Prima zi de școală fără niciun sentiment

Și ce fain e să se înceapă școala fără ca tu să ai vreo grijă. Timp de 12 ani, am avut 12 zile, câte una la fiecare început de an școlar, în care m-am frământat pentru noul an ce avea să înceapă, propunându-mi mereu să fie altfel și fiind mereu la fel. Adică cu aceleași bune și cu aceleași rele. Doar materia era din ce în ce mai avansată.

prima zi de scoala

Astăzi a început școala. Pe tocuri de 15, fuste scurte și multă tencuială. Sacouri de firmă, pantaloni la fel și cămăși cu gulere ridicate. Ahh.. și nelipsiții ochelari fumurii, că na.. să nu ne intre norii în ochi. Și-am uitat de accesorii, bijuterii, telefoane noi și scumpe cât și ultimele achiziții din afara granițelor? Scuzați-mă. Nu le am cu d-astea.

Astăzi a fost primul început de an școlar în care eu n-am avu niciun sentiment. Erau aceleași sentimente din timpul verii. Mă simțeam tot în vacanță. Nici măcar milă sau părere de rău nu simțeam pentru cei cu ghiozdanele în spate, sau cu gențile de firmă pe umăr. Nimic. Nici bucurie că eu stau acasă. Încă sunt într-un șoc de a nu avea niciun sentiment că-i prima zi de școală.

Chiar am întâlnit azi, un băiețel, în clasele unu-patru, prin centrul orașului, care spunea voios că el mâine începe școala la orele 8 fix. Iar eu, cu o impasibilitate de nedescris am bălmăjit: „Ce fain, eu mâine n-am școală, nu mă trezesc la 8… și sunt tot în vacanță. Eu mâine mă trezesc la cât vreau.”. Muhahahahaha. Știu. Sunt rea. Pentru reclamații vă rog să vă mutați fizicul și degetele de pe tastatură, la ghișeul MAMA. Acolo se fac reclamațiile și constatările asupra defectelor de fabricație.

Din mașină am văzut și alți pici, cu ghiozdanele în spate și mă întrebam dacă ei realizează cât mai au până vor ajunge să treacă de această etapă și cât de repede va trece de fapt toată această perioadă și cum vor zbura cele 12 zile din cei 12 ani. N-am găsit încă un răspuns.

Mă întreb oare dacă ar fi trebuit să simt ceva. Ori sentimentul meu de a nu simți nimic este potrivit? Habar n-am. Am aceeași stare de nepăsare și de: „Ce mama naibii, când au trecut ăștia 12 ani?”.

Dacă aveți răspunsuri lămuritoare pentru întrebare pe care nu v-am adresat-o, dar care sper să se înțeleagă dintre cuvinte, vă rog a-mi răspunde și a mă lămuri. Mulțumesc.

Importanța antreprenoriatului. Școala Start Me Up

Când eram în liceu, în clasa a 10-a, mi s-a introdus în programă o materie care pe atunci nu o înțelegeam și nici nu îi înțelegeam prea bine utilitatea și habar nu aveam cu ce se mănâncă: Antreprenorială. 

Cu timpul însă, după ce doamna profesoară ne-a călăuzit pe căile acestei materii, a început să-mi pice bine la stomac, cât și să-i văd importanța și studierea ei încă din timpul liceului. Și dacă vă întrebați: „De ce ai studia așa ceva în timpul liceului?”, am să vă spun că treaba-i simplă rău, căci, la vârsta asta, când elevii încep să se confrunte într-adevăr cu lumea și problemele ei, creativitatea lor este aproape la nivel maxim, fapt ce-i face, dacă li se dau imboldurile necesare, precum această materie, să-i ajute în vederea punerii în practică a ideilor nonconformiste în cadrul unei afaceri de succes, care să aducă beneficii atât antreprenorilor ei, cât și celor din jur.

scoala de antreprenoriat

Iar eu, pe această cale, vreau să-i mulțumesc doamnei profesoare pentru motivație, stimulare și încrederea de sine pe care mi-a indus-o atât în timpul orelor de curs, cât și în timpul proiectelor extrașcolare în cadrul cărora am participat, în vederea dezvoltării abilităților antreprenoriale și de punere în practică a ideilor. Și datorită dânsei reușesc astăzi în aplicarea și implementarea majorității ideilor de proiecte pe care mi le propun.

Desigur, prin simpla studiere a unei materii în liceu, nu înseamnă că o să devii, sau că eu am devenit, un antreprenor de succes. Nici pe departe. Să studiezi această materie, Antreprenorială, este, după cum am spus, doar imboldul necesar continuării dezvoltării tale ca antreprenor.

Pe mai departe, ai nevoie de aprofundarea tuturor noțiunilor și modalităților de punere în practică și aplicare a propriilor tale idei, astfel încât ele să se transforme în adevărate afaceri de succes. Iar pentru ca asta să se întâmple, iar tu, eu, cât și toți ceilalți, pasionați de antreprenoriat și doritori de implementare a ideilor nonconformiste și utile societății din care facem parte, s-a înființat Start Me Up, prima școala de antreprenoriat din România.

scoala de antreprenoriat

Pornind de la principiul: „acționăm aici și acum”, Start Me Up a decis că toamna aceasta este momentul să te reinventezi, așa că, între 14-20 Septembrie, în Predeal, la Pensiunea Speranța, Start Me Up organizează școala de antreprenoriat, ajutându-te să-ți descoperi potențialul antreprenorial, învățând de la cei mai buni cum să-ți transformi ideile în afaceri de succes. Dacă vrei și tu să-ți dezvolți potențialul antreprenorial și să-ți pui în practică cele mai tari idei, înscrie-te și tu la școala de antreprenoriat Start Me Up.

Iar acum, probabil, te întrebi, de ce ar trebui să participi?

Ei bine, chiar și în cazul acesta, treaba-i tare simplă. Și nu am să-ți enumăr, ca la școală, toate avantajele, ci am să-ți spun de ce îmi doresc eu să particip, folosindu-mă de cât mai multe argumente pro.

În primul rând, este important să te reinventezi mereu. Reinventarea este una dintre cheile succesului, căci acesta nu are doar una, iar de acest fapt cred că suntem convinși cu toții. Te reinventezi pe tine și ideile tale, astfel încât ele să prindă o formă cât mai palpabilă și cât mai reală.

În al doilea rând, este important să nu te reinventezi singur. În echipă lucrurile decurg, mereu, mult mai bine. Și Start Me Up este singura școală de antreprenoriat din România în cadrul căreia vei forma echipe, generând idei de afaceri și dezvoltând ulterior concepte viabile de afaceri, lucrând, bineînțeles, alături de un antreprenor internațional, cât și alături de antreprenori și investitori consacrați din România. Oameni care știu și au învățat, pe viu, cu ce și cum se mănâncă toate astea.

În al treilea rând, acesta fiind ultimul argument pe care îl aduc, Start Me Up îți oferă șansa de a-ți implementa și valida ideea, nu doar de a ți-o forma și dezvolta, prin prisma unui juriu de specialitate, în fața căruia ideea ta va fi prezentată. Ei te vor ajuta prin feedback și astfel vei avea ocazia să te numeri printre câștigători și să-ți implementezi cu succes ideea.

Cum să nu-mi doresc, având în vedere cele trei argumente de mai sus, să particip la așa ceva? Cu siguranță că acum îți dorești chiar și tu, cel care citește acestea.

Spre exemplu, WASHescu, echipa câștigătoare a ediției precedente a programului, a obținut o investiție de la Cristina Bâtlan (Fondator Musette Group și investitor), ajutând la înființarea unor spălătorii automate pentru studenți în căminele din Moxa și Belvedere. 

Un alt absolvent, al primei ediții Start Me Up, Sebastian Mărăloiu, a pus bazele BushR, propunându-și să rezolve o problemă des întâlnită în rândul tinerilor, anume frica de a fi respinși de o persoană de sex opus. Proiectul a fost admis ulterior în programul Espark din Irlanda și a primit o finanțare de 60.000 de dolari.

Sună incitant, nu? Să te reinventezi, să-ți descoperi și să-ți dezvolți potențialul antreprenorial, să aduni idei, concepte de proiecte, iar ulterior să ai posibilitatea să-ți pui în funcțiune poate chiar cel mai mare și mai ascuns vis al tău, vis care, în trecut, părea irealizabil. Merită să încerci, nu?

Totuși, pentru că am amintit puțin mai înainte de prezența unui antreprenor străin, cât și a antreprenorilor și investitorilor consacrați din România, poate că, pentru a te convinge, ar fi necesar să-ți spun și cine sunt ei. Așadar, Start Me Up îți va oferi ocazia să devii un bun antreprenor alături de Daniel Ramamoorthy, care este antreprenor serial și fondator Treehouse, precum și alături de Marius Ghenea (antreprenor), Cristian China-Birta (blogger și antreprenor online), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav), Daniel Dragomir ( CO-Fondator și CEO TechHub Bucharest), Bogdan Iordache (CO-Fondator și CEO How to Web) și Andrei Costescu (Fondator și CEO MReady), alături de mulți alți invitați.

Ce mai aștepți? Hai și tu la Start Me Up, prima școală de antreprenoriat din România, să te reinventezi în antreprenoriat, să-ți dezvolți idei, iar mai apoi să le pui în practică. Poate-ți vei aplica și ridica pe picioare chiar propriul tău vis, iar cei de la Start Me Up sunt gata să te ajute!

Atestat informatică

Informatica

Da. Sfârșit de clasa a 12-a. Profil de mate-info intensiv (adică 7 ore de info pe săptămână în ultimii doi ani de liceu – am putea spune că se mănâncă informatică pe pâine de 4 ori pe săptămână). Atestatul de informatică. Complicat al naibii. Scenarii. Diagrame. Un concept unic. Entități. Legături. Baze de date. Atââââât de complicat!

Început de clasa a 12-a. Toamnă. o schiță de proiect. Niște desene. Totul părea atât de simplu. Floare la ureche. Până în momentul când ne-am apucat efectiv de treabă. Și-am început să punem bazele unui scenariu complicat. Și-am început să ne încurcăm în entități și relaționări. Și-am început să nu mai înțelegem nimic din propria muncă.

Anul trecut ne încurcam în crearea joculețelor. Anul ăsta am trecut la baze de date. Pffff. Ușoare. Floare la ureche. Imediat le facem. Aiurea! Vorbe fără sens. Sunt frumoase, într-adevăr, dar complicate. Extrem de complicate și ciudate. Tra la la la la.

Desigur. N-am fost printre norocoșii care au fost lăsați să-și cumpere proiectele și să ne ocupăm de alte chestii. Am fost puși să le facem (pe echipe ce-i drept – doi câte doi). Așa că ne-am luat frumos creioanele, hârtiile și platforma de Oracle și ne-am pus pe treabă.

Ne-am ales o farmacie. Una bucată farmacie care își desfășoară activitatea. Știți voi o faramcie cu medicamente, angajați, furnizori, registre, schimburi și alte cele. Da. una bucată farmacie. N-am avut de lucru, dar ce să și facem, nu avem întotdeauna revelații asupra a ceea ce ne-ar fi mai comod să realizăm sau nu.

Știu. M-am întins aici pe o groază de rânduri și de cuvinte, dar nu am zis nimic concret despre ce, cum, când, unde. Și nici nu o să zic, că doar nu m-oi apuca să înșir aici o imensitate de proiect. Eu povestesc despre drama mea și atestatul la informatică în Oracle (baze de date). Câte cuvinte am să mai scriu, habar n-am. Dar am să mai scriu ceva pe aici, iar în final am să las una bucată mostră de proiect, bucată care constituie în esența e 0,01% din întregul proiect (bine.. poate am exagerat și e 0,1% sau chiar 1% din proiect).

Pentru ce acest atestat? În primul rând pentru că terminăm un profil de mate-info și în al doilea rând pentru că trebuie. Iar în al treilea rând pentru că ne poate ajuta oricând în viața asta, în drumu nostru spre găsirea propriului drum în viață (vai… filosoafă mă fac… gata.. renunț la medicină!). Și în al patrulea rând, pentru că nu strică nimănui un atestat la informatică și niște cunoștințe în plus în acest domeniu, având în vedere că lumea se tehnologizează pe zi ce trece din ce în ce mai mult, iar acest domeniu este în continuă dezvoltare și extindere asupra tuturor celorlalte domenii de activitate.

Pentru ce atâta bătaie de cap? Pentru a-l lua. Și a-l trece. Și a fi un licean atestat în ale informaticii. Și alte d-astea precum cele de mai sus. Să vă mai aburesc? Să încerc să explic utilitatea lui? Nu. Am să spun însă, că deși munca este destulă și pare de-a dreptul în zadar (asta pentru că aveam posibilitatea să plătim pe cineva să ni le facă și să le cumpărăm de-a gata), ea este pe merit și este chiar folositoare. Eu una, deși de multe ori bălăcăresc atestatul din cap până-n picioare și invers, mă bucur că am avut ocazia să-l fac alături de colega mea, cu propriile noastre mânuțe. Astăzi spre exemplu, am învățat să facem diagramele (entitățile -chestiile alea pătrățoase de mai jos) singure singurele, descoperind și prinzându-ne urechile într-un program nou care habar nu aveam cu ce se mănâncă. Programul este foarte fain și prietenos (adică ușor de folosit), asta, desigur, după ce-i arunci niște injurii „politicoase” și-l faci cu ou și cu oțet că habar nu ai ce vrea de la tine și nici tu ce vrei de la el. Se numește Smart Draw și merită încercat și pentru alte diagrame, grafice și alte d-astea pentru proiecte și chestii.

Și gata. Gata cu atâtea cuvinte că-i tare târziu. Dar am să vă mai plictisesc cu atestatul. Da. Chiar m-am gândit serios să fac asta în continuare. Poate în caz că vor căuta pe Google despre atestatul la informatică și-i vor găsi postările, se vor motiva în vederea creări lui cu propriile mânuțe și nu cu bagă banu și să-l facă altul. Făcând tu, înveți lucruri noi, capeți deprinderi noi și te pui la somn mai deștept decât te-ai trezit de dimineață (hai că iar am fost filosoafă). Pam-Pam!

atestat informatica

Din seria: MURIM de frig într-o școală europeană!

Anunț oficial: acest articol este scris sub presiunea frigului și a multor nervi!!!!

om inghetat

Poate că sunt frustrată. Poate. Poate că sunt eu o nebună căreia nu-i convine nimic. O nemulțumită și o neînțeleasă (fără a fi în schimb vreun geniu al societății românești, al lumii sau al întregului Univers). Poate că bat câmpii și se prea poate să nu am dreptate în cele ce voi spune. Însă le voi spune. Și dacă voi considerați că eu aberez, vă invit să mă duceți la spânzurătoare, să aruncați cu roșii în mine și să mă huiduiți. Dacă am dreptate însă, va fi o confirmare a faptului că nu sunt nebună. Sunt doar un copil, printre alți 28, care suferă într-adevăr de frig și în frig.

Studiez de  4 ani într-o școală ce se mândrește a fi europeană. Se mândrește a fi monument istoric. Se mândrește a fi scos de pe băncile ei oameni ce fac România mândră de ei. Se mândrește a fi corectă. Se mândrește a se baza pe cele mai solide și practice metode de învățare. Se mândrește a fi în primele locuri din țară. Se mândrește a avea unii dintre cei mai buni elevi (și are unul într-adevăr bun.. olimpic internațional cu medalii de argint, aur, bronz). Puțini știu însă că semnul de școală europeană este doar un semn și atât. O școală europeană nu are pereți decojiți. Geamuri și uși prin care vântul își face de cap. Scaune tari de amorțești după 6 ore de stat pe ele. Clase în care copiii stau înfofoliți, cu tot cu geci și cojoace și paltoane pe ei. Clase în care copiii mor de frig. Toalete în care fumul de țigară, uneori, se taie cu cuțitul. Laboratoare de informatică dotate mult sub nivel european. Laboratoare de fizică cu echipament practic vechi.. atât de vechi încât cu unele nici nu mai poți lucra și sunt doar de muzeu. Laboratoare de chimie (și fizică) cu aceleași instalații de pe vremea bunicului.

Eu însă, de data aceasta, după cum o spune și titlul, am să mă concentrez asupra frigului. În clasa a IX-a, am fost repartizați într-o sală aproape de ieșire, aproape de magazin. Bucurie mare. Wooow putem întârzia. nu știu ce și nu știu ce. A venit iarna. Am murit de frig. Sala are trei pereți afară și este foarte înaltă. Aproape că nu se încălzește. Nici nu are cum să se încălzească, atâta timp cât prin ușă și prin geamuri suflă vântul. Doamna dirigintă nu a putut face nimic pentru a ne muta. Iar noi într-a IX-a eram atât de naivi încât chiar credeam asta. Clasa a X-a. Noi am fost mutați undeva la etaj. Sala 5 parter era destinată a fi magazie. Se depozitau scaune și bănci. Niciun profesor diriginte nu a acceptat sala aceea pentru elevii săi. Clasa a XI-a. Aceeași sală,  5 parter, tot magazie avea să fie. Niciun profesor nu a acceptat acea sală pentru elevii săi. Clasa a XII-a. Noi actuali XII C. Noi aruncați ca niște animale în sala 5 parter. Iar. O sală în care e mai frig ca afară când soba merge. O sală în care, până mai ieri, soba era pornită doar două ore, iar noi le stăteam pe toate șase cu toate hainele din dulap pe noi. Și da, tremuram de frig. Soba aia, când a stat ieri pornită  cinci ore, nu a făcut față. Nu a încălzit. Dar când stă câte două? Think about it.

Doamna dirigintă. Căci nu se poate discuta despre o clasă fără a fi menționat dirigintele acesteia. Clasa aceea nu există fără dirigintă, cum nici o dirigintă nu poate exista fără o clasă de dirigenție. Dânsa nu poate face nimic pentru noi. Cererile se pare că nu le ascultă nimeni (în caz că ele chiar sunt trimise). În altă sală (gen laboratorul de fizică în care este foarte cald și nimeni nu prea face ore) nu putem fi mutați. Cu tâmplarul școlii dânsa nu poate discuta să ne facă ușa și geamurile… măcar să nu se mai piardă căldura aiurea. Noi trebuie să ne descurcăm singuri și după cum dânsa spune (atenție citez): „Ehh.. asta e… ghinionul vostru, eu nu am ce să vă fac. Nu vă pot muta!”.

O clasă, după cum bine știm, nu poate exista fără elevii ei, fără doamna dirigintă și fără profesori. Dacă despre primele două categorii am vorbit, acum urmează restul profesorilor. Surprinzător, ei pot face ceea ce doamna dirigintă nu poate face.  Doamna de franceză, spre exemplu, a putut vorbi cu tâmplarul și a ajuns până la domnul director, pentru a ne repara geamurile. Acum că giurgiuvelele (partea aia din lemn de la geam) sunt vechi de când lumea și pământul, umflate și decojite și vai de mama lor, astfel încât geamurile nu se pot repara și nici închide… este partea a doua. Singura soluție este ca geamurile să fie schimbate. Dar stați… stați să o citez din nou pe doamna dirigintă: „Această clădire este monument istoric. Nu poate fi modificată. Nu putem schimba geamurile și ușa că muriți voi de frig! Geamurile astea sunt de la începuturi (1890). Nu pot fi schimbate. Nu se poate schimba arhitectura colegiului!”. Adevărat. În ziua de astăzi este tare complicată o restaurare… ATENȚIUNE!!! Am spus RESTAURARE (la naiba). Adică, prin restaurare înțelegem  „a repara, a aduce în bună stare, a reface în forma inițială un monument de arhitectură” (conform Dexului). Deci, nu se schimbă nimic. ABSOLUT NIMIC! Ci doar se REFACE ÎN FORMĂ INIȚIALĂ! A da, scuze. Am uitat. Colegiul poate fi restaurat doar pe exterior pentru venirea premierului, nu și în interior. Deci, geamurile alea se comandă fix după arhitectura liceului. Conform acesteia milimetru cu milimetru.

Să trecem mai departe la profesori. Doamna profesoară de informatică. Dânsa a încercat de nenumărate ori să o convingă pe doamna dirigintă să facă ceva pentru noi. Fără succes însă. Dar să trecem peste multele zile ce au tot trecut, direct la ziua de astăzi. A doua oră de chimie. Doamna presoară se sperie și ne duce în laboratorul de fizică. Vorbește cu doamna laborantă să rămânem acolo (până și dânsa ne poate muta undeva). Doamna de informatică. Bucuroasă că ne-am mutat. Doamna dirigintă. Ora următoare:

Doamna dirigintă: Cine v-a dat vouă voie să vă mutați? Ce.. voi credeți că în liceul ăsta faceți ce vreți voi? Cu ce drept ați plecat din clasa voastră?
Elev: Știți… în clasa aia murim de frig?
Doamna dirigintă: Ce muriți de frig. Nu-i frig acolo! Cu ce drept, vreau să știu, ați plecat din clasă?
(da… adevărat.. pentru majoritatea profilor nu-i frig.. pentru că.. ghiciți ce… ei vin din cancelarie unde au televizor plasmă și căldurică și după o oră pleacă înapoi… ei se plimbă prin clasă în ora aia, nu stau la catedră.. normal că nu simt frigul ca noi care stăm șase ore pe scaun…).
Elev: Ne-a adus doamna de chimie. Pentru că dânsa a realizat că nu mai putem acolo de frig. A vorbit și cu doamna Jeni (laboranta) să rămânem măcar azi aici!
Doamna dirigintă: Eeee da… să vedeți voi când or să vine profesorii de fizică să vă mute din clasă că ei vor să-și facă experimente… sau doamna de economie, sau alții… că doar profesorii nu pierd experimentele că muriți voi de frig!
(asta a fost gen… voi puteți muri.. 29 de guri în minus de hrănit pe Pământ e ceva… mai scade și populația.. că și așa îs prea mulți care respiră aerul și care consumă resursele pământului)

Noroc cu doamna de chimie. A vorbit și dânsa și doamna de informatică, am vorbit și noi cu doamna laborantă să rămânem la fizică. Să ne fie mai cald. Doar pentru doamna dirigintă este un lucru imposibil. Nu cred că moare niciun profesor, dacă până în primăvară nu face experimente. Oricum nu prea pot fi făcute. Pe ce să fie făcute? Pe echipament pe care a lucrat și bunicul? Pe echipament vechi de zeci de ani? Pe echipament stricat și care nu mai funcționează? E de muzeu. Majoritatea sunt de muzeu. La fel cum ar putea fi și liceul: „Uitați copii aici, cândva, se învăța în condiții normale!”.

Să știți că există și clase călduroase. Doamna de biologie, iarăși, ne mută în laboratorul de biologie la ora dânsei. Căci acolo e mai cald. Și tot dânsa ne spune mereu că doamna dirigintă poate face ceva. Doar dânsa ne poate muta și doar dânsa nu ne mută. Am precizat faptul că există clase călduroase. Dar există și profesori care se luptă pentru elevii lor și se luptă pentru clasele acelea. Alții… nici nu-i interesează că elevii îngheață de frig și poate și de aceea sunt într-o transă continuă.

Am scris multe cuvinte. Poate o să mi se spună că nu sunt bani. Atunci de ce peste tot se spune că învățământul primește bani, iar liceul meu, culmea, are o grămadă de bani pe care nu-i folosește (ah.. ba da… îi folosește pentru a face sală de conferință de se învârte soarele după ea). Nu sunt bani pentru burse. Nu se dau bursele de vreo trei ani. Dar bani se tot primesc. Se amenajează teren sportiv în curtea școlii din nu știu ce chestie, iar în interior liceul e vai și amar de mama lui. Murim de frig.

Mă întreb, sincer, oare ce a văzut domnul Victor Ponta, în toamnă, când a venit la deschiderea noului an școlar? Pentru ce a elogiat atât liceul? Pentru că există profesori ce se cred superiori elevilor pentru că dețin stiloul și catalogul? Pentru toaletele în care fumul se taie cu cuțitul și în care nu poți intra fără a fi îmbâcsit de fum de tutun? Pentru clasele în care se tremură de frig? Pentru geamurile ce nu pot fi schimbate? Pentru pereții pe alocuri decojiți? Sau poate pentru partea extraordinar de frumoasă văzută la intrare și pentru amfiteatru și cancelarie? Într-adevăr, când am intrat prima dată, înainte de clasa a IX-a în liceu, pe la intrarea profesorilor, am rămas impresionată de frumusețea liceului. Am trecut de cancelarie și am intrat pe holul de sus al liceului. Mi-am zis: „Vai de capul meu.. ce groaznic arată!”.

Mi-aș dori să ajungă și domnul Ponta să citească articolul acesta. Să știe cu adevărat unde a fost. S-au oferit tablete celor de la grupa 0 sau celor din 1-4, tuturor copiilor dintr-o clasă. Ieeeeei. Bani pentru renovare nu s-au putut da? Și oare dânsului, domnului Ponta… i se pare normal tot ceea ce am scris eu mai sus?

Acum aștept și părerile voastre. Sunt eu oare nebună?

Virgule și zecimale

Stau și scriu acest post înjurând la cifre. Măcar în litere găsesc o alinare. O mângâiere. Ele mă înțeleg mai bine. Cifrele în schimb… mă urăsc cu toată neființa lor. Ce-i drept, cred că ne urâm din cauza mea. Eu le-am părăsit acum câțiva ani buni. Am refuzat să mai lucrez cu ele mintal și le-am aruncat pe mâna calculatorului. O mare greșeală.

Când scriu acest post.. mă simt ca bunica de 70 de ani cu replica „pe vremea mea…” ori mai știu eu ce alte sintagme de început aka vremea bunicii. Nu știu dacă postul ăsta are vreun sens, ori va avea vreun sens, dar vreau să-mi spun o părere. Nu-i bună și-i la adresa mea. Dacă greșesc, de ce naiba să nu recunosc.

Am ajuns clasa a 12-a la un profil de mate-info. Însă nu-ți cere nimeni să faci calculele mintal. Ai un calculator care o face pentru tine. O prostie. Ajungi în clasa a 12-a și-ți dai seama că habar n-ai să faci o împărțire de genul 3651,741 împărțit la 58,79. Și da, corect.. nu-mi cere asta nimeni la matematică, căci în timpul liceului la matematică se încearcă dezvoltarea gândirii prin diverse metode de calcul și diverse proprietăți ale problemelor puse în discuție. La mate info faci multe scăderi și adunări, iar împărțirile le lași sub formă de fracție de cele mai multe ori. Dar nimeni nu vrea să înțeleagă asta.

Acum. Stau și mă uit în fața caietelor de chimie și numai că nu le rup și nu mă iau la ceartă și bătaie cu problemele când ajung la un rezultat de genul 361,741 împărțit la 58,59. Când mai aveam eu din astea (o dată pe an probabil.. tot la chimie sau fizică) apelam la sfântul calculator. Iar acum, ei bine acum plâng în fața împărțirilor de genul și nu știu de unde să le apuc când nu mai merg împărțite cu 2, 3, 5, 7 (4, și 6 sunt multipli de 2… deci dacă împărțim la 2.. bla bla bla mi lene să explic, iar 6 și 9 sunt multipli de 3 deci.. bla bla bla… dacă împarți la astea automat cumulându-se ajungi de fapt să împarți și la multiplii lor.. n-ați înțeles nimic, nu?).

Precis acum am să sar de la una la alta, căci îmi e tare lene să recitesc ce am scris după ce am lăsat articolul ăsta de izbeliște vreo jumătate de oră. Ideea principală este să lăsați deoparte calculatorul și calculele cu ajutorul acestuia. Știu.. sunt calcule grele, unele, dar veți fi tentați să faceți cu calculatorul și două înmulțiri banale una după alta. Lăsați creierul să se dezvolte, să lucreze, căci, altfel, unii dintre voi se vor trezi în fața unei admiteri cum e a mea la chimie și se vor da cu capul de pereți că nu le ies niște împărțiri cu virgulă și zecimale infinite, căci spre exemplu la București, la admiterea la Chimie, nu-ți dă NIMENI calculator… iar calculele alea scârboase cu virgulă și muuulte zecimale după trebuie să le faci singur și foarte rapid căci timpul e scurt. Foarte scurt.

Citiți când trebuie, indiferent că zice profesorul sau nu, pentru bac. Căci, altfel, vă veți trezi iar în clasa a 12-a cu n cărți necitite (bine.. la mine a fost problema schimbării profelor de pe un an pe altul.. și toate făceau aceleași cărți cu noi.. iar noi.. nu.. nu știm niciuna bine… ha ha ha).

Acum înțeleg cum e să te simți în pielea celor care au trecut prin ceva și împărtășesc gândurile spre alții, în speranța că lor le va fi mai bine. E un sentiment ciudat să știi că greșeala se va repeta și nimeni, oricum, nu te va asculta.

Gata. Închei aici. Fără vreo întrebare. Mă duc să mă cert cu virgulele și zecimalele vieții!

Școală… dulce școală

Articolul ăsta cred că o să fie o pagină de jurnal. De fapt, cu siguranță este. Doar scriu baliverne ce mi s-au întâmplat mie azi. Ieeei… atât de interesant pentru nimeni. Nici măcar pentru mine. Da ce..  unde scrie că dacă-i  neinteresant n-am voie să scriu? Eee… unde, unde unde? Coreeectthumbs up! Aveți o nucă! Nu scrie!

descărcare

De patru ani, am una bucată dirigintă. De matematică. Care, de când o știu… vorbește cu MULȚI decibelichatterbox. Bă da mulți. Așa, ca și om, îi tare simpatică până ajunge să priceapă pe dos ceea ce îi spui. Ieeeei. Are o problemă cu scutirile. Toți chiulim, toți suntem bolnavi incurabil și ar trebui să înghețăm anul și NIMENI nu o să intre în BAC (cică am fi prea reduși mintal și prea bolnavi). Noroc că am un tată și mai simpatic ce ia spus că nu o mai sună. Să-mi motiveze scutirile (știu… irelevant).

Azi, 13.12.2013, supărată foc că au apărut absențe motivate aiurea, ne numără la toți absențele. Și apoi, drăguță cum îi mereu ne arătă la fiecare absențele. Ieri, 12.12.2013, absență la matematică în rubrica subsemnatei. Eu, puțin contrariată pentru că nouă ni se dă în cap dar pe ei nu se văd, am întrebat totuși frumos de ce am absență pe 12. Șiii… șiii șiii șiiii am primit un răspuns cu mulți decibeli: „Daaa chiar.. UNDE AI FOST TU IERI la matematică?”. Panică. Ori eu m-am tâmpit… ori m-am tâmpit? Din două, una sigur îi! Dar oare care să fie? Prima, sau a douaI don't know? Oricum ar fi… sunt tare nedumerită. Răspunsul meu: „Păi știți, doamna profesoară, ieri am fost la ora de matematică. Am și lecția”. Agitată, cum îi mereu, îmi ia caietul din mână și-l răsfoiește să-mi demonstreze cum (nu) am fost eu la ora de matematică. Lecția pe caiet. Exercițiul pe caiet. Și culmea.. în ziua cu pricina (ieri, joi, 12.12.2013) țipase la mine când o întrebasem dacă „distributivitatea la inele se face și la stânga și la dreapta demonstrația?”… și mi-a răspuns ceva de genul: „comutativitatea? dar ce AI AJUNS TU LA COMUTATIVITATE? Ăla e caz PARTICULAR… și mai e până acolo!!”(tot cu mulți decibeli). The fuck… distributivitatea=comutativitate și nu mai știu eu… sau iar m-am tâmpit? Clar… sunt tâmpă răusigh.. adio bac! Și uite cum, scumpa mea colegă din față și scumpul meu coleg de bancă, împreună cu mine, am încercat să-i explicăm că eu de fapt am întrebat CU TOTUL altceva, iar azi că ieri am fost la școală. Greu. Greu. Foarte greu.

Acum, stau și râd aiurea prin casă cu maică-mea de toată chestia asta. Ne amuzăm una pe alta. Ha ha ha și hi hi hi. Frumos. Foarte frumos. Și cică, noi elevii suntem ai mai ai dracului de pe întreg mapamondul, din întreaga galaxie și chiar din întregul univers!

P.S.: Că era să uit.. cu greu, absența mi-a motivat-o după ce s-a calmat și da… atât.

M-a întrebat cineva la Gala SuperBlog, care-mi sunt notele mele la matematică.Păi…. în decursul celor 4 ani de liceu am oscilat de la 9 până la 3 și de la 3 până la 9 (prin muncă proprie nu umflat de note aiurea.. oricum în medie de 8-9). Ce să și faci. Viață de licean. Sau nushame on you. Hai să mă scuz. Un exercițiu se face greșit la tablă. Eu aveam alt rezultat pe caiet. O colegă, avea același rezultat ca mine pe exercițiul făcut cu un alt profesor la pregătire. Ies la tablă ora următoare și o rog să-mi explice de ce e ca pe tablă și nu invers. Se încurcă în propriile-i explicații și la sfârșit mă întreabă: „Ai înțeles?”. Eu: „Nu, nu am înțeles”. Răspuns: „Eh.. asta e atunci.. treci în bancă”… și da.. frumos…vin lucrările.. note mici, iar noi suntem cei inconștienți care nu intrăm în bac și dacă intrăm.. oricum nu-l luăm că suntem PREA PROȘTI cu toții.

Gata. Mi-am spus of-ul. Am mai umplut o pagină de jurnal pe blogul ăsta. Dar vă întreb și pe voi: Cum a fost viața voastră de liceeni?hypnotized

P.S.2: O să mai urmeze alte părți din viața asta tumultoasă de liceană. Unele în care am să continui să scriu despre profa de mate aka diriga dar și alți profesori care sincer, au fost, sunt și vor fi pâinea lui Dumnezeu de la felul de a fi ca om până la rolul de cadru didactic (păcat că-s pe cale de dispariție). Pentru cei din urmă, toată stima!

Sursă imagini: Google Images

Orgoliu – eseu

Mai știți articolul de săptămâna trecută? Acela în care am publicat un eseu despre prietenie? Ei bine, așa cum am spus săptămâna trecută, am să mă țin de cuvânt și am să public fiecare eseu în parte ce-l primesc la ora de română.

Dacă data trecută am primit un text argumentativ despre prietenie, pentru astăzi am avut orgoliul… o temă personalizată. Spun personalizată pentru că fiecare am avut altă temă, alt subiect (am tras bilețele ce aveau un cuvânt pe ele). Tema completă era următoarea: să facem un eseu pe baza cuvântului nimerit; tot pe baza acelui cuvânt să găsim un citat de la care să pornim și care să conțină acel cuvânt. Nimic mai complicat, dat fiind faptul că am stat vreo oră și ceva să găsesc un citat despre orgoliu care să mă fi inspirat. Iar apoi, când inspirația în sfârșit și-a făcut apariția eram limitată de alea 30 de rânduri… mama lor de rânduri!

Lăsând la o parte cele anterioare, să trecem la citat și text.

CITAT: „Lumea asta, teatru de orgoliu și de rătăcire, este plină de nefericiți care vorbesc despre fericire” – Voltaire

TEXT: 

„Voltaire spunea și considera că: <<Lumea asta, teatru de orgoliu și de rătăcire, este plină de nefericiți care vorbesc despre fericire>>. Dar oare, să fie lumea doar un amestec de orgoliu, rătăcire și nefericire? Eu aș îndrăzni să cred că, dacă ne încăpățânăm să descoperim adevărata esență a amestecului, ne vom da seama că ea conține și urme de fericire.

Aș începe, mai întâi de toate, prin separarea orgoliului de toate celelalte elemente și analizarea lui amănunțită. Cu siguranță, în cantități mult prea mari influențează, direct sau indirect, apariția inevitabilă a rătăcirii. Rătăcire ce ne trimite mai adânc în căutarea fericirii într-o lume aparent nefericită.

Pe de altă parte, m-aș întreba dacă existența orgoliului în compoziția umanității este cu adevărat necesară. Chiar dacă am tinde să credem că răspunsul este unul negativ, totuși, orgoliul ne definește pe fiecare în parte, într-o mică sau mare măsură. Acesta face parte din noi și din punct de vedere cantitativ influențează formarea propriei personalități.

În realitate, lumea se zbate între orgoliu și modeste, căutând a fi fericită prin prisma celor două, oscilând de la una la alta. Acestea ar putea fi ușor comparate cu Polul Nord și Polul Sud, astfel crezând că ele sunt diferite, neavând nimic în comun. Cu toate acestea, știm din fizică faptul că, polii opuși se atrag. În consecință, <<Orgoliul nu reușește niciodată mai bine ca atunci când se acoperă cu modestie>> – Chevalier de Mere.

Ca o concluzie a celor precizate mai sus, orgoliul este unul din elementele ce ne influențează existența fericirii sau inexistența ei. Totul depinde de a vrea să fim simple marionete ale unui rol, sau de a vrea să ne creăm și să ne influențăm rolul pe scena teatrului propriei vieți”

Cum mi-ar spune o amică, iar am filosofat. Și sper să o fi făcut bine. Iar dacă eu am filosofat, ia să vă provoc eu și pe voi să o faceți!!!! Așadar, dragii mei, filosofați și VOI pe baza citatului lui Voltaire: „Lumea asta, teatru de orgoliu și de rătăcire, este plină de nefericiți care vorbesc despre fericire”.

Dacă ai ceva de spus, de împărtășit cu mine sau cu ceilalți, folosește cu încredere secțiunea de comentarii într-un mod cât mai manierat.

Îți mulțumesc că mă citești, iar dacă îți place ceea ce scriu te învit să dai un like pe Facebook AICI sau un Subscribe (coloana din dreapta sus) și astfel vei fi mereu la curent cu ce postez.

Have fun,

Pishky

Prietenie – eseu

Demult, tare demult, am început acest blog în engleză. M-am lăsat din motive necunoscute și am început să public compuneri și alte lucrări ce-mi erau date ca temă de profele de română. Da, profele, pentru că în 3 ani de liceu am avut 3, iar acum, în al 4-lea, o să am două :). Minunat, nu?

Dacă așa mi-au fost începuturile pe aici, zic să continui. Astfel următoarele rânduri vor fi despre prietenie, un text argumentativ dat ca temă. Sincer, mi-a fost destul de greu să-l scriu. Nu pentru că nu aș fi avut idei, ci ba din contră…. pentru că erau prea multe ce simțeam că nu le pot concentra în 30 de rânduri. M-am obișnuit să scriu texte în mii de cuvinte, iar acum tare îmi e greu să mă exprim în câteva rânduri. Simt că în doar câteva rânduri nu am spus nimic concret. Nimic demn. Nimic ce ar putea fi înțeles și de pe urmă căruia s-ar putea trage concluzii.

Fără a pălăvrăgii mai mult decât am făcut-o deja, am să vă las citatul asupra căruia trebuia oarecum să-mi concentrez ideile și viziunile, iar apoi trec direct la text.

Citat de Mircea Eliade: ”O prietenie adevărată nu ține seama decât de propriile ei legi. Iubești pe cineva, pentru că îl iubești, nu pentru că e inteligent, bun moral bogat sau sărac.”

TEXT:

Mereu mi-am pus întrebări, relevante sau irelevante. Mereu mi-am pus întrebări asupra prieteniei. Ce înseamnă? Cum apare? De ce apare? Și mai ales, cum se manifestă? Ori, mai bine spus, cum ar trebui să fie, idealistic vorbind? Astfel, după multe căutări, tind să găsesc răspunsul în ceea ce Mircea Eliade a spus <O prietenie adevărată nu ține seama decât de propriile ei legi. Iubești pe cineva, pentru că îl iubești, nu pentru că e inteligent, bun moral bogat sau sărac.>.

Mai întâi, trebuie amintit faptul că prietenia nu este decât un concept idealistic. Printre oameni, în majoritatea cazurilor, prietenia ori este din interes… ori nu există. Iar asta este doar consecința faptului că noi nu îi respectăm propriile ei legi, nu respectăm conceptul de prietenie, ori pur și simplu nu știm cum să facem asta.

Pe de altă parte, îndrăznesc să afirm faptul că prietenia, în modul idealistic, există. Există prin dorința fiecăruia de a experimenta, trăi, cunoaște, sentimentul de prietenie cu adevărat. Altfel spus, în fiecare din noi, conceptul de prietenie stă bine ascuns, așteptând să se dezvolte în prezența persoanelor ce rezonează cu noi.

În altă ordine de idei, conceptul de prietenie este, sau ar trebui să fie, independent de normele sociale și dependent exclusiv de cele morale. Vreau să spun că prietenia apare pentru că apare, indiferent de condițiile impuse de societate. Ea se naște între doi oameni ce rezonează unul cu altul, manifestându-se prin reciprocitate instinctuală de orice natură. Altfel spus, fără a cere ceva în schimb, fără a avea așteptări în urma faptelor tale de prietenie.

Prin urmare, aș putea afirma faptul că prietenia este complicat de simplă în urma apariției și manifestării ei. Prietenia, în mod sigur, este ceva sacru. Este o verigă a vieții ce face ca aceasta să pulseze dorința de existență și continuitate.”

Din câte se pare, iar am filosofat. Dacă am filosofat aiurea sau nu, n-aș știi să vă spun. Sper totuși să nu fi făcut asta, să nu fi filosofat aiurea ci cu folos. Iar acum, aș vrea să vă adresez vouă, cititorilor mei dragi, o întrebare: Voi ce credeți despre prietenie?

Acum, pentru că simt că nu mai am nimic inteligent sau interesant de spus (nu că aș fi făcut asta până acum), am să vă las în compania unui clip tare drag mie.

Dacă ai ceva de spus, de împărtășit cu mine sau cu ceilalți, folosește cu încredere secțiunea de comentarii într-un mod cât mai manierat.

Îți mulțumesc că mă citești, iar dacă îți place ceea ce scriu te învit să dai un like pe Facebook AICI sau un Subscribe (coloana din dreapta sus) și astfel vei fi mereu la curent cu ce postez.

Have fun,

Pishky

sursă youtube (user HatTricksInc )

Ziua Europeană a Mobilității

Postul ăsta nu va fi de mii de cuvinte. Probabil nici câteva sute nu va avea, așa că vă zic ce am de zis și-mi iau tălpășița de pe blog,… căci, se pare, au apărut alte activități ce-mi răpesc mai mult decât aș fi vrut eu din timp.

Nu știu câți dintre voi știți (nici eu nu știam până alaltăieri) că ieri a fost Ziua Europeană a Mobilității. Ce se face în ziua aia? Se mobilizează lumea. Dar nu se mobilizează chiar la orice, ci în promovarea mersului pe bicicletă sau a orice altceva ce nu poluează (legat de transport).

Probabil vă întrebați de ce vă spun eu asta? Păi, vă spun asta pentru că m-am mobilizat și eu ieri dintr-o oră de română cu încă niște colegi și doi profesori din liceu. Alături de noi s-au mai mobilizat și alți liceeni cu alți profesori din alte licee și împreună am realizat un mini tur al orașului pe biciclete, sub observarea atentă a poliției. Atât de atentă încât ne-au dirijat prost și nu am parcurs tot traseul stabilit de autorități.

Desigur, nu doar noi am fost cei ce am participat, adică nu doar liceeni și profesori, ci au fost primiți în grup și alți bicicliști, iubitori înfocați ai acestui sport. Știu că par a fi mulți, dar spre dezamăgirea mea, a altora și poate chiar și a voastră, țin să vă anunț că numărul a fost mult prea mic față de așteptări. Încă o dată mi s-a dovedit și ni s-a dovedit tuturor celor care am fost prezenți că sunt mulți care vorbesc și pălăvrăgesc, dar prea puțini care se implică, acționează și fac ceva.

Dacă vă întrebați acum ce am făcut în afara faptului că am dat din niște pedale pe un traseu din Târgu-Jiu, ei bine… profa mea de info a adus în discuție în fața autorităților faptul că noi cei prezenți (nu foarte puțini dar nici foarte mulți) VREM piste de biciclete și parcări pentru biciclete. Astfel poate n-ar mai fi nevoie să-și facă griji că nu există parcări destule pentru mașini, lumea folosind pentru distanțele scurte din orașul nostru, bicicleta. Bineînțeles, pentru a mia oară s-a promis că se va PROPUNE acest proiect, urmând să fie luat în considerare cât de curând și pus în practică. Problema e că proiectul ăsta se tot propune de ani buni de zile și se pare că nici până în ziua de azi nu a mai fost propus :). De pus în practică nici nu se mai pune problema.

Și ca să mă laud cu faptul că am și unii profesori foarte tari în liceul meu, am să vă spun că ei se luptă să ne creeze în curtea școlii locuri adecvate unde să ne parcăm bicicletele, pentru ca noi, elevii lor dragi, să pedalăm cu drag până la școală.

Sper ca la anul, cei din Târgu-Jiu, să fie mai mulți la număr ca să ne putem afirma cu adevărat. Sper să nu mai rămână doar o promisiune și să se facă ceva și cu pistele alea. Sper… și tare-mi e că voi rămâne doar cu speranța.

Cam atât am avut eu de zis pe ziua de azi. Am să vă las mai jos o poză cu dragii de noi, participanții, și un mic filmuleț motivațional ce sper să vă placă.

Oooo.. și da! La anul, participați și voi! Bicicletele nu mușcă. Sunt prietenoase și se împacă bine cu sănătatea voastră. Serios vă spun și pe cuvânt dacă vă mint 🙂

994610_699760243384706_1542303739_n

sursă fotografie Trix Bike

sursă youtube (user holsteeTV )

A 12-a

Oficial, de astăzi am pășit în clasa a 12-a.  Oficial, de astăzi mai am doar câteva luni până la bac și admitere. Câteva luni care o să treacă ca vântul printre frunzele unui copac oarecare.

Stau și mă întreb când au trecut 11 ani de școală? Când au zburat și unde s-au dus? Parcă mai ieri nu eram nici la grădiniță. Parcă mai ieri toată lumea era a mea. Parcă mai ieri eram doar un copil inocent ce habar n-avea de ceea ce-l înconjura. Parcă mai ieri alergam pe unde mi se năzărea. Iar azi… azi parcă m-am trezit buimacă direct în clasa a 12-a, fără a-mi da seama când și unde s-au dus anii.

Îmi aduc aminte, cum cu ani în urmă mi se părea fascinant faptul că cei mai mari ca mine aveau teme și cărți și caiete și învățau. Mi se părea fascinant pentru că eu eram doar un țânc cu ochi blajini de cățeluși ce spera cândva să fie ca ei.  Acum, când mă gândesc la atunci, mă întreb de ce mi-oi fi dorit eu asta. De ce ne dorim mereu să creștem, să treacă timpul, ca mai apoi să ne dorim să revenim la vremurile trecute… la ceea ce nouă ni se pare a fi mult ma frumos. De ce nu ne-om naște știind să ne bucurăm de acum și nu sperând la un viitor în care să ne aducem aminte de atunci.

Probabil, dacă în ultimul timp v-am obișnuit cu atâtea postări ”filosofice” vă  așteptați și ca aceasta să fie la fel. Dar nu, nu va fi filosofică la fel ca și celelalte. Va fi diferită. Va fi altceva sau este deja altceva chiar din momentul în care ea este așternută aici pe o pagină albă și virtuală.  De ce, nu știu. N-am o explicație mulțumitoare nici măcar pentru mine. Pur și simplu simt eu că aceste cuvinte nu au nicio tentă filosofică.

Clasa a 12-a am început-o la orele 9 și 15 minute ale dimineții, în curtea școlii, așteptându-l pe premierul Victor Ponta să ne țină o cuvântare de parcă astfel va fi o promovabilitate mai mare la bac sau la examenul celor din clasa a VIII-a. Oricum, este măgulitor faptul că tocmai premierul României, al doilea om în stat, și-a rupt din timpul dedicat activităților cu adevărat importante pentru a le cuvânta ceva unora ce numai să-l asculte nu și-ar fi dorit. Tot ce-și doreau era un loc mai călduros și nicidecum să stea în răcoarea dimineții.

Acum, că mă gândesc mai bine, nu știu ce este mai măgulitor. Faptul că și-a rupt din timp pentru noi. Ori faptul că a scris un mesaj pe Facebook. Ori ambele? (mesajul este: Premierul Victor Ponta a participat la deschiderea anului școlar 2013-2014 la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. „Sunt onorat să fiu aici, la un colegiu care înseamnă foarte mult pentru Gorj, dar și pentru țară. Un colegiu cu o tradiție extraordinară, de peste 100 de ani, cu absolvenți cu care țara s-a mândrit și procente mari de promovabilitate la Bacalaureat. Vreau să vă felicit pe toți – pe cadrele didactice, elevi, părinți, autoritățile locale – pentru faptul că aveți toate condițiile în școală. Vă mulțumesc pentru munca depusă și vă urez succes!”, a declarat prim-ministrul cu ocazia începerii anului școlar).

Sincer, sunt mândră că studiez la un colegiu cu tradiție (de parcă asta ar fi de o mare importanță). Și da, avem toate condițiile în școală: niște calculatoare care abia merg, săli de clasă în care iarna mori de frig în caz că nu te îmbraci ca un eschimos, geamuri care nu se închid, scaune și mese de când lumea și pământul care se rup când nu te aștepți, un parchet vechi și neîngrijit. Și ca să nu mai spun că la organizare stăm foarte prost dat fiind faptul că unele clase în 3 ani de liceu au 3 profesori de română iar în al 4-lea 2 profesori (unu pe primu semestru și unul pe al doilea)… o da.. iar repartizarea pe clase pare că se face fără nicio logică din moment ce pe noi de 4 ani de zile ne mută ca pe țiganii cu cortul dintr-o clasă în alta. Avem într-adevăr unii profesori de care ne putem bucura și mândri., păcat că nu sunt foarte mulți la număr.

Clasa a 12-a. Nu știu sincer ce va însemna pentru mine ori ce ar trebui să însemne. Unii îmi spun: ”ÎNVAȚĂ!. Unii îmi spun: ”DISTREAZĂ-TE!”.  Și alții îmi spun: ”COMBINĂ-LE!”.  Iar eu, tot ce am acum în cap e un bac și o admitere care simt că-mi ia tot aerul pe care-l respir. Și știu că ele nu reprezintă totul în viață ci doar un pas de care am să mă amuz peste ani că nu a fost atât de complicat pe cât credeam eu în prostia mea de 19 ani.

Clasa a 12-a. Prima zi din clasa a 12-a. Nu a fost deloc emoționantă sau mai știu eu cum deși e ultima primă zi de școală din viața mea de elev. A fost o zi ca oricare alta. O zi la fel ca cea de ieri. O zi la fel ca cea de mâine. Clasa a 12-a e doar un sfârșit al uneia din multele etape din viața ta. Clasa a 12-a e doar ceva care definitivează o anumită perioadă, un anumit ciclu.

Până acum ceva timp mă simțeam ca un condamnat ce tocmai se îndreptă spre sentința cu moartea. Acum, nu e cu mult diferit sentimentul, doar că sunt ceva mai detașată și aștept să treacă totul. Aștept și nu aștept nimic, căci undeva în adâncul meu știu că mi-aș dori doar să pot da cumva timpul înapoi. Deși, într-un alt colț adânc al sufletului meu îmi doresc să mă proiectez în viitor, dincolo de bac și admitere.

Nu știu dacă îmi e frică sau nu de clasa a 12-a. Știu însă că m-am detașat de tot ceea ce înseamnă note și statistică. În 11 ani compleți de școală am învățat că notele nu-s deloc importante și că nu înveți pentru o notă. Nu e important să știi ceva pentru o notă. E important dacă știi ceva, să știi pentru tine.  Degeaba iei note. Ele nu reflectă ceea ce tu știi, ci ceea ce ai tocit. Pentru că da, se numește a toci atunci când peste ceva timp nu mai știi nimic. Nota aia nu e pe bune.. nota aia nu înseamnă nimic. E doar o însemnare în catalog și atât.

Clasa a 12-a. Nu știu ce-aș mai putea spune în afara faptului că nu știu când și cum m-am trezit aici. Și se pare că nici alții nu știu. Iar de primit un răspuns la întrebările mele, nici nu se mai pune. Așa că am să închei aici, ce o fi de încheiat.

sursă youtube (user DIDIzuza )

Un EL ce merită cunoscut!

Nu știu dacă v-am mai vorbit de el sau nu. Dacă n-am făcut-o și în trecut, mare păcat. Oricum, am să vă vorbesc azi de el. De ce azi? Pentru că e duminică și n-am nimic mai bun de făcut într-o zi de vacanță duminica. Nu. N-am nimic mai bun de făcut.

Dacă stau mai mult pe gânduri și analizez în profunzime ceea ce tocmai am spus mai sus, îmi dau seama că am zis o prostie. Mereu există lucruri mai bune de făcut pentru că mereu e loc și de mult mai bine.

Ziceam însă că astăzi am să vă vorbesc despre un anumit el. Acum nu vă gândiți la tot felul de scenarii despre el sau cine ar putea fi el, că vă zic tot acum că am intrat în subiect.

El este student la medicină și îl cheamă Ovidiu. El este student la medicină în anul V (dacă nu mă înșel), la Timișoara. Ovidiu este omul din spatele blogului OvidiusMD, în caz că ați dat peste el până acum. Dacă nu l-ați descoperit pe Ovidiu prin blogosferă vă invit să o faceți ACUM și AICI (click pe cuvintele anterioare).

Eu i-am descoperit blogul cu mult timp în urmă și tare mi-a făcut apoi plăcere să-l urmăresc. Mi-a făcut plăcere să-i citesc fiecare articol și tare mă bucuram când primeam înștiințarea pe mail că a mai postat ceva pe blog. Acum dacă mie mi-a plăcut, sunt sigură că or să mai fie și alții ce se vor găsi încântați de ceea ce vor citi pe acolo.

Fiind blogul unui student la medicină, veți da peste numeroase articole din sfera medicinei, dar și a dezvoltării personale, religiei, științei și multe altele. Articole tare interesante și captivante. Eu spre exemplu cu ajutorul blogului lui am aflat de atâtea documentare interesante dar și de serialul Perception ce este o combinație de medicină cu psihologie. Îmi place că știe să-și scrie articolele pe înțelesul tuturor și e captivant prin ceea ce scrie. Nu-mi place că fix atunci când simți că intri în miezul problemei el încheie articolul. Mi-ar plăcea sincer să dau de articole mult mai lungi și mai detaliate.

Prima dată când am dat peste blogul lui, am fost fascinată fără să citesc prea multe despre el. Am fost pur și simplu fascinată să văd că există oameni fascinați la rândul lor de ceea ce fac. Dedicați muncii lor actuale (fie ea și de student la medicină). Cum mi-am dat seama de asta? Prin felul cum scria articolele, cum își așternea cuvintele într-o pagină virtuală a unui blog.

Omul din spatele blogului OvidiusMD, este unul din oamenii ce mă inspiră și mă motivează efectiv să fac ceva în viață. Este unul din acei oameni ce te îndeamnă indirect să faci ceea ce-ți place și să faci bine astfel încât într-o zi să ajungi să lași ceva bun în urma ta. El face parte dintr-o listă nescrisă a mea cu oameni: AȘA DA!!!

Ar mai fi multe de spus despre blogul lui și despre el, dar cred că eu am spus deja destul și ceea ce am scris eu ar trebui să rămână doar o introducere pentru ei ce ați citit acest articol. Vă las acum pe voi să îi descoperiți blogul și sper să vă placă aproape la fel de mult cât mi-a plăcut și mie!

Blogul lui îți puteți găsi aici: OvidiusMD.net

Pagina de facebook o găsiți aici: Facebook OvidiusMD

Have fun,

Pishky!

Oripilată de specimene

Da, sunt oripilată și dacă nu știți ce înseamnă asta am să vă spun că sunt îngrozită… cred că este un cuvânt ce îl va înțelege toată lumea. Am rămas interzisă (vorba unei colege) în urma a cele ce am să vi le relatez mai jos.

M-am gândit mult dacă să mă apuc să scriu acest post sau să stau în banca mea. Nu pot sta însă liniștită pentru că mi se pare nedrept atât față de mine cât și față de alții.

Dacă citești asta sau dacă veți citi asta, mă refer la cei vizați mai jos, vreau să știți că nu vreau să vă insult sau să vă fac de cacao (tocmai de asta nu am să vă dau numele și oricum nu știe nimeni cine sunteți). Nu vreau asta. Vreau doar să vă treziți la realitate și poate cu voi să se mai trezească și alții. Vreau să realizați care este cu adevărat potențialul vostru și să vă dați din fața celor care chiar își doresc să exceleze. Vreau să nu mai visați să ajungeți judecători, matematicieni, cercetători, farmaciști, etc. Vreau să fiți cu picioarele pe Pământ și să realizați cu adevărat nivelul și capacitatea voastră intelectuală.

Știți cu toții că în ultimele săptămâni se ascultă corigenții. Ei bine de vreo 3 săptămâni, dacă nu chiar de o lună, corigenții sunt tot ascultați și tot ascultați de îmi e mie groază care efectiv stau degeaba și mă plictisesc. Sincer prefer să învăț tot anul decât în ultimele săptămâni de școală, când tot ce îmi doresc e să scap de ea.

Ca toți corigenții, există corigenți care își dau interesul și corigenți pe care îi doare undeva. Terifiant e atunci când îl vezi pe unul la tablă care nu știe ce rezultă din ecuația x-1≠0 (dacă nici voi nu știți vă zic eu.. rezultă că x≠1) sau când i se dă o ecuație egală cu 0 el să înlocuiască în ecuație toate necunoscutele cu 0. E terifiant când scrie pe tablă că 0² este egal cu ∞(infinit). E terifiant când nu știe să aducă două fracții la același numitor comun (ăla de sub linia de fracție). E terifiant când profesorul de geografie îi întreabă ”Unde-i America pe hartă sau de ce e America o super putere?” iar ei se uită la hartă ca la dracu și răspund la ambele întrebări cu nu știu. Frate…. nu ați văzut vreodată o știre, n-ați auzit niciodată nimic despre America cum că ar avea un teritoriu și o populație mare sau că e putere cosmică și nucleară ori pana mea alte chestii de genul? E terifiant când nu știu la istorie ce e ăla plan și ce e ăla clan și care-i diferența dintre ele (de fapt… stați… că nu-i nici una, nu-i asa?). E terifiant când dau lucrare la chimie pentru corigență și nu știu nici măcar ce notă le trebuie ca să treacă ori mai apare câte un răsărit care nu a învățat tot anu și zice că el are nevoie de un 9. E terifiant când profesorii sunt terifiați. Adică nu e ca și când ei l-au trecut pe respectivul sau respectiva 3 ani de zile.

Și mă întreb acum… ăștia chiar merită să treacă într-a 12-a? Sau au meritat să treacă prin niște ani de liceu? NUUU!!!! Răspunsul e NUUU!!!

Pentru asta ar trebui să le fie rușine profesorilor. Ar trebui să le fie rușine că se mulțumesc să predea și atât (unii, nu toți!!!). Ar trebui să le fie rușine că trec astfel de specimene (eu una i-aș lăsa corigenți și repetenți până ar trece pe forțele proprii). Ar trebui să le fie rușine că nu apreciază copiii care învață și muncesc. Ar trebui să le fie rușine când îi dau unuia de ăsta o nota de 6-7 ca să treacă, când poate alții au muncit pe brânci pentru nota aia la un anumit profesor. Ar trebui să le fie rușine când prind un copil bun că a avut o scăpare sau că a lipsit din motive de sănătate și îi spun ”lasă.. că tu te mulțumești și cu 8… că-ți iese oricum media”. Ar trebui să le fie rușine când țin cont de absențe la copiii care au fost internați în spital și ar trebui să le fie rușine când urlă efectiv la ei pentru asta. Ar trebui să le fie rușine când nu le pasă de elevi. Până la urmă poate nu e deloc vina celor de mai sus (a elevilor) ci este numai vina profesorilor ce i-au trecut de pe un an pe altul.

Și mă mai întreb acum… cum mama naibii justifică ei o notă fie ea și de 6 sau 7 (să nu zic 9) ce o dau unui copil care are numa 3 și 4 și 2 în teză? Cum justifică ei performanța bruscă, realizată peste noapte a acelui elev? Oricărui om normal îi trebuie timp ca să ajungă să exceleze… pff.. cum naiba reușesc ei peste noapte… că eu n-am reușit niciodată :(. Ar trebui să le fie rușine profesorilor și pentru asta!

Mă revoltă când îi văd revoltați că nu le-a dat profesorul nota care le trebuie lor ci cu un punct mai mic și tot nu îi iese media, asta ca să îl mai asculte… măcar atât.. dacă nu s-a chinuit un an întreg.. măcar acum să se chinuie. Dar mă revoltă când îi văd că înjură în ultimul hal profesorul. Adică tu nu știi nimic (ca să nu te fac efectiv prost) și tot tu înjuri? Tot tu ești ăla revoltat ? Cred că ar trebui (dragi băieți și fete) să vă înjurați pe voi că nu sunteți în stare să învățați măcar acum și spuneți prostiile pe care le spuneți în fața profesorilor și a colegilor!

Pe mine una mă înspăimântă gândul că unii ca ăștia vor deveni judecători că de mai au și mama cu tata bani sau relații. Mă înspăimântă că unii din ei vor să devină farmaciști. Mă înspăimântă pentru că mă gândesc că unii ca ăștia o să judece oamenii după logica lor inexistentă. Mă înspăimântă faptul că m-aș putea duce într-o farmacie să-i cer pastile pentru dureri de cap unuia din ăsta și el mi-ar da cu totul altceva numa o pastilă pentru durere de cap nu. Și apropo de farmaciști, îmi povestea acum un an și ceva un amic următoarele: ”Mamă Pishky să vezi fază.. să vezi prostie aici. Mă duc eu ieri la farmacie că mă durea foarte tare capul și îi cer farmacistei o pastilă de cap (la bucată) până în 10 lei că nu am DECÂT 10 lei la mine. Iar asta mă.. bă Pishky da proastă mă, îmi zice: Păi am la 15 lei, am la 18 lei….” Adică.. femeie.. ți-a zis că are DOAR 10 lei. Bine, asta e probabil datorită faptului că respectiva probabil nu știa să compare două numere și habar nu avea cu 15 e mai mare și nu mai mic ca 10 lei. Poate asta s-ar întâmpla și cu ei… ar muri oamenii în farmacie că nu știu ce să le dea și de cât să le dea.

Îmi pare chiar rău și nu vreau să vă simțiți cumva insultați. Vreau să realizați exact cum sunteți voi și ce capacități intelectuale aveți. Vreau să nu le luați locul altora la facultate ce probabil chiar au învățat dar au și ei o zi proastă. Vreau ori să vă puneți pe treabă și să arătați că meritați să treceți în clasa a 12-a (deși acum e cam târziu) ori dacă nu puteți dragii mei și nu sunteți capabili… pff… societatea are nevoie și de hamali, precum spunea profesorul meu de matematică din generală. Vreau să nu mai păreți interesanți că vă implicați în mii de activități extrașcolare și luați 2 în teză la mate (vorba profesoarei de mate) și abia treceți la alte materii. Să știți că și activitățile astea extrașcolare au nevoie de elevi cât de cât culți și inteligenți, care se pot descurca cât de cât în orice împrejurare la orice materie, altfel și activitatea asta e un mare căcat și mai bine nu o faceți. Nu cere nimeni să fiți genii și să știți tot, dar treceți frate pe merit și nu din mila profesorului.

Sper că nu am scris peste 1400 de cuvinte aiurea. Sper să luați ceva aminte și să reflectați asupra voastră și asupra a ceea ce vreți să faceți.  Iar pentru cele de mai sus vă las mai jos un filmuleț.

Sunt curioasă (înainte de a vă arăta filmulețul) Ce părere aveți despre cele spuse mai sus… vouă vi se pare normal sau doar eu sunt exagerată?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Shakespeare School

Îmi amintesc de fiecare dată cu bucurie cele 2 veri în care am petrecut câte o săptămână la Oxford și o săptămână prin restul Europei. Îmi amintesc cu bucurie de profesorii ce i-am avut la Oxford în timpul cursurilor de vară și de toate activitățile ce le făceam. Îmi amintesc cu plăcere de fiecare oraș ce l-am vizitat: Viena, Praga, Berlin, Munchen, Dusseldorf, Stuttgart, Paris, Reims, Londra, Oxford, Cardiff. Îmi amintesc cu plăcere de experiența trăită și aș repeta-o oricând!

Sinceră să fiu v-aș recomanda și vouă o astfel de experiență, niște cursuri de vară. Sunt foarte utile și e tare plăcut să înveți altfel decât o faci în școala noastră unde majoritatea profesorilor vin fără chef și sunt frustrați. E tare interesant să înveți și după alte metode decât cele din școala românească. E interesant să înveți într-un mod interactiv și distractiv.

Untitled

Zilele astea am descoperit o școală precum cea din Oxford care este accesibilă românilor pentru că se găsește tocmai în București. Shakespeare School, căci așa se numește, are la bază un mod interactiv și distractiv de a ne învăța engleza și de a o aprofunda. Bazându-se pe jocuri, pe multă comunicare și metode inedite Shakespeare School își ajută cursanții să obțină rezultate foarte bune la examenele de limba engleză precum: Cambridge, IELTS, TOEFL. Cursurile ce se pot ține și în timpul anului dar și școala de vară se adresează atât picilor cât și adolescenților, tinerilor dar și părinților. Practic, indiferent de vârstă poți învăța engleza și te poți distra la Shakespeare School.

Probabil vă întrebați de ce copiii din zilele noastre, generația 2.0, ar avea nevoie de cursuri la o astfel de școală, când ei pot învăța foarte bine engleza de la desene, din filme, de pe calculator și din melodii ori cărți. Da, adevărat, copiii din ziua de azi sunt mult mai deschiși la minte și prind din zbor orice, fiindu-le foarte ușor să învețe o limbă străină. Pentru aceștia Shakespeare School are rolul de a le aprofunda limba engleză, deci acesta ar fi motivul pentru care ei și noi ar trebui să participăm la cursurile lor sau la școala de vară.

Copiii din ziua de azi ar trebui îndrumați spre astfel de școli nu numai datorită faptului că învață engleza ci își dezvoltă abilitatea de a comunica cu cei din jur într-un mod cât mai corect și mai elevat, își dezvoltă abilitatea de a lucra în grupuri, sunt ajutați și învățați să-și exprime opiniile, sunt ajutați să devină mai siguri pe ei și își formează noi prieteni.

Bineînțeles școlile/cursurile/taberele de vară au început să joace un rol foarte important în societate și mai ales în viața fiecăruia din noi, în principal a adolescenților sau a celor ce termină un liceu și vor să meargă la facultate în străinătate. Aceste cursuri, școli de vară și tabere precum și voluntariatul contează la aplicația de înscriere pentru un loc de muncă, studiu în străinătate și proiecte atât naționale cât și internaționale. Așa că nu vă sfiiți să participați fie la această școală, fie la orice alte cursuri/tabere/școli și faceți voluntariat. Vă va ajuta pe viitor.

Desigur, ceea ce am spus eu poate nu a reușit să vă convingă, însă pentru asta vă invit să le faceți o vizită la ei pe site, Shakespeare School (click pe nume) și să urmăriți filmulețele de mai jos ce prezintă mediul și metodele de învățare de la Shakespeare School.

Have fun,

Pishky!

Cursuri pentru tineri:

sursă youtube (user Adriana Alionte )

Cursuri pentru adolescenți:

sursă youtube (user Adriana Alionte )

Cursuri pentru pici:

sursă youtube (user Adriana Alionte )

Reportaj DIGI TV HD:

sursă youtube (user Adriana Alionte )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Caracterizare Stefan Gheorghidiu

Din moment ce caracterizarea lui Stavrache din ”În vreme de război” de Ion Luca Caragiale se bucură de un mare succes aici la mine pe blog și pentru că mulți mi-au lăsat comentarii la postarea respectivă cum că le-a fost utilă și mai așteaptă și altele, m-am hotărât să mai public o caracterizare recent făcută și anume caracterizarea lui Ștefan Gherorghidiu din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.

Caracterizarea lui Stavrache o puteți găsi AICI!

Înainte de a începe caracterizarea am următoarele două rugăminți la cei ce o veți citi:

1. NU COPIAȚI CUVÂNT CU CUVÂNT :) . Mulțumesc!!!

2. Dacă îți este utilă caracterizarea de mai jos, lasă un comentariu să mai postez și altele de care poate ai nevoie chiar tu sau alții!!!!!!!!

Camil Petrescu

Camil_Petrescu

Ștefan Gheorghidiu, student la filosofie,  personajul principal al operei ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, este caracterizat direct și indirect în această operă.

Camil Petrescu, adept al teoriei lovinesciene, preferă formula narativ-subiectivă cu narator-personaj și relatarea la persoana I, analizând cu luciditate toate evenimentele și stările interioare prin care trece intelectualul dominat de incertitudini, Ștefan Gheorghidiu, dezvăluind astfel cele două experiențe majore pe care le trăiește.

Ștefan este condamnat trăirii a două realități temporale: una fiind cea a timpului psihologic (subiectivă) reprezentând drama iubirii și alta fiind cea a timpului cronologic (obiectivă) reprezentând trăirile de pe front. Aceste două realități temporale se regăsesc punctate în jurnalul de pe front al lui Ștefan.

Tipologic vorbind, Ștefan, reprezintă intelectualul dominat de ideea de absolut. Student la filosofie el are preocupări exclusiv intelectuale, nefiind preocupat de aspectele materiale ale existenței.

Se îndrăgostește de una dintre cele mai frumoase fete de la universitate și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de aceasta, căsătorindu-se în cele din urmă. Personajul principal percepe iubirea ca un sentiment unic, absolut, capabil să-i izoleze pe cei doi de restul lumii. În concepția sa exprimată categoric în timpul unei discuții la popota ofițerilor: ”cel ce iubește are drept de viață și de moarte asupra celuilalt”. Astfel, prin memorie involuntară se declanșează amintirea propriei povești de dragoste pe care o și consemnează în jurnalul său de pe front: ”Eram însurat de doi ani și jumătate cu o fată de la universitate și bănuiam că mă înșela”. Însetat de incertitudini și adevăr, Ștefan devine un personaj reflexiv ce analizează în amănunt stările interioare.

Prima experiență de cunoaștere este trăită sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent în căutarea absolutului. Acest zbucium este datorat moștenirii pe care Ștefan o primește de la unchiul său Tache Gheorghiudiu, transformând-o pe Ela într-o pătimașă a tentațiilor mondene devenind astfel din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri și escapade, fapt ce intră în totală contradicție cu idealul lui Ștefan asupra feminității. În urma plimbărilor, Ștefan dă dovadă de numeroase crize de gelozie manifestate prin incertitudinile asupra sentimentului de iubire din partea Elei, punând astfel sub semnul întrebării fidelitatea acesteia. Faptele, gesturile, privirile și cuvintele Elei se reflectă în conștiința personajului care trăia drama iubirii. Toate gesturile mici și nesemnificative căpătau dimensiuni catastrofale în mintea acestuia, astfel monologul interior fiind singura modalitate de caracterizare ce ilustrează zbuciumul său interior.

Incertitudinile iubirii devin o adevărată tortură psihică ce are ca și consecință despărțirea dintre Ela și Ștefan Gheorghidiu. Drama îi este accentuată din cauza despărțirii, văzând în Ela idealul de iubire și de feminitate  către care aspirase cu toată ființa lui. Această amplificare a suferinței provocată de hipersensibilitate și orgoliu îl fac să tindă către nevoia sa de absolut.

O altă experiență de viață, fundamentală în planul cunoașterii existențiale, este războiul. O experiență trăită direct care constituie etapa finală a dramei sale psihice și intelectuale. Imaginea războiului nu reprezenta nimic înălțător pentru acesta, războiul fiind tragic și absurd, plin de spaimă, disperare și moarte. Momentele sunt expuse cu precizie cronologică a jurnalului de front. Spiritul polemic al personajului-narator evidențiază discuțiile demagogice din Parlament, inconștiența și cinismul politicienilor, falsul patriotism și iresponsabilitatea celor răspunzători de soarta țării. Imaginea războiului nu este deloc eroică pentru Ștefan, el văzând în război doar aspectul lui distructiv, părăsirea oricăror valori morale  și reducerea ființei la nivelul instinctualității. Cunoscând și înțelegând gravitatea situației, Ștefan este profund impresionat de drama colectivă și devine mai puternic, fiind capabil să se retragă în lumea lui, o lume a cărților, renunțând definitiv la Ela.

Orgolios, Ștefan nu tolerează jignirile/umilințele și știe să dea replicile chiar dacă sunt tăioase atunci când se ivește ocazia.

Romanul dezvăluie frământările personajului al cărui ideal nu a putut fi atins, dar care găsește tăria să-și canalizeze forța și interesul către cariera sa.

În concepția lui George Călinescu, Gheorghidiu este: ”un om cu un suflet clocotitor de idei și pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, de pătrundere psihologică și din acest monolog interior se desprinde o viață sufletească, un soi de simfonie intelectuală”.

No, cam ăsta este Gheorghidui al nostru. Sper că v-a fost de folos celor ce ați dat peste această caracterizare, iar dacă v-a fost utilă LĂSAȚI UN COMENTARIU SĂ ȘTIU SĂ MAI POSTEZ ȘI ALTE CARACTERIZĂRI/COMENTARII, SAU CE AVEȚI NEVOIE. MULȚUMESC!

 

Elevul român: Cine să-l mai înțeleagă?

bored-student

Ca orice adolescento-adult am și eu momentele mele când mă revolt fie prin replici directe adresate celor în cauză,fie prin faptul că îmi împărtășesc opiniile aici în scris.

De prima etapă am trecut(de cea cu replicile directe adresate celor în cauză și anume elevilor, colegilor mei). Însă nu mă pot abține să nu o parcurg și pe a doua. Dacă m-a mâncat limba acum musai trebuie să mă mănânce și degetele. Dacă degetele mă mănâncă trebuie să mă scarpin cumva nu? Practic dacă nu m-aș scărpina și la degete nu ar fi cumva corect față de limbă pentru că pe ea am scărpinat-o, nu?

Eh… eu zic să fie împăcate degetele și limba, așa că îmi voi scărpina și degetele prin ceea ce voi scrie mai jos.

Astăzi, timp de o oră, în amfiteatrul Colegiului unde eu studiez, a avut loc o prezentare a Universității din Craiova mai exact Departamentul de Fizică/Facultatea de Fizică din cadrul Universității. Doi profesori universitari, un asistent și 2 studenți ne-au prezentat foarte frumos ceea ce facultatea lor oferă. Au început prin a prezenta oferta lor educațională (adică ce poți studia în cadrul acestei facultăți), continuând cu motivele pentru care un elev de liceu ar dori să studieze apoi fizica în cadrul Universității de la Craiova și terminând cu prezentarea a două experimente de laborator în format electronic.

Mie una, ultima parte mi-a plăcut cel mai mult și cred că nu am fost singura. Însă majorității i s-a părut foaaaaaaaarte plictisitor și neinteresant, comentând mereu sau ațipind mai rău ca politicienii (și ne mai plângem de politicieni???). Mi se pare un lucru bun faptul că evoluăm și începem să ne îndreptăm spre standardele Universităților străine. Mi se pare un lucru interesant să ai materialul didactic necesar și cu ajutorul lui, al unui senzor, al unui laptop și al unui video-proiector să poți observa cum funcționează fizica într-un mod practic și nu doar teoretic. Per ansamblu, din punctul meu de vedere, a fost tare fain.

După cum de altfel știți, cei care mă citiți, are loc și pe la mine prin liceu un concurs ”Europa mai aproape de CNE” care pare să nu prea prindă prin rândul elevilor din motive de invidie sau nepăsare. Într-adevăr, recunosc, participanții de la acest concurs n-au anunțat de  el prin clase. Nu au dat de știre nimănui despre el, ci s-au înscris pe ascuns, noi aflând despre el abia când echipele au ajuns în etapa finală și au nevoie de sprijinul și ajutorul elevilor ce nu participă la acest concurs. Recunosc, e aiurea să afli doar atunci când au nevoie de tine. Puteau să le vorbească și celorlalți despre el, poate erau și alții ce doreau să facă echipă cu un membru din consiliul elevilor. Însă uneori copiii/adolescenții sunt mai răutăcioși decât niște adulți și foarte invidioși(adică de ce să participe și alții când pot să participe doar ei?). De asemenea recunosc și faptul că poate dacă s-ar fi anunțat nu ar fi fost prea mulți peste cei ce participă deja ce ar fi dorit să se înscrie în concurs, dar cu siguranță ar fi fost. Poate  câțiva nu înseamnă mare lucru, dar înseamnă CU SIGURANȚĂ ceva. Deci faptul că restul sunt reticenți și recalcitranți e oarecum normal.

În urma celor de mai sus, dar și a altor evenimente de zi cu zi, am ajuns să mă întreb cine naiba mai înțelege elevul din ziua de azi. Dacă pierde o oră și este dus în amfiteatru pentru o prezentare nu-i convine. Dacă stă la oră nu-i convine. Dacă profesorul e conștiincios și își face ora nu-i convine. Dacă profesorul e și el plictisit de plictiseala elevilor și nu își face ora iar nu-i convine. Dacă se organizează concursuri și află de ele i se par neinteresant și stupide și cretine și bla bla bla și iar nu-i convine. Dacă nu se organizează concursuri consideră că învățământul nu-i oferă nimic și iar nu-i convine. Dacă profesorul e bun îl consideră prost și iar nu-i convine. Dacă profesorul e rău îl consideră tot prost și iar nu-i convine. Dacă nu există material didactic nu-i convine. Dacă există material didactic îl strică și iar nu-i bine. Dacă școala încearcă să motiveze elevul cumva să facă ceva i se pare plictisitor/neinteresant și iar nu-i convine. Dacă școala nu are treabă cu elevul iar nu-i convine. În concluzie, oricum ar fi sau oricum nu ar fi elevului tot nu îi convine.

Așadar, dragă elevule (oricare ești tu, de oriunde) ȚIE CE ÎȚI CONVINE? Sau mai bine zis, ȚIE ÎȚI CONVINE CEVA? Bineînțeles în afară de faptul că majoritatea vin la școală să se revadă între ei și să nu se plictisească mai rău decât o fac oricum acasă. În afară de faptul că majoritatea adolescenților/liceenilor(fete sau băieți – e valabil pentru ambele categorii) din ziua de azi le pasă mai mult de cât de tare/mult s-au îmbătat și de cât de praștie au fost la nu știu ce petrecere recentă. În afară de asta și legat strict de școală, ce-ți convine dragă elevule?

Ce-i drept și eu sunt elevă. Și eu sunt cât se poate de plictisită de școală, pentru că sunt chiar sătulă de plictiseala profesorilor ce sunt și ei la rândul lor plictisiți de plictiseala elevilor. Însă eu mă bucur când vine câte un profesor la clasă interesat să-și predea materie și devotat meseriei ce și-a ales-o. Sunt bucuroasă când văd câte un profesor preocupat de materia sa și de faptul că încearcă să facă cele predate cât mai bine înțelese în rândul elevilor săi. Îmi place când profesorii încearcă să ne fie prieteni indiferent de circumstanțe și mă bucur de profesorii care sunt dispuși să ne ajute cu orice proiect ori să luăm vreo decizie ori să ne explice ceva privind materia lor.

Dacă am spus aproximativ cam ce îmi place trebuie să spun și ce nu-mi place/nu suport, nu? Nu suport profesorii care vin în clasă și predau într-o gălăgie infernală fără să le pese dacă a înțeles cineva ceva.  Nu suport când profesorul se mulțumește să ne bage pe toți în aceeași oală și să ne amenințe cu faimoasa lucrare în care nimeni nu ar face ceva pentru că nimeni nu s-a putut concentra din cauza gălăgiei. Nu suport profesorii care vin și se mulțumesc să ne pună să conspectăm ceva… frate, lasă-te de meserie dacă îți e lene, lasă pe unu care e dispus să ne împărtășească cunoștințele lui și să ne facă să înțelegem ceva. Nu suport profesorii care se ia de elev doar pentru că li s-a părut lor că ar fi făcut ceva iar elevul respectiv poate chiar nu are nicio vină. Nu suport profesorii care se cred extrem de mult superiori elevilor și vor să fie ei tirani doar pentru că noi suntem elevi și ei profesori.

Într-adevăr și unii elevi au o atitudine nesimțită față de profesor și tot ceea ce înseamnă școală, iar în fața acestora profesorii trebuie totuși să se impună cumva. Însă nu toți elevii sunt la fel iar comportamentul profesorilor n-ar trebui să fie unul singur aplicat la toți.

P.S. 1 Am spus ATITUDINE nesimțită ca să nu fac elevul nesimțit și să nu mă trezesc iar cu cineva că se simte jignit. Eu n-am nominalizat pe nimeni așa că dacă tu te simți înseamnă că eu am avut dreptate cu cele zise și e STRICT problema ta :)!!!!!

P.S. 2 Dacă  nu te simți printre cele spuse pe bună dreptate, ai toată stima mea (că altceva nu-ți pot da). Asta nu înseamnă că nu există elevii pe care i-am descris mai sus.

Acum am să închei și sper că nu am scris aproape 1400 de cuvinte degeaba, iar cei ce ați citit cele de mai sus (dacă ați citit tot) sper că o să luați aminte la cele spuse și veți reflecta măcar o clipă asupra comportamentului și atitudinii voastre de elev (cei ce sunteți elevi). Cei ce nu mai sunteți elevi aștept totuși părerile voastre din exterior și mai exact cum vedeți voi elevul? De asemenea nu uitați de întrebarea: Ce-i convine oare elevului? Sau îi convine lui ceva? Bineînțeles aștept răspunsuri la aceste întrebări și din partea celor ce sunt încă elevi.

Mulțumesc tuturor ce ați citit acest articol în întregime!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Caracterizare Stavrache – ”În vreme de război” de I.L.Caragiale

Am primit ca temă caracterizarea personajului pe care deja l-ați aflat din titlu. Un personaj cu un nume tare simpatic, ce azi pe la școală a fost transformat în ”Stravrașe”, ”Stravache” și ”Stavache”, numai Stavrache nu.  E un personaj mai mult sau mai puțin complicat, ce trece însă printr-o dramă psihologică, un declin.

Trecând peste toate cele, eu, m-am hotărât să public această caracterizare să-i ajut și pe alții ce o caută disperați pe net și găsesc tot felul de aiureli, numai cum e el nu. Iar acu dragi COLEGI, dacă ajungeți să citiți această caracterizare eu vă spun CU PLĂCERE :).

P.S: NU COPIAȚI CUVÂNT CU CUVÂNT :). Mulțumesc!!!

Să începem:

P.S: Părțile enervante cu ”caracterizare indirectă, caracterizare directă.. bla bla bla” au fost introduse în context pentru ca tot omul să-și dea seama care cum este. (Asta NU face parte din caracterizare, ea începe mai jos)

P.S. 2: Dacă îți este utilă caracterizarea de mai jos, lasă un comentariu să mai postez și altele de care poate ai nevoie chiar tu sau alții :)!!!!!!!!

Stavrache, hangiu, personajul principal al nuvelei ”În vreme de război” de Ion Luca Caragiale este caracterizat atât prin modalități directe cât și indirecte în această operă.

Dacă la început autorul ne face cunoștință cu omul onest ce-și apără onoarea familiei și revoltat pe acțiunile fratelui său, pe parcursul desfășurării acțiunii operei facem cunoștință cu o altă latură a lui Stavrache, o latură dominată de lăcomie, frică, neliniște și în cele din urmă nebunie.

Lăcomia lui Stavrache se face vizibilă indirect în momentul sosirii în miez de noapte a unui grup gălăgios. Deși popa Iancu îl imploră să nu deschidă, Stavrache îl împinge pe acesta într-o altă cameră și deschide ușa hanului, căci nu vrea să piardă clienți. Punctul maxim al lăcomiei, din această scenă, este atins prin dorința hangiului de a face tot posibilul să le facă mofturile pentru a avea pe ce să le ia cât mai mulți bani.

Indirect ne este prezentată și puterea de convingere a lui Stavrache prin convingerea fratelui său de a pleca la război ca voluntar alături de clienții lui militari. De asemenea Stavrache dă dovadă de multă înțelepciune și ingeniozitate prin modul în care decide să-și scape fratele de necaz, dar și de prefăcătorie prin convingerea militarilor că Iancu este un simplu cetățean dornic să-și ajute țara.

Stavrache dă dovadă, indirect, de precauție și nerăbdare la primirea primei scrisori din partea fratelui său, închizându-se în cameră pentru a nu fi surprins și descoperit. Este nemulțumit de veștile primite, înciudat și intrigat atât de faptul că fratele său s-ar putea întoarce curând prin îndeplinirea misiunilor dar și de incompetența judecătorilor ce nu fuseseră în stare să afle cine fusese căpetenia hoților, nemulțumirile și intrigările acestor fapte transformându-se într-o dezamăgire totală.

Însă la primirea acestei prime scrisori, autorul ne face și o caracterizare directă a lui Stavrache, ce este dominat de frică la gândul că s-ar putea întâmpla ceva care să-i tulbure liniștea, precum chiar întoarcerea fratelui său, fiind invidios pe victoriile acestuia, fără a se putea bucura nici măcar puțin de eroismul lui.

O altă caracterizare, indirectă, își face prezența la primirea veștii morții fratelui său, fiind aparent emoționat, plânge, ca mai apoi să devină ”bărbat”.

Dacă în prima scenă punctul maxim al lăcomiei era atins de dorința de a lua cât mai mulți bani de la clienți, acum lăcomia urcă încă o treaptă, unde se află averea fratelui său, lăsată de izbeliște, nemoștenită și nerevendicată de nimeni, avere ce decide să o revendice chiar el, fiind unica rudă rămasă în viață. Însă lăcomia sa nu se oprește aici, el devine obsedat de gândul că ceva s-ar putea întâmpla și iar putea-o lua. Astfel, din cauza ascensiunii disperate pe treptele lăcomiei dar și a remarcii avocatului cum că doar fratele său l-ar putea deranja, obsesia lui Stavrache se transformă în nebunie, halucinând, până ce ajunge să nu mai distingă realul de ireal, neștiind care în locul cui se află acum.

Punctul maxim al nebuniei sale este atins la întoarcerea reală a fratelui său, când disperat se închină și face mătănii în fața icoanei, chircindu-se apoi în pat în încercarea de a se rupe cu totul de lumea reală, lucru imposibil ce-l face să sară pentru ultima oară la gâtul fratelui său într-un mod cât se poate de real și nu halucinant de data aceasta, chinuit fiind de întrebarea ”Gândeai c-am murit, neică?”.

Stavrache trece astfel direct și indirect printr-un declin atât psihologic cât și moral și intelectual, fiind ”modelul” omului avar din societate.

No, cam ăsta este Stavrache al nostru. Sper că v-a fost de folos celor ce ați dat peste această caracterizare, iar dacă v-a fost utilă LĂSAȚI UN COMENTARIU SĂ ȘTIU SĂ MAI POSTEZ ȘI ALTE CARACTERIZĂRI/COMENTARII, SAU CE AVEȚI NEVOIE. MULȚUMESC!

Iar acum, o postare ca asta nu se putea încheia decât cu melodia de mai jos!!!

sursă youtube (user Vladu Nuconteaza )