristi Minculescu. Cred că Iris a murit tocmai cu această întâmplare. Însă trist este și faptul că ceilalți membrii au acceptat aceasta. Că s-au înjosit în fața tuturor celor ce îi ascultau cu drag. Încep să cred din ce în ce mai mult că marea majoritate ce face parte din noua generație sau noile generații, reprezintă o majoritate distructivă a tot ceea ce alții au lăsat în urmă și au clădit cu greu. ( ȘI ATENȚIE… am spus MAJORITATE).

Mai jos vă las și vouă un print screen la ceea ce pe mine m-a șocat, dar și melodia. O melodie frumoasă, după cum am mai spus, cu versuri OK.

sursă youtube ( user catmusicoffice )

Poveste de noapte

Joi. O zi frumoasă presupun. Da presupun, pentru că n-am de unde să știu. E totuși joi și nu e joi. Postul e de joi, scrisul e de miercuri seara. O seară răcoroasă, în care vântul adie calm, liniștit printre sclipirile stelelor de pretutindeni, peste oglindirea lor în ochii mei 🙂 ! În sfârșit un aer răcoros ce-ți mângâie, suav, pielea. O seară ca asta, a fost și seara de luni, pe malul stâng al Jiului. De 18 ani în oraș și prima dată pe malul stâng al Jiului. Mereu obișnuiam să trec pe lângă el, pe pod, însă abaterile îmi erau mereu pe malul drept, prin parc! De data aceasta insulița era prea plină, se adunase acolo aproape tot orașul pentru serbarea berii, să o asculte pe Corina și alte nulități muzicale! Nu, nu sunt rea. Poate există oameni  ce o ascultă, dar părerea mea… rămâne părerea mea! Revenind la malul stâng al Jiului: m-am întors dezamăgită de la podul insuliței spre casă, pe malul drept al Jiului, prin parc, urmând să trec celălalt pod spre cartier. Însă, la unirea podului cu malul stâng al Jiului ceva , poate briza Jiului, m-a atras să cobor treptele negre de fier până pe dig. Un dig cu iarbă și pământ, un dig unde răcoarea nu se mai simte nicăieri astfel, de unde priveliștea de ansamblu a parcului de dincolo de Jiu este mai spectaculoasă ca nicăieri. Până și insulița privită din acel unghi avea ceva aparte, ceva ce nu mai avusese niciodată în ochii mei. Briza și luminile becurilor de dincolo de Jiu și din mijlocul Jiului ce se reflectau adânc în el mă făceau să înaintez pe dig, spre nicăieri în întuneric. În stânga strada centurii proaspăt turnată prost, în dreapta Jiul, luminile și briza, toate acestea creau sub cerul plin de fulgere , parcă, ceva de vis. Un vis obscur în ochii voștri, dar plin de culoare și muzică în ochii și sufletul meu. Nimic parcă nu mi-a plăcut mai mult decât să mă așez pe digul de beton și să privesc spre Jiu, lumini și parc, parcul al căror copaci păreau mai falnici și mai tainici ca niciodată. Ore înșir le-am pierdut cu briza în pleată, muzica în suflet, Jiul și lumina în ochi! Artificii. Artificii luminează de o dată cerul, zeci de minute în șir. E criză. Avem nevoie de artificii de milioane de euro să ne hrănească sufletul cu amărăciune. Picături. Picături de ploaie îmi mângăie acum fața, părul, până ce ajung să-mi mângâie întreaga piele sub razele lunii, ce sclipesc aproape nevăzute, printre nori. Concertul se termină, artificiile încetează să-mi mai spargă timpanele. 10 minute mai trec. 10 minute până ce zeci de oameni îngrămădiți unii în alții se chinuiau să părăsească insulița, trecând podul îngust și împrăștiindu-se fiecare către casă. Am numărat minutele până la oră, de abia atunci au început să se mai rărească, dar mișunau încă spre ieșire. Ciudat, nu-mi pot imagina unde au încăput atâția, nu-mi pot imagina cum lipsesc banii pentru fructe, pentru facturi și multe altele, dar se găsesc din belșug pentru beții la astfel de serbări. Prea complicat pentru mintea mea prea tânără și încă necoaptă. Păcat. mare păcat.

Am promis acest post încă de luni sau duminică seara, l-am promis alături de o surpriză, iar surpriza este reprezentată de melodiile de mai jos, melodii ce mi-au acompaniat toate sentimentele exprimate mai sus, acele trăiri netrăite și proaspăt descoperite! Sunt melodii de fundal având doar bass și tobe. Melodii poate necunoscute de nici unii din voi, proaspăt descoperite și de mine, melodii ce nu sunt promovate și nici nu prea sunt ascultate, dar poate mai găsesc câțiva viitori ”adepți” și ai acestui stil tăcut dar grăitor!

sursă youtube ( user CollidingSunsMusic )

sursă youtube ( user CollidingSunsMusic )

O leapșă muzicală !

Vizitam blogurile, cum mai fac din când în când, descoperind unul nou: blogul lui Probiu. la el am găsit o leapșă muzicală, leapșă ce trebuie să recunosc că mi-a plăcut, așa că am preluat-o astăzi pe blogul meu! Și tot azi o voi transmite și la alții, dacă vor fi bucuroși să o primească 🙂  Să începem:

1.Ce gen de muzica asculti de obicei?

În afară de manele și populară, ascult orice. Cel mai mult îmi place rock-ul 🙂

2. Care e cantaretul tau preferat?

Mno.. aici… nu e doar unul, sunt mai mulți precum: Chester Bennington, Lauri Johannes Ylonen, Chad Kroeger, Bon Jovi, Danny O’Donoghue, Axl Rose, Steven Tyler, Rob Halford, Chris Martin, Billie Joe Armstrong, Kurt Cobain, Marko Saaresto, Adam Gontier, Alexander Ryback. Iar de prin România îmi plac: Radu Almășan, Călin Goia, Dan de la Taxi, Cornel Ilie, Adrian Igirsan.

3. Care e cantareata ta preferata?

Hai că aici îs mai puține: Amy Lee, Avril Lavigne, Celine Dion, Annete Olzon. De prin România: Paula Seling, Roxana Andronescu, Tatiana Stepa.

4. Care e trupa ta preferata?

Pf… acum voi enumera toate trupele cu soliștii de mai sus: Linkin Park, Rasmus, Nickelback, Bon Jovi, The Script, Guns and Roses, Aerosmith, Judas Priest, Coldplay, Green Day, Nirvana, Poets of the Fall, Three Days Grace, Evanescence, Nightwish. Românești: Bosquito, Voltaj, Taxi, Vunk, Cargo, Spin. (trupele sunt în ordinea soliștilor)

5. Care e melodia ta preferata?

Am câteva de la fiecare de mai sus. Ari fi prea multe 🙂

6. Care e clipul tau preferat?

Bon Jovi – It’s my life

7. Ce cantaret/trupa ti-a marcat adolescenta?

Nici unul/una.

8. Ce melodie n-ai putea s-o uiti vreodata?

Evanescence – My immortal

9. Iti place muzica populara romaneasca?

NU .

10. Ce melodie de muzica populara iti vine in minte?

Nici una !

Acum, vreau să dau și eu leapșa la următorii : Călin, Carla, DeLaBirou, Fosile, Alyz, Cartim! Numai dacă vă face plăcere să preluați această leapșă pe blogurile voastre, iar dacă se mai găsesc și alți cititori… de ce să nu o preia și ei? Baftă!

Iar acum, pentru că la întrebarea 5 m-am fâstâcit tare rău, ca să nu îi stric leapșa lui Probiu, am să o modific puțin, astfel mai jos veți găsi câte una din melodiile trupelor mele preferate, în ordinea trupelor de mai sus! ( melodii ce nu au mai fost pe blog…)

sursă youtube ( user warnesbrosrecords )

sursă youtube ( user TheRasmusVEVO )

sursă youtube ( user nickelbacktv )

sursă youtube ( user BonJoviVEVO )

sursă youtube ( user TheScriptVEVO )

sursă youtube ( user Death4YU )

sursă youtube ( user AerosmithVEVO )

sursă youtube ( user JudasPriest )

sursă youtube ( user emimusic )

sursă youtube ( user greenday )

sursă youtube ( user zibzib20 )

sursă youtube ( user PoetsOfTheFallBand )

sursă youtube ( user ThreeDaysGraceVEVO )

sursă youtube (user EvanescenceVEVO )

sursă youtube ( user nightwishtv )

sursă youtube ( user bosquitoofficial )

sursă youtube ( user catmusicoffice )

sursă youtube ( user RepereVIP )

sursă youtube ( user VUNK1 )

sursă youtube ( user artok )

sursă youtube ( user MediaProMusic )

http://www.youtube.com/watch?v=MzCLLHscMOw

A fost odată, la trecut :)

Sober. Lacrimi de coniac. Loreen. Vunk. MP4-ul îmi este mereu aproape.

O lacrimă mi se scurge din ochiul stâng pe obraz. Tresar.  Sunetul unei salvări îmi pătrunde prin geamul deschis până în adâncuri, peste liniștea melodioasă a MP4-ului. Îmi tulbură liniștea, gândurile despre trecut. Îmi apare în minte brusc imaginea unui rănit, personaj cunoscut și activ în viața mea. Ciudat. Nu aș vrea să văd niciodată acel personaj ca în mintea mea, dându-și duhul. Mari îmi mai sunt căile întortocheate ale subconștientului. Claxoane, multe claxoane se izbesc de pereții camerei și de urechi, mă tulbură mai mult.

Mă întind iar pe spate și încerc să mă rup de trup, să nu-mi mai simt decât gândurile. Mă cufund printre versurile celor de la Nickelback și Rasmus, mă cufund iarăși în trecut, la gândurile anterioare. Amintirile sunt singurele ce ne mai leagă de trecut, amintirile și sentimentele trăirilor, singurele conexiuni între noi și visele anterioare, ori cele de mult uitate. Ce ironie… până și MP4-ul meu a ales random o melodie intitulată ”Amintirile” . Mă las purtată de valurile amintirilor în urmă cu ani de zile. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze și lacrimi pe obraz de prima boacănă, de primii pași pe poarta școlii, de colegi, de noii colegi, de primele zile de liceu, de cum se legau și închegau prietenii, despre cum se cunoșteau copii. Îmi amintesc prima lecție de schi, primele țipete, primele căzături, primele sentimente de reușită, îmi amintesc de cum mă simt de fiecare  dată pe schiuri, alunecând pe un alb imaculat printre miile de fulgi și stele. Mi-am amintit și de tine, de el, de ea, de ei, de voi, de noi, mi-am amintit certuri, împăcări, de toate acele momente frumoase și mai puțin frumoase. Mă gândesc, printre amintirile mele, că poate nu a fost nici unul din noi vinovat de o ceartă, de o despărțire …  nici eu, nici tu, nici el, nici ea, nici ei, nici voi, nici ele și nici noi. Mă gândesc că toate se duc la un moment dat: gândurile bune, rele, prieteniile, uneori și amintirile dispar  prea devreme. Printre amintirile mele sunt lucruri ce-mi pare bine că s-au sfârșit, lucruri după care suspin și lucruri după care voi suspina mereu în viață. Sentimente. Trecutul e probabil locul în care ne descotorosim de părțile nefolositoare în viața noastră în viitor, ne descotorosim de ele pentru a îmbrățișa viitorul, lucruri pe care le-am considerat însă importante într-un anumit prezent. Lucrurile cu adevărat importante rămân mereu în prezentul nostru, cum ar fi rutina zilnică de a mânca, de a ne procura cele necesare supraviețuirii, iubirea, sentimentele și amintirile pe care-ți clădești viitorul, visele pe care viața ți le calcă în picioare. Mă simt născută într-un castel de sticlă, un castel în care te învârți grijuliu, un castel ce pare perfect din afară sau de la distanță, fiind construit sub lupă din fisuri, iar eu, tu, suntem una din ele. Uneori neputința îmi străbate prin vene ”Cause` I`m only a crack in this castle of glass, hardly anything there for you to see”. La cea mai mică mișcare bruscă castelul se cutremură, fisurile răzbesc, se unesc și devin una mare și puternică ce doboară o lume întreagă, transformă un castel de sticlă în mii de cioburi ce se prăbușesc într-un spațiu imens în bătaia jucăușă a razelor de soare. Mai multe amintiri mi se oglindesc acum în  cioburile ce se prăbușesc continuu în neant, mai multe lacrimi străbat acum același obraz stâng, cuvinte ce alcătuiau cândva promisiuni îmi acoperă versurile melodiei și-mi răsună adânc în suflet, mă răscolesc.

Clipesc în luminile orbitoare ale castelului proiectat pe tavan. Întuneric. Întuneric în culorile ce-au fost odată proiectate în neantul tavanului. Aștept ca cioburile să se desprindă practic din neant spre ochii mei, rănindu-i la propriu și înlăcrimându-i mai mult. Nimic. Întunericul continuă să rămână prins de tavan și pereți. Singura sursă de lumină ce îmi străpunge fără puteri întunericul, e raza de lumină aruncată de becul din diagonala geamului și de mașinile ce mai alunecă din când în când pe stradă. Un fior îmi cutremură întreaga ființă și mă trezesc, involuntar, în picioare, lângă pat. Frigul începuse să-mi pătrundă în cameră, alăturându-se solitudinii întunericului. Vederea îmi dispare și apare în flash-uri pentru câteva secunde. Închid geamul pe fundalul unei alte salvări, cu o altă lacrimă pe obraz și aceeași imagine însângerată printre flash-urile vederii mele, întrebându-mă de ce va trebui să mă descotorosesc în viitor pentru prezentul ce va fi și el cândva trecut.

Mai jos aveți toate melodiile pe care am scris această postare!

sursă youtube ( user warnersweden )

sursă youtube ( user MediaProMusic )

sursă youtube ( user MusicLover0963 )

sursă youtube ( user RasmusOfficial )

sursă youtube ( user TheRasmusVEVO )

sursă youtube ( user xXMegasolomasterXx )

sursă youtube ( user lolyfunnygirl )

sursă yotube ( user linkinparktv )

sursă youtube ( user JTaFranklin  )

sursă yotube ( user JTaFranklin )

sursă yotube ( user JTaFranklin )

sursă youtube ( user examplla2011 )

Vă invit și pe la ei : Carla ( chestii cotidiene), DeLaBirou ( chestii cotidiene), Călin ( muzică… multă muzică și un ghiveci duminical ), Blogatu ( concursuri și multe chestii despre blogging), Probiu și cam atât !

Intouchables

Îți mulțumesc pentru sugestie, persoană anonimă :).

Miercuri seară vorbeam cu cineva pe mess ce-mi trimite de obicei în ascultare numeroase melodii instrumentale ( pian, chitară și alte cele). Nu de multe ori sunt dornică de melodii și îmi cer scuze, dar miercuri am fost. Surprinzător mi-au apărut pe ecran niște cuvinte.. cuvinte ce nu aveau o însemnătate pentru mine în momentul acela, cuvinte ce nu le găseam legăturile cu acțiuni din viața mea, cuvinte precum: intouchable, una matinna și ludovico einaudi . Însă toate astea de fapt alcătuiesc melodia interpretului ce apare ca și coloana sonoră în filmul Intouchable. Melodia m-a fermecat încă cu primele note, mi-a pătruns prin vene până și în cel mai adânc colțișor al minții și al sufletului, mi-a răscolit gânduri și amintiri, momente de tristețe și de fericire maximă. Am ascultat-o până la capăt, iar când sunetele s-au oprit filmul cu propria-mi contemplare spre viață s-a oprit brusc lăsând realitatea să-mi inunde din nou privirea :). M-a intrigat, m-a intrigat faptul că mi-am amintit lucruri ce nu voiam să mi le mai amintesc, voiam pur și simplu să rămână îngropate în trecut, însă intriga m-a ajutat să învăț să-mi car amintirile în spate, să nu le uit și să învăț mereu de pe urma lor.

Imediat am intrat pe net și mi-am descărcat torrent-ul filmului. A fost primul film pe care l-am downloadat și văzut în întregime fără să am nevoie de un trailer, un rezumat, ori de o notă a IMDB-ului.. pur și simplu melodia a fost tot ceea ce aveam nevoie, melodia mi-a fost impulsul și dorința. Sunt o fire complicată, pretențioasă: nu mă uit la filme până nu văd un trailer, nu citesc un rezumat și eventual niște comentarii de recomandare ( pozitivă) a celor ce l-au văzut deja. Însă acum după câte ați văzut, am trăit o premieră în viața mea. O premieră plăcută. Filmul m-a lăsat plăcut impresionată și merită văzut. Este un film inspirat dintr-un caz real, cu bune și cu rele, ce îmbină râsul cu plânsul și tragedia cu fericirea, speranța cu deznădejdea. Este filmul la care am râs și am plâns în măsuri egale, filmul ce m-a transpus alături de personaje și de trăirile lor, m-a făcut să simt tot ce se afla dincolo de ecranul laptopului ca fiind trăiri în jurul meu :). Camera însăși se transforma în scena lor de joc dintr-un colț al Parisului. Este un film despre principii și despre artă: a muzicii, a picturii, a iubirii și a trăirii, artă de care lumea este interesată din simplul motiv că este singura urmă care mai rămâne după noi. Un film în care toți banii din lume nu-ți pot cumpăra fericirea deplină, sănătatea. Fericirea adevărată găsindu-și sălașul tot în interiorul lucrurilor mărunte ce nu ne sinchisim să le dăm atenție, lucruri mărunte ce sunt cu adevărat mărețe pentru interiorul nostru.

După cum am spus și mai sus merită văzut și înțeles, merită luat ca exemplu, ca o lecție de viață :). Mai jos am să vă las un trailer și melodia ( pe care am postat-o și în postul anterior). O zi cât mai senină și plină de bucurii!

sursă youtube (user trailers )

sursă youtube ( user MrNewsMusic )

Melodie pt 24 ianuarie!

Azi voiam să postez la VodPod ( în dreapta jos) o melodie. Însă nu găseam nici măcar una potrivită gusturilor mele de azi și m-am lăsat pierdută pe meleagurile youtube-ului și ale mess-ului. Doream parcă să rog pe cineva să-mi dea o melodie .. orice trimitere parcă era o binecuvântare.. dar uite că nimic! Nimic până când o căsuță de mess clipocește și mesajul era o melodie, o melodie pe care nu am mai ascultat-o de mult timp… o melodie extraordinară!

Cum VodPod-ul refuză să nu mai dea erori de încărcări de pagină, vă pasez  melodia în acest post, până ce VodPod-ul va funcționa și o veți putea găsi acolo!

Delectare plăcută cu Nickelback –  Burn it to the ground! P.S acum si jos la vodpod:D

Melodie de 21 ianuarie!

Săptămâna aceasta am cam uitat iar de blog și l-am lăsat de izbeliște… însă acum mi-am amintit iarăși de secțiunea VodPod ( din dreapta jos a paginii.. secțiunea cu melodii) i-am modificat puțin aspectul ( acum mi se pare mai accesibilă) și am și adăugat o melodie de la Paradise Lost – One Second . Sper ca această melodie să placă tuturor ascultătorilor, iar eu vă invit să citiți despre această trupă dând click pe Paradise Lost – Official Website